Practica judiciara insolventa. Decizia 731/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - insolvență -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ,CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 731

Ședința publică din 23 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Galan Marius

JUDECĂTOR 2: Mitrea Muntean Daniela

JUDECĂTOR 3: Artene

Grefier

Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în mun. S,-, jud. împotriva sentinței nr. 216 din 17 februarie 2009 a Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-).

La apelul nominal a răspuns pârâtul intimat, lipsă fiind creditoarea recurentă, debitoarea intimată - "- TRANS COM" SRL C- M - prin lichidator S și partea în proces intimată ORC.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând recursul în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.

Pârâtul intimat a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, precizând că societatea este desființată de câțiva ani.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 18.06.2008 sub nr-, lichidatorul judiciar Sas olicitat deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei - "- TRANS COM" SRL C- M, societate aflată în dizolvare de drept, dispusă prin încheierea judecătorului delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 1417/09.03.2006.

În motivarea cererii s-a arătat că societatea dizolvată se află în mod vădit în încetare de plăți și înregistrează debite față de Administrația Finanțelor Publice C- M în cuantum de 400 lei.

În dovedirea susținerilor a anexat la dosar înscrisuri.

Prin sentința comercială nr. 534 din 16.09.2008 a Tribunalului Suceava, judecătorul sindic a admis cererea formulată de debitoarea - "- TRANS COM" SRL C- M - prin lichidator S și în temeiul art. 32 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva debitoarei, fiind desemnat lichidator judiciar

La data de 22.12.2008 lichidatorul judiciar a depus cerere de atragere a răspunderii materiale împotriva pârâtului, motivat de faptul că, deși notificat, acesta nu a depus actele solicitate de lichidatorul judiciar conform prev. art. 35 din lege, încălcând totodată și prev. Legii nr. 31/1990 cu privire la notificarea schimbării sediului societății, altul decât sediul declarat, fiind încălcate și prev. art. 138 lit. e din Legea nr. 85/2006, în sensul că, nedepunând la dispoziție actele societății nu au putut fi identificate elementele de activ și nici cele de pasiv.

În drept, a invocat disp. art. 138 lit. e din Legea nr. 85/2006.

Prin sentința nr. 216 din 17 februarie 2009 Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată cererea de atragere a răspunderii materiale formulată de lichidatorul judiciar S împotriva pârâtului.

Prin aceeași hotărâre a admis raportul final întocmit de lichidator și a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului - "- TRANS COM" SRL C-

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut în esență că, răspunderea reglementată de disp. art. 138 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 85/2006 reclamă existența vinovăției sub forma intenției directe și raportului de cauzalitate între fapta de deturnare/ascundere a activelor debitoarei, fiind necesar a se identifica în ce a constat diminuarea activului patrimonial, efectuată în interes propriu și în dauna creditorilor, or lichidatorul nu a produs probe în acest sens.

Cât privește săvârșirea faptei scriptic, prin denaturarea înscrierilor în contabilitate, în lipsa documentelor contabile nu se poate concluziona în acest sens.

Deosebit de aceasta, mai reține judecătorul sindic că, demersurile efectuate de lichidatorul judiciar pentru identificarea bunurilor din averea debitoarei au rămas fără rezultat, astfel încât sunt incidente disp. art. 131 din Legea nr. 85/2006, cu atât mai mult cu cât raportul final cu propunerea de închidere, întocmit de lichidator, nu a fost contestat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs DGFP S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs a arătat că, deși din raportul lichidatorului judiciar rezultă că fostul administrator al debitoarei, deși a fost notificat în acest sens, nu a predat documentele contabile prev. de lege, fapt ce conduce la prezumția că operațiunile contabile nu au fost întocmite corect ori nu s-au întocmit pentru a evita verificarea lor, caz în care culpa revine administratorului, judecătorul sindic în mod eronat și cu nesocotirea principiului rolului activ al instanței, a analizat cererea doar prin prisma disp. art. 138 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 85/2006, nu și prin prisma reglementărilor cuprinse la lit. d) a aceluiași text legal.

Pe de altă parte, mai arată recurenta că lichidatorul judiciar nu și-a îndeplinit atribuțiile stabilite în sarcina sa de disp. art. 55 din Legea nr. 85/2006, de a reconstitui în măsura posibilului documentele contabile și totodată nu a dat eficiență disp. art. 147 din Legea nr. 85/2006, în sensul de a formula sesizare penală împotriva fostului administrator.

În drept recurenta a invocat disp. art. 304 pct. 8 Cod proc. civ. rap. la art. 3041Cod proc. civ.

Deși legal citați, intimații nu au formulat întâmpinare.

Analizând hotărârea recurată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a criticilor formulate în recurs, ce vizează disp. art. 304 pct. 8,9 Cod proc. civ. curtea constată neîntemeiat recursul.

Potrivit art. 129 alin. 4,5 Cod proc.civ. cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt și de drept, chiar de nu sunt menționate în cerere sau întâmpinare,însă, în toate cazurile, va hotărî numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

În speță, cererea de antrenare a răspunderii materiale a pârâtului formulată de lichidatorul judiciar a fost întemeiată pe disp. art. 138 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 85/2006, iar în cadrul dezbaterilor asupra fondului lichidatorul a precizat că solicită a fi analizată cererea așa cum a fost formulată și motivată.

Este adevărat că, de regulă, în virtutea rolului activ instanța nu este ținută de temeiul juridic invocat, însă atunci când partea precizează clar motivele în drept în limitele cărora înțelege să se judece și insistă în acestea, prin schimbarea operată de instanță a temeiului de drept s-ar aduce atingere principiului disponibilității.

Pe cale de consecință, primul motiv invocat în recurs este neîntemeiat și urmează a nu fi primit.

Cât privește a doua critică formulată în recurs, respectiv omisiunea lichidatorului judiciar de a da curs disp. art. 55 și 147 din Legea nr. 85/2006, curtea observă că nu a fost formulată o sesizare în acest sens și la judecata în fond, iar pe de altă parte, față de lipsa oricăror bunuri din averea debitoarei, precum și față de caracterul modic al părții din pasiv rămase neacoperite, de doar 400 lei ron, formularea unei sesizări penale împotriva fostului administrator ar fi doar de natură a crește cheltuielile de lichidare fără certitudinea recuperării în final a acestora.

Pentru aceste considerente, întrucât criticile formulate în recurs sunt neîntemeiate, în temeiul art. 312 Cod proc. civ. va respinge ca nefondat recursul creditoarei.

Pentru aceste motive,

În numele LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în mun. S,-, jud. împotriva sentinței nr. 216 din 17 februarie 2009 a Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 23 aprilie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud. Gh.

Tehnored. MM

2 ex. - 12.05.09

Președinte:Galan Marius
Judecători:Galan Marius, Mitrea Muntean Daniela, Artene

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 731/2009. Curtea de Apel Suceava