Practica judiciara insolventa. Decizia 734/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
(Număr în format vechi 447/F/1/2005)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 734
Ședința publică de la 10 2008
PREȘEDINTE: Nela Ochea
Judecător Țăndăreanu
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Țăndăreanu
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de creditoarea AVAS B împotriva încheierii nr.120 din 25 mai 2006 pronunțate de Tribunalul Dolj - Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosarul nr.23/F/1999 (-), în contradictoriu cu intimata debitoare SC SA prin lichidator.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, că recurenta este scutită de plata taxei de timbru, în raport de dispozițiile art. 17 din Legea 146/1997, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art.242 alin. 2.civ.
Cod PenalCurtea, constatând cauza în stare de judecată, a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin încheierea nr.120 din 25 mai 2006 pronunțate de Tribunalul Dolj - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr.23/F/1999 s-a admis cererea lichidatorului judiciar, s-au respins obiecțiunile formulate de creditorii AVAS B și DGFP D și în temeiul dispozițiilor art.128 din Legea 64/1995 republicată s-a aprobat raportul final de lichidare și bilanțul general al debitoarei SC SA.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că prin încheierea nr. 206 din 30.06.2005 a Tribunalului Dolja fost aprobat raportul final de lichidare și bilanțul general al debitoarei SC SA fiind respinse obiecțiunile formulate de AVAS B ca tardiv formulate.
Încheierea a fost casată prin decizia nr.4402/4.11.2005 a Curții de Apel Craiova și cauza a fost trimisă spre rejudecare cu motivarea că în mod greșit au fost respinse obiecțiunile formulate de AVAS ca fiind tardiv formulate și nu s-a intrat în cercetarea fondului.
La 30.03.2006 lichidatorul a depus raportul general și bilanțul care au fost afișate la ușa instanței și comunicate tuturor creditorilor.
AVAS B alături de DGFP D au formulat obiecțiuni, susținând că, creanța preluată de la CAS D de 3877,37 RON consolidată valorează 1.182,20 USD, iar prin contractul de cesiune nr. 25/2001 a preluat creanța debitoarei în sumă de 26.205 RON consolidată la valoarea de 9.538,46 USD, iar în contul creanțelor au fost efectuate încasări în sumă de 6.231,22USD rămânând de recuperat diferența.
A apreciat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 128 din Legea 64/1995 pentru aprobarea raportului final pentru că acesta nu este sinteză a întregii procedurii și nu există documente care să identifice pe toți administratorii și contribuția lor la generarea stării de insolvență a societății.
Obiecțiunile au fost apreciate ca nefondate pentru că AVAS Baf ost înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor și numai este posibilă consolidarea acestora în dolari iar AVAS Bap articipat la distribuirea fixată în conformitate cu art. 120 și 122 din Legea 64/1995, iar prin raportul final nu se discută prioritatea și valabilitatea creanțelor acesta fiind o sinteză a întregii proceduri. Faptul că AVAS B mai are de recuperat suma de 3.307,24 USD este irelevant atâta timp cât întregul patrimoniul al debitoarei a fost lichidat și toate sumele rezultate au fost distribuite prin planul de distribuire parțială cât și prin de repartiție finală.
Raportul final cuprinde toate elementele esențiale în derularea procedurii, depunându-se și raportul preliminar privind cauzele și împrejurările care au dus la încetarea de plată conform art. 23 din Lege 64/1995.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs AVAS B și a criticat-o ca netemeinică și nelegală, cu motivarea că în mod greșit s-a dispus aprobarea raportului final și a bilanțului general, în condițiile în care recurentei i s-a comunicat o copie a raportului final fără a i se comunica și o copie a bilanțului general așa cum prevede art. 128 din Legea 64/1995. De asemenea lichidatorul judiciar nu a convocat adunarea creditorilor.
De asemenea raportul final fiind o sinteză a procedurii toate problemele trebuiau lămurite ori în cazul de față nu au fost identificate persoanele răspunzătoare pentru generarea stării de insolvabilitate în vederea analizării oportunității promovării acțiuni prevăzute de art. 137 din Legea 64/1995.
Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Din lucrările dosarului se reține că procedura falimentului a fost deschisă la 22.03.1999 și la aceea dată lichidatorul a făcut toate demersurile în vederea identificării bunurilor, arătării cauzelor și împrejurărilor care au dus la încetarea de plăți, a întocmit mai multe rapoarte intermediare în care a informat judecătorul sindic și creditorii în legătură cu situațiile apărute în derularea procedurii, iar bunurile fiind valorificate în totalitate au fost repartizate creditorilor așa cum a fost menționați în tabelul definitiv.
Cauza de față mai parcurs un ciclu procesual așa cum s-a menționat mai sus, încheierea din 30.06.2005 de respingerea a obiecțiunilor AVAS B ca fiind tardiv introduse și de închidere a procedurii a fost casată prin decizia nr. 4402/4.11.2005 a Curți de Apel Craiova și cauza a fost trimisă spre rejudecare.
După rejudecare raportul final și bilanțul au fost trimise creditorilor afișate la ușa instanței, iar AVAS Baf ăcut din nou obiecțiuni, înregistrate la data de 4.04.2006, în care nu invocă că nu i s-a comunicat bilanțul general, dar susține că raportul nu este o sinteză a întregii procedurii și nu identifică persoanele vinovate de crearea stării de insolvență a societății.
Susținerea recurentei că nu i s-a comunicat bilanțul general este nefondată și chiar dacă ar fi fost așa nu dovedește că i s-a produs vreo vătămare prin necomunicarea acestui act, ce era la dosarul cauzei și afișat la ușa instanței.
Adunarea creditorilor a fost convocată pentru termenul din 18.05.2006 prin încheierea respectivă fiind consemnate concluziile părților, iar pronunțarea s-a amânat la data de 25.05.2006 când a fost soluționată pricina, iar procedura de citare cu recurenta a fost îndeplinită astfel că și această critică este nefondată.
În raportul preliminar lichidatorul a arătat cauzele care au dus la starea de insolvență și procedura desfășurându-se în temeiul Legii 64/1995 în conformitate cu aceasta oricare dintre creditori apreciind că sunt îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii materiale a vreuneia dintre persoanele enumerate de art. 137 din această lege, putea introduce o asemenea acțiune.
Raportul final este o sinteză a procedurii în care accentul se pune asupra modului de derulare a procedurii, cauzele intrării societății în faliment analizându-se în rapoartele preliminare, așa cum s-a făcut în cauza pedinte.
Astfel fiind în baza dispozițiilor art. 312. pr.civ, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea AVAS B cu sediul ales în B,--11, sector 1, împotriva încheierii nr.120 din 25 mai 2006 pronunțate a Tribunalul Dolj - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr.23/F/1999 (-), în contradictoriu cu intimata debitoare SC SA prin lichidator cu sediul profesional în C, str. - B,.9, scc.2,.17, jud.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 2008.
PREȘEDINTE: Nela Ochea | JUDECĂTOR 2: Nicoleta Țăndăreanu Țăndăreanu | JUDECĂTOR 3: Ecaterina Moleanu |
Grefier, |
. 11 2008
Red. 4 ex./jud.
Tehnored. /12.09.2008
Jud. Fond
Președinte:Nela OcheaJudecători:Nela Ochea, Nicoleta Țăndăreanu, Ecaterina Moleanu
← Practica judiciara insolventa. Decizia 115/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 356/2008. Curtea de Apel... → |
---|