Practica judiciara insolventa. Decizia 869/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 869
Ședința publică de la 16 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Gheorghiu
JUDECĂTOR 2: Cipriana Poiană
JUDECĂTOR 3: Liliana Palihovici
Grefier: - -
S-a luat în examinare cererea de recurs comercial formulată de B împotriva sentinței nr. 476/F din 03.12.2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui - Judecător Sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic G reprezentantul recurentei-creditoare B, lipsă fiind intimatul-debitor "" V, prin lichidator și intimații-creditori V, Primăria Municipiului V, V și Direcția Generală a Finanțelor Publice
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că, recursul este la al 2-lea termen de judecată.
Nemaifiind alte cereri prealabile instanța constată recursul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.
Consilier juridic G reprezentantul recurentei-creditoare B solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, casarea sentinței nr. 476/F din 03.12.2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui - Judecător Sindic, în sensul de a respinge cererea lichidatorului judiciar de închidere a procedurii falimentului, să se admită cererea creditorilor de a fi autorizați să formuleze cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a fostei conduceri a societății debitoare aflată în faliment, motivând că în cauză sunt întrunite dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, conducerea societății debitoare nu a pus la dispoziția lichidatorului documentele contabile ale firmei.
Declarându-se închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului comercial d e față;
Prin sentința comercială nr. 476/F din 03.12.2008, pronunțată de Tribunalul Vaslui - judecător sindic s-a aprobat raportul final al lichidatorului judiciar.
S-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului "" V.
S-a dispus radierea debitorului din evidențele Registrului Comerțului V.
S-a descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități
S-a aprobat decontul de cheltuieli și dispune să se plătească lichidatorului judiciar, din fondul prevăzut la art. 4 pct. 4 din Legea nr. 85/2006, 2.000 lei onorariu și 494 lei cheltuieli de judecată.
S-a dispus notificarea prezentei sentințe, debitorului m creditorilor, Direcției Generale Finanțelor Publice V și Registrului Comerțului, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
S-au respins obiecțiunile și cererea de autorizare.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin raportul înregistrat sub nr- din 20 octombrie 2008, Cabinet individual de insolvență -, lichidator judiciar al "" V, informează asupra activității desfășurate, a lipsei de bunuri în patrimoniul debitorului și solicită închiderea procedurii și radierea societății din registrul comerțului.
Raportul a fost afișat la ușa instanței, notificat debitorului, creditorilor, pus în discuția părților în baza art. 129 și 131 din legea nr. 85/2006.
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B a formulat obiecțiuni la raportul final, subliniind că nu cuprinde amănunțit elementele prevăzute de art. 20 alin. 1, art. 25 și 129 din Legea nr. 85/2006 și că nu s-a întocmit un raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la încetarea de plăți în vederea atragerii răspunderii patrimoniale conform art. 138 din legea nr. 85/2006.
actele și lucrările dosarului se rețin următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr-, Administrația Finanțelor Publice a municipiului a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva "" V, pentru recuperarea creanței de 10.198 lei.
În tabelul definitiv consolidat al creditorilor, s-au înscris cu creanțe Administrația Finanțelor Publice a municipiului V cu suma de 10.897,00 lei; Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B cu suma de 757,07 lei; Primăria municipiului V cu suma de 334,00 lei și Inspectoratul Teritorial d e Muncă V cu suma de 176,00 lei.
Din adresa nr. 21374 din 22.11.2007 a Oficiului Registrului Comerțului, de pe lângă Tribunalul Vaslui rezultă că "" Vaf ost dizolvată prin încheierea nr. 2297 din 19.10.2005 a Tribunalului Vaslui pentru nedepunerea bilanțurilor contabile pe anii 2003-2005.
Din rapoartele asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență rezultă că în patrimoniul debitorului nu au fost identificate bunuri și nu s-a pus la dispoziția lichidatorului actele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006;
Din raportul final și din celelalte rapoarte rezultă că nu au fost găsite bunuri aparținând debitorului, iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele corespunzătoare conform art. 131.
Referitor la obiecțiunile și cererea de autorizare, formulate de creditorul B, Judecătorul sindic nu poate obliga lichidatorul judiciar să promoveze acțiunea în răspundere patrimonială.
Această acțiune ester un atribut expresiv al administratorului/lichidatorului judiciar, judecătorul neputându-se subroga în drepturile acestuia.
În mod excepțional, potrivit art. 138 alin. 3, în condițiile limitativ prevăzute de acest text, judecătorul sindic poate autoriza comitetul creditorilor să promoveze acțiunea în răspunderea patrimonială.
Legea nu prevede o altă excepție de la regulă, astfel că cererea B, de a fi autorizat să promoveze acțiunea prevăzută de art. 138 nu are fundament juridic, cu atât mai mult cu cât nici ceilalți creditori nu și-au dat consimțământul la o astfel de cerere.
În consecință, obiecțiunile și cererea de autorizare, formulate de creditorul B, vor fi respinse.
Cum creditorii nu au avansat sumele corespunzătoare pentru continuarea procedurii, instanța în baza celor reținute mai sus și art. 129 cu referire la art. 131 din Legea nr. 85/2006, va aproba raportul final, va dispune închiderea procedurii de faliment și radierea debitorului din registrul comerțului.
În baza art. 135, hotărârea va fi notificată debitorului, creditorilor, Direcției Generale a Finanțelor Publice V, Oficiului Registrului Comerțului V, Cărții Funciare V pentru efectuarea mențiunii și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Se va aproba plata onorariului de lichidator din contul deschis conform art. 4/4 din Legea nr. 85/2006.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu următoarea motivare:
Critică recurenta sentința pentru nelegalitate, prin prisma disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă ("Când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii"), considerând că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a disp. art. 138-142 din Legea nr. 85/2006, și prin prisma disp. art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă ("când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia).
Fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care nu poate fi atacată cu apel, recursul nu este limitat la motivele de casare sau modificare prev. de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, potrivit art. 3041Cod procedură civilă.
În fapt, Bas olicitat instanței să autorizeze creditorii că în conformitate cu prev. art. 138 din Legea nr. 85/2006 să promoveze cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a fostei conduceri a debitoarei, având în vedere că în sarcina fostei conduceri au fost identificate fapte care fac incidente prevederile legale anterior menționate respectiv:
- motivele intrării în incapacitate de plată dar și situația găsită se datorează unei proaste administrări a societății;
- s-a dispus continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți;
- fosta conducere nu a acționat ferm pentru recuperarea creanțelor, fiind identificat un real dezinteres în obținerea fondurilor necesare debitoarei;
- fosta conducere nu a acționat în vederea unui control financiar intern, complăcându-se într-o stare de indiferență ce a condus la încetare de plăți;
- fosta conducere a intrat în relații comerciale cu persoane de la care nu s-a mai putut recupera valoarea prestației, scopul comercial al tranzacțiilor nemaiavând astfel finalitatea normală, respectiv obținerea unui profit;
- prin neplata la termen a contribuției la fondul național unic de asigurări de sănătate și folosirea sumelor de bani respective pentru susținerea activității curente a societății, fosta conducere se face vinovată de folosirea unor mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți. Parte din această sumă, reprezintă contribuția personală a angajaților societății în calitate de asigurați, pe care fosta conducere avea obligația să o rețină din salariile acestora și să o vireze lunar către
Deoarece lichidatorul a omis să acționeze în instanță persoanele care se fac vinovate de ajungerea debitoarei în încetare de plăți, a solicitat autorizarea din partea instanței de judecată de a se permite creditorilor să formuleze cererea întemeiată pe prev. art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Cererea de autorizare nu trebuie să îndeplinească anumite condiții de formă. Singura referire din Legea nr. 85/2006 se află la art. 138 alin. (3) unde nu se specifică în nici un fel forma pe care trebuie să o îmbrace această cerere.
În concluzie oricare dintre creditori poate formula această cerere de autorizare ceilalți putând cel mult să și-o însușească. În cazul de față cererea de autorizare a fost formulată nu de un creditor izolat ci de doi creditori deci nu se poate considera că cererea de autorizare a fost o acțiune izolată doar a unui creditor.
Din interpretarea gramaticală a textului de lege rezultă cu claritate faptul că lichidatorul este obligat să formuleze cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a fostei conduceri. Creditorii pot să solicite acreditarea doar în cazul în care acesta ar fi omis să formuleze această cerere sau în cazul în care acțiunea amenință să se prescrie.
În cazul de față lichidatorul judiciar nu a înțeles să formuleze acțiunea de atragere a răspunderii patrimoniale nici în urma sesizărilor făcute de către creditori.
Nepromovarea e către lichidatorul judiciar a unei astfel de cereri, deși existau suficiente elemente, a determinat creditorii să solicite încuviințarea de către instanța de judecată pentru a formula respectiva cerere.
În acest sens precizează că atâta timp cât lichidatorul judiciar a omis să promoveze o astfel de cerere, se poate dispune că această cerere să fie formulată de comitetul creditorilor. Arată că legiuitorul a stabilit expres această posibilitate, în sensul de a se permite oricărui creditor, cu autorizarea judecătorului sindic, să solicite angajarea răspunderii patrimoniale a persoanelor vinovate de ajungerea debitoarei în încetare de plăți, tocmai pentru a nu se omite parcurgerea unei etape importante în lichidarea judiciară a debitorilor supuși dispozițiilor Legii nr. 85/2006.
Modificarea adusă de Legea nr. 85/2006 nu presupune o limitare a dreptului creditorilor de a formula cererea întemeiată pe disp. art. 138, știut fiind faptul că practica a demonstrat imposibilitatea în unele cazuri de a putea fi constituit un comitet al creditorilor conform disp. art. 16 din legea anterior menționată, în creditorilor nefiind înregistrați un număr suficient de mare de creditori. Dacă s-ar consacra această opinie, s-ar crea un precedent deosebit de periculos, în sensul că s-ar crea un dezechilibru între debitorii supuși unei proceduri de lichidare judiciară, cei cu un număr mai mic de creditori înscriși la masa credală fiind favorizați prin imposibilitatea formulării unei cereri împotriva organelor de conducere statutare, în lipsa unui comitet al creditorilor.
Singura condiție, înainte de a se formula cererea de angajare a răspunderii patrimoniale privește o autorizare din partea judecătorului sindic de a autoriza creditorii să o formuleze, în lipsa demersurilor întreprinse în acest sens de lichidatorul judiciar.
Instanța de judecată investită să soluționeze cererile, consideră că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 138 și le respinge.
Prin neparcurgerea acestei etape esențiale în cadrul unei lichidări judiciare au fost grav prejudiciate drepturile și interesele creditorilor, apreciind în acest sens că a fost dispusă închiderea procedurii insolvenței cu nerespectarea dispozițiilor legale, precum și a spiritului legii, care oferă mai multe instrumente în vederea recuperării creanțelor creditorilor înscriși la masa credală. Scopul legii este acoperirea întregului pasiv, cererea formulată împotriva fostei conduceri având menirea de a se asigura posibilitatea acoperirii și a pasivului rămas în urma valorificărilor bunurilor debitoarei.
a solicitat autorizarea judecătorului sindic în vederea autorizării promovării cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale, această cerere fiind respinsă de judecătorul sindic și dispunându-se închiderea procedurii. Prin descărcarea lichidatorului judiciar și a judecătorului sindic de orice îndatoriri și responsabilități, nu mai poate fi exercitat controlul judecătoresc asupra incidenței prev. art. 138 din Legea nr. 85/2006, deși în cauză sunt identificate fapte ce fac aplicabile prevederile legale anterior menționate. Închiderea procedurii echivalează în acest caz cu o antepronunțare a instanței de judecată, asupra unei eventuale cereri de obligare la suportarea pasivului, aceasta nefiind nici măcar supusă dezbaterilor instanței de judecată.
. de a motiva hotărârea, convingător și pertinent, reprezintă o reală garanție pentru părți, prin care se dă posibilitatea de a putea exercita un real control judiciar, prin pronunțarea unei hotărâri care se întemeiază atât pe considerentele de fapt, cât și pe cele de drept care au format convingerea instanței.
În speța dedusă judecății se constată o continuare a activității, păguboasă pentru societatea falită, în ciuda elementelor de avertizare care indicau iminenta insolvență. Mai mult decât atât, indiferența de care a dat dovadă fosta conducere, s-a concretizat în lipsa oricărui interes în recuperarea creanțelor proprii debitoarei, prin această falită fiind lipsită de resursele financiare necesare desfășurării unei activități economice sănătoase. Deși chiar instanța de fond a constatat în considerente această situație, nu a apreciat că acestea pot fi încadrate în "faptele" ce ar trebui să convingă o instanță de judecată asupra vinovăției fostei conduceri pentru insolvența debitoarei.
Faptul că instituția recurentă, în calitatea sa de creditor, este în situația imposibilității recuperării sumei cu care s-a înscris la masa credală, constituie o premisă concretă pentru a determina onorata instanță de judecată să oblige persoanele responsabile la plată, aspect necercetat de instanța a cărei sentință o critică. În acest sens, subliniază reaua-credință de care a dat dovadă fosta conducere a debitoare în exercitarea atribuțiilor, atunci când au dus "" spre o incapacitate de plăți de natură a prejudicia creditorii, persoane de bună-credință, printre aceștia aflându-se și
a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea de către tribunal a faptului că debitoarea a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului.
Judecătorul nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind ajungerea în stare de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți. Prin aceste fapte debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru că a fost administrată cu rea-credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care să poată să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Prevederile articolului sus menționat nu conțin în mod explicit cerința culpei sau a greșelii membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunsă în încetare de plăți; "această omisiune (așa cum este apreciată și de literatura de specialitate - - "Regimul juridic al insolvenței") nu este întâmplătoare, ci vine să sublinieze regimul agravat al răspunderii acestor membri ai organelor de conducere".
În aceeași interpretare, "modul de formulare, în textul legii, a faptelor care atrag răspunderea membrilor organelor de conducere elimină posibilitatea absenței culpei, subliniind dimpotrivă vinovăția acestor membri, noțiune care, în toate ramurile de drept desemnează deopotrivă intenția și culpa propriu-zisă".
Faptul că nu s-ar fi putut stabili o legătură de cauzalitate între activitatea administratorului și starea de insolvență nu este relevantă în speța dedusă judecății, atât timp cât legea nu face referire expresă la aceasta.
Analizând motivele de recurs formulate și raportându-le la actele dosarului și la dispozițiile legale aplicabile în cauză, Curtea constată că recursul comercial d e față este nefondat, iar în temeiul disp. art. 312 Cod procedură civilă, urmează să-l respingă pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Este de reținut faptul că Legea insolvenței nu instituie obligația, dar nici posibilitatea ca judecătorul-sindic să desemneze executorul judecătoresc care să execute silit bunurile aflate în patrimoniul persoanelor a căror răspundere personală, prev. la alin. (1) al art. 138, fost instituită pentru acoperirea datoriilor societății pe care au condus-
Potrivit prev. art. 142, executarea silită împotriva persoanelor prev. la art. 138 alin. (1) se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului d e procedură civilă. După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator.
Ca atare, textul de mai sus are în vedere ipoteza în care, urmare a admiterii de către instanță a acțiunii în răspundere întemeiată pe disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006, persoanele responsabile de cauzarea stării de insolvență a debitorului persoană juridică refuză să execute de bunăvoie hotărârea pronunțată de judecătorul-sindic, astfel că, pentru a se putea acoperi pasivul debitorului insolvent este necesară trecerea la executarea silită a bunurilor din averea personală a celor obligați la suportarea unei părți din pasiv. În această situație legiuitorul a prevăzut că executarea silită a persoanelor responsabile se va face de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile Codului d e procedură civilă. Cu alte cuvinte, prerogativa executării silite față de asemenea persoane este recunoscută executorului judecătoresc, ea realizându-se potrivit dispozițiilor din dreptul comun, fiind reglementată, deci, de art. 373 și urm. Cod procedură civilă, judecătorul sindic neavând posibilitatea legală de a stabili prin hotărârea de închidere a procedurii modalitatea de punere în executare a hotărârii de atragere a răspunderii persoanelor prevăzute la art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, susținerile creditoarei-recurente B privitoare la acest aspect neavând nicio bază legală.
În cazul în care obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu nu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, debitorul neînțelegând să execute benevol obligația sa, potrivit art. 3711Cod procedură civilă, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, în conformitate cu dispozițiile Cărții V, dacă legea nu prevede astfel. Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare.
Dreptul de a porni executarea silită împotriva unui debitor este recunoscut oricărui creditor care deține un titlu executoriu împotriva debitorului său, conform dispozițiilor Codului d e procedură civilă, fără ca instanța (în speță, judecătorul sindic) să indice în hotărâre procedura de executare.
Având în vedere norma cuprinsă în alin. (2) al art. 142 din Legea nr. 85/2006, creditorii au posibilitatea ca după închiderea procedurii falimentului să-și recupereze creanțele împotriva persoanelor culpabile de starea de insolvență a debitorului în urma repartizării sumelor de către executorul judecătoresc, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe, pus la dispoziția sa de către lichidator, fiind lipsite de orice fundament juridic afirmațiile recurentei în sensul că prin aceasta s-ar ajunge în situația ca executorul să se transforme în lichidator judiciar. De asemenea, se poate lesne observa că,potrivit aceleiași reglementări, după închiderea procedurii sarcina repartizării sumelor provenite din executarea silită a patrimoniului persoanelor vinovate de cauzarea insolvenței nu revine lichidatorului, ci executorului judecătoresc, tocmai datorită faptului că după închiderea procedurii practicianul este descărcat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea sa, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați, așa cum se statuează în art. 136 din legea menționată, ceea ce nu înseamnă, nici într-un caz, că creditorii vor fi puși în imposibilitate de a-și valorifica drepturile obținute împotriva acestor persoane, nemaiavând posibilitatea legală să execute silit individual bunurile lor.
Numai la o analiză sumară a textului analizat s-ar putea trage concluzia că există o contradicție între închiderea procedurii și distribuirea sumelor rezultate din executarea silită a patrimoniului persoanelor responsabile de cauzarea stării de insolvență deoarece după închiderea procedurii sumele vor intra în averea debitorului și vor fi destinate în caz de faliment acoperirii pasivului persoanei juridice, așa cum prevede art. 140, ceea ce ar putea duce la concluzia că această acoperire de pasiv nu s-ar putea realiza decât în cadrul procedurii, nu și după închiderea acesteia. însă, o asemenea concluzie nu poate fi primită tocmai datorită faptului că prin art. 142 alin. (2) legiuitorul a transferat această obligație executorului judecătoresc care are datoria să procedeze la repartizarea sumelor în conformitate cu tabelul definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator, și aceasta, chiar după pronunțarea hotărârii de închidere a procedurii. De aceea, obligația lichidatorului de a pune la dispoziția executorului judecătoresc tabelul definitiv de creanțe nu este de natură să intre în contradicție cu prev. art. 136, obligația instituită prin art. 142 neurmărind altceva decât să asigure finalizarea acestei etape procedurale, desigur, cu respectarea legii speciale privind efectuarea plăților.
Nu în ultimul rând, prin Legea nr. 85/2006 nu s-a instituit în sarcina judecătorului-sindic obligația ca, anterior închiderii procedurii, să desemneze un executor judecătoresc motivat de împrejurarea că hotărârea pronunțată în temeiul art. 138 constituie titlu executoriu și, ca atare, aceasta urmează a fi pusă în executare ca orice alt titlu, potrivit prevederilor Codului d e procedură civilă, la care face trimitere însuși textul art. 142. Practic, legiuitorul a înțeles să transfere în sarcina executorului judecătoresc obligația de a acoperi pasivul debitorului prin repartizarea sumelor obținute din executarea silită în conformitate cu tabelul definitiv consolidat pus la dispoziție de lichidator, această obligație a practicianului nereprezentând altceva decât o măsură cu caracter administrativ menită să asigure încheierea etapei privind efectuarea plății datoriilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de B împotriva sentinței nr. 476/F din 03.12.2008 a Tribunalului Vaslui - judecător sindic, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16.03.2009.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui - judecător sindic:
25.03.2009
2 ex.-
Președinte:Camelia GheorghiuJudecători:Camelia Gheorghiu, Cipriana Poiană, Liliana Palihovici
| ← Contestatie faliment - procedura insolventei. Decizia 167/2009.... | Practica judiciara insolventa. Decizia 404/2009. Curtea de Apel... → |
|---|
