Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1207/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 1207
Ședința publică de la 19 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Ghideanu
JUDECĂTOR 2: Geta Sandu
JUDECĂTOR 3: Cipriana Poiană
Grefier: - -
S-a luat în examinare cererea de recurs comercial formulată de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței civile nr. 308/F din 09 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui, Secția civilă, Judecător Sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că, recursul este la primul termen de judecată, declarat și motivat în termen, scutit de taxă de timbru.
Văzând că, prin cererea de recurs, s-a solicitat judecata cauzei în temeiul dispozițiilor articolului 242 alineat 2 Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 308 din 9 iunie 2009, Tribunalul Vaslui - judecător sindic a respins acțiunea formulată de V împotriva administratorului debitorului în faliment SC Agricola SRL,.
În temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitorului SC Agricola SRL și radierea debitorului din registrul comerțului.
În temeiul art.4 alin.(4) din legea insolvenței s-a autorizat la plată, din fondul special constituit, suma de 34.000 lei onorariu administrare și lichidare judiciară și 183 lei cheltuieli de procedură, lichidatorului judiciar
În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenței a fost descărcat pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități. În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței s-a dispus notificarea sentinței Direcției generale a finanțelor publice, Oficiului Registrului comerțului, Registru Societăților Agricole și altor registre în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea mențiunilor de închidere a procedurii și de radiere, precum și publicarea prin Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a se pronunța astfel, judecătorul sindic a reținut că - prin decizia comercială nr.435 din data de 09 februarie 2009 - Curtea de APEL IAȘIa admis recursul promovat de pârâta împotriva Sentinței civile nr. 215/F/27.05.2008 a Tribunalului Vaslui -judecător sindic, dispunând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, cu recomandarea de a se avea în vedere - cu ocazia rejudecării - motivele de recurs invocate de pârâtă și care au format convingerea instanței de control judiciar că hotărârea de fond trebuie reformată.
Astfel, s-a reținut în considerentele deciziei de casare că potrivit art. 138 alin.1 din Legea 85/2006 antrenarea răspunderii materiale a organelor de conducere se poate dispune pentru o parte din pasivul unității și este condiționată de cauzarea stării de insolvență. Fapta trebuie dovedită de cel care face o asemenea cerere. stării de insolvență a unității, pentru a fi îndeplinită condiția cerută prin textul de lege menționat, trebuie căutată înainte de anul 2004, când unitatea încă mai desfășura activitate. Legea privind procedura insolvenței prevede termene stricte în ce art. 3 lit. a și punctul 6 din lege, relevant fiind că unitatea debitoare a fost dizolvată de la registrul comerțului din anul 2005, iar societatea nu a mai desfășurat activitate din anul 2003, lucru dovedit cu înscrisuri-balanțe contabile, potrivit dispozițiilor Legii nr.31/1990 prin dizolvarea societății de la Registrul Comerțului înțelegându-se faptul că unitatea a continuat să existe numai pentru efectuarea operațiunilor de lichidare;
S-a reținut că la dosarul cauzei au fost depuse balanțe sintetice din luna august 2003-ianuarie-noiembrie 2004 din care rezultă că unitatea nu a mai desfășurat activitate, singurele plăți fiind cele făcute către bugetul statului, la 03.12.2003 - potrivit Convenției nr.343/03.12.2003 încheiate cu DGFP V - unitatea datorând creditoarei suma de 27.140,90 lei. Din această valoare, deși societatea nu mai desfășura activitate, au fost achitate sume, potrivit documentelor de plată depuse la dosarul de fond. La data dizolvării judiciare, datoria la bugetul consolidat al statului era în sumă de 10.717,62 lei. Concluzia este că stocurile și activele imobilizate, înscrise în bilanțul pe 2004, au contribuit la plata contribuțiilor la bugetul de stat, în baza Convenției nr.343/2003.
Judecătorul sindic a mai reținut, din considerentele deciziei de casare, că răspunderea reglementată de art. 138 nu este o extindere a procedurii falimentului, asupra administratorului care are o răspundere personală, ce intervine numai când - prin săvârșirea faptelor enumerate la lit. a-g ale acelui articol - s-a ajuns la starea de insolvență a debitoarei. Aceasta este o răspundere specială, care împrumută din caracteristicile răspunderii delictuale din art. 998-999 Cod civil-faptă ilicită, prejudiciu, legătură de cauzalitate, culpă, atragerea răspunderii administratorului fiind legată de îndeplinirea cumulativă a celor trei condiții, în special culpa administratorului, ajungerea societății în stare de insolvență și existența unei fapte de natura celor prevăzute la art. 138.
Tribunalul a se constatat că în cererea de antrenare a răspunderii nu se face legătura de cauzalitate pentru nedepunerea actelor contabile, neîncasarea creanțelor și nedepunerea diligențelor pentru neaducerea unor bunuri în patrimoniul debitorului, ca faptă culpabilă a administratorului și ajungerea societății în stare de insolvență;
Față de aspectul că instanța de control judiciar a reținut - în considerente hotărârii de casare - că administratorul statutar nu a încălcat dispozițiile art. 223 din Legea nr.31/1990 pct.2, prin care din momentul dizolvării administratorii nu mai pot întreprinde noi operațiuni, în caz contrar ei fiind personal și solidar răspunzători pentru operațiunile pe care le-au întreprins, iar în raportul cauzal nu se face vorbire că administratorul ar fi întreprins noi operațiuni comerciale, după dizolvare unității, simpla invocare a prevederilor art. 138 alin 1 din legea insolvenței nu atrage automat răspunderea administratorului, prevăzându-se doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar numai după administrarea de dovezi în acest sens;
Instanța de fond - în rejudecare - nu poate decât să se conformeze criticilor aduse hotărârii recurate și recomandărilor instanței de control judiciar, și - pe cale de consecință - să respingă ca neîntemeiată acțiunea lichidatorului judiciar reclamant, privind antrenarea răspunderii patrimoniale a fostului administrator statutar, pârâta.
Cu privire la procedură, judecătorul sindic a reținut că la 30 martie 2009 lichidatorul judiciar Vaî ntocmit raportul final de activitate privind debitorul SC Agricola SRL, din care rezultă că debitorul nu a prezentat lichidatorului și nici nu au putut fi identificate bunuri mobile sau imobile, conturi în bănci cu disponibil bănesc sau alte valori și nici creanțe de încasat, care să poată fi valorificate, creditorii falitei nu s-au oferit să avanseze sumele corespunzătoare, estimate pentru cheltuieli potrivit art. 131 din legea insolvenței, iar fondul de lichidare constituit art. 4/4 din Legea nr.85/2006 este insuficient pentru acoperirea cheltuielilor de procedură.
Având în vedere că în averea debitorului nu au fost identificate bunuri, creanțe de încasat sau alte valori, nu sunt fonduri în avere pentru acoperirea cheltuielilor administrative, creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele corespunzătoare, s-a dispus aprobarea raportului final de activitate, închiderea procedurii debitoarei în baza art. 131, radierea acesteia de la ORC V, descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la debitor și procedură, și plata retribuției lichidatorului judiciar în sumă de 34.000 lei cu titlu de onorariu și a cheltuielilor de procedură în sumă de 183 lei conform decontului, din fondul prevăzut de art. 4/4 Legea 85/2006.
Împotriva sentinței a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - AVAS, pentru că s-a dispus închiderea procedurii falimentului înainte de soluționarea irevocabilă cererii de atragere a răspunderii patrimoniale.
Recurenta invocă punctul 9 al art. 304 Cod procedură civilă și art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă și învederează că, potrivit art. 142 (2) din Legea nr. 85/2006: "După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat, pus la dispoziția sa de către lichidator".
Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile citate, înainte de închiderea procedurii, judecătorul sindic trebuie să desemneze un executor judecătoresc, căruia lichidatorul judiciar să-i pună la dispoziție tabelul creditorilor și, în baza acestuia, să procedeze la distribuirea, către toți creditorii, a sumelor rezultate din executarea silită a bunurilor fostului administrator al debitoarei. În cazul de față, cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a fostei conduceri a Agricola nu a fost soluționată printr-o hotărâre irevocabilă.
În context, consideră recurenta că măsura închiderii procedurii falimentului nu este legală, deoarece această procedură poate fi închisă numai după soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitorului și după executarea silită a administratorului societății debitoare, așa cum prevăd art. 140 - 142 din Legea 85/2006. În cauza de față, judecătorul sindic a dispus închidere procedurii de faliment înainte de a se pronunța o hotărâre definitivă și irevocabilă cu privire la antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului debitoarei. Prin închiderea procedurii de faliment, lichidatorul judiciar este descărcat de sarcini, astfel încât în sarcina sa nu subzistă obligația de a contacta un executor judecătoresc.
Este adevărat că sentința de respingere se bucură de autoritate relativă de lucru judecat, fiind executorie, dispozițiile Legii nr. 85/2006 nestatuând asupra obligativității ca aprobarea raportului final și închiderea procedurii judiciare să nu poată fi dispuse, câtă vreme nu s-a statut cu caracter irevocabil asupra cererilor formulate în temeiul prevederilor art. 138, 140 și 142 din lege. Însă, în ipoteza în care hotărârea ar fi reformată pe cale extraordinară de atac, în sensul admiterii cererii, punerea în executare a acestui virtual titlu executoriu nu ar putea fi asigurată raportat la dispozițiile art. 142 din lege, conchide recurenta.
În cauză nu s-a depus întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat. Punctul 9 al articolului 304 Cod procedură civilă nu este incident în speță, câtă vreme judecătorul sindic interpretat și aplicat judicios dispozițiile relevante ale Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. În același timp, criticile care exced cadrului articolului 304 - și care se examinează conform art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă - nu sunt întemeiate, situația de fapt fiind corect stabilită de prima instanță.
Curtea de apel reține că Legea insolvenței nu instituie obligația, dar nici posibilitatea ca judecătorul-sindic să desemneze executorul judecătoresc care să execute silit bunurile aflate în patrimoniul persoanelor a căror răspundere personală, prevăzută la alin. (1) al art. 138, a fost instituită, pentru acoperirea datoriilor societății pe care au condus-
Potrivit prevederilor art. 142, executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin. (1) se efectuează de executorul judecătoresc, conform Codului d e procedură civilă. După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator.
Ca atare, textul de mai sus are în vedere ipoteza în care, urmare a admiterii de instanță a acțiunii în răspundere întemeiate pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, persoanele responsabile de cauzarea stării de insolvență a debitorului persoană juridică refuză să execute, de bunăvoie, hotărârea pronunțată de judecătorul-sindic, astfel că - pentru a se putea acoperi pasivul debitorului insolvent - este necesară trecerea la executarea silită a bunurilor din averea personală a celor obligați la suportarea unei părți din pasiv. In această situație, legiuitorul a prevăzut că executarea silită a persoanelor responsabile se va face de executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile Codului d e procedură civilă. Cu alte cuvinte, prerogativa executării silite față de asemenea persoane este recunoscută executorului judecătoresc, ea realizându-se potrivit dispozițiilor din dreptul comun, fiind reglementată - deci - de art. 373 și următoarele Cod procedură civilă, judecătorul-sindic neavând posibilitatea legală de a stabili - prin hotărârea de închidere a procedurii - modalitatea de punere în executare a hotărârii de atragere a răspunderii persoanelor prevăzute la art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006. Susținerile contrare ale creditoarei-recurente B - privitoare la acest aspect - nu au nici o bază legală.
În cazul în care obligația (stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu) nu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, debitorul neînțelegând să execute benevol obligația sa, potrivit art. 371 Cod procedură civilă ea se aduce la îndeplinire prin executare silită, în conformitate cu dispozițiile Cărții V, dacă legea nu prevede altfel. Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare.
Dreptul de a porni executarea silită împotriva unui debitor este recunoscut oricărui creditor care deține un titlu executoriu, conform dispozițiilor Codului d e procedură civilă, fără ca instanța (în speță, judecătorul-sindic) să indice în hotărâre procedura de executare.
Având în vedere norma cuprinsă în alin. (2) al art. 142 din Legea nr. 85/2006, creditorii au posibilitatea ca - după închiderea procedurii falimentului - să își recupereze creanțele împotriva persoanelor culpabile de starea de insolvență a debitorului, în urma repartizării sumelor de executorul judecătoresc, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe, pus la dispoziția sa de lichidator, fiind lipsite de fundament juridic afirmațiile recurentei, în sensul că prin aceasta s-ar ajunge în situația ca executorul să se transforme în lichidator judiciar. De asemenea, se poate observa că, potrivit aceleiași reglementări, după închiderea procedurii sarcina repartizării sumelor provenite din executarea silită a patrimoniului persoanelor vinovate de cauzarea insolvenței nu revine lichidatorului, ci executorului judecătoresc, tocmai pentru că -după închiderea procedurii - practicianul este descărcat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea sa, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați, așa cum statuează articolul 136 din legea menționată. Aceasta nu înseamnă, în nici un caz, că creditorii vor fi puși în imposibilitatea de a-și valorifica drepturile obținute împotriva acestor persoane, nemaiavând posibilitatea legală să execute silit - individual - bunurile lor.
Numai la o analiză sumară a textului menționat s-ar putea trage concluzia că există o contradicție - între închiderea procedurii și distribuirea sumelor rezultate din executarea silită a patrimoniului persoanelor responsabile de cauzarea stării de insolvență - deoarece după închiderea procedurii sumele vor intra în averea debitorului și vor fi destinate, în caz de faliment, acoperirii pasivului persoanei juridice, așa cum prevede art. 140, ceea ce ar putea duce la concluzia că această acoperire de pasiv nu s-ar putea realiza decât în cadrul procedurii, nu și după închiderea acesteia. O asemenea concluzie nu poate fi primită tocmai pentru că - prin art. 142 alin. (2) - legiuitorul a transferat această obligație executorului judecătoresc, care are datoria să procedeze la repartizarea sumelor, în conformitate cu tabelul definitiv consolidat de creanțe, pus la dispoziția sa de lichidator, și aceasta chiar după pronunțarea hotărârii de închidere a procedurii. De aceea, obligația lichidatorului - de a pune la dispoziția executorului judecătoresc tabelul definitiv de creanțe - nu este de natură să intre în contradicție cu prevederile art. 136, obligația instituită prin art. 142 neurmărind altceva decât să asigure finalizarea acestei etape procedurale, desigur, cu respectarea legii speciale privind efectuarea plăților.
Raportat considerentelor expuse și în aplicarea art. 312 alineat (1) teza a II-a Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul și va menține sentința Tribunalului Vaslui.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței civile nr. 308/F din 9.06.2009 a Tribunalului Vaslui, Secția civilă, judecător sindic, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
-
Red.
Tehnored.
02 ex.
17.11.2009
Tribunalul Vaslui
Jud. sindic
Președinte:Anca GhideanuJudecători:Anca Ghideanu, Geta Sandu, Cipriana Poiană
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
