Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1116/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1116
Ședința publică din 6 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: -
S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice A împotriva sentinței comerciale nr. 1086 din 1 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată A, reprezentată prin lichidator judiciar Expert
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează faptul că la data de 10 septembrie 2009, Expert A, în calitate de lichidator judiciar al societății debitoare, a depus prin registratura instanței întâmpinare și, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, considerând pricina lămurită, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1086 din 1 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Arada dispus, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, închiderea procedurii insolvenței debitoarei A, reprezentată prin lichidator judiciar Expert A, precum și radierea acesteia din registrul comerțului. De asemenea, tribunalul a descărcat practicianul de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați, a dispus notificarea sentinței debitoarei, creditorilor, direcției teritoriale a finanțelor publice și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad, pentru efectuarea mențiunii de radiere și în vederea publicării în Buletinul procedurilor de insolvență, aprobând, totodată, suportarea cheltuielilor de procedură din fondul special de lichidare.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că la data de 23 februarie 2009, prin sentința comercială nr. 288, față de debitoarea Aaf ost deschisă procedura simplificată a insolvenței, în calitate de lichidator judiciar fiind numit Expert Prin sentința de deschidere a procedurii colective judecătorul-sindic a impus fostului administrator al societății să predea documentele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, obligație neîndeplinită de acesta. În ciuda eforturilor depuse, lichidatorul judiciar nu a identificat bunuri sau alte resurse pentru a putea plăti datoriile falitei. Conform Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad societatea debitoare se află în întrerupere temporară de activitate din 16 octombrie 2007 și până la 10 octombrie 2010, aceasta nemaidepunând la organele în drept situațiile fiscale, astfel că nu s-a putut întocmi raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus persoana juridică la încetare de plăți. Din acest motiv nu a putut fi reținut de către practician nici incidența dispozițiilor art. 138 din lege pentru atragerea răspunderii fostului administrator.
Tribunalul a mai constatat că, în conformitate cu declarația dată de dl., societatea nu a mai desfășurat activitate la adresa înscrisă la registrul comerțului, iar potrivit răspunsului emis de Primăria A aceasta nu deține bunuri în proprietate. Față de lipsa totală a actelor și documentelor prevăzute de art. 28, precum și imposibilitatea identificării vreuneia dintre cauzele de atragere a răspunderii, lichidatorul judiciar a pus în vedere creditorilor să avanseze sumele necesare continuării procedurii, însă aceștia nu au răspuns pozitiv respectivei solicitări, aceeași măsură fiind pusă în discuție și de către judecătorul-sindic, astfel cum rezultă din încheierea de ședință din 4 mai 2009. Ca urmare a imposibilității identificării de bunuri sau de resurse necesare continuării procedurii și stingerii pasivului societății insolvente, practicianul a solicitat închiderea procedurii colective. Constatând că în cauză s-au întocmit și comunicat notificările cerute de art. 61 din lege, precum și faptul că din probele de la dosar rezultă că falita nu deține bunuri valorificabile, în temeiul art. 131 prima instanță a apreciat că cererea lichidatorului judiciar este întemeiată.
Împotriva sentinței comerciale de mai sus, în termen legal, a declarat recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice A, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul dispunerii către lichidatorul judiciar să formuleze o acțiune în atragerea răspunderii materiale a fostului administrator în baza art. 138 din Legea nr. 85/2006, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului a arătat că, potrivit art. 2 din acest act normativ, scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligențe în vederea îndeplinirii respectivului scop. Dacă în pofida tuturor inițiativelor acestuia nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei, dacă din evidențele contabile rezultă că nu au rămas bunuri în inventar, dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora să le poată fi imputată provocarea stării de insolvență, abia atunci instanța poate accepta propunerea de închidere a procedurii întemeiată pe art. 131 din lege .
În primul rând trebuie remarcat că în raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență (art. 20 alin. 1 lit. b) se arată că nu există acte contabile și că astfel nu se poate stabili existența vreunor bunuri ale societății și nici vinovăția fostului administrator, ceea ce, în opinia creditoarei, constituie un motiv suficient ca lichidatorul judiciar să formuleze o acțiune în atragerea răspunderii acestuia, constatând că chiar lipsa actelor duce la această situație de imposibilitate a derulării procedurii, aspect reținut în mod eronat de către tribunal.
În conformitate cu prevederile art. 5, organele care aplică procedura sunt judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul, acestea trebuind să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de lege, precum și realizarea drepturilor celorlalți participanți la procedură.
Este adevărat că art. 131 statuează că, în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat. Însă, potrivit art. 59 alin. 1, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul, în cazul procedurii simplificate, va întocmi și va supune judecătorului-sindic, în termenul stabilit de acesta, dar care nu va putea depăși 60 de zile de la desemnarea sa, un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă. Se poate observa, așadar, că legea impune în mod imperativ întocmirea unui raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, fără a face nicio diferență cu privire la existența sau inexistența unor bunuri sau a lipsei contabilității debitoarei falite.
Lipsa actelor contabile și neținerea contabilității potrivit dispozițiilor legale echivalează cu o prezumție de ducere a societății în stare de faliment, în acest fel fostul administrator fiind vinovat de încălcarea mai multor dispoziții legale, și anume: art. 138 lit. d) din Legea 85/2006, art. 73 alin. 1 lit. c) și alin. 2, art. 134 alin. 1 și 2 și art. 181 din Legea nr. 31/1990, republicată, art. 11 alin. 4 din Legea contabilității, cu atât mai mult cu cât relația administratorului cu societatea comercială se supune regulilor mandatului (art. 1540 din Codul civil). Faptul că aceste dispoziții sunt stabilite prin alte acte normative decât Legea nr. 85/2006 nu împietează asupra răspunderii administrative întrucât această lege este specială doar pentru derularea procedurii falimentului, iar faptele care se definesc la modul general în art. 138 sunt detaliate ca și modalități de săvârșire în legile speciale indicate mai sus, fiind lipsit de rațiune juridică reluarea acelorași fapte în cuprinsul Legii insolvenței din moment ce ele sunt enunțate și definite în legile speciale, iar potrivit principiului specialia generalibus derogant, acestea sunt norme speciale cu privire la răspunderea administrativă față de cele generale ale Legii nr. 85/2006.
Pe de altă parte, trebuia analizată eventualitatea unor acțiuni oblice pentru recuperarea de creanțe, investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori în vederea promovării art. 138, fiind de neacceptat o soluție de închidere a unei proceduri de faliment atâta timp cât nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin aceasta ajungându-se la imposibilitatea realizării scopului declarat al legii. Dat fiind faptul că răspunderea administratorilor pentru ajungerea societății comerciale în insolvență este cea reglementată de dispozițiile referitoare la mandat, iar mandatul este cuprins în actul constitutiv al persoanei juridice, lichidatorul judiciar, în considerarea retribuției primite, are datoria de a întocmi și depune un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabil acest lucru și, evident, de a cere atragerea răspunderii materiale a foștilor administratori pentru lipsa lor de diligență în conducerea activității societății.
În drept a invocat art. 2, 5, 131 și 138 din Legea nr. 85/2006, art. 73 alin. 1 lit. c) și alin. 2. art. 134 alin. 1 și 2 și art. 181 din Legea nr. 31/1990, republicată, art. 11 alin. 4 din Legea contabilității, art. 1540 din Codul civil, art. 304 pct. 9 și 3041din Codul d e procedură civilă.
Debitoarea intimată, legal citată prin lichidatorul judiciar Expert A, nu s-a prezentat la dezbateri, însă a depus întâmpinare (filele 8-9), prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, fără cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:
Instituția creditoare face referire la neîndeplinirea cu celeritate de către lichidator a actelor și operațiunilor prevăzute de Legea nr. 85/2006, precum și la neformularea unei acțiuni întemeiată pe art. 138 din același act normativ. Or, din dosarul cauzei se poate constata că cererea introductivă a aparținut tocmai recurentei care, pe calea demersurilor ce i-au stat la îndemâna în conformitate cu prevederile Codului d e procedura fiscală, nu a reușit individual să recupereze creanța pe care o înregistra față de societatea debitoare. În plus, nici lichidatorul judiciar, în cadrul procedurii insolvenței, nu a fost în măsură să identifice sediul și persoanele de contact ale falitei, adresa indicată la registrul comerțului fiind un imobil părăsit la care nu s-a găsit nicio persoană și niciun înscris. Asupra acestor aspecte, ca și asupra faptului că se intenționează închiderea procedurii colective în temeiul art. 131 din lege, practicianul ar fi urmat să înștiințeze creditorii convocați la adunarea creditorilor, dacă aceștia s-ar fi prezentat. Însă, așa cum rezultă și din raportul de activitate depus la 1 iunie 2009, niciunul din cei trei creditori înscriși în tabelul de creanțe nu a participat la adunarea creditorilor.
În ceea ce privește neformularea unei acțiuni în răspundere lichidatorul judiciar a arătat că o cerere întemeiată pe art. 138 nu putea fi promovată în lipsa oricărui act, deoarece, în opinia sa, ea nu ar fi putut fi probată. Este adevărat că, așa cum s-a prezentat și în rapoartele de activitate, s-a încercat găsirea unor dovezi în susținerea unei acțiuni judiciare, dar debitoarea nu a înregistrat nici la instituțiile financiare bilanțurile aferente perioadei 2005-2008, figurând cu activitatea suspendată încă din data de 16 octombrie 2007. În atare condiții, practicianul apreciază că a efectuat toate demersurile necesare "în considerarea retribuției" primite.
Examinând recursul declarat, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor lichidatorului judiciar, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând să fie respins ca atare, având în vedere următoarele considerente:
În speță nu este incident cazul de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304, hotărârea de închidere a procedurii insolvenței față de debitoarea A efiind lipsită de temei legal ori dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, cum fără temei susține instituția creditoare.
Astfel, față de cele arătate de lichidatorul judiciar Expert A prin rapoartele de activitate depuse la dosarul de primă instanță în care acesta a propus închiderea procedurii de insolvență declanșată în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006 pe seama debitoarei A, întrucât societatea falită nu mai desfășoară nicio activitate, nu dispune de lichidități pentru îndestularea creditorilor și că în averea sa nu există niciun bun care să poată fi valorificat, în mod corect judecătorul-sindic a făcut aplicarea prevederilor art. 131 din legea-cadru, dispunând închiderea procedurii colective.
Textul de lege menționat statuează fără echivoc că în orice stadiu al procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, modificată, judecătorul-sindic va da (și nu că "va putea da", cum eronat afirmă creditoarea recurentă) o sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
Având în vedere faptul că niciunul dintre cei trei creditori înscriși în tabelul definitiv (fila 468 dosar de fond), deși notificați de către practician, nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare pentru continuarea administrării procedurii de insolvență față de societatea debitoare, în mod legal prima instanță a făcut aplicarea textului art. 131 din Legea nr. 85/2006, criticile recurentei fiind neîntemeiate. Prin acest caz de închidere a procedurii de insolvență legiuitorul a avut în vedere faptul că dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare nu se mai justifică menținerea procedurii deschisă. Rațiunea închiderii procedurii într-o astfel de situație rezidă în aceea că scopul legii - acoperirea pasivului debitorului insolvent - nu mai poate fi realizat în ipoteza în care se constată că nu se vor putea achita nici măcar cheltuielile administrative generate de desfășurarea ei, prin asemenea cheltuieli înțelegându-se cele referitoare la administrarea procedurii de insolvență. Din dispozițiile legale mai sus redate rezultă fără dubiu că pentru a se putea dispune închiderea procedurii în temeiul art. 131 sunt necesare a fi îndeplinite cumulativ două condiții: inexistența bunurilor în averea debitorului sau insuficiența acestora pentru acoperirea cheltuielilor administrative și faptul că niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele necesare acoperirii acestor cheltuieli.
Ambele condiții pretinse de legiuitor sunt îndeplinite în speță, lichidatorul judiciar în urma demersurilor efectuate neidentificând bunuri în averea debitoarei falite (relevantă în acest sens fiind adresa nr. 72145/14.04.2009 a Primăriei A - Direcția venituri, Serviciul impunere persoane juridice - fila 461 dosar de fond), iar creditorii, deși legal notificați de către practician pentru a arăta dacă înțeleg să avanseze sumele necesare continuării administrării procedurii, nu au răspuns acestei solicitări.
În atare condiții în mod corect judecătorul-sindic a făcut aplicarea textului art. 131, menirea acestei dispoziții fiind tocmai aceea de a se evita, pe cât posibil, efectuarea de cheltuieli nejustificate, inutile din fondul special de lichidare constituit în condițiile art. 4, în situația în care în averea debitoarei nu există bunuri ori acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor, persoane direct interesate în continuarea administrării procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
În esență, singurele critici aduse de instituția recurentă sentinței comerciale nr. 1086 din 1 iunie 2009 Tribunalului Arad se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei falite, însă ele nu pot fi primite. Aceasta, întrucât potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, modificată, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. 1 sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, de regulă, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori. Prin excepție, în conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
Cu toate acestea, în fața primei instanțe, lichidatorul judiciar Expert A, desemnat să administreze procedura de insolvență față de debitoarea A, nu a solicitat tribunalului, în temeiul art. 138, angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social. De asemenea, nici comitetul creditorilor nu a cerut judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea în răspundere pe motiv că administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori că acesta a omis să formuleze cererea de atragere a răspunderii împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie.
Pe de altă parte, recurenta a dat dovadă de lipsă de rol activ în derularea procedurii colective, și cu toate că a fost notificată de practician să se prezinte la adunarea creditorilor din 4 mai 2009, nu a dat curs acestei invitații, efectuarea unor investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori ori promovarea unor acțiuni oblice neimpunându-se a fi întreprinse în condițiile în care în speță nu s-a pus problema antrenării răspunderii acestora. Mai mult decât atât, creditoarea nu a indicat care ar fi probele din care ar rezulta că debitoarea ar avea creanțe de recuperat sau ce anume consideră că mai trebuia făcut în concret în cauză.
Este adevărat că în conformitate cu art. 5 din același act normativ, organele care aplică procedura sunt instanțele judecătorești, judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul, respectivele organe trebuind să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni. Însă, aceasta nu înseamnă că în mod automat practicianul trebuie să solicite atragerea răspunderii patrimoniale a fostului administrator social, interpretarea dată textului legal de către recurentă fiind una eronată, legiuitorul, prin art. 138 statuând cu claritate în ce condiții se poate dispune o asemenea măsură. Or, în cauză, chiar dacă nu a fost cerută de către lichidatorul judiciar aplicarea acestei norme, și comitetul creditorilor avea posibilitatea, în condițiile reglementate de alin. 3 al textului menționat, să solicite judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea de atragere a răspunderii prevăzută la alin. 1, respectiv dacă practicianul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie, lucru care nu s-a întâmplat.
Într-adevăr, potrivit art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991, republicată, răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității revine administratorilor, care au obligația gestionării patrimoniului. De asemenea, art. 73 din Legea societăților comerciale statuează că dministratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: a) realitatea vărsămintelor efectuate de asociați; b) existența reală a dividendelor plătite; c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere; d) exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale; e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparținând și creditorilor societății, care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, în prezent Legea nr. 85/2006. Însă, noua Lege a insolvenței reglementează expres persoanele care pot promova o astfel de cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale, respectiv doar administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat în cauză, comitetul creditorilor dacă, în prealabil, a solicitat judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea, întrucât practicianul a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie sau, în acele situații în care, dat fiind numărul redus de creditori înscriși la masa credală, nu se poate constitui comitetul creditorilor, oricare dintre cei doi creditori.
Cu alte cuvinte, potrivit textului menționat, pe de o parte, numai comitetul creditorilor poate formula o asemenea cerere, creditorii nemaiavând calitatea cerută în mod expres de lege pentru această solicitare decât în situația de excepție la care s-a făcut referire mai sus, iar pe de altă parte, legiuitorul a arătat fără echivoc că pentru a se putea cere de către comitetul creditorilor autorizarea judecătorului-sindic este necesar fie ca administratorul judiciar sau lichidatorul să omită să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică, fie ca practicianul să omită să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor să amenințe să se prescrie, condiții care, în speță, nu sunt îndeplinite. Așadar, norma cuprinsă în art. 73 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, nu poate fi interpretată în sensul dorit de recurentă, ea reglementând doar faptul că acțiunea în răspundere aparține și creditorilor societății, care însă, o vor putea exercita numai în condițiile prevăzute de actuala Lege a insolvenței.
Deși Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, Codul comercial și Codul civil statuează că mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, ci și de culpă comisă în executarea însărcinării, în cazul unui contract de mandat cu titlu oneros răspunderea mandatarului este apreciată cu mai multă rigurozitate, mandatul comercial este prezumat a fi cu titlu oneros și că obligațiile și răspunderea administratorilor unei societăți comerciale sunt reglementate și de dispozițiile referitoare la mandat, în speță nu se pune problema răspunderii fostului administrator social față de societatea falită pentru a fi incidente aceste prevederi legale, reproduse și de creditoare prin cererea de recurs, ci de posibilitatea atragerii răspunderii patrimoniale personale a acestuia în condițiile speciale ale art. 138 din noua Lege a insolvenței.
Chiar dacă sentința tribunalului nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speță să fie incidente și prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, nu înseamnă că un recursomisio mediodevine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 2 din același cod, instanța poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speță.
Față de cele reținute, sentința atacată fiind temeinică și legală, iar recursul instituției creditoare nefondat, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea îl va respinge conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice A împotriva sentinței comerciale nr. 1086 din 1 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată A, reprezentată prin lichidator judiciar Expert
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 6 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /12.10.2009
Dact. /13.10.2009 - 2 ex.
Primă instanță - Tribunalul Arad
Judecător-sindic -
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu
| ← Contestatie faliment - procedura insolventei. Decizia 261/2010.... | Acțiune în anulare. Decizia 640/2009. Curtea de Apel Bacau → |
|---|
