Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1041/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA Nr. 1041

Ședința publică de la 08 Octombrie 2008

PREȘEDINTE: Nicoleta Țăndăreanu Țăndăreanu

JUDECĂTOR 2: Ecaterina Moleanu Moleanu

JUDECĂTOR 3: Nela Ochea

Grefier -

Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul pârât împotriva sentinței nr. 247 din 3 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosarul nr- (număr în format vechi 144/F/2005), în contradictoriu cu intimatul în calitate de lichidator al SC DR.TR.S SA și intimata creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE DR.TR.S, având ca obiect procedura insolvenței - anulare acte frauduloase.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat pentru recurentul pârât, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Curtea, constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul părții prezente:

Apărătorul recurentului pârât - avocat solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii conform motivelor invocate în scris.

CURTEA

Asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința nr. 247 pronunțată la data de 3 iulie 2008, Tribunalul Mehedinți, prin judecător-sindic, a admis acțiunea formulată de lichidatorul și a dispus anularea vânzării efectuate prin factura nr. - seria - din 24.12.2005, a procesului verbal de licitație și a actului de adjudecare din aceeași dată, privind hala nr.4 sector 1, ferma 2, număr de inventar 105 aparținând debitoarei SC DR.TR.S SA.

Pentru a pronunța această sentință judecătorul-sindic a reținut că vânzarea acestui bun s-a făcut de către debitoarea SC DR.TR.S SA în dauna creditorilor, fiind încălcate dispozițiile Legii nr. 31/1990, vânzarea nefiind aprobată de Consiliul de Administrație, dar și cele ale art. 504 și următoarele cod procedură civilă, nefiind respectate termenele privind publicațiile de vânzare.

De asemenea, judecătorul-sindic a mai reținut că vânzarea s-a făcut în perioada în care se afla în curs de judecare recursul împotriva sentinței prin care fusese respinsă cererea privind deschiderea procedurii insolvenței privind pe societatea debitoare SC DR.TR.S SA, încât era cunoscută starea de insolvență a acesteia.

Împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Mehedinția declarat recurs în termen legal, pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs, recurentul - pârât a invocat faptul că acțiunea promovată de lichidatorul, desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC DR.TR.S SA, este tardivă întrucât este introdusă peste termenul prevăzut de art. 81 din Legea nr. 85/2006. O altă critică invocată de recurentul pârât se referă la faptul că, în mod greșit a reținut judecătorul-sindic reaua sa credință la încheierea actului. Susține că nu a cunoscut faptul că societatea vânzătoare era în insolvență deoarece în cartea funciară nu era făcută nici o mențiune.

De asemenea, invocă faptul că debitoarea nu se poate prevala de propria culpă pentru a obține anularea actului câtă vreme aceasta trebuia să obțină acordul reprezentantului FPS.

Nu s-a formulat întâmpinare.

Analizând sentința pronunțată de Tribunalul Mehedinți prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor incidente în cauză, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Procedura insolvenței debitoarei SC DR.TR.S SA a fost deschisă prin decizia nr. 617/27.04.2006 a Curții de Apel Craiova.

La data de 29.02.2008, lichidatorul, desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei a formulat cerere de anulare a actului fraudulos încheiat de societatea debitoare și materializat în factura nr. -, seria -, din 24.12.2005, a procesului verbal de licitație și a actului de adjudecare din aceeași dată, privind hala nr.4, sector 1, ferma 2, număr de inventar 105.

În conformitate cu dispozițiile art. 81 alin 1 din Legea nr. 85/2006, acțiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate în dauna creditorilor, precum și pentru anularea constituirilor sau transferarea de drepturi patrimoniale, la care se referă art. 79 și 80 din Legea nr. 85/2006, poate fi introdusă de administratorul judiciar/ lichidatorul judiciar în termen de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut la art. 20 alin 1 lit b din Legea nr. 85/2006, dar nu mai târziu de 18 luni de la data deschiderii procedurii.

Din analiza normelor legale invocate reiese că aceste acțiuni sunt limitate în timp, legiuitorul stabilind un termen maxim de 18 luni, față de data deschiderii procedurii insolvenței în care poate fi promovată acțiunea reglementată de dispozițiile art. 79 și 80 din Legea nr. 85/2006.

În speță, Curtea constată că, acțiunea lichidatorului a fost promovată în data de 29 februarie 2008, în condițiile în care procedura insolvenței împotriva debitoarei SC DR.TR.S SA a fost deschisă la data de 27.04.2006, deci nu mult peste termenul limită de 18 luni prevăzut de lege.

Prin urmare, Curtea constată că sunt fondate criticile formulate în acest sens de recurentul pârât, acțiunea lichidatorului fiind tardivă.

În condițiile în care excepția peremptorie a tardivității acțiunii este fondată, Curtea constată că nu se mai impune analizarea criticilor formulate de recurentul pârât privind fondul cauzei, potrivit art. 137 alin 1 Cod procedură civilă.

În consecință, având în vedere considerente de mai sus, Curtea apreciază că recursul formulat de recurentul - pârât, este fondat și în temeiul art. 312 CPC, îl va admite, va modifica sentința recurată și va respinge cererea lichidatorului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurentul pârât, cu domiciliul în D Tr. S, str. -, 2, jud. M, împotriva sentinței nr. 247 din 3 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în dosarul nr- (număr în format vechi 144/F/2005), în contradictoriu cu intimatul, cu sediul profesional în localitatea,-, jud. M, în calitate de lichidator al SC DR.TR.S SA, cu sediul în localitatea, jud. M și intimata creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE DR.TR.S, cu sediul în Dr. Tr. S, jud.

Modifică sentința nr. 247 din 3 iulie 2008 Tribunalului Mehedinți, în sensul că respinge acțiunea în anulare acte frauduloase formulată de lichidatorul.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 08 octombrie 2008.

Președinte,

Țăndăreanu

Judecător,

Moleanu

Judecător,

Grefier,

14 Octombrie 2008

Red. Ț/28.10.2008

Jud. fond: - Tr. M

Președinte:Nicoleta Țăndăreanu
Judecători:Nicoleta Țăndăreanu, Ecaterina Moleanu, Nela Ochea

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1041/2008. Curtea de Apel Craiova