Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1154/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 1154/
Ședința publică din 24 noiembrie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- - Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului formulat de pârâții și, ambii cu domiciliul în Târgu-M,-, jud.M, împotriva sentinței nr.1272 din 13 mai 2009, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Mureș.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei, după care se constată că recurentul a depus cerere de amânare pe motive medicale însoțită de un certificat medical în original, taxa de timbru în sumă de câte 2 lei și câte 0,15 lei timbre judiciare anulate la dosar(12-16 dosar).
Instanța respinge cererea de amânare, iar față de actele și lucrările dosarului, văzând și invocarea disp.art.242 alin.2 pr.civ. reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față,
Prin Sentința nr. 1272/13.05.2009 a Tribunalului Comercial Mureș, s-a admis în parte cererea lichidatorului judiciar, având ca obiect angajarea răspunderii personale a pârâților și, aceștia fiind obligați să acopere întregul pasiv al debitoarei Restaurant, prin plata sumei de 20.387 lei, la care se adaugă și cheltuieli de procedură, executarea silită urmând a fi făcută de către executorul judecătoresc potrivit dispozițiilor Codului d e procedură civilă.
În considerentele hotărârii atacate s-a reținut că prin cererea formulată de lichidatorul judiciar, acesta a solicitat angajarea răspunderii personale a administratorilor societății, pentru faptele prevăzute de art. 138 alin.1 lit. a, b, d din Legea nr. 85/2006; iar judecătorul sindic a apreciat că este întemeiată cererea formulată, doar în parte, cu privire la temeiul de drept prevăzut de art. 138 alin.1 lit. d din lege, administratorii având obligația de a conduce contabilitatea societății în conformitate cu legea, obligație nerespectată; și de asemenea, cu privire la temeiul de drept prevăzut de art. 138 alin.1 lit. a din lege, apreciind că din lipsa documentelor contabile nu se poate stabili care a fost modul în care au fost folosite bunurile societății, existente în patrimoniul acesteia la finele anului 2003, existând astfel prezumția că aceștia au folosit bunuri în interes personal.
În schimb nu a fost reținut temeiul de drept prevăzut de art. 138 alin.1 lit. b din lege, întrucât nu s-a dovedit care ar fi fost actele de comerț făcute de cei doi pârâți în calitate de administratori, în interesul lor personal, dar sub acoperirea societății.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, cei doi administratori ai societății debitoare, criticând hotărârea atacată ca nelegală, prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 9 Cod procedură civilă, susținând în esență că se impune casarea hotărârii atacate, și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât hotărârea a fost pronunțată în lipsa unor mențiuni obligatorii, ceea ce atrage nulitatea absolută a hotărârii atacate, conform art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, mai exact în opinia acestora, în considerentele sentinței nu sunt cuprinse motivele de fapt și de drept ce au condus la pronunțarea soluției; întrucât judecătorul sindic și-a însușit formal argumentele lichidatorului judiciar.
S-a mai arătat că instanța a omis să observe că mandatele administratorilor au expirat înainte de perioada de referință, astfel că se impune în acest caz suplimentarea probatoriului, spre a se determina persoanele a căror răspundere personală putea fi angajată; și că în cauză nu au fost îndeplinite condițiile cerute de art. 138 din Legea nr. 85/2006, pentru a fi atrasă răspunderea specială reglementată de acest text de lege.
Și nu în ultimul rând a fost invocată excepția prescripției acțiunii promovate ( în raport de data numirii acestuia - 21.02.2006 și cea a introducerii acțiunii - 30.03.2009 ).
Examinând hotărârea atacată, prin prisma acestor considerente, precum și din oficiu, potrivit art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Instanța este ținută să se pronunțe asupra excepțiilor invocate și a căror admitere face inutilă cercetarea fondului cauzei, potrivit art. 137 Cod procedură civilă. În aceste condiții, apreciind asupra excepției prescripției dreptului la acțiune, invocată de recurenții pârâți, Curtea o apreciază ca nefondată, întrucât termenul de 3 ani și respectiv 2 ani la care fac referire recurenții, se impune a fi analizată în raport de art. 139 din Legea nr. 85/2006. Mai exact, reținerea reglementată de art. 138 din lege, se prescrie în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută, sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență; astfel că acest termen urmează a fi calculat cu începere de la data de 15.10.2008, data depunerii de către lichidatorul judiciar a raportului privind cauzele ce au dus la deschiderea procedurii față de debitoare, iar, în raport de acest termen, este lesne de observat că acțiunea formulată este depusă în termen; și mai mult în aceste condiții cercetarea și a celuilalt termen, este superfluă.
În ceea ce privește fondul cauzei, cercetând cauza prin prisma rolului devolutiv al prezentei căi de atac, Curtea apreciază că recursul este întemeiat, însă pentru alte motive decât cele avute în vedere de recurenți prin cererea de recurs. Astfel, este de observat că deși lichidatorul judiciar și-a motivat în drept promovarea acțiunii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006, pe dispozițiile alin.1 lit. a, b, d ale articolului precitat; iar în considerentele hotărârii atacate se face referire despre faptele prevăzute de lit. a, d ( apreciate ca fiind săvârșite de recurenți ) și b ( faptă care s-a apreciat că nu a fost săvârșită de aceștia ), în dispozitivul hotărârii atacate, se reține că recurenții ar fi săvârșit faptele prevăzute de lit. d și e ale alin.1 din art. 138 din lege.
Or, în aceste condiții, judecătorul sindic, pronunțând o asemenea hotărâre nelegală, s-a realizat motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, existând contrarietate între considerentele și dispozitivul hotărârii atacate, ceea ce atrage admiterea recursului, potrivit art. 312 alin.1, 3 Cod procedură civilă, hotărârea urmând a fi casată și cauza trimisă spre rejudecare primei instanțe, urmând ca la noua judecare în fond să fie acute în vedere și celelalte motive invocate în cererea de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de și, ambii cu domiciliul în Târgu-M,-, județul M, împotriva sentinței nr.1272/13 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.
Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 noiembrie 2009.
JUDECĂTOR 1: Nemenționat - | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
5 exp./20.01.2010
Jud.fond. R
Cu opinie separată,
în sensul admiterii recursului, în sensul modificării integrale a hotărârii atacate și respingerii acțiunii în răspundere pentru administratorii-recurenți.
Președinte,
, de asemenea, pentru admiterea recursului, însă, mă despart de colegii mei, ce au format majoritatea în complet, în ce privește soluția ce ar putea fi dată ca urmare a recursului, și anume, opinez că s-ar fi impus modificarea hotărârii atacate și pe baza actelor de la dosarul de insolvență, ce a fost acvirat pe parcursul soluționării recursului, la dosarul de recurs.
Astfel, în primul rând, nu sunt îndeplinite niciuna din condițiile prevăzute de art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă nu ar fi condus la soluția casării și trimiterii spre rejudecare. Din acest punct de vedere, nu se pune problema necitării regulate a părților pe parcursul soluționării cererii de angajare a răspunderii personale. Dimpotrivă, recurenții - pârâți, foști administratori ai debitoarei falite, au fost citați inclusiv cu mențiunea de a se prezenta personal la interogatoriu ( 102 - 103 dosar Tribunalul Comercial Mureș ), lucru pe care recurenții au înțeles să nu-l facă, adică să nu se prezinte în fața judecătorului sindic pentru interogatoriu, tocmai în vederea lămuririi situației de fapt.
De asemenea, nu se poate susține că judecătorul sindic nu a procedat al cercetarea pe fond a cauzei. Din hotărârea atacată rezultă contrariul, în sensul în care judecătorul sindic a expus pe larg starea de fapt, a indicat faptele de care se fac culpabili pârâții - recurenți și a argumentat de ce anume se justifică angajarea răspunderii personale a recurenților, fiind indicat și temeiul juridic (este adevărat că există o neconcordanță în ce privește temeiurile indicate în dispozitiv, respectiv, art. 138 alin. 1 lit. a, e, pe când în considerente au fost indicate temeiurile prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a, d din Legea nr. 85/2006 - care, însă, este o simplă eroare materială, tocmai pentru că judecătorul sindic a expus pe larg elementele constitutive ale faptelor considerate a fi fost săvârșite de recurenți).
Însă, în al doilea rând, consider că în raport cu actele de la dosar și ținând cont și de limitele sesizării cu cererea de angajare a răspunderii personale a celor doi recurenți se impunea respingerea cererii și nu admiterea ei, motiv pentru care consider că pe baza actelor de la dosar și a cererii formulate de lichidatorul judiciar ( 100 - 101 dosar Tribunalul Comercial Mureș ) s-ar fi impus modificarea hotărârii atacate și nu casarea ei.
Așadar, ajungând la fondul pricinii, așa cum constant se arată în practica jurisdicțională în materie, art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind insolvența prevede o formă specială de răspundere delictuală pentru fapta proprie, respectiv pentru una din faptele limitativ prevăzute de acest text de lege.
Din acest punct de vedere, este îndeobște admis, atât de către practica judiciară, cât și de către teoreticieni, că pentru a dispune angajarea răspunderii uneia din persoanele enumerate de textul de lege anterior menționat trebuie să fie întrunite condițiile generale privind răspunderea delictuală, și anume existența prejudiciului, existența faptei ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și, în fine, culpa, greșeala sau vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile.
La aceste condiții generale se adaugă și două condiții special prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, acestea fiind starea de insolvență a persoanei juridice supuse procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 și, ca a doua condiție, insolvența să se fi datorate uneia (sau mai multor) din persoanele prevăzute în acest text de lege, prin una sau mai multe din faptele enumerate limitativ de legiuitor.
Ultima condiție specială, cea ca starea de insolvență să se datoreze recurenților, în cazul de față, foști administratori ai debitoarei prin comiterea faptelor prevăzute de literele a și d, ale art. 138 alin. 1, astfel cum le-a reținut judecătorul sindic, temeiuri care reprezintă, de fapt, și cadrul procesual în recurs (instanța neputând extinde cadrul procesual la alte fapte, spre exemplu), trebuia cercetată în raport cu probele de la dosar, suficiente, în opinia mea, de a contura existența sau inexistența faptei celor doi recurenți.
În primul rând, așa cum rezultă din cererea de angajare a răspunderii ( 100 dos. Tribunalul Comercial Mureș ), ca și din motivarea judecătorului sindic, faptele reținute în sarcina recurenților au fost solicitate a fi constatate, respectiv analizate exclusiv din perspectiva calității de foști administratori ai debitoarei, deși ambii pârâți - recurenți au calitatea de asociați la debitoare. Ca atare, consider că și din această perspectivă nu se poate extinde limitele recursului și nici chiar în rejudecare judecătorul sindic nu poate extinde cadrul procesual.
Din listingul înaintat de de pe lângă Tribunalul Mureș ( 28 - 29 dos. Tribunalul Comercial Mureș ) apar mențiuni în ce privește perioadele pe care recurenții le-au îndeplinit în calitate de administratori: recurentul până la data de 12.06.1994, iar recurenta până la data de 27.05.2000. Începând cu data de 20.02.2006 a fost numit în calitate de lichidator.
Solicitarea debitoarei, prin lichidatorul, de intrare a acesteia în procedura simplificată a insolvenței a fost făcută cu mult mai târziu, respectiv în luna februarie 2008.
Nu în ultimul rând, este de relevat că raportul privind cauzele ce au condus la intrarea societății debitoare în insolvență, raport care nu a fost contestat de creditori și nici de alte persoane interesate, relevă ca și cauze lipsa evidenței contabile, după data de 31.12.2003, fapt ce a condus la dispariția bunurilor din averea debitoarei, precum și a modului de înstrăinare a bunurilor, neputând fi identificați nici debitorii și nici creditorii societății, pentru lipsa acestor documente făcându-se vinovat administratorul societății; se mai reține ca și cauză și lipsa din inventarul societății a mijloacelor fixe în sumă de 15.038 lei, a stocului de marfă în sumă de 1401 lei și a lichidităților financiare de 205 lei, care nu mai există faptic - pentru toate aceste active, judecătorul sindic, în considerentele hotărârii atacate, menționează că ele sunt constatate a fi lipsă la finalul anului 2003.
Nu se poate contesta existența faptelor, astfel cum au fost descrise, de altfel, pe larg de judecătorul sindic, însă în privința fiecărui recurent în parte este îndoielnică culpa acestora în sensul în care, în opinia mea, nu există niciun elemente de fapt care să indice că în solidar sau separat recurenții au comis fapta.
Astfel, în mod cert niciuna din fapte nu i se poate reține în sarcina recurentului, care să fi săvârșit faptele în calitatea lui de fost administrator statutar al debitoarei. În raport cu data de la care nu a mai îndeplinit funcția de administrator, 12.06.1994, este evident că nu are cum să răspundă pentru fapta altor administratori ce au condus societatea în anul 2003.
În ce-o privește pe administratorul, de asemenea, ea și-a încetat funcția de administrator la data de 27.05.2000, dată de la care nu mai apare nicio mențiune cine anume a îndeplinit funcția de administrator. Este evident că aici poate fi reținută o culpă a asociaților debitoarei, care formează adunarea generală a debitoarei și care nu au numit un administrator. Or, potrivit art. 189 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 31/1990 rep. în forma aflată în vigoare la data la care se rețin a fi fost săvârșite faptele (2002 - 2003), asociații, mai exact adunarea asociaților, erau obligați să îi desemneze pe administratori și, mai ales, să îi descarce de gestiune, lucru pe care nu l-au făcut. Însă, după cum s-a arătat mai sus, cererea de angajare nu a privit pe recurenți în calitatea lor de asociați, ci de foști administratori, astfel că, în opinia mea, în niciun fel nu li se poate stabili vreo participare la comiterea celor două fapte reținute de judecătorul sindic pentru fapte comise la o dată la care nu mai îndeplineau funcțiile de administratori.
În plus, este de observat că începând cu data de 20.02.2006 a îndeplinit funcția de administrator în calitate de lichidator tocmai lichidatorul judiciar ce a întocmit cererea de angajare a răspunderii, așa cum prevedeau dispozițiile art. 253 alin. 2, 3 din Legea nr. 31/1990 rep. în forma de la data la care lichidatorul a preluat administrarea societății.
Din acest punct de vedere, el avea obligația ca la preluarea mandatului de administrator să facă o analiză a activității financiare a societății, precum și să facă un bilanț al societății, imediat după preluarea administrării, și un inventar prin care să se constate situația exactă a activului și pasivului societății. Or, de abia la doi ani după preluarea societății, în calitate de lichidator, se solicită judecătorului sindic intrarea debitoarei în procedura simplificată a insolvenței, perioadă în care lichidatorul a administrat de drept societatea debitoare, inclusiv în ce privește lipsa de active pe care o indică în cererea de angajare. Astfel, poate fi conturată, de fapt, o culpă a unei alte persoane decât recurenții, care, prin pasivitate, a condus de fapt la starea de insolvență, așa încât, odată în plus, nici din această perspectivă nu rezultă că recurenții, în calitatea lor de foști administratori, s-ar face culpabili de săvârșirea faptelor ce li se impută.
Președinte,
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
