Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1065/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1065/2008

Ședința publică din data de 06 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adriana Iluț

JUDECĂTOR 2: Claudia Idriceanu

JUDECĂTOR 3: Danusia Pușcașu

GREFIER: - -

S-au luat în examinare recursurile declarate de creditorii - LEASING SA B, DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1 B și, împotriva sentinței comerciale nr. 198/2008 pronunțată de la data de 24.01.29008 de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații: DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, - LA PRIN REPREZENTANȚA DIN B, - -, EXPORT SUEDIA, - EXPORT SA, INSPECTORATUL GENERAL PENTRU COMUNICAȚII ȘI TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI B,INSPECTORATUL TERITORIAL D E munca C, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N, BANCA COMERCIALĂ ROMANĂ - SUC.C, BANK SA B, BANK SA B, SA - SUCURSALA C, - 7 SRL C, - SRL C, - COMPUTER SRL C, - SRL C, - SRL C, - SRL C N, - SRL B, - SRL, - B PRIN AV., - SA B, -, - SRL B, -, - SRL B, - AG SRL B, - SA C, - SA C, UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI farmacie C, C, - SA C, - SRL S M, - SRL TG. M, - SA TG. M, UNIVERSITATEA TEHNICĂ C, - COMBI SA A, - SRL, - SA B, - SRL - M, - SA C, - AUTO SRL C, - SRL C, - DATA SA C, - SRL C, - 1 C, - SA B - LA.AV., - INTERNAȚIONAL SRL B, - ROMÂNIA SRL B, - SA C, - SRL O, B, -, C, PORCHE LEASING ROMÂNIA, - SA C, CENTRUL TERITORIAL D E CALCUL ELECTRONIC SA P N, B, - SRL C, C, - SRL C, - NORD SA C, - AUTO SRL C, - AMB. SRL C, BV B, CENTRAL B, B PRIN MANDATAR ROMÂNIA CREDIT, SRL B, MEDICAL CARE ROMÂNIA SRL B, 1903 C, B, - SRL B, - UNGARIA, AUSTRIA, - SRL B, - SA B, intimat - SRL COM. - INTERNAȚIONAL SRL B, - C N, - SA C N, PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ C, - SA, - SRL, - SA, - SRL, - SRL, - - SRL, - SRL, - - SRL, - ROMÂNIA SRL, - DE SA, DE SALUBRITATE SA, - 2000 SRL, - SRL, - SA, - SRL, INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETARE CHIMICO-FARMACEUTICĂ, - SRL, - - MANAGEMENT SRL, - MEDICALĂ ROMÂNEASCĂ SA, - C SRL, - SRL, - SA, - SA, - SA, - AG SRL, - SA, - C, - E-- GAZ SA SUCURSALA C, - SA, - G, -, - E -- GAZ M, -, AGENȚIA NAȚIONALĂ A, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI B, intimata-debitoare - SRL, intimat-administrator statutar, intimat-lichidator judiciar CASA DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA, având ca obiect procedura insolvenței -contestații la tabelul creditorilor.

La apelul nominal se prezintă pentru recurenta - Leasing SA, avocat, lipsă celelalte părți.

Procedura de citare este îndeplinită potrivit art. 8 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 prin publicarea citației în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 1581/22.04.2008.

Recurenta Direcția Impozite și Taxe Locale sector 1 B este scutită de plata taxelor judiciare, conform art. 17 din Legea nr. 146/1997.

Recurenta - Leasing SA prin reprezentant, a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru pentru calea de atac promovată.

Recursul declarat de nu este timbrat.

S-a prezentat referatul cauzei, constatându-se că s-a înregistrat la dosar în data de 5 mai 2008 întâmpinarea lichidatorului judiciar la recursurile formulate împotriva sentinței 198/24.01.2008.

Se constată că recurentul nu depus dovada ce atestă plata taxei judiciare de timbru.

Reprezentanta recurentei învederează instanței că susține recursul formulat și declară că nu are de formulat alte cereri în probațiune și nici excepții de invocat.

Instanța în urma deliberării apreciază că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei și nemaifiind cereri sau excepții, închide etapa probatorie, constată că recursurile formulate de - LEASING SA și DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1 B se află în stare de judecată și acordă cuvântul pentru concluzii asupra celor două recursuri.

Cu privire la recursul declarat de, cum recurentul nu s-a conformat obligației legale de timbrare, deși a fost legal citat cu această mențiune, din oficiu, instanța invocă excepția netimbrării recursului promovat de și îl lasă în pronunțare pe excepție.

Reprezentanta recurentei -creditoare - LEASING SA, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat pentru motivele enunțate în cuprinsul cererii de recurs, modificarea hotărârii atacate și înscrierea în tabelul definitiv consolidat al debitoarei, în calitate de creditori. Precizează că, prin hotărârea atacată s-a dispus înscrierea în tabelul definitiv consolidat cu o sumă provizorie de 1.557.973, 31 lei sub rezerva art. 76 din Legea nr. 85/2006, însă nu a fost notificată.

Cu privire la recursurile declarate de și DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1 B, lasă soluția la aprecierea instanței.

CURTEA,

Prin sentința comercială nr. 198 din 24 ianuarie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj privind procedura insolvenței debitoarei - SRL C- judecătorul sindic a respins cererea de repunere în termenul de formulare a declarațiilor de creanță formulată de creditorii - LEASING SRL și; a admis excepția decăderii față de declarațiile de creanță formulate de creditorii - LEASING SRL, AGENȚIA NAȚIONALĂ A, DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1 B, și drept consecință a respins contestațiile acestor creditori și a dispus înscrierea în tabelul definitiv consolidat al creditorilor debitoarei a creditorilor în condițiile prevăzute de art. 76 alin (1) din Legea nr. 85/2006.

Judecătorul sindic a reținut în esență că prin sentința comercială nr. 240/26 ianuarie 2007 s-a dispus intrarea în faliment a societății debitoare, fiind stabilit și termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admiterea creanțelor asupra averii debitoarei, în vederea întocmirii tabelului suplimentar al creanțelor pentru data de 26 martie 2007, termenul de verificare, întocmire, afișare și comunicarea tabelului suplimentar, la data de 16 aprilie 2007 precum și termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru întocmirea tabelului definitiv consolidat pentru data de 9 mai 2007.

Ulterior, prin încheierea comercială nr. 18/C/2007 s-a dispus preschimbarea termenelor stabilite astfel că termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor în vederea întocmirii tabelului suplimentar a fost stabilit la data de 19 februarie 2007, termenul de verificare, întocmire, afișare și comunicare a tabelului suplimentar la data de 23 februarie 2007 și termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și întocmirea tabelului definitiv consolidat la 7 martie 2007.

La data de 3 aprilie 2007 fost încuviințat tabelul suplimentar precum și tabelul definitiv consolidat, prin sentința comercială nr. 2343/C/2007.

Creditoarele vizate nu au depus declarații de creanță în vederea înscrierii acestora în tabelul suplimentar și respectiv în tabelul definitiv consolidat al creditorilor debitoarei.

Termenul de depunere a cererii de admitere a creanței este un termen de decădere așa cum rezultă din conținutul dispozițiilor art. 76 din lege.

În considerarea acestui text coroborat cu art. 3 pct 7 din lege ca urmare a admiterii excepției decăderii față de declarațiile de creanță formulate de creditorii - LEASING SRL, AGENȚIA NAȚIONALĂ A, DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1 B se impune înscrierea în tabelul definitiv consolidat al creditorilor debitoarei a următorilor creditori: - LEASING SRL, cu o creanță provizorie în cuantum de 1.557.973,31 al cărui caracter va trebui verificat; cu o creanță de 927 lei, cu o creanță de 16.190 lei, AGENȚIA NAȚIONALĂ A cu o creanță de 68.807,76 lei, DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1 B cu o creanță de 16.686 lei deoarece aceste persoane au calitatea de creditori în sensul dispozițiilor art. 3 pct 7 însă exercitarea drepturilor lor este limitată conform prevederilor alin (1) al art. 76 ca și sancțiune pentru nedepunerea în termenul stabilit a declarației de creanță.

Împotriva sentinței a formulat recurs în termenul legal creditoarea - LEASING SA B, DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1 B și.

Prima recurentă solicită admiterea cererii de repunere în termen și înscrierea creanței sale în tabelul definitiv consolidat în calitate de creditor chirografar pentru sumele indicate în cererea de înscriere la masa credală.

Susține că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct 9 Cod procedură civilă deoarece la momentul deschiderii procedurii ea nu a fost notificată considerându-se astfel în mod greșit că nu se află printre creditorii ce pot fi identificați deși acest lucru era evident ca urmare a contractelor încheiate la data de 28 februarie 2000, contracte de leasing nr. 14 și 15 încheiate cu societatea debitoare. Deși au depus prin registratură cerere pentru repunerea în termen și înscriere la masa credală nu s-a formulat nici un răspuns la aceasta decât la termenul din 24 ianuarie 2008.

Nu s-a ținut cont de prevederile cuprinse în contractele de leasing iar pe de altă parte debitoarea putea să o identifice în calitate de creditoare iar lichidatorul era obligat la rândul său să o notifice.

Cea de-a doua recurentă susține incidența a celor dispoziții legale prevăzute de art. 304 pct 9 Cod procedură civilă și ca atare admiterea contestației sale și înscrierea în tabelul final a creanței sale înregistrată de instituția sa la masa credală.

Arată că, au fost eludate de administratorul judiciar dispozițiile art. 75 alin (3) din Legea nr. 64/1995 deoarece administratorul avea ca și atribuții examinarea activității debitorului, întocmirea actelor prevăzute la art. 33 alin (1), elaborarea planului de reorganizarea activității debitorului, supravegherea operațiunilor de gestionare a patrimoniului, etc.

Or, susține recurenta îndeplinirea defectuoasă a acestor atribuții a condus la situația actuală prin lipsa notificării și pe cale de consecință imposibilitatea instituției de înscriere la masa credală.

C de-al treilea recurent susține în esență că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală deoarece nu s-a acceptat cererea sa de repunere în termen, el recurentul neavând cunoștință de starea în care se află debitoarea și ca atare se impunea admiterea contestației sale.

Hotărârea pronunțată este contrară prevederilor art. 6 CEDO care garantează accesul la justiție și prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție care garantează dreptul de proprietate.

Examinând recursurile în raport de criticile formulate, Curtea de Apel constată următoarele:

În speță, deschiderea procedurii de faliment împotriva societății debitoare s-a realizat la data de 26 ianuarie 2007 prin sentința nr. 240/2007. Termenul de depunere a declarațiilor de creanță a fost stabilit în urma cererii lichidatorului judiciar pentru data de 19 februarie 2007. În vederea îndeplinirii obligațiilor impuse de Legea nr. 85/2006 lichidatorul judiciar a notificat creditorii în vederea depunerii declarațiilor de creanță atât prin Buletinul procedurilor de insolvență cât și Codului d e procedură civilă după cum rezultă din conținutul dovezilor atașate dosarului.

Recurenta - LEASING SA și-a formulat declarație de creanță în data de 28 iunie 2007 deci ulterior împlinirii termenului de depunere a acesteia.

Așa cum în mod corect a reținut judecătorul sindic, în temeiul prevederilor art. 7 alin (3) din lege, notificarea creditorilor care nu putut fi identificați în lista depusă de către debitoare, listă car a fost depusă la dosarul cauzei, se consideră a fi efectuată dacă s-a realizat prin intermediul Buletinului procedurilor de insolvență.

Datorită acestei împrejurări în mod corect judecătorul sindic a reținut tardivitatea acestei declarații de creanță sancționând încălcarea termenului de formulare conform prevederilor art. 76 din lege.

De aceea, se apreciază că motivele invocate de recurentă nu sunt de natură să conducă la modificarea sau casarea hotărârii sub nici unul din criticile arătate.

ÎN ce privește recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE A SECTORULUI 1 B acesta urmează a fi respins pentru aceleași considerente cu precizarea doar că acest recurent și-a formulat declarația de creanță la data de 4 octombrie 2007.

Raportat la dispoziția legală în vigoare la data deschiderii procedurii față de susținerea acestui recurent că în vigoare în cauză era Legea nr. 64/1995 și nu Legea nr. 85/2006 susținerea este eronată deoarece în prezent societatea este în faliment iar procedura de faliment s-a deschis la data de 26 ianuarie 2007 dată la care în vigoare era Legea nr. 85/2006.

Ca atare, analiza declarației de creanță depuse în vederea înscrierii în tabelul suplimentar s-a făcut în mod corect de către judecătorul sindic raportat la condițiile impuse de această ultimă reglementare.

Reținând deci, că nici celelalte susțineri ale acestei recurente nu sunt de natură să conducă la modificarea sau casarea hotărârii atacate, recursul urmează a fi respins ca nefondat în baza art. 312 alin (1) Cod procedură civilă situație împărtășită și de prima recurentă.

În ce privește recursul declarat de Curtea de apel constată că este netimbrat.

În conformitate cu dispozițiile art.6 lit.c și raportat la art.11 din Legea nr.146/1997 s-a stabilit în sarcina recurentului obligația de a achita taxa judiciară de timbru in sumă de 19,5 RON, iar in conformitate cu art.1 din OG nr.32/1995 timbru judiciar in sumă de 0,15 RON.

În temeiul dispozițiilor art.20 alin.2 din Legea nr.146/1997 recurentul a fost înștiințat ca, în termen de 5 zile de la data comunicării înștiințării să achite în contul Consiliului local al mun.C N sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 și art.308 alin.4 pr.civ.

Prin art.1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ.

Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurentul nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la 9 aprilie 2008 (19), că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997, respectiv ale art.35 alin.5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de - LEASING SA B și DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE sector 1 B împotriva sentinței comerciale nr. 198 din 24.01.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.

Anulează ca netimbrat recursul declarat de împotriva aceleiași hotărâri pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din data de 06.05.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red./

2 ex./20.06.2008

Jud.fond.-

Președinte:Adriana Iluț
Judecători:Adriana Iluț, Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1065/2008. Curtea de Apel Cluj