Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1140/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA Operator 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA Nr. 1140/
Ședința publică din 08.10.2009
PREȘEDINTE: Dorin Ilie Țiroga
JUDECĂTOR 2: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 3: Magdalena
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea AVAS B, împotriva sentinței comerciale nr. 117/JS/12.03.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea SC SRL prin lichidator GRUP Reșița, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și, văzând că s-a solicitat judecata și în lipsă, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
În deliberare constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 117/JS/12.03.2009 pronunțată de judecătorul sindic al Tribunalului C-S în dosar nr-, s-au respins obiecțiunile formulate de DGFP C-S împotriva raportului final întocmit de lichidatorul judiciar GRUP Reșița, s-au aprobat cheltuielile de procedură și, prin aprobarea acestui Raport final s-a dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC SRL, s-a dispus radierea sa din registrul comerțului, descărcarea lichidatorului e îndatoriri și responsabilități și notificarea părților interesate.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut din Raportul lichidatorului, că nu au fost identificate bunuri în patrimoniul debitoarei, nu au fost depuse documentele contabile prevăzute de art. 28 din Legea insolvenței și astfel nu s-a putut pronunța asupra incidenței dispozițiilor art. 138, iar în ce privește obiecțiunile DGFP C-S, aceasta nu are calitate procesuală activă nefiind creditoare înscrisă în tabelul preliminar sau definitiv al creanțelor și, pe cale de consecință, aceste obiecțiuni au fost respinse.
S-a mai reținut în sprijinul închiderii procedurii că societatea nu desfășoară nici un fel de activitate comercială, că în averea sa nu are nici un bun care ar putea fi valorificat și nici o lichiditate pentru îndestularea creditorilor.
Împotriva sentinței a formulat recurs creditoarea AVAS B, solicitând modificarea hotărârii atacate și continuarea procedurii de lichidare până la recuperarea tuturor datoriilor ce sunt de achitat creditorilor, invocând art. 304 pct.9 și art. 304 ind.1 proc.civ. referitor la motivele de recurs.
Creditoarea reiterează starea de fapt și arată în esență că hotărârea a fost dată cu încălcarea legii întrucât în raport de izvorul creanței recurentei, trebuia să se facă aplicarea art. 138 din Legea 85/2006 prin găsirea persoanei vinovate de deturnarea sumelor care nu au fost plătite către CAS și utilizate înalte scopuri decât virarea contribuției reținute cu titlu de asigurări sociale cât timp recurenta are un prejudiciu, iar faptul că nu s-a intrat în posesia documentelor contabile nu împiedică atragerea răspunderii administratorilor conform literei "d" din articolul menționat.
Mai mult, recurenta susține îndeplinirea condițiilor privind răspunderea delictuală care operează, încălcarea dispozițiilor legale ce reglementează obligația administratorilor de a ține o evidență contabilă conform legii, invocându-se în acest sens art. 73 alin.1 lit.c din Legea nr. 31/1990 republicată și art.11 alin.4 din Legea nr. 82/1991 a Contabilității. În acest context, recurenta opinează că lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile răspunderii patrimoniale privite în contextul stării de insolvență a debitoarei.
Examinând recursul creditoarei prin prisma motivelor invocate de aceasta și din oficiu cele de ordine publică, Curtea reține ca nefondată calea de atac pentru următoarele considerente:
În procedura de insolvență a debitoarei este incontestabil că recurenta a deținut calitatea de creditoare, însă în această calitate înțelege să invoce în motivele de recurs aspecte ce vizează instituția atragerii răspunderii personale a administratorilor așa cum este prevăzută în art. 138 din Legea 85/2006.
Aceste motive sunt însă neîntemeiate în contextul derulării procedurii întrucât pe de o parte creditoarea nu a înțeles să formuleze obiecțiuni la Raportul final al lichidatorului care a fost aprobat de judecătorul sindic ca urmare a respingerii altor obiecțiuni promovate de un terț ce nu deținea nici o calitate în procedura de insolvență.
Pe de altă parte, acest creditor a constatat concluziile lichidatorului judiciar din rapoartele întocmite și, fiind singurul creditorul al debitoarei, nu a înțeles să formuleze o cerere în condițiile art. 138 alin.3 din Legea insolvenței, astfel că o astfel de cerere îndreptată exclusiv în direcția aplicării art. 138 din lege nu poate fi formulată doar cu prilejul promovării căii de atac a recursului.
În aceste condiții în care creditoarea recurentă nu a invocat nici una din căile legale permise de lege pe parcursul derulării procedurii de insolvență și nu s-a contestat starea de fapt și îndeplinirea condițiilor stabilite de art. 131 care să permită închiderea procedurii, recursul de față nu este fondat și urmează în conformitate cu art. 312.proc.civ. să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea AVAS B împotriva sentinței comerciale nr. 117/JS/12.03.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 08.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Dr. Dr.
GREFIER
RED.//12.10.2009
TEHNORED. /12.10.2009
PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL C
JUDECĂTOR SINDIC:
Președinte:Dorin Ilie ȚirogaJudecători:Dorin Ilie Țiroga, Marian Bratiș, Magdalena
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|