Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1171/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 1171
Ședința publică de la 05 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Ghideanu
JUDECĂTOR 2: Claudia Susanu
JUDECĂTOR 3: Liliana Palihovici
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE I și pe intimat " ", lichidator CIPI - ÎN CALITATE DE LICHIDATOR PENTRU SOCIETATE DEBITOARE " ", având ca obiect procedura insolvenței, recurs declarat împotriva sentinței nr. 267/S din 07.05.2009 pronunțată de Tribunalul Iași - Judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat și formulat în termen.
Având în vedere că recurenta a solicitat judecata în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra recursului comercial d e față;
Prin sentința comercială nr. 267/S/ 07.05.2009 pronunțată de Tribunalului Iașia fost respinsă cererea vizând autorizarea introducerii acțiunii prevăzută de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, formulată de creditorul Administrația Finanțelor Publice a Municipiului
În temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței,
S-a dispus închiderea procedurii simplificate a insolvenței debitorului SC " "SRL, cu sediul social declarat în I, B-dul - - 1, parter, având număr de ordine în RC J- și cod unic de înregistrare -.
S-a dispus radierea debitorului SC " "SRL I din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași și cele ale DGFPJ
În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenței,
A fost descărcat lichidatorul judiciare de orice îndatoriri și responsabilități privind procedura.
În temeiul art. 4 alin. 4 din Legea privind procedura insolvenței,
A fost aprobat decontul prezentat de lichidatorul judiciar și s-a dispus plata către acesta, din fondul de lichidare, a sumei de 2.625,50 lei din care suma de 945,50 lei cheltuieli de procedură și suma de 1.680 lei remunerație.
În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenței,
S-a dispus notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului I, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași pentru efectuarea mențiunii de radiere și publicare în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a se pronunța în acest sens, tribunalul a reținut următoarele:
Constatând în cadrul procedurii că debitorul nu deține bunuri sau alte elemente de activ care să poată fi valorificate pentru acoperirea cheltuielilor administrative și plata creanței anunțată în procedură, prin raportul înregistrat la data de 18.03.2009, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii pe temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Raportul final a fost înregistrat, publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 1332/ 20.03.2009 și comunicat debitorului și creditorului Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I care prin cererea înregistrată la data de 16.03.2009, solicită să fie autorizat pentru promovarea acțiunii în răspundere împotriva administratorului debitorului și să i se acorde termen în acest sens, apreciind că se impune formularea unei astfel de acțiuni întrucât obligațiile fiscale ale debitorului sunt din anii anteriori, iar faptul că aceste datorii nu s-au achitat deși în patrimoniul debitorului existau active a căror valoare putea susține plata, demonstrează că reprezentantul debitorului și-au însușit aceste active sau valorificarea lor, fiind incidente prevederile art. 138 alin. 1 lit. e, a, c, d din Legea nr. 85/2006.
Cererea de autorizare nu întrunește condițiile impuse de prevederile art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 pentru a fi admisă, prevederi care nu conferă fiecărui creditor drept individual de a promova acțiune în răspundere personală ci consacră acest drept numai pe seama comitetului creditorilor și numai dacă administratorul sau lichidatorul judiciar omit să indice în rapoartele lor cauzele insolvenței, persoanele culpabile de aceasta sau să formuleze o astfel de acțiune, iar răspunderea persoanelor culpabile este pe cale să se prescrie.
Rezultă așadar din conținutul acestor prevederi legale că legitimarea procesuală activă pentru un astfel de demers aparține în primul rând administratorului judiciar sau lichidatorului și doar în subsidiar și cu îndeplinirea anumitor cerințe, comitetului creditorilor.
Astfel, potrivit prevederilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în cazul în care în raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență, judecătorul-sindic, la cererea administratorului judiciar sau lichidatorului, poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere sau supraveghere din cadrul societății iar potrivit alin. 3 acestui articol, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat pentru introducerea acțiunii în răspunderea personală a organelor de conducere ale debitorului numai dacă administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar omit să indice în raportul lor asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de aceasta sau omit să formuleze o astfel de acțiune iar răspunderea persoanelor culpabile este pe cale să se prescrie.
În cauză nu există omisiuni în sensul disp. art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 care să îndreptățească autorizarea creditorului bugetar de a promova o acțiune în răspundere personală, sub acest aspect, lichidatorul judiciar menționând în rapoartele întocmite că nu identificat probe care să susțină cu certitudine drept cauză a insolvenței nedepunerea situațiilor financiare și nici persoanele responsabile pentru aceasta.
Dacă creditorul bugetar avea date despre existența unor fapte de natura celor enumerate de art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea nr. 85/2006 și a identificat pe autorii acestora, nimic nu l- împiedicat să le sesizeze pe parcursul procedurii însă demersul său în sensul autorizării motivat doar pe existența creanței fiscale, nu poate crea premisele necesare antrenării răspunderii personale atât timp cât nu sunt coroborate cu alte probe care să conducă la concluzia că sumele destinate plății acestei creanțe au fost folosite în alte scopuri sau că omisiunea privind nedepunerea documentelor contabile poate fi interpretată ca o sustragere de la controlul fiscal deși, în această din urmă situație, creditorul bugetar avea potrivit Legii contabilității toate pârghiile necesare sancționării și remedierii ei.
de datorii la bugetul de stat ca și neprezentarea în cadrul procedurii a documentelor contabile de către administratorul debitorului, nu implică în mod prezumtiv vinovăția acestuia, vinovăție care trebuie determinată în raport cu motivele care au generat insolvența și nu ca consecință a existenței datoriei fiscale și faptul că nu a depus la dosar documentele contabile.
Față de considerentele expuse și constatarea că în averea debitorului nu există bunuri sau creanțe care prin valorific are să asigure stingerea pasivului și acoperirea cheltuielilor administrative pe care le presupune prezenta procedură și că în aceste condiții, derularea în continuare a procedurii nu ar avea efect decât acela de a genera cheltuieli suplimentare ce ar greva nejustificat fondul de lichidare, cererea de autorizare pentru promovarea acțiunii în răspundere formulată de creditorul Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I va fi respinsă și, în baza dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, admisă propunerea lichidatorului judiciar privind închiderea procedurii cu toate consecințele prevăzute de lege pentru aceasta.
Pentru activitatea desfășurată în procedură, se va încuviința decontul prezentat de lichidatorul judiciar pentru suma de 2.625,50 lei din care suma de 945,50 lei cheltuieli de procedură suportate din fondurile proprii și suma de 1.680 lei onorariu, plata urmând să se facă în lipsa disponibilităților în contul debitorului, din fondul de lichidare constituit potrivit art. 4 din Legea nr. 85/2006.
Împotriva sentințe a declarat recurs creditoarea I criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, instanța de fond nu a interpretat corect documentele depuse la dosarul cauzei, ba chiar a înțeles să-și motiveze soluția de respingere pe faptul că, în cursul procedurii creditorul bugetar nu ar fi sesizat existența faptelor de natura celor enumerate de art. 138 alin. 1 precum și autorii acestora, ceea ce nu corespunde realității.
Astfel, creditorul bugetar a sesizat, cu adresa nr. 32088/06.03.2009 lichidatorul judiciar despre actele, faptele, aspectele care se încadrau în prevederile art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, însă acesta nu a răspuns solicitării noastre.
Întrucât lichidatorul judiciar nu a înțeles să reprezinte interesele creditorilor prin promovarea acțiunii specifice, creditorul bugetar a sesizat și solicitat instanței, prin cererea de autorizare, să promoveze acțiunea în răspundere contra persoanelor vinovate de intrarea în incapacitate de plată a societății SRL I și care a creat un prejudiciu considerabil bugetului de stat.
Netemeinicia hotărârii rezultă și din faptul că, deși existau premisele angajării răspunderii persoanelor din organele de conducere ale debitorului, instanța nu a apreciat corect asupra lor.
Deși s-a formulat cerere de autorizare, în temeiul dispozițiilor art. 138 alin. 3, întrucât instituția noastră - unic creditor - deținea elemente probatorii pentru analizarea sancțiunii prevăzute de legea nr. 85/2006, iar lichidatorul judiciar a întocmit raportul asupra cauzelor doar din studierea unor indicatori prezentați pe site MEF, astfel încât nici nu avea posibilitatea probării unei eventuale cereri de antrenare a răspunderii materiale a organelor de conducere, instanța o respinge, considerând cererea noastră ca fiind neîntemeiată.
Mai mult decât atât, raportul asupra cauzelor nici măcar nu indică aceste cauze (reale) care au condus debitoarea în stare de insolvență, ci reprezintă o simplă formalitate, un raport în care sunt cuprinse simple afirmații bazate doar pe niște indicatori preluați din site MEF.
Prin urmare, este nelegală și netemeinică soluția instanței de a respinge solicitarea organului fiscal de a fi autorizat să introducă acțiunea în temeiul dispozițiilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în condițiile în care acesta deținea elementele necesare probării acțiunii. În urma analizei datelor din bilanțurile contabile depuse de către societate, prin reprezentanți legali, s-a constatat că începând cu anul 1998 societatea acumulează obligații fiscale, însă conform datelor din bilanț la 31.12.1999 veniturile au scăzut față de 1998, de la - mii lei vechi la 33269 mii lei vechi, iar în anul 2000 și 2001 au fost înregistrate pe costuri toate bunurile rămase în sold la 1998 prin amortizare și casare. În urma analizei datelor din bilanțul contabil încheiat la 1999, în coloana sold an precedent (1998) anul în care societatea a acumulat obligații fiscale, deținea sub forma de avansuri de trezorerie nejustificate (sume asupra asociaților) suma de 353.024.018 lei vechi în timp ce obligațiile către bugetul de stat erau doar de 211.157.340 lei vechi, ceea ce denotă faptul că societatea prin reprezentanții săi și-au însușit sumele societății și s-au sustras de la plata obligațiilor fiscale.
Prin urmare incidența dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. a, c, e, d, rezultă din aspectele anterior menționate.
În lumina dispozițiilor Legii nr. 85/2006, instituirea răspunderii personale a organelor de conducere a societății reprezintă atât o sancțiune pentru persoanele care au contribuit la ajungerea debitoarei în stare de incapacitate de plată, dar, în același timp, și o garanție pentru terții aflați în raporturi juridice comerciale cu debitoarea în ceea ce privește posibilitatea recuperării creanțelor în caz de insolvență. Răspunderea administratorilor este atrasă chiar și pentru culpa cea mai ușoară a acestora, fapt de notorietate atât în doctrină cât și în jurisprudență, câtă vreme administratorul este un mandatar al falitei și are obligația de a administra patrimoniul societății cu mai multă diligență și grijă chiar decât propriile sale bunuri.
Față de aspectele invocate, solicită casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu consecința admiterii cererii privind autorizarea instituției recurente de a introduce acțiunea de antrenare a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere, la suportarea pasivului SRL I ce nu a putut fi recuperat în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006.
Intimații nu au formulat întâmpinare. În cauză nu au fost administrate alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate cât și a dispozițiilor legale operante în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 267/S/ 07.05.2009 pronunțată de tribunal s-a tranșat asupra chestiunilor ce au constituit obiectul de investire a instanței respectiv raportul final întocmit de către administratorul judiciar care cuprindea propunerea de închidere a procedurii insolvenței precum și cererea formulată de creditorul bugetar I de autorizare a introducerii acțiunii prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Curtea reține că recurenta I nu a formulat în fața primei instanțe obiecțiuni împotriva raportului final întocmit de lichidator în condițiile dispozițiilor art. 129 alin. 1, teza finală din Legea nr. 85/2006.
În aceste condiții criticile formulate în recurs urmează a fi examinate prin raportare la dispozițiile art. 294 alin. 1 și art. 316 cod procedură civilă.
De asemenea, criticile din recurs relative la maniera greșită în care lichidatorul judiciar ar fi întocmit raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au generat insolvența, raport prevăzut de art. 20 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2006, doar pe baza studierii unor indicatori prezentați pe site-ul MEF nu pot constitui obiect al cenzurii în această etapă întrucât respectivul raport putea fi atacat în condițiile și termenul prevăzut de art. 122 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat; la termenul de judecată din data de 29.01.2009 (fila 113 dosar fond) judecătorul sindic, aprobând raportul în discuție ca urmare a constatării inexistenței contestațiilor împotriva acestuia.
Analizând criticile recurentei relative la greșita soluționare de către instanța de fond a cererii sale prin care a solicitat să fie autorizată să introducă acțiunea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006, Curtea reține criticile nefondate.
Potrivit art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, "comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută de alin. (1)".
Considerând că în lipsa constituirii comitetului creditorilor din motive obiective, legitimarea formulării cererii de autorizare a introducerii acțiunii întemeiate pe art. 138 alin. 1 aparține și unicului creditor, trebuie, complementar, analizate alte două condiții ale autorizării: 1. dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență; 2. dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. (1).
Or, niciuna dintre aceste două condiții nu este îndeplinită în cauză.
În măsura în care în raportul nr. 679/ 30.12.2008 privind cauzele insolvenței debitoarei SC " " SRL, depus la dosar la 16.01.2009 (fila 90 dosar fond) administratorul judiciar a arătat argumentat că nu există un raport de cauzalitate între nedepunerea situațiilor financiare și actuala stare de insolvență a debitoarei; nu s-au identificat nici persoanele cărora le-ar fi imputabilă starea de insolvență, motiv pentru care s-a apreciat că nu se justifică promovarea acțiunii prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În cauza dedusă judecății, nu doar că lichidatorul a prezentat observațiile și concluziile sale asupra circumstanțelor care au permis instalarea insolvenței în cadrul unui capitol al raportului dar creditoarea recurentă, a avut posibilitatea informării asupra acestor constatări și chiar a contestării lor, în condițiile art. 122 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, însă aceasta a rămas în pasivitate, deci a acceptat concluziile acestuia.
În aceste condiții în mod corect a reținut tribunalul că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 care să îndreptățească autorizarea creditorului bugetar de a promova o acțiune în răspundere personală, criticile fiind referitoare la greșita interpretare și aplicare a legii de către prima instanță fiind lipsite de fundament.
Urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă să fie respins recursul promovat de I împotriva sentinței comerciale nr. 267/S/ 07.05.2009 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic, hotărâre ce va fi menținută ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de I împotriva sentinței comerciale nr. 267/S/ 07.05.2009 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic, hotărâre pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 05.10.2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
-
Red.
Dact.
2 ex.
27.10.2009
Tribunalul Iași - judecător sindic:
Președinte:Anca GhideanuJudecători:Anca Ghideanu, Claudia Susanu, Liliana Palihovici
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
