Practica judiciara insolventa. Decizia 650/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

Decizia comercială nr. 650

Ședința publică de la 27 noiembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Valentina Vrabie

JUDECĂTOR 2: Rodica Dorin

JUDECĂTOR 3: Veronica Păcurariu

Grefier - -

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea AVAS B, cu sediul în B, str. -, str. 9-11, sector 1, împotriva sentinței nr. 623/12.05.2009, pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimații - SRL G, cu sediul în G,-, -. 27/prin lichidator judiciar MD G,cu sediul în G,--9, -. 27,Direcția Generală a Finanțelor Publice G, cu sediul în G,-, din G,-, -. 27 și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați, cu sediul în G,-, având ca obiect - Legea 85/2006.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei în sensul că recursul aflat la primul termen de judecată este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru; prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă; intimații nu au depus întâmpinare.

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat,Curtea constată recursul în stare de judecată și îl reține spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului comercial d e față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 623/12.05.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Galați, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei - SRL G și s-a luat act de renunțarea lichidatorului la judecarea cererii de antrenare răspundere patrimonială a administratorului societății.

S-a dispus radierea debitoarei din registrul comerțului.

În temeiul art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus plata către lichidator a sumei de 2.270,53 lei din fondul special constituit la dispoziția UNPIR - Filiala

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că prin cererea înregistrată sub nr- debitoarea - SRL G prin lichidator judiciar MD G, a solicitat deschiderea procedurii simplificate a insolvenței.

Prin sentința nr. 857/16.09.2008 s-a dispus intrarea debitoarei în procedura simplificată a falimentului și a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar MD G.

La masa credală au fost înscriși ca și creditori AVAS B cu o creanța de 1.090,31 lei și Administrația Finanțelor Publice G cu o creanța de 6.902 lei.

La data de 27.01.2009 lichidatorul judiciar prin raportul final depus la dosar (fila 63) a solicitat închiderea procedurii simplificate in baza art. 131 din lege motivat de faptul că nu au fost identificate în patrimoniul debitoarei bunuri. A solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale a fostului administrator motivat de faptul că există indicii care să conducă la promovarea unei asemenea cereri conform art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006. Raportul final a fost comunicat creditorilor AVAS B si G.

Ulterior, la data de 13.04.2009 prin completări aduse la raportul final judecătorul sindic a renunțat la cerere de antrenare răspundere formulată.

Prin sentința comercială nr. 623/12.05.2009 a Tribunalului Galațis -a dispus închiderea procedurii conform art. 131 din lege, s-a dispus radierea debitoarei din registrul comerțului, s-a luat act de renunțarea la cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului societății.

In motivarea sentinței recurate, judecătorul sindic a reținut că debitoarea nu deține bunuri sau lichidități, iar creditorii nu au fost de acord să avanseze sumele necesare continuării procedurii.

Ca atare, a constatat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 131 din Legea 85/2006 pentru a dispune închiderea procedurii.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs creditoarea AVAS, înregistrat sub nr- pe rolul Curții de Apel Galați - Secția comercială, maritimă și fluvială.

Sentința recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, pentru următoarele motive:

Prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă (art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă);

Hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă);

Hotărârea pronunțata nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă).

Astfel, creditoarea recurentă are o creanță nerecuperată în cadrul procedurii, în cuantum de 1.090,31 lei.

Un motiv de recurs vizează omisiunea judecătorului sindic care nu a analizat cererea formulata de creditoarea AVAS prin care solicită convocarea Comitetului Creditorilor în vederea punerii în discuție a cererii de autorizare antrenare.

În drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 5, art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă, art. 129 din Legea nr. 85/2006, prevederile OUG 95/2003 aprobată prin Legea nr. 557/2003.

Legal citați intimații nu s-au prezentat în instanță.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Conform tabelului definitiv ( 61 fond) creditori ai debitoarei intimate - SRL G înscriși la masa credală sunt G cu o creanța de 6.902 lei (ponderea creanței majoritare 86,36%) și AVAS B cu o creanță de 1.090,31 lei pondere minoritară de 13,64%. În cauză, existând doar doi creditori, AVAS și nu s-a putut forma Comitetul Creditorilor.

Curtea apreciază că în cazul în care datorită numărului de creditori nu se poate forma Comitetul, Adunarea Creditorilor poate să exercite acțiunea date de lege în competența Comitetului.

Pentru acest lucru însă, trebuie luată hotărârea în Adunarea creditorilor.

În speță, creditoarea - recurentă deține o creanță minoritara, creanța majoritara deținând-o care nu și-a manifestat voința în sensul formulării unei cereri de autorizare.

Mai mult, studiind actele de la dosarul cauzei reiese ca AVAS B nu a formulat nici o cerere prin care să solicite întrunirea comitetului creditorilor, nici autorizarea Comitetului în vederea formulării cererii de antrenare răspundere, nici obiecțiuni la raportul final.

Față de aceste considerente, Curtea apreciază că în mod corect judecătorul sindic a luat act de renunțarea la judecata cererii de antrenare răspundere a lichidatorului judiciar și nu s-a pronunțat pe antrenare, neexistând nici o cerere in acest sens la dosar.

De asemenea examinând cauza de față sub toate aspectele în baza dispozițiilor art. 304 ind. 1C.Civ. instanța nu constată alte motive de nelegalitate, care să determine modificarea sau casarea sentinței comerciale nr. 623/12.05.2009 a Tribunalului Galați conform art. 304 pct.1- 9.pr.civ.

Față de considerentele ce preced, potrivit art. 312 alin. 1 raportat la art. 3041Cod procedură civilă, va respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea AVAS B, cu sediul în B, str. -, str. 9-11, sector 1, împotriva sentinței nr. 623/12.05.2009, pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimații - SRL G, cu sediul în G,-, -. 27/prin lichidator judiciar MD G,cu sediul în G,--9, -. 27,Direcția Generală a Finanțelor Publice G, cu sediul în G,-, din G,-, -. 27 și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați, cu sediul în G,-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 27 noiembrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

-

Grefier,

-

Red.

Tehnored. - - 8 ex.

7.12.2009

Fond.

Președinte:Valentina Vrabie
Judecători:Valentina Vrabie, Rodica Dorin, Veronica Păcurariu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 650/2009. Curtea de Apel Galati