Practica judiciara insolventa. Decizia 76/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ -. 76
Ședința publică de la 03 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lăcrămioara Moglan
JUDECĂTOR 2: Claudia Popescu
JUDECĂTOR 3: Aurelia Saftiuc
Grefier - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine, a venit spre soluționare, recursul declarat de recurenta - debitoare SC SRL prin administrator, împotriva deciziei nr.341 din 19 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns: administrator pentru recurenta - debitoare, care se legitimează cu Seria - -.- eliberată de Poliția municipiului O la data de 25.05.2000 și consilier juridic pentru lichidatorul B, cu delegație la dosar, lipsă fiind reprezentantul intimatei - creditoare
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Consilier juridic, depune la dosar Tabelul definitiv consolidat cuprinzând obligațiile debitoarei SC SRL și contul de lichidare deschis pe numele societății.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Administrator, având cuvântul, arată că societatea nu se află în insolvență și că are lichidități. Totodată, susține că a achitat suma datorată conform chitanțelor existente la dosar, dar nu a avut cunoștință că mai există o diferență de debit, pe care cu siguranță l-ar fi achitat deoarece avea disponibil în cont.
Consilier juridic arată că societatea - debitoarea nu și-a achitat datoria în întregime și că disponibilul pe care aceasta îl are în cont nu acoperă nici măcar masa credală. Consideră că recursul formulat de societatea debitoare este nefondat, sens în care solicită respingerea acestuia și trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea continuării procedurii.
Administrator, arată că se obligă să achite diferența de debit și solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 341/19 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- fost admisă cererea creditoarei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI O și în temeiul art. 107 alin. 1 pct. A lit. b, coroborat cu art. 1 alin. 2 lit. c și art. 3 pct. 25 din Legea nr. 85/2006 a dispus deschiderea procedurii falimentului, în formă simplificată, împotriva debitoarei L
Judecătorul sindic a reținut că debitoarea se află în încetare de plăți, pasivul său exigibil este de 74.016 lei, societatea debitoare nu deține bunuri mobile sau imobile, achitat parțial debitul și a recunoscut debitul.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs debitoarea. În motivarea recursului arată că a achitat mai mult de 1/2 din debit și că termenul acordat de instanța de fond nu a fost suficient pentru achitarea datoriei în întregime.
Intimata - creditoare Administrația Finanțelor Publice a municipiului Oaf ormulat întâmpinare prin care arată că cererea introductivă îndeplinea toate condițiile prevăzute de art. 31 din Legea nr. 85/2006, creanța nu a fost contestată în termenul legal, este în cuantum net superior pagubei minime prevăzut de Legea nr. 85/2006, iar instanța a reținut corect că la data deschiderii procedurii de insolvență debitoarea figurează cu un debit de 39.249 lei.
Curtea, analizând actele și lucrările din dosar și sentința recurată, în raport de motivele de recurs invocate și din oficiu reține următoarele:
Prin cererea introductivă creditoarea Administrația Finanțelor Publice a municipiului a solicitat deschiderea procedurii de faliment a debitoarei L În motivarea cererii a arătat că debitoarea figurează în evidențele sale cu un debit de 74.016 lei, că pentru recuperarea acestor debite au fost întreprinse măsurile prevăzute de legislația privind colectarea creanțelor bugetare, măsuri care au rămas fără rezultate. Solicită admiterea cererii și deschiderea procedurii insolvenței și falimentului în formă simplificată, având în vedere că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 31 din Legea nr. 85/2006. În drept, invocă dispozițiile art. 31 alin. 1 din legea nr. 85/2006.
Intimata - creditoare a solicitat deschiderea procedurii în formă simplificată, dar fără indica care dintre condițiile prevăzute de art. 1 alin. 2 lit. c din Legea nr. 85/2006 sunt îndeplinite. Judecătorul sindic a reținut că societatea debitoare nu deține bunuri mobile sau imobile, fără ca creditoarea să invoce această împrejurare și fără dispune administrarea de dovezi din care să rezulte acest aspect.
Având în vedere cererea creditoarei și temeiul de drept invocat de aceasta, respectiv art. 31 alin. l din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic avea obligația, în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. 5 din Codul d e procedură civilă, să ceară lămuriri creditoarei cu privire la temeiul de drept al acțiunii și să ordone administrarea de dovezi pentru a preveni orice greșeală în stabilirea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru intrarea în procedură simplificată.
Curtea reține că maniera în care a fost soluționată cauza echivalează cu o necercetare a fondului cauzei și în temeiul art. 312 Cod procedură civilă va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul promovat de recurenta - debitoare prin administrator împotriva deciziei nr.341 din 19 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul - lichidator judiciar și intimata - creditoareADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la03 februarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Red.
tehnored. 3 ex.
25 febr. 2009
Președinte:Lăcrămioara MoglanJudecători:Lăcrămioara Moglan, Claudia Popescu, Aurelia Saftiuc
← Practica judiciara insolventa. Sentința 250/2009. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 656/2008. Curtea de Apel... → |
---|