Practica judiciara insolventa. Decizia 721/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - insolvență -

- intrare în faliment -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ,CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 721

Ședința publică din 23 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Galan Marius

JUDECĂTOR 2: Mitrea Muntean Daniela

JUDECĂTOR 3: Artene

Grefier

Pe rol, judecarea recursului declarat de recurentul, în calitate de asociat al SC " " SRL, cu domiciliul în mun. R,-, jud. împotriva sentinței nr. 952 din 16 decembrie 2008 a Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-).

La apelul nominal a răspuns avocat, pentru recurent, lipsă fiind acesta și celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând recursul în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.

Avocat, pentru recurent a depus la dosar o serie de înscrisuri în copie și a solicitat admiterea recursului, pentru motivele invocate, expuse pe larg în ședința publică, fără cheltuieli de judecată. A făcut referire la decizia de schimbare lichidator; la procesul verbal de analiză a cererilor de creanțe - 74 ds. recurs; la factura fiscală de la pag. 59 ds. recurs, care reprezintă suma cu care s-au îndestulat toți creditorii. De asemenea, apreciază că ANAF nu are creanță certă, lichidă și exigibilă față de societatea debitoare.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 952 din 16 decembrie 2008 Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de administratorul judiciar EURO S în sensul că în conformitate cu art. 107 (1) lit. D din Legea nr. 85/2006 a dispus intrarea în faliment a debitoarei SC " " SRL cu toate consecințele legale ce decurg din luarea acestei măsuri.

În motivarea soluției - în esență - s-a reținut că, prin sentința nr. 248 din 15 aprilie 2008, judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii de insolvență față de societatea debitoare și desemnarea - în calitate de administrator judiciar - a

Urmare a hotărârii adunării creditorilor din 27 oct. 2008, prin încheierea de ședință din 28.oct. 2008 judecătorul sindic a dispus înlocuirea administratorului judiciar cu EURO

S-a mai motivat că, la data de 5 decembrie 2008, administratorul judiciar a depus raportul preliminar cu propunerea de intrare în faliment a societății debitoare, motivat de faptul că, în urma analizei situației financiare a societății debitoare, nu s-au identificat posibilități de reorganizare a activității acesteia - raport față de care creditorii nu au formulat obiecțiuni.

Împotriva acestei sentințe a promovat recurs - în calitate de asociat al societății debitoare SC " " SRL R - și a arătat că raportul întocmit de administratorul judiciar care conține propunerea de intrare în procedura falimentului societății debitoare a avut în vedere și declarația de creanță a ANAF - DGFP S care, în realitate, invocă o creanță ce nu este certă, lichidă și exigibilă, în sensul că, judecătorul sindic nu a stabilit cuantumul exact al acestei sume - 18.389.771 lei sau 19.579.296 lei - și nu a reținut și faptul că măsurile fiscale luate de această creditoare au fost contestate, procedurile administrative fiind în derulare.

Criticile sunt nefondate.

În raport de stadiul derulării procedurii insolvenței, Curtea, este investită să analizeze dacă măsura luată de judecătorul sindic, prin sentința criticată s-a făcut cu respectarea legii.

Astfel, judecătorul sindic a decis intrarea în faliment a recurentei în contextul aplicării art. 107 (1) lit. D din Legea nr. 85/2006, care statuează că "a fost aprobat raportul administratorului judiciar prin care se propune, după caz, intrarea debitorului în faliment, potrivit art. 54 (5) sau art. 60 (3) din lege".

Din verificarea lucrărilor dosarului, Curtea constată că administratorul judiciar a întocmit raportul de care face vorbire textul de lege citat, și potrivit argumentației expuse în detaliu în acest raport, a propus intrarea debitoarei recurente în faliment.

La baza acestei propuneri, administratorul judiciar,a avut în vedere - printre altele - cuantumul creanțelor declarate de alți creditori decât DGFP S, respectiv: SC " COMUNALE" SA R, BCR, Primăria R și SC " GAZ" SRL - această din urmă creditoare declanșând procedura insolvenței recurentei - precum și imposibilitatea recurentei de a-și continua activitatea având în vedere resursele sale bănești și faptul că spațiul necesar continuării activității a fost înstrăinat.

Curtea observă că societatea recurentă - în raport de fiecare etapă a procedurii - nu a formulat obiecțiuni, opoziții sau contestații la declarațiile de creanță înregistrate, la sentința judecătorului sindic de deschidere a procedurii insolvenței sau la rapoartele administratorului judiciar - deși față de recurentă a fost asigurată procedura legală de citare, notificarea administratorului societății - așa încât, criticile recurentei se impuneau a fi circumscrise acestei etape a derulării procedurii în care se află recurenta - respectiv a declanșării falimentului - și nu etapelor anterioare, derulate în condiții de asigurare și respectare a contradictorialității și a dreptului la apărare al recurentei.

Din această perspectivă, Curtea constată că nu au fost încălcări ale art. 107 (1) lit. D din Legea nr. 85/2006, așa încât, sentința judecătorului sindic este legală.

Pentru aceste motive,

În numele LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul, în calitate de asociat al SC " " SRL, cu domiciliul în mun. R,-, jud. împotriva sentinței nr. 952 din 16 decembrie 2008 a Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 23 aprilie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red. AD

Jud. Gh.

Tehnored. MM

2 ex. - 19.05.09

Președinte:Galan Marius
Judecători:Galan Marius, Mitrea Muntean Daniela, Artene

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 721/2009. Curtea de Apel Suceava