Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1009/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1009
Ședința publică din 29 septembrie 2009
PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 2: Magdalena Mălescu
JUDECĂTOR 3: Csaba
GREFIER:
S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul formulat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței civile nr. 374/26.02.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată Asociația, reprezentată prin lichidator judiciar Ferm Consult
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța, văzând că procedura de citare este legal îndeplinită și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 din Codul d e procedură civilă, considerând pricina lămurită, închide dezbaterile și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 374/26.02.2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Timiș, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului Asociația, cu sediul social în Com. M, sat, jud.
S-a dispus radierea debitorului din registrul comerțului.
În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței,
S-a descărcat lichidatorul judiciar Ferm Consult, cu sediul-, jud. T, de orice îndatoriri și responsabilități.
În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței,
S-a dispus notificarea sentinței debitorului, creditoarei Autoritatea pentru Valorificarea activelor Statului, cu sediul în B,--11, sect. 1, Direcției Generale a Finanțelor Publice T, cu sediul în T,-, jud. T și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel judecătorul sindic, a constatat că la data de 26.02.2009 lichidatorul judiciar Ferm Consult, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului Asociația a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului;
A constatat că procedura concursuală a fost deschisă prin Încheierea nr. 999/06.12.2007.
A constatat că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței,
În temeiul art. 131 din legea privind procedura insolvenței, a dispus încheierea procedurii insolvenței și radierea debitorului.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub dosar nr-, solicitând admiterea recursul, casarea hotărârii atacate, urmând să se dispună continuarea procedurii prevăzută de Legea nr.85/2006, lichidatorului judiciar să comunice creditorilor Raportul final și instanța de fond să dispună convocarea Adunării creditorilor în vederea aprobării Raportului final.
În motivare se arată că dispozițiile art.129 din legea 85/2006 nu au fost respectate, judecătorul sindic neprocedând la convocarea adunării creditorilor in vederea formulării eventualelor obiecțiuni la raportul final".
Având in vedere ca instanța de fond nu a respectat prevederile legale, neprocedând la convocarea adunării creditorilor in vederea formulării eventualelor obiecțiuni la raportul final,hotărârea pronunțata trebuie casata si trimisă spre rejudecare instanței de fond.
După întocmirea raportului final in conformitate cu prevederile legale, lichidatorul judiciar era obligat sa-l comunice, împreuna cu bilanțul general, in temeiul 129 din Legea 85/2006, tuturor creditorilor pentru analiza si eventuale obiecțiuni, urmând a fi convocata Adunarea Creditorilor in termen de maxim m 30 de zile de la afișarea raportului final, in vederea aprobării acestuia. Legea 85/2006 nu prevede o "opțiune" in acest sens, lichidatorul judiciar neîndeplinindu-si atribuțiile si obligațiile legale prin aceste omisiuni.
Recurenta învederează instanței faptul că, potrivit dispozițiilor art.138 lit.d) din Legea nr 85/2006 (dispoziții aplicabile in cauza dedusa judecații.), răspunderea administratorilor se poate dispune dacă "au ținut o contabilitate fictiva, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea in conformitate cu legea."
Potrivit art. 138 lit.d din Legea nr. 85/2006, simplul fapt că administratorul falitului nu a ținut contabilitatea conform legilor contabile, atrage răspunderea acestuia, deoarece nu există posibilitatea de a se analiza activul patrimonial, modul cum a fost gestionat acesta, dacă debitorul a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții, precum și felul în care administratorul a folosit veniturile obținute.
În acest sens se arată că, potrivit teoriei și practicii juridice, în dreptul civil și în cel comercial, operează două reguli principale: prima, că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua, că indiferent de gravitatea vinovăției, obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că, cuantumul despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
În cazul de față, indiferent de faptul că administratorul falitului a încălcat din culpă (neglijență) sau cu intenție normele de drept care îi impuneau ținerea corectă a contabilității și gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității, acesta se face vinovat de încălcarea legii (contabilității în cazul de față) situație care a determinat prejudicierea creditorilor.
Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de aop rezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță reiese cu claritate din dispozițiile art. 73 alin 1 lit. c și alin 2, ale art. 134 alin 1 și 2 și ale art. 181 din Legea nr. 31/1990 rep. - Legea societăților comerciale, ale art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991 rep. - Legea contabilității. Astfel:
Potrivit dispozițiilor art. 73 alin 1 lit. c din Legea nr. 31/1990 rep."administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru:. c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere" și potrivit dispozițiilor art. 73 alin 2 "Acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, însă aceștia o vor putea exercita numai în caz de faliment al societății.
Potrivit dispozițiilor art. 11 alin 4 din Legea nr. 82/1991 rep. "Răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor. care au obligația gestionării patrimoniului".
- mult, având în vedere faptul că potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990 republicată "obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat", instanța trebuie să aibă în vedere și dispozițiile art. 1549.civ.: "mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar încă și de culpa comisă în executarea mandatului". De asemenea, potrivit alin.2 al aceluiași articol, în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multă rigurozitate.
Potrivit art. 374 din Codul Comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, in speța de fața administratorul nefăcând dovada contrarie.
Recurenta arată că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse in încetare de plați, așa cum este reglementata de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, este o răspundere speciala, care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri necesare acoperirii pasivului debitoarei falite.
a suferit un prejudiciu "a cărui existenta certa se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns in încetare de plați, ci si a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului."
Dispozițiile art. 35 alin. 3 si alin. 4 din Decretul nr.31/1954 prevăd că:" faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridica, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor. Faptele ilicite atrag si răspunderea personala a celui ce le-a săvârșit, atât față de persoana juridica, cât si față de cel al treilea."
Aflându-se pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumata, potrivit art. 1082 Cod civ. raportat la art. 138 din Legea 85/2006 republicată.
În cauză, răspunderea trebuie apreciată în abstracto, cu mai multă rigurozitate, având în vedere că administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial.
În conformitate cu dispozițiile art. 1080 alin.1 civ. coroborate cu art. 1600.civ. devine operativ criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.
Se arată că prejudiciul produs există, constând în însăși creanța cedată de CAS T către AVAS, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.
Art. 138 din Legea 85/2006 stabilește că, prin săvârșirea de către administrator a uneia din faptele prevăzute la acest articol, se va angaja răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
În drept invocă disp.art. 129 din Legea 85/2006, art. 304 pct.5, art. 304 pct.9, art. 3041.proc.civ.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de creditoare cât și din oficiu în baza art.306 alin.2 proc.civ. Curtea constată conform considerentelor ce se vor expune mai jos că recursul declarat nu este fondat.
În speță, nu este incident motivul de casare prevăzut de pct.5 al art.304 proc.civ. întrucât prin hotărârea pronunțată, tribunalul nu a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 din același cod, cum fără temei susține creditoarea. Criticile recurentei privitoare la nerespectarea de către prima instanță a dispozițiilor art.129 din Legea nr. 85/2006 sunt neîntemeiate, motivat de împrejurarea că închiderea procedurii s-a făcut în temeiul art.131 potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Acesta a fost temeiul juridic care a stat la baza pronunțării sentinței recurate, fapt care rezultă și din motivarea judecătorului sindic.
Cum închiderea procedurii s-a făcut pentru lipsa bunurilor din patrimoniul debitoarei, dispozițiile art.129 din legea insolvenței care se referă la finalizarea lichidării bunurilor nu au avut incidență în cauză. Din acest motiv, nu s-a pus problema convocării adunării generale a creditorilor în termenul fixat de art.129 alin.1 din lege, și nici a comunicării cu creditorii a raportului final, dat fiind că nu erau aplicabile în cauză prevederile art.129 din Legea insolvenței.
Recurenta critică sentința atacată și pentru motivul că nu a fost antrenată răspunderea administratorului social al debitoarei, critică care însă nu poate fi primită. Aceasta, întrucât potrivit art.138 alin1. din Legea nr. 85/2006, acțiunea în răspundere poate fi promovată numai de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar numit în cauză sau, în cazurile prevăzute de alin.3, de comitetul creditorilor.
În speță, lichidatorul judiciar nu a solicitat judecătorului sindic să dispună angajarea răspunderii patrimoniale a fostului administrator apreciind că în lipsa actelor contabile este în imposibilitate de a stabili existența premiselor angajării răspunderii, în condițiile art. 138 din lege.
Pe de altă parte, nici comitetul creditorilor nu s-a constituit, iar creditoarea nu a solicitat primei instanțe angajarea răspunderii și cu atât mai mult nu poate solicita în recurs acest lucru.
Criticile recurentei legate de problema aplicării art.138 din Legea sunt nefondate, având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art.131 din Legea nr.85/2006, creditoarea neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constat că nu există bunuri în averea debitoarei.
Așa fiind, în baza celor analizate, Curtea constată că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, recursul declarat de creditoare urmând a fi respins ca nefondat în baza art.312 alin.1 proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței civile nr. 374/26.02.2009, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul Tribunalului Timiș nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 septembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. M - 14.10.2009
Tehnored. - 14.10.2009/ 2 ex.
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Maria Ofelia GavrilescuJudecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Magdalena Mălescu, Csaba
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|