Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 105/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR.1445,-

DECIZIA NR.105

Ședința publică din data de 29 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Teodor Nițu

JUDECĂTORI: Teodor Nițu, Elena Tănăsică Elena Chirica

- - -

Grefier - - -

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului formulat de creditoarea SC SA (, împotriva sentinței nr.90 pronuntată la 14 mai 2007 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu debitoarea SC SRL

Dezbaterile au avut loc în ședința publica din data de15 ianuarie 2008, concluziile și susținerile părtilor fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta.

Curtea, pentru a da posibilitatea intimatei SC SRL să depună concluzii scrise la dosar și întrucât unul dintre membrii completului de judecată se afla în concediu de odihnă, a amânat pronunțarea la data de 22 ianuarie și apoi la data de 29 ianuarie 2008, dând următoarea decizie.

CURTEA,

Asupra recursului de față:

Prin sentința nr.90 din 14 mai 2007, Tribunalul Buzău - Secția comercială și de contencios administrativ, a respins excepțiile invocate de debitoarea SC SRL P, a admis contestația formulată de debitoare și a respins cererea formulată de creditoarea SC SA ( I) B, privind deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din titlul executor aflat la dosar, a rezultat că inițial debitoarea a înregistrat o datorie de 36.542 lei ( RON), din care până la data formulării cererii de executare silită a achitat suma de 1911,73 lei, iar în cadrul acțiunii de executare suma de 18.800,24 lei și în ceea ce privește diferența de sumă, aceasta este contestată de către debitoare, arătând că între părți s-au efectuat compensări de sume și plăți, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul de executare, pe parcursul executării silite, sumele datorate au fost actualizate, nerezultând cu certitudine dacă suma pretinsă ar fi executată prin procedura prevăzută de Legea nr.85/2006, este cea rezultată din titlu ori din actualizarea acesteia, considerente pentru care admis contestația și a respins cererea creditoarei.

Impotriva sentinței a declarat recurs creditoarea, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie și prin decizia nr.917 din 11 septembrie 2007, Curtea de Apel Ploiești - Secția comercială și de contencios administrativ, a respins ca tardiv formulat recursul creditoarei, reținând că potrivit art. 301 Cod pr.civilă, termenul de recurs este de 15 zile, de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, în

- 2 -

spetă potrivit Legii 85/2006, termenul de recurs în materie de insolventă este de 10 zile de la comunicare, recurentei fiindu-i comunicată hotărârea la 25.06.2007, conform dovezii de la fila 211 dosar fond, astfel că termenul de recurs s-a împlinit la 5.07.2007 și cum recurenta a depus recursul la data de 9.07.2007, peste termenul legal, rezultă că recursul este tardiv.

Impotriva deciziei instanței de recurs formulat contestație în anulare creditoarea SC SA B ( I), susținând că în mod greșit a fost respins recursul ca tardiv, deoarece sentința nr. 90/14.05.2007 a Tribunalului Buzău, a fost primită la data de 25.06.2007, prin Oficiul poștal B cu recomandata nr. 53043 și față de această dată a declarat în termen legal recursul la data de 5.07.2007,când a depus recursul prin Oficiul Poștal B cu recomandata nr. 15114.

Prin decizia nr. 1206 din 30 octombrie 2007, Curtea de Apel Ploiești - Secția comercială și de contencios administrativ, a admis contestația în anulare, a anulat decizia nr.917 din 11 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, fixând termen la data de 20 noiembrie 2007, pentru judecarea recursului, reținând că față de actele noi depuse în contestația în anulare, rezultă că, contestatoarea a declarat în termen legal recursul la data de 5.07.2007, potrivit recomandatei depuse la Oficiul B cu nr. 15114, astfel că recursul nu era tardiv.

Prin recursul declarat împotriva sentinței primei instanțe, creditoarea recurentă SC SA B ( I), critică sentința primei instanței pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că sentința este lovită de nuluitate absolută pentru lipsa semnăturilor prev. de disp. art. 261 Cod pr.civilă, în acest sens anexând copia sentinței ce i-a fost comunicată, că hotărârea este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, deoarece potrivit art. 3 pct. 14 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, cu probele administrate în cauză a făcut dovada că debitoarea se află în stare de insolvență, că sentința este neîntemeiată, întrucât a făcut dovada unei creanțe certe, lichide și exigibile.

Astfel din titlul executor, respectiv sentinta nr.444/2003 a Tribunalului Iași, rezultat că societatea debitoare a fost obligată la plata sumei de 208.574.417 lei, preț, suma de 138.519.366 lei penalități de întârziere și suma de 18.334.217 lei cheltuieli de judecată și până la promovarea cererii de executare silită, debitoarea a achitat suma de 1911,73 RON, în faza de executare silită a achitat suma de 18.800.24 RON, rămânând de achitat suma de 15.830,76 RON, sumă pentru care a solicitat deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului, sumă din care debitoarea nu a mai achitat nici o sumă, astfel că fiind o creanță certă, lichidă și exigibilă, erau pe deplin îndeplinite condițiile pentru deschiderea procedurii,fiind dovedită starea de încetare de plăți a debitoarei.

Curtea, examinând sentința prin prisma criticilor din recurs, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată următoarele:

Primul motiv de recurs vizând nulitatea absolută a sentinței recurate, este nefondat, din examinarea dispozitivului sentinței recurate, rezultă că aceasta poartă semnăturile președintelui și grefierului, astfel că nu au fost încălcate dispozitiile art. 261 Cod pr.civilă, sentința comunicată recurentei este o copie xerox care nu poartă semnăturile președintelui și grefierului care a pronuntat hotărârea recurată, fiind doar

- 3 -

o copie a hotărârii, însă din originalul sentinței aflată la dosar, rezultă că aceasta poartă semnăturile respective.

Celelalte două motive de recurs ce vizează interpretarea și aplicarea greșită a legii și netemeinicia hotărârii, sunt fondate.

Din titlul executoriu - sentința nr. 444 din 24 februarie 2003 pronunțată de Tribunalul Iași, rezultă că debitoarea SC SRL P, a fost obligată să plătească recurentei creditoare suma de 208.574.417 lei ( ROL), suma de 138.519.366 lei (ROL) penalități de întârziere și suma de 18.334.217 lei ( ROL), cheltuieli de judecată, în total titlul față de debitoare era de 365.428.000lei (ROL), din care până la data formulării cererii de executare silită debitoarea a achitat 19.117.350 lei ( ROL), iar în cadrul acțiunii de executare s-a mai încasat suma de 188.002.400 lei (ROL), rămânând astfel un debit de 158.307.600 lei (ROL), respectiv 15.830,76 RON, din care debitoarea nu a mai achitat nici o sumă, situație în care erau îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 3 alin. 1 pct. 12 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, care stabilește valoarea-prag reprezentând cuantumul minim al creanței pentru care se poate introduce cererea creditorului și care este de 10.000 lei RON, creanța creditoarei depășind cu mult această sumă.

Compensarea la care se face referire prin sentința recurată și susținută de către debitoare ca fiind o modalitate de stingere a datoriei către creditoare, nu s-a realizat, deoarece convenția din data de 22.04.2003, încheiată între SC SRL P- debitoarea din prezenta cauză, SC SRL I și SNP SA B - Sucursala I- recurenta din prezenta cauză, nu s-a executat, întrucât SC SRL nu a livrat cele 7 tone de motorină, fila CEC introdusă spre încasare și emisă de, administratorul societății debitoare, a fost respinsă la plată pentru lipsă de disponibil.

Cum, cu probele administrate în cauză, nu s-a dovedit de către intimata debitoare că a achitat și diferența de 15.830,76 RON, ultima plată făcută de către debitoare fiind cu ordinul de plată nr. 7 din 10.06.2003, de 188.002.400 lei (ROL) din debitul de 365.428.000 lei (ROL), rezultă că creanța debitoarei este certă, lichidă și exigibilă, se înscrie în valoarea-prag prevăzută de dispozițiile art. 3 alin. 1 pct. 12 din Legea nr.85/2006, situație în care erau pe deplin îndeplinite condițiile prev.de disp. art.33 alin.4 și urm. din Legea nr.85/2006, pentru deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului, față de debitoare, contestația formulată de către debitoare împotriva cererii de deschidere a procedurii, fiind neîntemeiată, aceasta era în stare de insolvență și nu a dovedit achitarea creanței creditoarei.

Așa fiind, pentru considerentele arătate, Curtea în temeiul dispozițiilor 304 pct.9 pr. civilă coroborat cu art. 312 alin. 1 și 2 pr.civilă, va admite recursul declarat de creditoare, va modifica în parte sentința și pe fond va respinge contestația debitoarei și va admite acțiunea recurentei-creditoare, în sensul că va deschide procedura insolvenței față de societatea debitoare și va trimite cauza la aceeași instanță Tribunalul Buzău, în vederea luării tuturor măsurilor prevăzute de lege pentru continuarea procedurii.

Se vor menține restul dispozitiilor sentintei, privind respingerea exceptiilor invocate de debitoare privind prescrierea dreptului la acțiune și a lipsei calității procesuale active a creditoarei.

- 4 -

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de creditoarea SC SA ( I), împotriva sentinței nr.90 din 14 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția comercială și de contencios administrativ și în contradictoriu cu intimata-debitoare SC SRL P și intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău și în consecință:

Modifică în parte sentința nr.90 din 14 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Buzău și pe fond respinge contestația debitoarei SC SRL P, ca neîntemeiată și admite acțiunea recurentei creditoare SC SA B ( I) în sensul că deschide procedura insolvenței față de debitoarea SC SRL P și trimite cauza la aceeași instanță, Tribunalul Buzău, în vederea luării tuturor măsurilor prevăzute de lege, pentru continuarea procedurii.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 29 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Teodor Nițu, Elena Tănăsică Elena Chirica

- - - - -

GREFIER,

- -

red. EC/HV

3 ex./31.01.2008

fd. Trib. B 1611/2006

fd.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. 1445,-

Emisă: 28. 02.2008

CĂTRE,

TRIBUNALUL BUZĂU

- Secția comercială și de contencios administrativ -

Vă comunicăm alăturat copia deciziei nr.105 din data de 29 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosarul sus-menționat, având ca obiect recursul declarat de creditoarea SC SA B ( I), împotriva sentinței nr. 90 din 14 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția comercială și de contencios administrativ și în contradictoriu cu intimata-debitoare SC SRL P și intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău, în vederea atașării ladosarul de faliment, privind pe debitoareaSC SRL

PREȘEDINTE: Teodor Nițu

Grefier

Președinte:Teodor Nițu
Judecători:Teodor Nițu, Elena Tănăsică Elena Chirica

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 105/2008. Curtea de Apel Ploiesti