Practica judiciara insolventa. Decizia 821/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA Nr. 821

Ședința publică de la 28 Mai 2009

PREȘEDINTE: Tudora Drăcea

JUDECĂTOR 2: Maria Necșulescu

JUDECĂTOR 3: Mariana Moț

Grefier: -

Pe rol, judecarea recursului declarat de DGFP OL, cu sediul în S,-, județul O, împotriva sentinței nr.470/30.03.2009 pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul O l t-Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL prin lichidator judiciar S, cu sediul în S,-,.8C,.A,.4, județul O și intimatele creditoare BRD SA - SUCURSALA O, cu sediul în S, B-dul - nr.51 și PRIMĂRIA ORAȘ C, cu sediul în C,-, județul

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că s-a solicitat de recurentă judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 pr.civ. după care, constatându-se recursul în stare de judecată, s-a reținut pentru soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 470 din 30 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Comercială și de Contencios Administrativ prin judecător sindic în dosarul nr- s-a dispus aprobarea raportului final și admiterea cerererii formulată de lichidatorul judiciar privind închiderea procedurii insolvenței față de debitoare.

În temeiul art. 132 alin.2 din Legea privind procedura insolvenței, s-a ispus închiderea procedurii falimentului debitorului SC SRL cu sediul social în C, str.-, nr.7, județul O, cod de identificare fiscală:-, număr de ordine în registrul comerțului: J- și radierea debitorului din registrul comerțului de pe lângă Tribunalul Olt și a fost escărcat lichidatorul de orice îndatoriri și responsabilități.

În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenței s-a ispus notificarea sentinței debitorului, creditorului, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul O l t, pentru efectuarea mențiunilor de închidere a procedurii și de radiere, precum și publicarea prin Buletinul procedurilor de insolvență.

Pentru a se pronunța astfel judecătorul sindic de la Tribunalul Olta reținut că la data de 18.03.2009, lichidatorul judiciar, desemnat să administreze procedura falimentului debitorului SC SRL a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare aprobării raportului final de lichidare și a distribuirii tuturor sumelor obținute;

S-a reținut că a fost întocmit raportul final de lichidare și situațiile financiare finale, care vor fi aprobate în temeiul art. 129 din Legea privind procedura insolvenței, deoarece nici una din persoanele îndreptățite nu a formulat obiecțiuni și în condițiile în care, toate bunurile din averea debitorului au fost lichidate și toate sumele au fost distribuite conform Raportului asupra fondurilor obținute din vânzare bunurilor și recuperarea de creanțe și a Tabelului de distribuire final aprobat, dovada plăților fiind făcută cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei;

Având în vedere aprobarea raportului final judecătorul sindic, în temeiul art. 132 alin.2 din Legea privind procedura insolvenței judecătorul sindic a dispus ca urmare, închiderea procedurii falimentului și radierea debitorului din registrul comerțului de pe lângă Tribunalul Olt și a dispus descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități, conform art.136 din Legea privind procedura insolvenței.

Împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Olt la 30 martie 2009 a formulat recurs în termen legal DGFP O, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, recurenta susține că închiderea procedurii falimentului este rezultatul aplicării greșite legii în condițiile în care lichidatorul judiciar nu a notificat Administrația Finanțelor Publice C că împotriva debitoarei a fost începută procedura falimentului și astfel a fost pusă în imposibilitatea de a formula cerere de creanță la masa credală.

Mai susține că debitoarea a fost sancționată cu amenzi în sumă de 2000 lei conform procesului verbal nr. -/23 octombrie 2006 și nr.- din 23 octombrie 2006.

Analizând sentința pronunțată de Tribunalul Gorj prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Recurenta DGFP O nu a fost creditor la fond, așa cum rezultă din dosarul de fond de faliment și se recunoaște și de aceasta prin motivele de recurs nefiind creditor îndreptățit să participe la procedura insolvenței în sensul art. 3 pct. 8 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

În principiu recurent poate fi numai acela care, personal sau legalmente reprezentat, a fost parte în proces, așa cum se deduce din dispozițiile art. 316 raport la art. 283 proc. civ.. Totuși potrivit art. 336 alin. 4 proc. civ. în materie necontencioasă, recursul poate fi făcut de orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost citată la dezlegarea pricinii, ori speței de față nu i se aplică dispozițiile acestui articol.

Susținerea recurentei potrivit căreia a fost în imposibilitate de a formula cerere de creanță la masa credală întrucât nu i s-a notificat de lichidator începerea procedurii falimentului, nu poate fi primită de

Așa cum rezultă din dosarul de faliment nr- al Tribunalului O l t- Secția Comercială și de contencios administrativ precum și din însăși motivele de recurs (alin.5 pag. 2 recurs) sentința nr. 369 din 29 mai 2006 a Tribunalului Olt prin judecător sindic prin care s-a deschis procedura prev. de Legea nr.64/1995 împotriva debitoarei a fost notificată Administrația Finanțelor Publice C, iar sentința nr. 599/9 octombrie 2006 prin care s-a deschis procedura falimentului a fost publicată în Buletinul procedurilor de insolvență conform art. 7 din Legea nr. 85/2006 și la Oficiul Registrului Comerțului și deci recurenta avea posibilitatea să ia cunoștiință de deschiderea procedurii falimentului și să formuleze în termenul prevăzut de lege cererea sa de înscriere la masa credală.

Nu poate fi primită de C nici susținerea cu privire la suma de 2000 lei amenzi întrucât procesele verbale de constatare și sancționare contravențională cu nr. o- și nr. - din 23 octombrie 2006 sunt ulterioare deschiderii falimentului (9 octombrie 2006 prin sentința nr. 599).

În asemenea condiții și conform motivelor expuse, Curtea va respinge recursul DGFP O în temeiul art. 312 (1) Cod proc. civilă ca inadmisibil, aceasta neavând calitate procesuală de a declara recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de creditoarea DGFP O cu sediul în S,-, județul O împotriva sentinței nr.470/30.03.2009 pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul Olt - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL prin lichidator judiciar S cu sediul în S,-,.8C,.A,.4, județul O și intimatele creditoare BRD SA - SUCURSALA O cu sediul în S, B-dul - nr.51, județul O și PRIMĂRIA ORAȘ cu sediul în C,-, județul

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 28 Mai 2009.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

01 Iunie 2009

Red.jud./

3 ex.//17.06.2009

jud.sindic

Președinte:Tudora Drăcea
Judecători:Tudora Drăcea, Maria Necșulescu, Mariana Moț

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 821/2009. Curtea de Apel Craiova