Practica judiciara insolventa. Decizia 635/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIE Nr. 635/

Ședința publică de la 23 2009

PREȘEDINTE: Alexandrina Zaharia dr. - -

JUDECĂTOR 2: Veronica Pacurariu

JUDECĂTOR 3: Gina Ignat

Grefier - - -

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea, cu sediul în B, sector 1,- -11 împotriva sentinței comerciale nr. 944/ 08.07.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta, intimata debitoare - prin lichid. jud. MD G, precum și intimații G și de pe lângă Tribunalul Galați.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA,

Asupra recursului de față;

Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin sentința comercială nr. 944/08.07.2009 s-a respins cererea de autorizare promovare acțiune în atragere răspundere administrator, ca nefondată, s-a admis raportul final întocmit de lichidator și s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Prin Raportul final întocmit în cauză de lichidatorul judiciar se arată că societatea debitoare nu deține bunuri, iar fostul administrator, deși a fost notificat, nu a depus documentele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006.

A solicitat prin același raport - conform disp. art. 131 din Legea nr. 85/2006, modificată - închiderea procedurii falimentului debitoarei, descărcarea sa de orice îndatoriri privind procedura și radierea falitei din evidențele

În motivarea, în fapt, a cererilor formulate prin Raportul final, lichidatorul a precizat - în esență - că nu a identificat în averea debitoarei bunuri sau valori pe care să le poată valorifica pentru acoperirea pasivului și că nu deține indicii care să conducă la promovarea cererii în răspundere.

Raportul în discuție a fost înaintat reprezentanților creditorilor și afișat la ușa instanței.

Creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - Baf ormulat obiecțiuni la raportul final, prin care și-a exprimat nemulțumirea vis-a vis de conținutul Raportului final, solicitând, totodată, autorizarea sa în formularea cererii de antrenare răspundere întemeiată pe disp. art. 138 din Legea insolvenței, cerere ce este nefondată motivat de faptul că nu sunt întrunite în speță condițiile prevăzute de disp. art. 138 alin. 1 raportat la alin. 3 din lege, care stipulează cine poate promova o astfel de cerere( lichidatorul ori comitetul creditorilor), iar în prezenta cauză lichidatorul nu a dat curs unei astfel de acțiuni, nefiind indicii că s-ar fi încălcat de către fostul administrator anumite norme de contabilitate, precum și faptul că în această cauză nu s-a putut forma Comitetul Creditorilor, nefiind decât doi creditori.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat recurs creditoarea B, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea cererii, a arătat aceasta că în mod greșit s-au respins obiecțiunile sale și, implicit,cererea de autorizare având în vedere că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 138 alin. 3 din Legea 85/2006, reiterând sub acest aspect susținerile formulate la judecata în fond sub forma obiecțiunilor la închiderea procedurii.

În plus, recurenta a opinat în sensul că imposibilitatea obiectivă de constituire a Comitetului Creditorilor o legitimează să formuleze cerere de autorizare având în vedere vocația fiecăruia dintre cei doi creditori la recuperarea unor sume care ar servi indirect acestora la plata creanțelor.

Așa fiind, judecătorul sindic competent să judece acest tip de cerere avea obligație soluționării ei pe fond și nu să o respingă pe lipsa calității procesuale active a AVAS.

Recursul de față se privește ca nefondat din perspectiva următoarelor considerațiuni:

În mod corect, chiar dacă pentru alte motive, judecătorul sindic a respins cererea de autorizare.

Conform disp. art. 138 alin. 3 din Legea 85/2006, în cazul în care lichidatorul judiciar nu formulează o asemenea cerere, în anumite condiții, Comitetul Creditorilor poate solicita autorizarea de a formula el o asemenea cerere.

În speță, lichidatorul judiciar nu a formulat cerere întemeiată pe disp. art. 138 din lege, dar prin raportului său asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de faliment "expediază" ipoteza aplicării art. 138, apreciind printr-o formulă destul de generală că "nu se poate pronunța (lichidatorul judiciar- ) asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la starea de faliment", ceea ce echivalează cu neidentificarea indiciilor relevante sub aspectul culpei fostei conduceri a debitoarei.

Așa fiind, este exclusă admisibilitatea unei cereri de autorizare din partea celor doi creditori, nefiind vorba în speță de o omisiune a lichidatorului în sensul legii, ci de un refuz expres al acestuia față de imposibilitatea stabilirii culpei foștilor reprezentanți legali ai debitoarei pentru ajungerea în insolvență.

Închiderea procedurii în raport de întrunirea cerințelor legale cumulative prevăzute de art. 131 din lege este, de asemenea, o măsură legală.

Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că hotărârea este pronunțată în deplin consens cu probele administrate și cu dispozițiile art. 138 alin. 3 și ale art. 131 din Legea insolvenței, că în privința acestei hotărâri nu subzistă nici un temei de reformare, de aceea recursul urmează să se respingă, ca nefondat în conformitate cu disp. art. 312. pr. civ. alin. 1 teza a II-

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de creditoarea, cu sediul în B, sector 1,- -11 împotriva sentinței comerciale nr. 944/ 08.07.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 2009.

Președinte,

dr. - -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Tehnored. IG/ 15.12.2009

MC/ 7 ex.

Fond:

Președinte:Alexandrina Zaharia
Judecători:Alexandrina Zaharia, Veronica Pacurariu, Gina Ignat

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 635/2009. Curtea de Apel Galati