Practica judiciara insolventa. Decizia 632/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIE Nr. 632/
Ședința publică de la 23 2009
PREȘEDINTE: Alexandrina Zaharia dr. - -
JUDECĂTOR 2: Veronica Pacurariu
JUDECĂTOR 3: Gina Ignat
Grefier - - -
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea, cu sediul în B, sector 1,- -11 împotriva sentinței comerciale nr. 789/ 09.06.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta, intimata debitoare - prin lichid. jud. MG Expert G, precum și intimații, și de pe lângă Tribunalul Galați.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.789/09.06.2009 Tribunalul Galați, secția comercială, maritimă și de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată cererea de antrenare răspundere patrimonială formulată de creditoarea în contradictoriu cu pârâții și, a admis raportul final și a închis procedura falimentului debitoarei "" G, cu consecința radierii acesteia din evidențele de pe lângă Tribunalul Galați.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 138 lit.c și f din Legea nr.85/2006, nefiind întrunite condițiile antrenării răspunderii disciplinate de art. 138 din Legea insolvenței.
Astfel, creditoarea trebuia să probeze cu întâietate faptul că cei doi pârâți prin fapta lor culpabilă au condus la ajungerea societății în stare de insolvență, fiind, deci necesară, pe lângă dovedirea săvârșirii uneia/unora dintre faptele descrise în textul legal și dovedirea existenței raportului de cauzalitate dintre faptă/fapte și prejudiciu (starea de insolvență).
În speță, contrar obligației impuse reclamantului de disp. art. 1169.civ. creditoarea nu a probat elementele răspunderii prevăzute de art. 138 lit. c), f).
Astfel, nu s-a dovedit că pârâții prin acțiunile sau omisiunile lor au determinat continuarea activității și agravarea pasivului în propriul interes, după cum nu s-au dovedit nici nedepunerea de către pârâți la. a bilanțurilor contabile.
De altfel, lichidatorul judiciar însuși a negat existența elementelor necesare conturării ideii de culpă a pârâților în ajungerea debitoarei în insolvență, acesta concluzionând în sensul incertitudinii asupra cauzelor reale care au determinat intrarea în insolvență a debitoarei.
În privința solicitării lichidatorului de închidere a procedurii, judecătorul sindic a apreciat că sunt întrunite cerințele art.131 din legea menționată mai sus, în raport de împrejurarea că s-a constatat lipsa bunurilor în averea debitoarei, nu s-au avansat de către creditori sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare.
Împotriva susmenționatei sentințe, în termen legal, a declarat recurs creditoarea, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, în esență, sub următoarele aspecte:
a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea de către tribunal a faptului că debitoarea a ajuns în stare de încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului.
Judecătorul sindic nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind ajungerea în insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au condus sau au favorizat ajungerea debitoarei în încetare de plăți.
Faptul că nu s-a putut stabili o legătură de cauzalitate între activitatea administratorilor și starea de insolvență nu este relevantă în speță, atât timp cât legea nu face referire expresă la aceasta.
Faptul că legiuitorul, în textul legii, folosește expresia "au contribuit" la ajungerea societății în insolvență, sugerează aplicabilitatea textului și în situația în care fapta a constituit numai condiția favorabilă pentru realizarea efectului.
Atât din cuprinsul cererii de chemare în judecată, cât și din documentele depuse ulterior de către părți, se impune concluzia existenței unei cauzalități necesare și indivizibile cu faptele ilicite, fiind evident că faptele săvârșite de către pârâți au favorizat apariția prejudiciului, chiar dacă nu l-au produs în mod nemijlocit.
Pentru motivele expuse succint mai sus, recurenta a solicitat în conformitate cu disp. art. 312 pct. 3.pr.civ. reformrea hotărârii criticate în sensul admiterii cererii de atragere răspundere patrimonială.
Recursul se privește ca nefondat din perspectiva următoarelor considerațiuni de ordin faptic și juridic:
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere personală care intervine numai atunci când prin săvârșirea faptelor enumerate s-a ajuns la starea de insolvență.
Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere este aceea a unei răspunderi speciale, care prezintă multe din caracteristicile răspunderii delictuale. Pentru a fi angajată această răspundere, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, conform art. 998 - 999 cod civil (faptă ilicită, prejudiciu, legătura de cauzalitate, culpă, condiții care, în această situație, unele conotații speciale.
Prin urmare, trebuie să se probeze că pârâții, prin fapta lor culpabilă, în una din formele prevăzute de art. 138, au contribuit la aducerea societății în stare de insolvență.
Existența raportului de cauzalitate între fapta culpabilă, insolvență și prejudiciul suferit de creditor trebuie dovedită, nefiind prezumată.
În speță, așa cum a reținut și judecătorul sindic, nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele pentru antrenarea răspunderii patrimoniale, nefiind dovedită săvârșirea faptelor invocate de reclamanta-recurentă, fapt ce face de prisos examinarea celorlalte elemente, susținerile recurentei referitoare la prezumarea unei cauzalități între prejudiciu (starea de insolvență) și modul defectuos de acțiune al pârâților(în detrimentul societății-debitoarei) fiind lipsite de suport legal, fiind vorba de o interpretare proprie și pro causa.
Pentru considerentele mai sus expuse, având în vedere că nici examinarea din oficiu a cauzei, conform disp. art. 304 indice 1.pr.civ. nu a condus la găsirea vreunui motiv de nelegalitate a hotărârii în discuție, urmează aom enține ca atare, cu consecința respingerii recursului, ca nefondat, dând astfel eficiență disp. art. 312 alin. 1.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea, cu sediul în B, sector 1,- -11 împotriva sentinței comerciale nr. 789/ 09.06.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 2009.
Președinte, dr. - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Tehnored. IG/ 15.12.2009
MC/ 7 ex.
Fond:
Președinte:Alexandrina ZahariaJudecători:Alexandrina Zaharia, Veronica Pacurariu, Gina Ignat
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 535/2009. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 64/2008. Curtea de Apel... → |
|---|
