Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1082/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIE Nr. 1082

Ședința publică de la 29 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cipriana Poiană

JUDECĂTOR 2: Camelia Gheorghiu

JUDECĂTOR 3: Geta Sandu

Grefier - -

Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent AUTORITATEA PT. VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și pe intimat ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE V, intimat SC "" SA V, lichidator. - - ÎN CALITATE DE LICHIDATOR PENTRU SOCIETATEA DEBITOARE SC "" SA V, intimat PRIMĂRIA MUN.V, având ca obiect procedura enței, recurs formulat împotriva sentinței civile numărul 73/F din 11.02.2009, pronunțată de Tribunalul Vaslui - judecător sindic.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:

- recurs la al 3-lea termen, acordat ca instanța de fond să trimită la dosar raportul întocmit de administratorul sau lichidatorul judiciar în conformitate cu dispozițiile art. 59 din. 85/2006; dacă s-a desemnat în cauză un comitet al creditorilor și, în caz afirmativ, hotărîrea prin care s-a numit comitetul creditorilor precum și tabelul definitiv al creanțelor, relații comunicate,

- prin cererea de recurs se solicită judecarea pricinii în lipsă, după care

Instanța, verificînd actele și lucrările dosarului, constată recursul în stare de judecată și rămîne în pronunțare.

Ulterior deliberării,

INSTANȚA

Asupra cauzei comerciale de față;

Prin sentința comercială nr. 73/F din 11.02.2009 a Tribunalului Vaslui - Secția civilă, judecătorul sindic a respins obiecțiunile la raportul final formulate de AVAS B, precum și cererea de autorizare pentru introducerea acțiunii prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Totodată, a aprobat raportul final depus de lichidatorul judiciar V și a dispus închiderea procedurii enței debitorului SRL

A dispus radierea debitorului din evidențele Oficiului Registrului Comerțului V și a descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

A notificat sentința debitorului, creditorilor, Direcției Finanțelor Publice V, Oficiul Registrului Comerțului V pentru efectuarea de mențiuni, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de ență.

Pentru a dispune astfel judecătorul sindic a reținut următoarele:

AVAS B a formulat obiecțiuni la raportul final al lichidatorului judiciar și a cerut autorizarea introducerii cererii în răspundere patrimonială a persoanelor responsabile de aducerea debitorului în stare de ență.

Cererile AVAS sunt nefondate, arată judecătorul sindic

Obiecțiunile se referă la faptul că lichidatorul judiciar nu putea întocmi raportul final înainte de a cere atragerea răspunderii patrimoniale a persoanei responsabile de ența debitorului.

Art. 138 al.1 din Legea nr. 85/2006 stabilește condițiile în care lichidatorul judiciar poate promova acțiunea în răspundere patrimonială.

Astfel, atragerea răspunderii patrimoniale este antrenată în condițiile în care persoanele vinovate de apariția stării de ență a debitorului au fost identificate de lichidator în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 al. 1 din lege și se fac vinovate de săvârșirea unei sau mai multor fapte din cele prevăzute la art. 138 lit. a-

În speță, precizează judecătorul sindic, rezultă din rapoartele lichidatorului judiciar că administratorul societății a decedat înainte de intrarea în faliment a debitorului, iar din documentele financiar contabile nu rezulta acte sau fapte ale administratorului judiciar de natura a duce debitorul în stare de ență.

Referitor la cererea de autorizare, Tribunalul Vaslui, a constatat următoarele.

Acțiunea în atragerea răspunderii patrimoniale a persoanei responsabile de apariția stării de ență a debitorului poate fi introdusă numai de lichidatorul judiciar(1rt. 138 al. 1 din Legea nr. 85/2006).

In mod excepțional, acțiunea poate fi introdusă și de comitetul creditorilor, dar numai cu autorizarea judecătorului sindic, atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138 al. 3 din legea nr. 85/2006.

In speță, comitetul creditorilor nu a formulat o cerere de autorizare, iar un creditor, oricare ar fi el, nu poate fi autorizat să promoveze acțiunea prevăzută de art. 138 al. 1.

Judecătorul sindic arată că, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138 al. 3 care ar îndreptați judecătorul-sindic să autorizeze comitetul creditorilor.

In consecință, obiecțiunile și cererea de autorizare vor fi respinse ca neîntemeiate.

Referitor la raportul și cererea de închidere a procedurii.

La data de 2 decembrie 2008, lichidatorul judiciar, înregistrează la tribunalul raportul final cu privire la activitatea de lichidare a debitoarei cu propunerea de închidere a procedurii.

Prin Raportul final depus la dosarul cauzei lichidatorul judiciar al debitoarei SC SA V, arată că au fost valorificate toate bunurile debitoarei, nu mai sunt bunuri care să poată fi vândute și nu sunt creanțe care să poată fi recuperate în vederea obținerii de lichidități pentru acoperirea sumelor datorate către creditori, și a solicitat aprobarea raportului final și situațiilor financiare finale conform art.129 din legea enței, închiderea procedurii și art.132 din legea enței, și descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați, conform art.136 din legea privind procedura enței,ca urmare a acestei situații, judecătorul sindic.

Constatând că la data de 2 decembrie 2008, lichidatorul judiciar V, desemnat să administreze procedura falimentului debitorului SC SA V, a solicitat în temeiul art.129 și art.132 din legea enței, să se dispună aprobarea raportului final și închiderea procedurii, ca urmare a distribuirii tuturor sumelor obținute și a lipsei de avere în patrimoniul debitorului și că s-a întocmit raportul final de lichidare conform art.129 din Legea privind procedura enței, că bunurile identificate în averea debitorului au fost lichidate și sumele obținute au fost distribuite conform Planului de distribuire, dovada plăților fiind făcută cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei;

În temeiul art. 129 din legea privind procedura enței a dispus aprobarea raportului final și situațiilor financiare finale și în temeiul art.132 din Legea privind procedura enței a admis închiderea procedurii falimentului și radierea debitorului din registrul comerțului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs AVAS B solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea spre rejudecare.

În dezvoltarea motivelor de recurs AVAS B arată că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii (art.304 pct. 9 Cod procedură civilă.)

Judecătorul sindic a analizat total eronat cererea formulată de către creditoarea AVAS, astfel:

- Creditoarea AVAS a formulat o cerere prin care solicită că, în cazul în care lichidatorul judiciar nu formulează cererea prevăzută de art. 138 din Legea 85/2006, să autorizeze creditorii să formuleze o asemenea cerere (având în vedere că în speța de față nu s-a putut constitui Comitetul Creditorilor din cauza faptului că sunt numai doi creditori).

Cererea formulată de AVAS, este perfect legală și în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 85/2006, astfel:

În cazul în care lichidatorul judiciar nu formulează cererea prevăzută de art. 138 din Legea 85/2006, legea dă posibilitatea comitetului creditorilor (în speța de față creditorilor să formuleze această cerere).

Pentru a putea formula această cerere este nevoie de autorizarea judecătorului sindic. Această cerere este perfect legală, premergătoare formulării cererii de angajare a răspunderii patrimoniale, care este cerută de cursul procedural prevăzut de Legea 85/2006, și care nu are nici un fel de legătură cu fondul dreptului.

AVAS B reiterează faptul că judecătorul sindic a fost investit cu o cerere premergătoare cererii prevăzută de art. 138 din Legea 85/2006, care nu are legătură cu fondul cererii prevăzut de acest articol, ci este pur și simplu o etapă procesuală, impusă de Legea 85/2006, etapă procesuală pe care judecătorul sindic și lichidatorul judiciar erau obligați să îi dea curs.

Este evident, arată recurenta, că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 138 alin. 3) teza finală, respectiv dacă lichidatorul judiciar a omis să formuleze acțiunea prevăzută de art. 138 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1) amenință să se prescrie, având în vedere că prin închiderea procedurii falimentului debitoare, nu mai există nici o posibilitate reală de angajare a răspunderii patrimoniale, astfel încât răspunderea persoanelor nu numai că amenință să se prescrie, dar se va prescrie cu siguranță.

Recurenta arată că, potrivit dispozițiilor art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 (dispoziții aplicabile în cauza dedusă judecății), răspunderea administratorilor se poate dispune dacă "au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea".

Totodată, trebuie menționat faptul că, potrivit art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, simplul fapt că administratorul falitului nu a ținut contabilitatea conform legilor contabile, atrage răspunderea acestuia, deoarece nu există posibilitatea de a se analiza activul patrimonial, modul cum a fost gestionat acesta, dacă debitorul a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții, precum și felul în care administratorul a folosit veniturile obținute.

În acest sens recurenta consideră că, potrivit teoriei și practicii juridice, în dreptul civil și în C comercial, operează două reguli principale: prima că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua, că indiferent de gravitatea vinovăției, obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.

În cazul de față, indiferent de faptul că administratorul falitului a încălcat din culpă (neglijență) sau cu intenție normele de drept care îi impuneau ținerea corectă a contabilității și gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității, acesta se face vinovat de încălcarea legii (contabilități în cazul de față) situație care a determinat prejudicierea creditorilor.

Recurenta mai arată că obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de aop rezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță reiese cu claritate din dispozițiile art. 73 alin. 1 lit. c și alin. 2, ale art. 134 alin. 1 și 2 și ale art. 181 din Legea nr. 31/1990 republicată - Legea societăților comerciale, ale art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991 rep. -Legea contabilității. Astfel,

- Potrivit dispozițiilor art. 73 alin. 1 lit. c din Legea nr. 31/1990 rep. "administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere" și potrivit dispozițiilor art. 73 alin. 2 "Acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, însă aceștia o vor putea exercita numai în caz de faliment al societății".

Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 4 din Legea nr. 81/1991 rep. "Răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor care au obligația gestionării patrimoniului".

Mai mult, având în vedere faptul că, potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990 republicată, obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile art. 1540 Cod civil: "Mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar încă și de culpa comisă în executarea mandatului". De asemenea, potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multă rigurozitate.

Potrivit art.374 din Codul comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în speța de față administratorul nefăcând dovada contrarie.

AVAS consideră că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, este o răspundere specială, care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri necesare acoperirii pasivului debitoarei falite.

AVAS a suferit un prejudiciu "a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului".

Dispozițiile art. 35 alin. 3 și 4 din Decretul nr. 31/1954 prevede că: "Faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor. Funcțiile ilicite atrag și răspunderea personală a celui ce le-a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de C al treilea".

Aflându-ne pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată, potrivit art. 1082 Cod civil, raportat la art. 138 din Legea 85/2006 republicată.

În cauză precizează recurentul răspunderea trebuie apreciată in abstracto, cu mai multă rigurozitate, având în vedere că administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial.

În conformitate cu dispozițiile art. 1080 alin. 1 Cod civil, coroborate cu art. 1600 Cod civil, devine operativ criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligențe, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.

Prejudiciul produs există, constând în însăși creanța cedată de CAS către AVAS, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.

Art. 138 din Legea 85/2006 stabilește ca, prin săvârșirea de către administrator a uneia din faptele prevăzute la acest articol, se va angaja răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.

AVAS precizează că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 138 alin. 3) teza finală, respectiv "dacă lichidatorul judiciar a omis să formuleze acțiunea prevăzută de art. 138 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 19 amenință să se prescrie", creditorii pot solicita autorizarea formulării cererii privind atragerea răspunderii. Este evidentă că răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie, având în vedere că prin închiderea procedurii falimentului debitoarei, nu mai există nici posibilitatea reală de angajare a răspunderii patrimoniale, astfel încât răspunderea persoanelor nu numai că amenință să se prescrie, dar se va prescrie cu siguranță.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Obiectul prezentului recurs îl constituie modalitatea de soluționare a obiecțiunilor formulate de creditorul AVAS B împotriva raportului final întocmit de lichidatorul judiciar prin care s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei

În esență, creditorul recurent invocă faptul că propunerea de închidere a procedurii formulată de lichidatorul judiciar prin raportul final ar fi nelegală atâta vreme cât nu s-a formulat acțiune de atragere a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere a debitoarei în temeiul dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 și nici nu a fost autorizat să formuleze el această acțiune de către judecătorul sindic.

Analizând rapoartele întocmite de lichidatorul judiciar pe parcursul derulării procedurii enței debitoarei, Curtea constată că acesta nu a identificat fapte comise de administratorul societății care să se încadreze în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Administratorul debitoarei a decedat înainte de intrarea acestuia în faliment și din această cauză nici nu s-au găsit toate documentele contabile ale societății. Nefiind îndeplinite condițiile prevăzute la art. 138 din Legea 85/2006, lichidatorul judiciar în mod corect nu a introdus o acțiune de atragere a răspunderii personale a administratorului chiar dacă creditorul consideră că acesta se face vinovat de ajungerea debitoarei în stare de ență.

În ceea ce privește cererea de autorizare de a formula o astfel de cerere de către recurent, prin legea enței textul legal ce reglementează răspunderea membrilor organelor de conducere indică expres persoanele care au legitimitate procesuală activă să formuleze o atare acțiune.

Astfel, conform art. 138 alin. 1, legiuitorul recunoaște calitate procesuală activă în formularea acțiunii mai sus menționate în principal administratorului judiciar sau lichidatorului, aceștia trebuind să introducă o cerere judecătorului sindic.

În speță, lichidatorul judiciar nu a formulat această cerere deoarece a considerat că nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere.

Cu toate acestea, dreptul la acțiune în răspundere întemeiată pe dispozițiile art. 138 alin. 1 din Legea enței mai este recunoscut și altor persoane în afara administratorului judiciar și a lichidatorului.

Dispozițiile art.138 alin.3 recunosc legitimitate procesuală activă comitetului creditorilor dar numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de acest text de lege, respectiv atunci când administratorul judiciar sau lichidatorul au omis să indice în raportul pe care îl întocmesc în conformitate cu prevederile art. 59 din lege, persoanele vinovate de provocarea stării de ență a debitorului.

În speță, această condiție nu este îndeplinită deoarece din raportul întocmit de lichidatorul judiciar nu rezultă că acesta a omis să arate persoana vinovată de provocarea stării de ență a debitoarei ci că a fost în imposibilitate de a promova o astfel de acțiune datorită neîndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 138 din legea enței.

Este adevărat că instanța de fond a motivat respingerea cererii de autorizare a formulării acțiunii invocând și faptul că aceasta nu a fost făcută de către comitetul creditorilor ci de un singur creditor în condițiile în care acesta nici nu era constituit, dar acest lucru nu poate duce la schimbarea situației atâta timp cât judecătorul sindic a avut în vedere la respingerea cererii și neîndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 138 al. 3 din legea enței.

Față de toate cele mai sus expuse, Curtea constată că în mod întemeiat judecătorul sindic a respins cererea recurentului criticile formulate de acest creditor nefiind fondate așa încât, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă recursul declarat de creditorul AVAS B urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de B împotriva sentinței civile nr. 73/F/11.02.2009, pronunțată de Tribunalul Vaslui - judecător sindic, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29.06.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

Pt. președinte aflat pt. judecător aflat

în în

Grefier

- -

Red.

Tehnored.

2 ex.

14.07.2009

Tribunalul Vaslui:

-

Președinte:Cipriana Poiană
Judecători:Cipriana Poiană, Camelia Gheorghiu, Geta Sandu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1082/2009. Curtea de Apel Iasi