Acțiune în anulare. Decizia 640/2009. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

Dosar nr- DECIZIE Nr. 640/2009

Ședința publică de la data de 30 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Lăcrămioara Moglan

JUDECĂTOR 2: Claudia Popescu

JUDECĂTOR 3: Aurelia Saftiuc

Grefier - - -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta-creditoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, împotriva sentinței civile nr. 882/F din 29 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- (nr. în format vechi 124/F/2005), având ca obiect acțiune în anulare.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: consilier juridic pentru recurenta-creditoare B, consilier juridic - pentru intimata-lichidator judiciar MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE I I al debitoarei R și consilier juridic pentru intimata-creditoare R, lipsă fiind reprezentanții celorlalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, după care:

Reprezentantul recurentei-creditor depune la dosar, în copii conforme cu originalul, cererea de înscriere a creanței și actele din care rezultă această creanță.

Reprezentantul intimatei, consilier juridic, solicită a i se comunica un exemplar de pe motivele de recurs, întrucât la termenul anterior a fost în imposibilitatea de a rămâne la sfârșitul ședinței de judecată pentru a-i fi comunicată copia motivelor de recurs.

Instanța lasă dosarul la a doua strigare pentru a da posibilitatea reprezentantului intimatei-creditoare L să studieze motivele de recurs.

La a doua strigare a cauzei, se prezintă aceiași reprezentanți ai părților care arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.

Nemaifiind cereri de formulat sau alte chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată, acordând cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentantul recurentei-creditor având cuvântul, solicită admiterea recursului, susținând oral motivele acestuia în sensul că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.69 din Legea 85/2006, declarația de creanță datând din 23.02.2005, deci se află sub imperiul Legii 64/1995, iar tot în acea perioadă când era în vigoare această lege a fost depus și tabelul definitiv al creditorilor care nu a fost contestat. Potrivit dispozițiilor art.21 alin.2 din OUG51/2008 s-a urmărit protejarea creanțelor bugetare. Mai arată că nu pot fi reținute, ca aplicabile în cauză, dispozițiile Deciziei nr.XII/20.03.2006 a Jc are a avut în vedere la acea dată un alt curs valutar, ori recurenta a dovedit că are o creanță în lei. În concluzie, solicită casarea sentinței recurate și admiterea contestației formulate la tabelul consolidat al creditorilor.

Reprezentantul intimatului-lichidator judiciar, consilier juridic, având cuvântul, solicită respingerea recursului conform motivelor arătate prin întâmpinarea depusă la dosar.

Reprezentantul intimatei, consilier juridic, lasă soluția la aprecierea instanței.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

-deliberând-

Asupra recursului declarat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței civile nr.882/29.10.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț, se rețin următoarele:

Prin sentința civilă nr. 882/29.10.2008, Tribunalul Neamța respins ca fiind rămasă fără obiect contestația formulată de creditorul Administrația Finanțelor Publice R la data de 4.04.2007, succedată în drepturi și obligații de creditorul Direcția Generală a Finanțelor Publice N, cu sediul în P N,- bis, jud. N, împotriva tabelului definitiv consolidat rectificat al creanțelor creditorilor debitorului SC SA înregistrată la data de 28.03.2007, urmare tabelului suplimentar al creditorilor din data de 5.08.2008.

S-a respins ca neîntemeiată contestația formulată la data de 10.04.2007 de creditorul Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, cu sediul în B, str. -, nr. 21, sector 1, împotriva aceluiași tabel.

S-a admis contestația formulată la data de 11.04.2007 de creditorul Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice B,-, sector 2 (B,-, - 3, jud. B) împotriva tabelului sus indicat.

S-a dispus lichidatorului judiciar Management Reorganizare Lichidare I, cu sediul în I,-, jud. I (P N,-, jud. N) să modifice tabelul definitiv consolidat rectificat al creanțelor din data de 28.03.2007 după cum urmează:

- creditorul Direcția Generală a Finanțelor Publice N va fi trecut și cu creanța de 100.578,00 lei, cu ordinea de prioritate prevăzută la art. 123 pct. 4 din Legea nr. 85/2006,

- pentru creditorul Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice se va trece și o creanță de 1.164,34 lei, cu ordinea de prioritate prevăzută la art. 123 pct. 3 din lege și se va rectifica denumirea acestuia din Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărire Comunală (fila 143, vol. VII) în Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice.

S-a reținut de instanța de fond că prin contestația formulată în cauză la data de 4.04.2007, creditorul Administrația Finanțelor Publice R, succedat în drepturi și obligații de Direcția Generală a Finanțelor Publice N, a solicitat modificarea tabelului definitiv consolidat al creditorilor întocmit la data de 23.03.2007, în sensul că, întreaga creanță în sumă de 11.155.824 lei să fie ipotecară (filele 153 - 154, vol. VII).

Și creditorul AVAS, pe calea contestației la tabelul definitiv consolidat rectificat al creditorilor din 23.03.2007, a solicitat modificarea acestuia și înscrierea sa cu o creanță certă, lichidă și exigibilă de 12.121.393,20 Ron, în loc de 9.180.337,03 Ron (filele 223 - 225).

Lichidatorul judiciar a arătat că sunt fondate contestațiile formulate de creditorul Direcția Generală a Finanțelor Publice N și Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (filele 213 - 215, vol. VII și 40 - 50, vol. VIII).

În acest sens, a arătat că a întocmit și comunicat creditorului Direcția Generală a Finanțelor Publice N tabelul suplimentar al creditorilor (fila 49) și a solicitat instanței să constate că, în raport de acest tabel, este rămasă fără obiect contestația creditorului Direcția Generală a Finanțelor Publice

Prin precizările înregistrate în cauză la data de 24.04.2007 (fila 278, vol. VII), lichidatorul judiciar a arătat că este de acord cu contestația formulată de creditorul AVAS, respectiv cu transformarea în lei a creanței creditorului AVAS, exprimată în valută la cursul din data preluării creanței și nu la cel din data deschiderii procedurii insolvenței debitorului SC SA

Prin concluziile scrise înregistrate în cauză la data de 27.10.2008 (fila 40 - 46) a revenit la punctul de vedere exprimat inițial și, luând în considerare Decizia nr. XII a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a solicitat respingerea contestației creditorului AVAS.

Față de actele și lucrările dosarului, instanța a reținut:

În tabelul suplimentar al creditorilor din 5.08.2008, creditorul Direcția Generală a Finanțelor Publice Naf ost înscris cu o creanță totală de 10.805.281,85 lei, cu ordinea de prioritate prevăzută de art. 123 pct. 4 din Legea nr. 85/2006.

Față de aceasta, lichidatorul judiciar și creditorul Direcția Generală a Finanțelor Publice N au solicitat instanței să constate că urmare tabelului suplimentar sus indicat, contestația în discuție a rămas fără obiect.

Față de voința părților, instanța a dispus potrivit dispozitivului.

Contestația formulată de creditorul Autoritatea Națională de Reglementare a fost admisă așa cum a fost formulată pentru considerentul că lichidatorul judiciar, prin precizările de la fila 213, vol. VII, a arătat că acest creditor trebuie înscris în tabelul definitiv consolidat și cu suma de 1161,34 lei, cu ordinea de prioritate prevăzută de art. 123 pct. 3 din Legea nr. 85/2006.

Contestația formulată de creditorul AVAS a fost respinsă ca neîntemeiată pentru cele ce urmează:

Prin Decizia nr. XII pronunțată în dosarul nr. 27/2005, având ca obiect recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995, nu pot fi aplicate dispoziții din nr.OUG 51/1998 și nr.OUG 95/2003, ce reglementează o procedură individuală de recuperare a creanțelor preluate de către AVAS în valută, că dispozițiile speciale din actele normative sus indicate nu pot fi considerate dispoziții speciale în raport cu dispozițiile legale ce reglementează procedura reorganizării judiciare și a falimentului, astfel că, dispozițiile art. 83 alin. 2 din Legea nr. 64/1995, republicată, sunt aplicabile și în cazul creanțelor preluate de AVAS.

Aplicând cazului în speță, Decizia nr. XII a Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie în raport cu dispozițiile art. 329 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 69 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora "creanțele exprimate sau consolidate în valută vor fi înregistrate la valoarea lor în lei la cursul existent la data deschiderii procedurii și în cazul creanțelor invocate de AVAS.

Împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul Neamța promovat recurs Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B considerând-o nelegală motivat de faptul că trebuia înscris cu întreaga creanță în tabelul creditorilor-12.121.312,20 lei, preluată de la Distrigaz Nord, M A și Casa de Asigurări de Sănătate N; creanța sa are ca temei al recuperării norme juridice speciale, iar Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat la 20.03.2006pe când ea a formulat cerere la 23.03.2005; în vederea valorificării creanțelor pretinse de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, instanța trebuia să aibă în vedere stabilirea unei valori nominale, actualizată la zi, debitele în lei și în valută, această valoare neputând fi diminuată.

Analizând motivele de recurs, actele și lucrările dosarului precum și sentința recurată, instanța - Curtea de Apel Bacău, reține următoarele:

Prin cererea de înscriere a creanței, recurenta, a precizat suma de 3.583.124,90 USD constituită din 440.297,04 USD preluată de la Societatea Comercială de Distribuție și Furnizare Energie Electrică M și de la Societatea Comercială de Distribuție a DISTRIGAZ NORD

Instanța în mod corect a făcut referire la Decizia nr.XII a Înaltei Curți de Casație și Justiție,obligatorie pentru aceasta la data pronunțării hotărârii, astfel că în conformitate cu art.69 din Legea nr.85/2006 "creanțele exprimate sau consolidate în valută vor fi înregistrate la valoarea lor în lei, la cursul existent la data deschiderii procedurii și în cazul creanțelor invocate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Pentru argumentul mai sus menționat, în mod corect instanța a arătat prin considerente că nu sunt aplicabile prevederile juridice speciale, OUG51/1998 și OUG95/2003; din cererea de înscriere a creanței și tabelul creditorilor, rezultă că nu s-a diminuat valoarea sumei cerută de recurentă.

Pe cale de consecință, față de cele mai sus menționate, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, instanța va respingere recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

Respinge recursul declarat de recurenta-creditoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, împotriva sentinței civile nr. 882/F din 29 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- (nr. în format vechi 124/F/2005), în contradictoriu cu intimata-debitor R, intimatul-lichidator judiciar MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE I, intimatii-creditori: DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N, AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE PENTRU SERVICIILE COMUNITARE DE UTILITĂȚI PUBLICE, - SUC R, MUNICIPIUL R - PRIN PRIMAR, DISTRIGAZ NORD, APELE ROMÂNE, M, ON GAZ ROMÂNIA - SUC B, APELE ROMÂNE - DIRECȚIA APELOR, și MA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi,30 Iunie 2009.

pt.Președinte,

- - aflată în semnează

Președinte instanță

Judecător,

- -

pt.Judecător,

- - aflată în

semnează

Președinte instanță

Grefier,

- -

Red.sent.

Red.dec.rec.Cl.

Tehnored.dec.rec.Fl.B-2 ex-29.07.2009

29.07.2009

Președinte:Lăcrămioara Moglan
Judecători:Lăcrămioara Moglan, Claudia Popescu, Aurelia Saftiuc

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acțiune în anulare. Decizia 640/2009. Curtea de Apel Bacau