Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 113/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 113/
Ședința publică din 27 ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător -
Judecător -
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de creditoarea - -, cu sediul în Târgu M,--3, județul M, împotriva sentinței nr. 1405 din 15.10.2008 a Tribunalului Comercial Mureș.
În lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
dezbaterilor este cuprins în încheierea de ședință din data de 20 ianuarie 2009, dată la care s-a amânat pronunțarea pentru azi, 27 ianuarie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA,
Asupra recursului de față,
Prin sentința nr. 1405/15.10.2008 a Tribunalului Comercial Mureș, s-a dispus respingerea ca nefondată a contestației formulate de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice M, împotriva tabelului preliminar al creanțelor asupra averii debitoarei Târgu M, întocmit de lichidatorul M SPECIALIST Târgu M, reținând în considerentele hotărârii atacate că, creditoarea DGFP Mas olicitat modificarea tabelului preliminar și înscrierea creanței acesteia în valoare de 156.523 lei, în categoria creanțelor garantate întrucât aceasta este o creanță garantată, potrivit avizelor de garanție înregistrate șa Arhiva Electronică a Reale Mobiliare.
Prin hotărârea atacată s-a apreciat că avizele de garanție nu pot conferi caracterul de creanță garantată, întrucât nu este individualizat bunul asupra căruia poartă garanția, în raport de prev. pct. 5 din Anexa 1 la Regulamentul pentru organizarea și funcționarea arhivei.
Împotriva acestei sentințe a declarat în termenul legal recurs creditoarea DGFP M, criticând hotărârea atacată ca nelegală, potrivit art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, susținând în esență că practica judiciară a instanței este de admitere a contestațiilor de natura celei formulate în prezenta cauză, și că potrivit art. 1 alin. 4 din HG nr. 802/1999, privind adoptarea Regulamentului,obligațiile bugetare pot fi înscrise în arhivă, pe baza unui aviz de garanție.
Prin întâmpinare, lichidatorul judiciar M Târgu Mas olicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât recurenta a încălcat disp. art. 7 din Legea nr. 99/1999 Titlul VI, prin reindicarea bunului afectat garanției, și de asemenea a încălcat disp. art. 41 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, întrucât nu a evaluat valoarea garanției, imposibil de efectuat, de altfel, în lipsa indicării bunului afectat garanției.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma acestor considerente, precum și din oficiu, potrivit art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Este de necontestat că, creanța deținută de recurenta creditoare este cea bugetară, fiind așadar aplicabile disp. art. 1725 Cod civil, potrivit cărora privilegiile creanțelor statului și ordinea în care se exercită ele sunt reglementate de legi speciale. Așadar, privilegiul creanțelor bugetare este în esență conferit prin efectul legii, și nu convențional; sub condiția impusă de art. 142 alin. 7 Cod procedură fiscală, și anume că "față de terți, inclusiv față de stat, o garanție reală și celelalte sarcini reale asupra bunurilor au un grad de prioritate care se stabilește de la momentul în care acestea au fost făcute publice prin oricare dintre metodele prevăzute de lege".
În același sens sunt de altfel și disp. art. 171 Cod procedură fiscală, care prevede că "creditorii fiscali care au un privilegiu prin efectul legii și care îndeplinesc condiția de publicitate sau posesie a bunului mobil au prioritate, în condițiile prev. la art. 142 alin. 7, la distribuirea sumei rezultate din vânzare față de alți creditori care au garanții reale asupra bunului respectiv".
Concluzionând, se poate susține cu suficient temei, că în raport de aceste dispoziții legale, privilegiul (sau gradul de prioritate) se dobândește ca urmare a publicității acestuia, făcută de creditorul bugetar prin oricare din metodele legale, nefiind așadar necesar ca acest privilegiu să poarte asupra unui bun anume, el grevând întregul patrimoniu mobiliar al debitoarei.
Mai mult, odată îndeplinită condiția publicității, creditorul fiscal este preferat față de ceilalți creditori, chiar dacă dețin garanții reale asupra bunului respectiv.
În ceea ce privește publicitatea, Curtea constată că aceasta este îndeplinită prin înscrierea în arhivă pe bază de aviz de garanție, potrivit art. 1 alin. 4 din HG nr. 802/1999.
În aceeași ordine de idei, creditorii privilegiați, după cum este cazul DGFP M, în speță pentru creanțe bugetare, poate avea prioritate față de un creditor cu garanție reală, numai dacă și-a înscris creanța la arhivă, înaintea înscrierii unei astfel de garanții de către creditorul garantat, potrivit art. 98 alin. 1 din Titlul IV al Legii nr. 99/1999.
Or, în aceste condiții, soluția împărtășită de judecătorul sindic, potrivit căreia, lipsa identificării obiectului garanției presupune lipsa privilegiului, ceea ce echivalează cu nulitatea avizelor de garanție constituite, este eronată, întrucât dat fiind natura specială a creanței, așa cum este aceasta reglementată, și procedura specială a constituirii privilegiului de către creditorul fiscal, instituită prin actele normative precitate, judecătorul sindic era ținut să verifice avizele de garanție, fără însă a se opri la lipsa obiectului asupra căruia poartă privilegiu, întrucât această condiție nu este cerută de legiuitor.
Așadar, hotărârea atacată fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii, în cauză s-a realizat motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, ceea ce atrage admiterea recursului, potrivit art. 312 alin. 1, 3 Cod procedură civilă, și modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii contestației creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice M, și înscrierea creanței acesteia în tabelul preliminar cu suma garantată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu M,--3, județul M, împotriva sentinței nr. 1405/15.10.2008 a Tribunalului Comercial Mureș.
Modifică hotărârea atacată în sensul că modifică tabelul preliminar al creanțelor față de debitoarea Târgu M, în sensul înscrierii creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu suma de 156.523 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, la 27 Ianuarie 2009.
Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.
Dact. Sz.
2 exp./ 2 martie 2009
Jud.fond.
Cu opinia separată,
în sensul respingerii recursului
Președinte,
Judecătorul sindic a apreciat, în esență, că nu poate fi înscrisă în categoria creanțelor garantate și, respectiv, la ordinea de distribuire prevăzută de art. 121 pct. 2 din Legea nr. 85/2006, întrucât, deși deține avizele de garanței prin care și-a înscris creanțele la Arhiva Electronică a Reale Mobiliare, totuși, prin neidentificarea bunurilor asupra cărora creditoarea recurentă a solicitat înscrierea creanțelor fiscale, prin nerespectarea formalităților prevăzute de Anexa 1 din Regulamentul pentru organizarea și funcționarea Arhivei Electronice a Reale Mobiliare, în fapt înregistrarea acestor creanțe îi conferă creditoarei recurente o creanță garantată cu valoare 0.
Opinia minoritară, pe care o susțin prin prezente motive în fapt și în drept, este în sensul respingerii recursului, astfel cum el a fost motivat în fapt și în drept și în raport cu hotărârea atacată (arătate pe larg în considerentele opiniei majoritare), însă și pentru alte motive de fapt și de drept decât cele indicate sumar de judecătorul sindic, astfel cum voi arăta mai jos.
În primul rând, incidente în raport cu privilegiile pe care statul le deține în legătură cu impozitele și taxele sunt mai multe dispoziții legale, din acte normative diferite.
Textele de generală aplicare sunt cele prevăzute de Codul civil.
Art. 1725 prevede că "tezaurului public (privilegiile creanțelor statului - )și ordinea în care se exercită ele sunt regulate prin legi speciale. Tezaurul public nu poate obține un privilegiu în contra drepturilor persoanelor al treilea dobândite mai înainte", iar art. 1728, cu privire la privilegiile asupra mobilelor, prevede că "sunt sau generale, sau speciale asupra unor mobile", pentru ca art. 1729 să enumere privilegiile generale asupra mobilelor.
Legea 99/1999, Titlul VI, reglementează regimul juridic al garanțiilor reale mobiliare, cu privire asupra convențiilor privind aceste garanții și înscrierea lor în Arhiva Electronică a Mobiliare.
Totuși Legea 99/1999, Titlul VI, are reglementări și în ce privește privilegiile statului privind creanțe provenind din impozite, taxe, amenzi sau din alte sume ce se constituie venit la bugetul statului, în sensul în care reglementarea Titlului VI din Legea nr. 99/1999 are în vedere doar gradul de prioritate a unor astfel de privilegii în raport cu garanțiile reale prevăzute de Legea 99/1999 (art. 8 lit. b din Legea nr. 99/1999). Acest din urmă text de lege face trimitere doar la capitolele III și IV din Titlul VI al Legii 99/1999, capitole ce tratează publicitatea și ordinea de preferință a garanțiilor reale (capitolul III) și cel care tratează arhiva electronică a garanțiilor mobiliare (capitolul IV).
Este de relevat, în contextul de față, art. 36 din capitolul III, care prevede că " Orice creditor care, fără a fi parte într-un contract de garanție, are un privilegiu prin simplul efect al legii, inclusiv privilegiul statului sau al unităților administrativ - teritoriale pentru creanțele provenite din impozite, taxe, amenzi și din alte sume ce reprezintă venituri publice ce le sunt datorate, are prioritate asupra garanției reale a creditorului asupra bunului în cauză numai în momentul în care privilegiul îndeplinește condiția de publicitate prin înscrierea acestuia la arhivă sau prin posesia bunului".
Totuși, legiuitorul mai are o prevedere expresă cu privire la privilegiile de această natură, ale statului, la art. 98 alin. 1 și 2, unde prevede textual că "(1) Creditorii privilegiați, inclusiv statul și unitățile administrativ-teritoriale, pentru creanțele provenite din impozite, taxe, amenzi și din alte sume ce reprezintă venituri publice, pot avea prioritate față de un creditor cu garanție reală, numai dacă și-au înscris creanța la arhiva sau, după caz, în documentele de publicitate imobiliară, înaintea înscrierii unei astfel de garanții de către creditorul garantat.
(2) În cadrul executării silite a creanțelor bugetare, dacă statul nu și-a înregistrat creanta potrivit alin. (1), creditorii cu garanții reale mobiliare sau imobiliare au dreptul de a fi plătiți din prețul obținut din vânzarea bunului afectat garanției, după plata creanțelor reprezentând cheltuielile de orice fel făcute cu urmărirea și conservarea bunurilor al căror preț se distribuie, chiar dacă restul bunurilor și veniturilor urmaribile ale debitorului nu asigura plata tuturor celorlalte creanțe."
Actul normativ de executare a dispozițiilor Legii 99/1999, Titlul VI, îl reprezintă Hotărârea de Guvern nr. 802/1999 prin care a fost adoptat Regulamentul de organizare și funcționare a Arhivei Electronice de Garanții Reale Mobiliare.
Art. 1 alin. 4 din Regulament prevede că ", hotărârile judecătorești definitive și irevocabile, certificatele de depozit, precum și obligațiile de plată a impozitelor și taxelor pot fi înscrise în arhivă pe baza unui aviz de garanție", iar art. 29 alin. 3 din același Regulament prevede că "Înscrierea avizelor de garanție constituie o simplă activitate administrativă. Personalul operatorilor și agenții autorizați nu vor verifica corectitudinea informațiilor din avizul de garanție, concordanța dintre avizul de garanție și faptele juridice care stau la baza acestuia sau valabilitatea acestor fapte juridice".
În fine, sunt de menționat și dispozițiile Codului d e procedură fiscală, ce reglementează procedurile de realizare a raporturilor juridice fiscale, care, la art. 171 alin. 1 prevede că "(1) Creditorii fiscali care au un privilegiu prin efectul legii și care îndeplinesc condiția de publicitate sau posesie a bunului mobil au prioritate, în condițiile prevăzute la art. 142 alin. 7, la distribuirea sumei rezultate din vânzare față de alți creditori care au garanții reale asupra bunului respectiv".
Sigur, aici este de menționat și ordinea de distribuire a creanțelor garantate consacrată de art. 121 pct. 2 din Legea nr. 85/2006, ordine ce are prioritate, calex specialis,față de ordinea de distribuire instituită de art. 171 alin. 3 corelat cu art. 170 Cod procedură fiscală, dar care se corelează cu dispozițiile Titlului VI din Legea nr. 99/1999, în sensul priorității ordinii de distribuire pe criteriul primei înregistrări la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.
Din interpretarea tuturor acestor texte rezultă următoarele principii legate de privilegiile pe care statul le are în raport cu impozitele, taxele, amenzile și alte sume ce se fac venit la bugetul statului:
- aceste privilegii sunt prevăzute de legi speciale (art. 1725 Cod civil), sens în care legea specială, în cazul acestor privilegii, sunt reglementările procesual fiscale (art. 171 Cod procedură fiscală);
- în ce privește gradul de prioritate al privilegiilor în raport cu garanțiile reale, regula este a celui care își înscrie primul avizul de garanție mobiliară inițial (art. 36 din Legea nr. 99/1999, Titlul VI și art. 171 alin. 1 Cod procedură fiscală). Așadar, dacă statul și-a înscris primul privilegiul legat de impozite, taxe, amenzi sau alte sume ce se fac venit la bugetul de stat, atunci lichidatorul judiciar, prin aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 121 pct. 2 din Legea nr. 85/2006, în clasa creditorilor garantați este obligat să înscrie primul la distribuirea sumelor statul (prin organul fiscal care-l reprezintă). Dimpotrivă, dacă creditorul ce deține o garanței reală își înscrie primul la arhivă creanța garantată, prin avizul prevăzut de Anexa Ia R egulamentului adoptat de HG802/1999, atunci el are prioritate la distribuire, statului creditor rămânându-i să se îndestuleze din restul rămas din vânzarea bunului mobil;
- privilegiul statului creditor trebuie să poarte, în mod obligatoriu, asupra unui bun mobil sau unor bunuri mobile determinate (chiar asupra universalității de bunuri mobile ale debitorului, dar prevăzut expres că se privilegiul prevede universalitatea de bunuri, așa cum prevede contextual art. 6 lit. i din Legea nr. 99/1999, Titlul VI). În acest sens, argumentele sunt legale, ele fiind prevăzute ca atare de art. 36 din Legea nr. 99/1999, Titlul VI, cât și de art. 171 alin. 1 Cod procedură fiscală, care textual prevăd că publicitatea se face asupra bunului mobil (se subînțelege că se poate face și asupra mai multor bunuri mobile sau chiar asupra universalității de bunuri mobile, însă și acest lucru prevăzut în mod expres). De altfel, chiar normele procedural fiscale circumscriu obligația de informare a organului fiscal, în cazul de față creditoarea recurentă, ca atunci când procedează la începerea executării silite este obligat să determine averea și venitul debitorului (art. 143 Cod procedură fiscală). Or, o astfel de determinare, stabilită ca obligație pentru organul fiscal, nu are sens decât pentru a stabili bunurile mobile asupra cărora urmează ca același organ fiscal să-și înregistreze privilegiul legal.
Cu alte cuvinte, chiar dacă privilegiul statului pentru impozite, taxe, amenzi sau alte sume ce se fac venit la bugetul statului sunt privilegii generale, în sensul dat de art. 1728 cod civil (adică, virtual ele au în vedere totalitatea bunurilor mobile), totuși, în ce privește ordinea de prioritate ca și ordinea de distribuire a sumelor rezultate din vânzarea bunurilor mobile nu poate fi raportată decât la un bun sau bunuri determinate, chiar dacă determinarea se face expres în raport cu universalitatea de bunuri mobile ale debitoarei, sens în care argumente sunt textele mai sus - citate.
Din această perspectivă legală, evident că Anexa 1 din Regulamentul adoptat de HG802/1999 a prevăzut, inclusiv pentru creditorii privilegiați, ca la înscriere să descrie cu anumite elemente esențiale bunul sau bunurile mobile obiect al avizului.
Pentru aceste rațiuni, neînscrierea, în aviz, a bunului sau bunurilor determinate, ci doar a celorlalte elemente prevăzute de Anexa 1, face ca privilegiul să nu poată fi primit ca fiind prioritar în raport cu creanțele ce au la bază garanții reale mobiliare ce au fost înregistrate legal în Arhivă.
Trebuie precizat, în acord cu textul art. 29 alin. 3 din Regulament, citat mai sus, că revine judecătorului să aprecieze asupra legalității avizului de garanție, întrucât înregistrarea propriu - zisă de către operatorul prevăzut de lege este doar o operațiune administrativă, operațiune ce nu poate purta asupra legalității acestui aviz.
Pentru toate aceste argumente, opinia minoritară este în sensul respingerii recursului, ținând cont și de sensul devolutiv al prezentei căi de atac ordinare prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă.
Președinte,
Red.
Tehnored.
2 exemplare
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
