Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 301/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 301
Ședința publică de la 01 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Radu Cremenițchi
JUDECĂTOR 2: Traian Șfabu
JUDECĂTOR 3: Iulia Miler I -
Grefier: - -
S-a luat în examinare cererea de recurs comercial formulată de creditorul Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței civile nr. 210/F din 27 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui - Judecător Sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic G reprezentantul recurentei-creditoare B și lichidatorul judiciar, lipsă fiind intimații-creditori H, Primăria Municipiului H și intimații-pârâți și.
Procedura legal îndeplinită, părțile fiind citate prin buletinul procedurilor de insolvență și potrivit codului d e procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că, recursul este la primul termen de judecată, declarat și motivat în termen, scutit de taxă de timbru.
La data de 26.08.2008 s-a depus prin serviciul de registratură din partea intimatului cererea prin care solicită judecata în lipsă, motivând că starea de sănătate nu îi permite să fie prezent la acest termen de judecată.
Nemaifiind alte cereri prealabile instanța constată recursul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.
Consilier juridic G reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, casarea sentinței comerciale nr. 210/F/ 27 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui - judecător sindic, în sensul admiterii cererii privind atragerea răspunderii patrimoniale a fostei conduceri, în cauză fiind întrunite dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, din raportul întocmit de lichidatorul judiciar se poate observa că debitoarea nu și-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, în cauză lichidatorul nu a avut posibilitatea să verifice toate actele contabile ale firmei.
Lichidatorul judiciar solicită respingerea recursului ca nefondat, să se mențină ca fiind legală și temeinică sentința civilă nr. 210/F din 27 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui - judecător sindic, motivând că așa cum a prezentat în raportul întocmit nu s-au găsit elemente care să conducă la vinovăția administratorului, nefiind întrunite condițiile privind legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, făcând trimitere doar la dispozițiile art. 138 lit. d din legea insolvenței. Din actele verificate au fost reținute sume, ele existând doar în pasivul contabilității, nu și în realitate.
Solicită respingerea recursului ca nefondat.
Declarându-se închise dezbaterile instanța rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului comercial d e față;
Prin sentința civilă nr. 210/F/27 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Vasluis -a dispus:
Respinge acțiunea formulată de B cu sediul în B,- - 11, sector 1 împotriva administratorilor debitorului în faliment H: și, cu ultimul domiciliu cunoscut în H,-,. 11,. B,. 25, județul
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că:
Natura juridica a răspunderii reglementate de Legea nr. 85/2006 este o răspundere civilă delictuală specială, cu toate consecințele ce decurg din această calificare, ce conține elemente derogatorii de la dreptul comun al răspunderii delictuale.
Fiind vorba despre o răspundere civilă delictuală, condițiile atragerii răspunderii sunt cele din dreptul comun:
- existenta unui prejudiciu;
- existenta unei fapte ilicite;
- existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu;
- existenta vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând in intenția, neglijența sau imprudența celui care a acționat.
Legea insolvenței enumeră limitativ faptele pentru săvârșirea cărora se poate angaja răspunderea persoanelor menționate de către lege.
Deci, spre deosebire de dreptul comun, unde pentru orice fapta care cauzează unei alte persoane un prejudiciu se poate atrage răspunderea patrimonială, în situația prevăzută de legea specială, legea limitează aceste fapte la cele 7 fapte enumerate. Aceste fapte nu pot fi extinse, prin analogie, la alte fapte similare.
Art. 149 din Legea nr. 85/2006 prevede: "Dispozițiile prezentei legi se completează, în măsura compatibilității lor, cu cele ale codului d e procedură civilă, Codului civil, Codului comercial român și ale Legii nr. 637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat în domeniul insolvenței.". Aceasta nu permite aplicarea altor dispoziții legale privind responsabilitatea persoanelor vinovate de starea de insolvență a debitorului, respectiv adăugarea altor fapte decât cele prevăzute.
Pentru a se putea atrage răspunderea, nu este suficient sa se facă dovada săvârșirii uneia dintre faptele prevăzute de lege și nici a existenței prejudiciului.
În legea privind procedura insolvenței, este prevăzută în mod expres necesitatea stabilirii raportului de cauzalitate între fapta și prejudiciu:".judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului.sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolvență a debitorului.".
Pentru a se putea angaja răspunderea persoanei/persoanelor care au cauzat starea de insolvență este necesar ca autorul faptei să fi acționat cu vinovăție care poate îmbrăca forma intenției (art. 138 lit. a - c și f - g) sau a culpei (art. 138 lit. d).
Și în cazul răspunderii reglementată de art.138 din Legea nr. 85/2006 ca și în dreptul comun al răspunderii delictuale, răspunderea celui care a săvârșit una dintre faptele enumerate de către lege, va fi angajată, indiferent ce formă îmbracă vinovăția acestuia: intenție sau culpă (chiar și pentru culpa cea mai ușoară).
În speță nu rezultă probe privind îndeplinirea condițiilor răspunderii delictuale a pârâților, creditoarea reclamantă nu aduce probe concrete a activității defectuoase sau folosirii banilor și bunurilor societății în interes personal sau că nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea, și nu se face nici o probă în sensul vinovăției pârâților, din condițiile răspunderii lipsind prejudiciul și raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Nefiind îndeplinite cumulativ cele patru elemente ale răspunderii materiale, nu poate exista răspunderea foștilor administratori.
Față de cele constatate, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea promovată în temeiul art. 138.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs B, considerând-o nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului se susține că:
Nu sunt de acord cu concluziile Tribunalului Vaslui, care a considerat că împrejurările care au determinat insolvența societății nu sunt imputabile administratorilor sociali, respectiv intimaților pârâți. facto, o asemenea abordare a cauzei este lipsită de clarviziunea specifică obiectivității desfășurării unei activități judiciare și în condițiile în care bugetul statului este cel păgubit de reaua-credință a unor contribuabili, consideră nefondată soluția instanței de fond și întemeiată cererea de chemare în judecată.
Reiese cu claritate din întreg probatoriul administrat în dosarul de faliment faptul că administratorul societății a desfășurat o activitate nocivă societății și ce poate fi mai elocvent în acest sens decât aceea că la momentul închiderii procedurii, după valorificarea întregului patrimoniu al debitoarei, creditorii nu au fost îndestulați.
Recurenta consideră că rapoartele lichidatorului judiciar dovedesc cu prisosință legătura dintre fapta ilicită, culpabilă a administratorilor, constând în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății și prejudiciul cauzat creditorilor prin neplata datoriilor către aceștia.
O societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorul manifestă dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății, dovadă în acest sens fiind chiar falimentul declarat. Acesta este raportul de cauzalitate între fapta culpabilă a administratorilor, constând în nerespectarea și neaplicarea legii, și prejudiciul creat creditorilor prin intrarea în faliment a societății al cărei administrator a fost.
Trebuie avut în vedere și faptul că speța de față intră în sfera unor reglementari speciale, aplicabile prin excepție de la normele de drept comun enunțate anterior, care vin în completarea acestora, totodată procedura reorganizării judiciare și a falimentului este supusă normelor dreptului comercial care are câteva dispoziții derogatorii de la principiile dreptului civil.
Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plați, așa cum este reglementată de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunurile necesare acoperirii pasivului debitorului.
S, în calitate de creditor al, a suferit un prejudiciu prin nerecuperarea integrală a creanței preluate la datoria publică internă, soldul acesteia fiind în valoare de 2.630 RON, echivalentul a 719,18 USD, răspunderea pentru acest prejudiciu incumbând, neîndoielnic, administratorilor societății debitoare.
a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea de către Tribunal a faptului că debitoarea a ajuns în încetare de plați și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului.
Dispozițiile art. 35 alin. 3 și 4 din Decretul nr. 31/1954 prevăd că: "Faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor".
Art.138 din Legea nr. 85/2006 presupune că, prin săvârșirea de către administrator, director sau cenzor, a uneia din faptele prevăzute la acest articol, se va angaja răspunderea civilă acestora, raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
În concluzie, elementele răspunderii civile delictuale sunt îndeplinite, astfel:
A) -Fapta ilicită- Fapta ilicită poate consta și într-o inacțiune, cu condiția să existe o normă juridică de natură să oblige o anumită persoană să acționeze într-un anumit mod, iar persoana respectivă să nu se conformeze acestei obligații de a acționa (inacțiune ilicită);
B) -Vinovăția- Rezultă chiar din neîndeplinirea acestor obligații, în condițiile în care nu s-a dovedit existența unei împrejurări care înlătură vinovăția. De asemenea, potrivit art. 999 Cod civil, răspunderea este antrenată și pentru prejudiciul ce a fost cauzat prin neglijență.
C) -Prejudiciul- Este născut și actual; este probat prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
D) -de cauzalitate- învederează instanței de judecată că, potrivit
practicii și doctrinei în materie, prin art. 138 din Legea nr. 85/2006, se instituie în favoarea creditorilor o prezumție legală privind legătura de cauzalitate dintre săvârșirea uneia din faptele enumerate la acest articol și starea de insolvență a debitoarei.
Atâta timp cât prezumția legală relativă instituită prin art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind legătura de cauzalitate dintre săvârșirea uneia din faptele enumerate la acest articol și starea de insolvență a debitoarei, nu este înlăturată de către administratori prin probe sau alte susțineri, instanța de fond este obligată să constate întemeiate cererile creditorilor privind antrenarea răspunderii materiale a acestora.
Una din cauzele care au condus la starea de insolvență este lipsa de interes manifestată de organele de conducere ale falitei, în speță cei trei pârâți.
Prin neplata la termen a contribuției la Fondul național unic de asigurări de sănătate și folosirea sumelor de bani respective pentru susținerea activității curente a societății, apreciază că foștii administratori se fac vinovați de deturnarea sau ascunderea unei părți din activul persoanei juridice, faptă prevăzută de art. 138 lit. e din Legea nr. 85/2006.
Creanța este preluată de la V și astfel în practică s-a stabilit că fapta ilicită prevăzută de art. 138 litera f din lege se săvârșește prin nevirarea de către membrii organelor de conducere către Fondul Național de Asigurări Sociale de Sănătate () a sumelor reprezentând contribuția personală a salariaților (în calitate de asigurați) debitorului persoană juridică, sume pe care, potrivit prevederilor legale, membrii organelor de conducere le-au reținut din salariile angajaților însă, așa cum a arătat, aceste fonduri nu au fost virate către fondul amintit.
În condițiile în care aceste sume reținute din salarii nu aparțineau debitoarei insolvente, ele reprezentând contribuția personală a asiguraților la acest fond, este evident că aceste sume au fost utilizate în alte scopuri, determinând, pe această cale, majorarea datoriilor debitorului și contribuind la apariția insuficientei fondurilor bănești disponibile și, pe cale de consecință, la prejudicierea creditorilor.
Referitor la incidența prevederilor art. 138 alin. 1 lit. f din Legea nr. 85/2006, republicată, respectiv utilizarea de mijloace minatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plați, precizează următoarele:
Societatea administrată de pârâți a înregistrat datorii către Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate în sumă de 4.330,33 RON inițial.
În condițiile în care această sumă nu aparținea falitei, fiind contribuția personală a asiguraților la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, este evident că această sumă a fost utilizată în alte scopuri, determinând, pe această cale, majorarea datoriilor societății și contribuind la intrarea sa în incapacitate de plată.
Pe de altă parte, pentru nevirarea la timp a acestor contribuții la bugetul asigurărilor sociale de sănătate s-au calculat dobânzi, penalități de întârziere și penalități pentru stopaj la sursă, sume care, de asemenea, nu au fost achitate de către societate și care au contribuit astfel la prejudicierea creditorilor.
În aceste condiții sursa de finanțare a societății au constituit-o arieratele bugetare, aceasta fiind cauza care a condus la încetarea de plați a debitoarei.
Referitor la vinovăția paraților se arată faptul că, potrivit teoriei și practicii juridice, în dreptul civil și în cel comercial, operează două reguli principale: prima - răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoara culpă, și a doua - indiferent de gravitatea vinovăției, obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, cuantumul despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
În cazul de față, indiferent de faptul că pârâții au încălcat din culpă (neglijență) sau cu intenție normele de drept care le impuneau gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității, aceștia se fac vinovați de încălcarea legii, situație care a determinat prejudicierea creditorilor.
Potrivit principiilor generale ale răspunderii, fapta ilicită nu trebuie neapărat să constea intr-o acțiune, dar și "omisiunea, inacțiunea ilicită, neîndeplinirea unei activități or neluarea unei măsuri, atunci când această activitate sau această măsură trebuia, potrivit legii, să fie întreprinsă de către o anumită persoană" (, Drept Civil. Teoria Generală a Obligațiilor, Editura, pg.174).
În considerarea acestor precizări este evident că funcționarea societății nu s-a desfășurat în condiții de legalitate, existând o legătură cauzală între faptele ilicite, culpabile ale administratorului și prejudiciul adus creditorilor, prin neplata datoriilor către aceștia.
În acest context, precizează ca Legea nr. 85/2006 stabilește o răspundere specială care presupune ca, prin săvârșirea de către administratori a uneia dintre faptele prevăzute de dispozițiile art. 138, se va angaja răspunderea acestora, raportul de cauzalitate dintre faptele săvârșite și prejudiciul creat creditorilor fiind dovedit prin chiar ajungerea societății în incapacitate de plăți.
Mai mult, având în vedere faptul că, potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990, republicată, "obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat", instanța trebuie să aibă în vedere și dispozițiile art. 1540 Cod civil, potrivit cărora "mandatarul este răspunzător nu numai pentru doi, dar încă și de culpa comisă în executarea mandatului".
De asemenea potrivit alin. 2 al aceluiași articol în cazul în care mandatul are caracter oneros răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multă rigurozitate.
Având în vedere faptul că intimatul pârât în exercitarea funcției de administrator cu puteri nelimitate, a încălcat dispoziții legale imperative, prin aceasta contribuind nemijlocit la inducerea falimentului debitoarei, conform dispozițiilor art. 137 lit. a și f din Legea nr. 85/2006, urmează să fie angajată răspunderea patrimonială a acestuia.
Analizând motivele de recurs și conținutul dosarului de fond atașat, instanța de recurs constată că recursul este nefondat.
În motivarea acestei soluții, instanța de recurs a reținut că, așa cum temeinic, pe baza probelor administrate nu s-a făcut dovada că foștii administratori: și prin activitatea lor culpabilă invocată de reclamanta - recurentă B ar fi concurat sau ar fi fost cauza directă de ajungere a H în incapacitate de plăți și, ulterior, supusă procedurii insolvenței.
Instanța de recurs reține aceeași situație de fapt pe baza acelorași probe, în sensul că nu există probe concludente și pertinente care să dovedească faptul că cei doi administratori - pârâți (intimați) ar fi dispus, în interes personal, continuarea unei activități care să fi condus societatea debitoare la încetarea de plăți (art. 138 alin. 1 lit. c) de asemenea nu se dovedește de către reclamanta recurentă că cei doi administratori ar fi deturnat sau ascuns o parte din activul persoanei juridice sau că ar fi mărit în mod fictiv pasivul acesteia și nici că au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți - art. 138 alin. 1 lit. e și f din Legea nr. 85/2006.
Atâta timp cât nu se face dovada existenței săvârșirii acestor fapte, nici nu putem pune în discuție o eventuală răspundere delictuală cu elementele sale obligatorii: cauză - efect și raport de cauzalitate.
Trebuie reținut, la comentariile juridice făcute de recurent, că dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 sunt dispoziții speciale, însă nu pot deroga de la dispozițiile Codului civil privind materia răspunderii delictuale.
În concluzie, instanța de recurs va respinge recursul și va menține sentința primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de creditorul Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței civile nr. 210/F/27 mai 2008 a Tribunalului Vaslui, judecător sindic pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 1 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
02.10.2008
Tribunalul Vaslui
Jud.
Președinte:Radu CremenițchiJudecători:Radu Cremenițchi, Traian Șfabu, Iulia Miler
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
