Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 107/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 107
Ședința publică de la 29 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mircea Noșlăcan
JUDECĂTOR 2: Nicolae Durbacă
JUDECĂTOR 3: Ioan Cibu
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de debitoarea SC SRL împotriva Sentinței nr. 760/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru debitoarea recurentă administratorul special G, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Administratorul special al SC SRL solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Învederează instanței că lichidatorul judiciar nu și-a îndeplinit obligațiile, deși i-au fost date acte, cecuri și alte înscrisuri de care avea nevoie.
Susține că, deși au o creanță mai mare la SC SRL au ajuns să fie executați.
Solicită acceptarea compensării reciproce.
În ce privește amenda se vorbește de existența unui titlu executoriu care urmează să fie depus la dosar.
Administratorul special al debitoarei recurente arată, referitor la biletul le ordin emis de Banca Transilvania, că nu l-au putut depune la dosar, întrucât societatea nu l-a deținut nici în copie, nici în original, formulând în acest sens plângere penală împotriva băncii.
Instanța, având în vedere actele dosarului și susținerile orale ale părții prezente prin administratorul special, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față,
Constată că, prin Sentința comercială nr. 760/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- s-a respins contestația formulată de către debitoarea SC " " SRL H împotriva preliminar al creanțelor întocmit în cauză, potrivit legii, de către administratorul judiciar.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul sindic a reținut că, prin Sentința nr. 72/F/2009 s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență față de debitoarea SC " " SRL și a fost numit administrator judiciar Insolvent Consult. La data de 16.04.2009 a fost afișat la ușa instanței tabelul preliminar al creanțelor.
Creanțele SC "" SRL H, DGFP H - D și Banca Transilvania SA - Sucursala H au fost înregistrate în tabelul preliminar în baza declarațiilor de creanță și a documentelor justificative anexate.
Cât privește creanța față de SC " SRL, s-a reținut că debitoarea ar avea de încasat de la această societate suma de 411.459,97 lei, iar creditoarea suma de 389.245,74 lei, însă a admite compensarea acestor creanțe ar însemna favorizarea acestui creditor în detrimentul celorlalți creditori.
În ceea ce privește creanța de 39.925 lei reprezentând amenzi și TVA aparținând creditoarei DGFP H - D, deși susține că amenzile au fost anulate de instanța de judecată nu se face dovada că hotărârile pronunțate ar fi irevocabile și nici faptul că debitoarea ar avea de luat de la același creditor o sumă de bani cu titlu de TVA.
Cât privește creanța Primăriei municipiului Haf ost reținută creanța de 1.842,05 lei despre care s-a constatat că debitoarea nu a făcut dovada achitării ei.
S-a mai reținut că, în baza contractului nr. 102/2007, încheiat cu Banca Transilvania SA - Sucursala H - D, societatea debitoare a luat un credit în sumă de 100.000 lei în baza biletului la ordin emis în favoarea acesteia de către SC ""SRL pentru suma de 150.000 lei. Întrucât la scadență acel bilet la ordin nu a putut fi încasat, creditoarea Banca Transilvania SA - Sucursala H deține împotriva societății debitoare o creanță în sumă de 100.000 lei reprezentând credit nerambursat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs debitoarea, solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii contestației sale așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului învederează faptul că, în mod nelegal, judecătorul sindic a operat în cauză compensarea datoriei sale cu creanța pe care o deține împotriva SC "" SRL, acest lucru fiind posibil în condițiile art. 1144.civ. Tot astfel, în ce privește creanțele creditorilor DGFP și Primăria municipiului H s-a arătat că acestea nu există, fără a aduce însă probe în contestarea actelor care dovedesc contrariul, respectiv faptul existenței lor.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, se constată următoarele: Potrivit art. 67 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar va proceda de îndată la verificarea fiecăreia dintre creanțele și a documentelor depuse și va efectua o cercetare amănunțită pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă și prioritatea fiecărei creanțe.
Stabilind, în acest context, legitimitatea și valoarea exactă a creanțelor declarate în cauză împotriva debitorului, administratorul/lichidatorul judiciar va fi obligat, în primul rând, să constate dacă o atare creanță legal declarată există ca atare respectiv dacă creditorul deține în mod real un drept de creanță în legătură cu averea debitorului, astfel cum prevede în mod expres art. 3 pct. 7 din Legea nr. 85/2006.
În speță, judecătorul sindic trebuia să observe, așa cum rezultă din constatările administratorului judiciar, că urmare a compensărilor reciproce ale debitorului și ale creditorului SC "" SRL, acesta din urmă ar mai avea de încasat suma de 117.785,77 lei.
În acest context, se impunea a se observa că plata prin compensarea datoriilor bănești certe, lichide și exigibile existente concomitent între debitor și creditorul SC "" SRL operează prin efectul dispozițiilor art.1144 civ. și nu poate fi refuzată sub niciun motiv neprevăzut de art. 1143-1153.civ. Compensarea este, în final, o modalitate de stingere a unei obligații, așa încât odată stinsă în aceste condiții, ea nu mai poate fi reținută în patrimoniul creditorului.
Cât privește cuantumul real al creanței pe care debitorul o are împotriva SC "" SRL se constată că acesta mai deține un număr de 7 cecuri în valoare totală de 260.000 lei, sumă cu care depășește inclusiv suma de 117.785,77 lei, ce ar rezulta din prima compensare.
Așa fiind, urmează că în final, datorită compensării datoriilor reciproce dintre părți, debitorul din prezenta cauză aflat în stare de insolvență nu mai datorează vreo sumă de bani creditorului SC "" SRL, astfel încât va fi înlăturat din creanțelor.
Cât privește creanța DGFP H, se constată de către lichidatorul judiciar că, prin Sentința nr.2768/6.11.2008 pronunțată de Judecătoria Hunedoara în dosar nr- s-a dispus exonerarea debitorului de plata sumei de 10.000 lei, astfel încât această sumă se va scădea din totalul de 39.925 lei solicitat de acest creditor.
Cu privire la celelalte creanțe contestate de către debitor, respectiv în legătură cu creanța Primăriei municipiului H și Banca Transilvania SA Sucursala H, acesta nu a produs probe contrare celor reținute de către administratorul judiciar în legătură cu existența și cuantumul creanțelor declarate, astfel că, în legătură cu aceste creanțe se va menține hotărârea judecătorului sindic.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de debitoarea SC SRL împotriva Sentinței nr. 760/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Hunedoara.
Modifică sentința atacată în sensul că
Admite contestația debitoarei împotriva tabelului preliminar al creanțelor întocmit de către administratorul judiciar
Dispune înlăturarea din tabelul preliminar a creditoarei SC "" SRL înscrisă cu suma de 512.165,01 lei
Dispune înscrierea în tabelul preliminar a creditoarei DGFP H cu suma de 29.925 lei
Menține în rest sentința atacată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29.01.2010.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
Red.
Th.
Ex. 8/17.03.2010
Jud. sindic:
Președinte:Mircea NoșlăcanJudecători:Mircea Noșlăcan, Nicolae Durbacă, Ioan Cibu
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|