Practica judiciara insolventa. Decizia 761/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - procedura insolvenței -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 761

Ședința publică din23 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Grapini Carmen

JUDECĂTOR 2: Ududec Elena

JUDECĂTOR 3: Nastasi Dorina

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de debitoarea SC COM SA cu sediul în com., sat, județul B, împotriva sentințeinr. 462 din 4 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani- secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.

La apelul nominal a răspuns consilier juridic pentru creditoarea intimată Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B, lipsă fiind debitoarea recurentă, dministrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență D și partea intimată în proces Oficiul Național al Registrului Comerțului - prin Tribunalul Botoșani.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta creditoarei intimate depune la dosarul cauzei delegație de reprezentare și o serie de înscrisuri.

Instanța, luând act că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, constată recursul în stare de judecată și în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, acordă cuvântul la dezbateri.

Reprezentanta creditoarei intimate - consilier juridic pune concluzii de respingere a recursului formulat de debitoare cu trimiterea cauzei judecătorului sindic pentru continuarea procedurii. În motivarea concluziilor sale arată că efectuarea punctajului comun ca urmare a controlului fiscal dispus de creditoare, nu s-a putut efectua deoarece o serie de facturi nu se găsesc în contabilitatea firmei.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, sub nr- din data de 17 octombrie 2008, creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice Județeană Bas olicitat deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC " Com" SA, comuna, județul B, conform Legii nr. 85/2006.

In motivarea acțiunii, creditoarea a arătat că debitoarea apare înregistrată în evidențele sale cu o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă de 2.069.136 lei reprezentând obligații bugetare stabilite conform fișei sintetice întocmite pe baza declarațiilor fiscale depuse de debitoare. A mai arătat creditoarea că, această creanță este certă, lichidă și exigibilă, că debitoarea a încetat plățile, fiind în insolvență.

Cererea a fost comunicată debitoarei care a formulat contestație la încetarea de plăți, prin care a arătat că nu contestă întinderea creanței, dar arată că nu este în încetare de plăți, că nu are alți creditori și are de încasat sume importante de bani. A mai arătat debitoarea că a demarat măsuri pentru obținerea unui împrumut bancar în scopul plății datoriilor bugetare.

Prinsentința nr. 462 din 04.12.2008-udecătorul sindic a admis cererea creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice Județeană B, pentru deschiderea procedurii insolvenței (procedura generală) împotriva debitorului SC " Com" SA și a respins ca nefondată contestația la încetarea de plăți formulată de debitoarea " Com".

În temeiul art. 33 (4) din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a dispus începerea procedurii generale de insolvență a debitoarei " Com", comuna, județul B și a numit administrator provizoriu Cabinet individual de insolvență. A ridicat dreptul de administrare al debitoarei, drept care va fi exercitat de administratorul judiciar și a indisponibilizat acțiunile debitoarei. Totodată a dispus efectuarea notificărilor prevăzute de art. 36, 37 și 48 din Legea nr. 85/2006.

Pentru a hotărî astfel Judecătorul sindic a reținut următoarele:

Potrivit art. 3 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, insolvența este acea stare a patrimoniului caracterizată prin insuficiența fondurilor bănești pentru plata datoriilor exigibile. Art. 3 alin. 6 arată că, creditorul îndreptățit să solicite deschiderea procedurii va trebui să dovedească o creanță certă, lichidă și exigibilă.

Din înscrisurile depuse de creditoare rezultă că totalul obligațiilor fiscale restante de 2.069.136 lei rezultă din fișa sintetică întocmită pe baza declarațiilor fiscale depuse de către debitoare. Declarația fiscală întocmită conform art. 82 Cod procedură fiscală este asimilată cu o decizie de impunere și produce efectele unei înștiințări de plată de la data depunerii ei.

Cum creditoarea a făcut dovada că debitoarea a depus declarațiile fiscale, că i-au fost stabilite obligațiile fiscale pe care nu le-a contestat, judecătorul sindic a concluzionat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 33 (4) din Legea nr. 85/2006 pentru deschiderea procedurii insolvenței.

A mai reținut judecătorul sindic în ceea ce privește contestația la încetarea de plăți formulată de debitoare că este neîntemeiată, întrucât faptul că debitoarea nu are în evidența sa alți creditori nu este suficient pentru a dovedi că nu este în încetare de plăți. Aceasta nu a făcut dovada că are în cont o sumă egală cu cea pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii, că a contestat obligațiile fiscale, încât contestația a fost respinsă.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs debitoarea COM.

În motivare, recurenta critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că eronat judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii insolvenței, respingându-i contestația, deși nu se află în stare de insolvență, ci doar într-o situație dificilă de moment, deși a achitat integral creanța Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului B, precum și cea pretinsă de o altă creditoare (fără aoi dentifica însă).

Ca urmare, arată recurenta, cum a stins prin plată toate creanțele, cererea de deschidere a procedurii a rămas ca fiind lipsită de obiect.

Examinând recursul de față, ale cărui motive se circumscriu articolului 304 pct. 9 Cod procedură civilă și prin prisma art. 304pct. 1 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:

Articolul 31 al. 1 din Legea nr.85/2006, modificată prin nr.OUG 170/2008, prevede că "Orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii prevăzută de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvență poate introduce o cerere introductivă".

Starea de insolvență este definită de art. 3 pct. 1 din aceeași lege ca fiind "acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile".

Ori în speță, debitoarea nu a dovedit cu nici un mijloc de probă faptul că nu s-ar afla în stare de insolvență, adică în incapacitate de plată.

Susținerea recurentei, potrivit căreia a stins, prin plată cele două creanțe pretinse asupra sa nu poate fi primită, fiind infirmată de actele aflate la dosar.

Mai mult, din dosarul de fond rezultă că au solicitat înscrierea la masa credală și alți creditori, cum ar fi Inspectoratul Teritorial d e Muncă B pentru o creanță de 430 lei, Primăria comunei pentru 43.001.95 lei, B - 158,67 lei, Insurance Broker B - 198,65 lei, Leasing B - 28.782,84 lei.

În aceste condiții, cum recurenta nu a dovedit, cu nici un mijloc de probă, stingerea creanțelor, fie prin plată, fie prin compensare, etc. așa cum susține prin motivele invocate și nici existența disponibilului bănesc, incapacitatea de plată fiind neechivocă, recursul de față apare ca fiind nefondat și în consecință, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, urmează a fi respins ca atare.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE,

Respinge ca nefondat recursul declarat de debitoarea SC COM SA cu sediul în com., sat, județul B, împotriva sentințeinr. 462 din 4 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani- secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 23 aprilie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud.

Tehnored.

Ex. 2/08.05.2009

Președinte:Grapini Carmen
Judecători:Grapini Carmen, Ududec Elena, Nastasi Dorina

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 761/2009. Curtea de Apel Suceava