Practica judiciara insolventa. Decizia 708/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 708
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
PREȘEDINTE: Lotus Gherghină
JUDECĂTOR 2: Angela Rădulescu
JUDECĂTOR 3: Carmen Mladen
GREFIER: - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea C, împotriva sentinței nr. 290 din 09.03.2008 pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - lichidator BNP CONSULT lichidator judiciar al debitoarei SC SRL, având ca obiect procedura insolvenței închidere procedura.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de art. 8 alin 2 din Legea nr. 85/2006, după care:
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA:
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința nr. 290 din 09.03.2008, Tribunalul Olt - Secția Comercială și de contencios Administrativ și Fiscal a dispus închiderea procedurii privind pe debitoarea SC SRL, în contradictoriu cu creditoarea Administrația Finanțelor Publice C,
A radiat societatea din evidențele de pe lângă Tribunalul O l
A descărcat lichidatorul judiciar BNP Consult de obligațiile impuse de procedură.
A dispus plata sumei de 5200,50 lei din fondul de faliment, constituit conform art. 4 din Legea 85/2006.
A dispus notificarea copiei sentinței, O si O pentru efectuarea mentiunilor.
Pentru a hotărî astfel judecătorul sindic a reținut că ață de debitoarea SC SRL se desfășoară procedura insolvenței, aceasta fiind deschisă prin sentința nr. 221 pronunțată în ședința publică din data de 14.04.2008 la cererea creditoarei Administrația Finanțelor Publice C, iar ulterior prin sentința 524/23.06.2008 fiind admisă cererea administratorului judiciar privind intrarea societății în procedura falimentului, dizolvarea societății și ridicarea dreptului de administrare numindu-se lichidator judiciar BNP Consult.
În îndeplinirea atribuțiilor sale, administratorul judiciar a întocmit tabelul creditorilor, fiind înregistrată o singură cerere de creanță formulată de C, a întreprins demersuri pentru identificarea de bunuri (fără a fi identificate bunuri ce pot fi valorificate), a formulat cerere de extindere a răspunderii administratorilor și, admisă prin sentința nr. 1572/8.12.2008, rămasă definitivă prin nerecurare.
La data de 26.01.2009, lichidatorul judiciar BNP Consult, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului SC SRL a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului si neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare, aceasta fiind notificată în condițiile art. 61 din Legea insolvenței.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, creditoarea S, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivele de recurs, recurenta Saa rătat că, în mod greșit s-a dispus închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 în considerarea raportului lichidatorului, care, fără a depune suficiente diligențe în vederea identificării bunurilor debitoarei, precizează că societatea debitoarea nu are în patrimoniu bunuri mobile și imobile.
A mai arătat recurenta că lichidatorul trebuia să solicite date din evidența organelor locale pe ultimii 3 ani anteriori deschiderii procedurii, întrucât există posibilitatea înstrăinării unor bunuri de către debitoare în perioada anterioară deschiderii procedurii.
Nu s-a depus întâmpinare.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea constată că acesta nu este fondat.
În conformitate cu dispozițiile art. 131 din Legea nr.85/2006 n orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
În speță, condițiile legale prevăzute de dispozițiile art. 131 din Legea nr.85/2006 privind constatarea lipsei bunurilor în averea debitoarei și refuzul creditorilor de a avansa cheltuielile necesare continuării procedurii sunt întrunite, societatea debitoare nefigurând în evidențele fiscale cu bunuri impozabile în patrimoniu ( adresa nr. 1699/01.10.2008 de la Primăria și adresa nr. 8666/03.12.2008 a Primăriei C), iar creditorii neînțelegând să avanseze sumele necesare continuării procedurii ( cu adresa nr. 29685/30.10.2006 recurenta Cac omunicat că nu este de acord cu avansarea sumelor necesare acoperirii cheltuielilor de procedură).
Ca urmare, în mod corect judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței în privința debitoarei.
În acest context, Curtea constată că sunt pur formale criticile recurentei creditoare DGFP privind identificarea tuturor bunurilor existente în patrimoniul debitoarei de către lichidator, întrucât astfel de acțiuni au fost întreprinse de către lichidator pe parcursul desfășurării procedurii insolvenței. Acesta și-a îndeplinit obligațiile ce îi revin potrivit legii insolvenței, însă nu a identificat bunuri în patrimoniul debitoarei care să fie valorificate.
De altfel, recurenta creditoare nu a putut indica în mod concret despre ce anume bunuri este vorba, criticile fiind formulate în termeni generali.
Recurentele creditoare aveau posibilitatea pe tot parcursul desfășurării procedurii să formuleze contestații împotriva măsurilor propuse și a rapoartelor depuse de lichidator, și nu după depășirea acestor faze odată cu închiderea procedurii insolvenței.
Pentru considerentele expuse având în vedere dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea C cu sediul în C,--7, județul O, împotriva sentinței nr. 290 din 09.03.2008 pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - lichidator BNP CONSULT lichidator judiciar al debitoarei SC SRL cu sediul în C, str. AI-, 10A, parter, județul
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 mai 2009.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
Red - LG/3/ex/06.05.2009
Jud sindic -
Tehnored - MB/06.05.2009
05 Mai 2009
Președinte:Lotus GherghinăJudecători:Lotus Gherghină, Angela Rădulescu, Carmen Mladen
← Practica judiciara insolventa. Decizia 238/2010. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 213/2009. Curtea de Apel... → |
---|