Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1082/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - procedura insolvenței -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1082
Ședința publică din data de 4 iunie 2009
PREȘEDINTE: Galan Marius
JUDECĂTOR 2: Mitrea Muntean Dana
JUDECĂTOR 3: Artene
Grefier
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâtul cu domiciliul în Tg. M, B-dul 1 - 2. nr.9..7, județul M, creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S cu sediul în municipiul S,-, județul S și de S - lichidator judiciar al - DIN SRL Câmpulung M cu sediul în S,-, județul S, împotriva sentinței nr. 358 din 31.03.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.
La apelul nominal a răspuns avocat pentru recurentul, lipsă fiind recurenții, creditoarea intimată - SRL Vama, debitoarea intimată - DIN SRL Câmpulung M - prin lichidator S și partea intimată în proces Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că, recurentul a depus la fila 37 dosar chitanța nr.- din 22.05.2009 în sumă de 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar mobil de 0,3 lei cu care a timbrat legal recursul său și că ceilalți doi recurenți nu au timbrat legal recursurile.
Instanța constată că din eroare recurenții Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S și S - lichidator judiciar al - DIN SRL Câmpulung M au fost citați cu mențiunea timbrării și constatând recursurile în stare de judecată a acordat cuvântul la dezbateri.
Apărătoarea recurentului a solicitat admiterea recursului declarat de acesta, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a acestuia. A apreciat sentința atacată ca fiind netemeinică. A arătat că la dosar s-au depus facturi fiscale ale bunurilor achiziționate; că bunurile au fost utilizate conform naturii lor: unele au fost consumate iar altele casate; că nu este culpa administratorului societății că bunurile nu au fost predate, acesta locuind în Franța nu a fost anunțat de către contabilul societății de deschiderea procedurii insolvenței. Cu privire la recursul lichidatorului judiciar a arătat că nu pune concluzii lăsând la aprecierea instanței soluționarea acestuia. În ce privește recursul DGFP a solicitat respingerea acestuia ca nefondat. A arătat că nu s-a atras fapta prevăzută de art.138 lit. d din Legea nr.85/2006; că au fost analizate documentele contabile ale societății debitoare pentru anii 2005 - 2008 ( 167 dosar fond ) și că a fost predată întreaga contabilitate.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea înregistrată la data de 05 iunie 2008, creditoarea Vama a solicitat deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea " Casa din " Câmpulung, întrucât debitoarea datorează suma de 34.422,41 lei reprezentând contravaloare marfă livrată neachitată, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă.
În dovedirea susținerilor a anexat la dosar înscrisuri doveditoare.
Prin sentința nr. 366 din 06 iunie 2008 Tribunalului Suceava, judecătorul sindic a admis cererea creditoarei - SRL Vama și în temeiul art. 33 alin.6 din Legea nr.85/2006, s-a dispus deschiderea procedurii generală a insolvenței față de debitor, fiind desemnat administrator judiciar "EURO "
Întrucât nu au existat posibilități de reorganizare, administratorul judiciar a propus intrarea în faliment a debitoarei.
Prin sentința comercială nr. 457 din 02 decembrie 2008 Tribunalului Suceava, judecătorul sindic a admis cererea administratorului judiciar și în temeiul art. 107 lit. D din Legea nr. 85/2006 a dispus începerea procedurii falimentului împotriva debitoarei, fiind desemnat lichidator judiciar EURO.
La data de 20.11.2008 lichidatorul judiciar a depus raportul prin care se propune închiderea procedurii în temeiul art. 131 din legea nr. 85/2006 datorită lipsei identificării de bunuri care să fie vândute în vederea îndestulării creditorilor.
La data de 21.11.2008 lichidatorul judiciar depune la dosar cererea de atragere a răspunderii materiale împotriva pârâtului, fost administrator al societății debitoare.
În fapt, administratorul debitoarei a dispus continuarea activității care conducea în mod vădit la încetarea de plăți, întrucât sumele datorate la bugetul de stat au produs dobânzi și penalități, iar prin nesolicitarea dizolvării societății acestea au crescut majorând continuu debitele societății. Dificultățile financiare ale societății au fost bine cunoscute de către administratorul acesteia, dar acesta a continuat activitatea, ceea ce a determinat încetarea plăților și starea de insolvență.
Din analiza documentelor depuse de către s-a constatat faptul că la sfârșitul anului 2007 debitoarea avea datorii totale de 146.376 lei, ca în luna iunie 2008 cuantumul acestora să ajungă la suma de 153.094 lei, observându-se o evoluție ascendentă a acestora.
Societatea figurează în contabilitate cu stocuri de materii prime fără rulaj din 16.01.2007, fapt ce denotă nepreocuparea administratorului pentru a-și recupera cheltuielile și a-și plăti datoriile fapt ce atrage răspunderea administratorului în ceea ce privește situația societății.
În drept, a invocat dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a,c, d și e din legea nr. 85/2006.
Prin sentința nr.358 din 31.03.2009 Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de antrenare a răspunderii materiale formulată de lichidatorul judiciar și a obligat pârâtul să acopere pasivul debitoarei până la concurența sumei de 3334,4 lei.
Totodată s-a admis raportul final și s-a dispus în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006, închiderea procedurii insolvenței debitoarei.
De asemenea s-au aprobat cheltuielile de procedură în cuantum de 235,1 lei și onorariul lichidatorului judiciar în cuantum de 1500 lei din fondul de lichidare.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că, fostul administrator al debitoarei a ascuns spre a folosi în interes personal o serie de bunuri aparținând societății, mărind pasivul acesteia, faptă ce realizează menținerea disp. art.138 al.1 lit. din Legea nr.85/2006.
Deosebit de aceasta a mai reținut judecătorul sindic că societatea debitoare nu deține bunuri ce ar putea fi valorificate pentru acoperirea creanțelor creditorilor, iar raportul final a fost comunicat și nu a fost contestat astfel încât sunt incidente disp. art.131 din Legea nr.85/2006.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâtul, lichidatorul judiciar S și DGFP S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, pârâtul a arătat că în speță nu sunt întrunite elementele răspunderii civile raportat la art.138 al.1 lit.e) din Legea nr.85/2006, respectiv nu s-a dovedit cu certitudine faptul ascunderii bunurilor societății ( laptop, imprimantă, cameră, mouse, consumabile ), situația de a aduce societatea în încetare de plăți, prejudiciul efectiv creat și nici legătura de cauzalitate dintre presupusa faptă și starea de insolvență.
Deosebit de aceasta, mai arată recurentul că, starea de insolvență a societății se datorează în realitate d-nei, care a administrat în fapt debitoarea.
În drept recurentul a invocat disp. art.304 pct.6,7 și 9 Cod proc. civilă.
Lichidatorul judiciar Saa rătat în motivarea recursului că, în mod eronat judecătorul sindic a dispus plata cheltuielilor de procedură în sumă de doar 235,1 lei și onorariu lichidator în sumă de 1500 lei, atâta timp cât în realitate, conform înscrisurilor depuse la dosar, cheltuielile de procedură se ridică la suma de 1798,4 lei, iar onorariul lichidatorului pentru perioada de administrare cât și perioada de lichidare, aprobat de creditori, la suma de 7735 lei.
Cât privește cheltuielile de procedură, arată recurentul că judecătorul sindic a încălcat art.4 din Legea nr.85/2006, prejudiciindu-l cu sumele deja avansate în acest sens, iar onorariul a fost stabilit fără a se ține seama de oferta de servicii și de preț, precum și de faptul că onorariul solicitat reflectă activitatea lichidatorului judiciar, fiind calculat potrivit criteriilor stabilite de art.37 din Legea nr.85/2006.
În drept lichidatorul judiciar - recurent a invocat art.304 pct.6,7 și 9 Cod proc. civilă.
Creditoarea recurentă DGFP S, în motivarea recursului declarat a arătat că, în mod eronat judecătorul sindic a reținut că în speță nu sunt incidente disp. art.138 al.1 lit. d) din Legea nr.85/2006, întrucât din raportul lichidatorului rezultă că fostul administrator nu a predat documentele financiar contabile ale societății.
Deosebit de aceasta, soluția de admitere în parte a cererii de antrenare a răspunderii pârâtului în temeiul art.138 lit.e) din Legea nr.85/2006 este de asemenea eronată întrucât valoarea bunurilor intrate în patrimoniul societății și care nu au putut fi identificate depășesc cuantumul pentru care s-a dispus antrenarea răspunderii materiale.
Cât privește închiderea procedurii insolvenței față de debitoare, aceasta s-a făcut prematur și în consecința imposibilității recuperării de creditori a creanțelor lor, atâta timp cât lichidatorul judiciar nu a dat curs obligației rezultate din economia disp. art.25 din Legea nr.85/2006, respectiv de a urmări și încasa creanțele din averea debitorului rezultate din transferul de sume de bani efectuate de acesta înaintea deschiderii procedurii și de a introduce acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor.
În drept recurenta a invocat disp. art. 304 pct.9 Cod proc. civilă.
Analizând hotărârea recurată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului precum și a motivelor invocate în recursurile declarate, ce vizează disp. art. 304 pct.9 Cod proc. civilă, Curtea reține următoarele:
Ca și natură juridică, răspunderea persoanelor implicate în conducerea, supravegherea sau activitatea debitorului, dacă au comis vreuna dintre faptele enumerate limitativ de lege, este o răspundere civilă, care în funcție de izvorul obligației încălcate, poate fi delictuală sau contractuală.
În speță, avem de-a face cu o formă specifică, de răspundere civilă delictuală.
Așadar, pentru a se putea antrena răspunderea materială a organelor de conducere ale societății trebuie să fie întrunite cumulativ câteva condiții: să se fi săvârșit o faptă ilicită dintre cele prevăzute de art.138, să existe un prejudiciu produs averii debitorului, legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciul produs și vinovăția persoanei care răspunde.
În speță, recurenta DGFP S învederează instanța de recurs, faptul că, din probatoriul administrat la judecata în fond rezultă cu claritate că fostul administrator al debitoarei, pârâtul, ar fi săvârșit două dintre faptele prevăzute de art.138 al.1, respectiv cea prevăzută de lit. d) în sensul ținerii unei contabilități fictive, al ascunderii unor documente contabile sau al neținerii contabilității în conformitate cu legea, și cea prevăzută de lit. e) în sensul ascunderii unei părți din activul debitoarei cu consecința măririi fictive a pasivului.
Cât privește nepredarea documentelor contabile, într-adevăr lichidatorul judiciar precizează în raportul de activitate de la 34 dosar fond că nu i-au fost predate de către pârât, însă, în rapoartele depuse ulterior face referire la documentele - contabile ale societății debitoare și chiar precizează că fosta contabilă i-a predat o serie de documente și mai mult pentru depozitarea acestora a solicitat oferte de preț de la 3 societăți de arhivare.
Aceste afirmații, evident contradictorii ale lichidatorului, justificate probabil de evoluția evenimentelor pe timpul desfășurării procedurii insolvenței, formează concluzia instanței asupra inexistenței unei fapte în sensul celei prevăzute la art.138 al.1 lit.d) săvârșită cu intenție de către fostul administrator.
Dar, chiar dacă o asemenea faptă ar fi existat, așa cum reglementează lit.d) a art.138, pentru a se antrena răspunderea se impune dovada legăturii de cauzalitate între fapta în sine și prejudiciul produs averii debitoarei, elemente care în speță nu au fost dovedite.
Aceeași situație de fapt se regăsește și în cazul prevăzut de art.138 al.1 lit.) din Legea nr.85/2006.
Lichidatorul judiciar nu a dovedit leg tura de cauzalitate între starea de insolvență a debitoarei și presupusa faptă a fostului administrator de a ascunde o serie de bunuri, respectiv: laptop, imprimantă, cameră, mouse, consumabile, ca dealtfel nici intenția pârâtului de a produce prin aceasta starea de insolvență a debitoarei. Important apare de subliniat, în acest context că, pentru a se putea angaja răspunderea materială a pârâtului, urmare a modificărilor survenite la Legea nr.85/2006, nu este suficient ca o anumită faptă să fi contribuit la ajungerea societății în încetare de plăți, ci fapta trebuie să fi cauzat efectiv starea de insolvență.
Admițând cererea de antrenare a răspunderii materiale a pârâtului în condițiile în care nu erau îndeplinite toate condițiile răspunderii, așa cum s-a expus mai sus, judecătorul sindic a făcut în aprecierea Curții, o greșită aplicare a legii, situație ce atrage incidența art.304 pct.9 Cod proc. civilă.
De urmare, pentru considerentele de mai sus, criticile din recursul declarat de pârât urmează a fi considerate ca întemeiate, în timp ce criticile din recursul declarat de DGFP - S vizând antrenarea răspunderii pârâtului, neîntemeiate, urmând a nu fi primite.
Cât privește cea de a doua critică din recursul DGFP - S, vizând neîndeplinirea de către lichidator a atribuțiilor prevăzute de art.25 din Legea nr.85/2006 de asemenea este neîntemeiată și nu va fi primită.
Creditoarea recurentă, nu a arătat care anume creanțe din averea debitoarei rezultate din transferuri de sume de bani dinaintea deschiderii insolvenței, nu au fost urmărite spre a fi încasate și nici nu a precizat actele cu caracter fraudulos încheiate de debitor în dauna creditorilor, astfel încât în lipsa unui suport probator aceste susțineri rămân la stadiul unor simple afirmații, cărora instanța nu le va da eficiență juridică.
Cât privește recursul declarat de lichidatorul judiciar, privitor la cheltuielile de procedură cât și la onorariu cuvenit, se impune a se observa că acordarea acestora nu se poate face decât prin raportare la disp. art.37 din OUG nr.86/2006, art.73 al.4,5 și 6 din Hotărârea nr.3/2007 a Congresului UNPIR, art.4 și 14 din Legea nr.85/2006.
Cheltuielile de procedură includ cheltuielile făcute cu notificarea, convocarea și comunicarea actelor de procedură, eventualele deplasări, ale lichidatorului judiciar în îndeplinirea atribuțiilor stabilite de lege în sarcina sa.
Ori, față de volumul de activitate al lichidatorului și de documentele întocmite în prezenta cauză și față de faptul inexistenței bunurilor în averea debitoarei și a închiderii procedurii, în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006 Curtea apreciază că judecătorul sindic a stabilit în mod corect că suma de 235 lei este suficientă pentru acoperirea cheltuielilor de procedură, în condițiile în care acestuia i s-au aprobat sume distincte, de exemplu, pentru arhivarea documentelor contabile.
Într-adevăr, lichidatorul judiciar a depus o serie de chitanțe din care rezultă că a efectuat unele cheltuieli, ce însumate ar putea depăși suma acordată de către judecătorul sindic, însă nu rezultă din aceste documente că toate cheltuielile ar fi fost în mod strict legate de activitățile de lichidare a debitoarei din prezenta cauză, iar unele documente ( de ex. factura telefonică aferentă postului telefonic de la sediul lichidatorului ) nu au legătură cu cauza.
Cât privește onorariul cuvenit lichidatorului și acesta trebuie raportat la activitatea depusă.
Deosebit de aceasta, prin hotărârea de deschidere a procedurii insolvenței s-a fixat pentru lichidator un onorariu provizoriu în sumă de 1500 lei.
Față de aceste aspecte, criticile din recursul lichidatorului urmează a nu fi primite, fiind neîntemeiate.
Pentru toate aspectele expuse mai sus, Curtea constată întemeiat recursul declarat de către pârâtul și în temeiul art.304 pct.9 Cod proc. civilă raportat la art.312 Cod proc. civilă urmează a-l admite și a modifica sentința recurată, în sensul respingerii ca nefondată a cererii de antrenare a răspunderii materiale a acestuia și neîntemeiate recursurile declarate de creditoarea DGFP S și lichidatorul judiciar al debitoarei S, care în baza aceluiași din urmă text legal, vor fi respinse ca nefondate.
Totodată se vor menține celelalte dispoziții ce nu sunt contrare prezentei decizii.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de ârâtul p. cu domiciliul în Tg. M, B-dul 1 - 2. nr.9..7, județul M, împotriva sentinței nr. 358 din 31.03.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Modifică în parte sentința, iar în judecare:
Respinge ca nefondată cererea de antrenare a răspunderii materiale a pârâtului .
Menține celelalte dispoziții ale sentinței ce nu sunt contrare prezentei decizii.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S cu sediul în municipiul S,-, județul S și de S - lichidator judiciar al - DIN SRL Câmpulung M cu sediul în S,-, județul S, împotriva sentinței nr. 358 din 31.03.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 4 iunie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Pentru judecător
aflat la un seminar
semnează Președintele instanței
Red..
Jud. fond
Tehnored. MD.
2ex/15.06.2009
Președinte:Galan MariusJudecători:Galan Marius, Mitrea Muntean Dana, Artene
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Alte cereri. Decizia 24/2008. Curtea de Apel Bacau → |
|---|
