Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1182/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIE Nr. 1182

Ședința publică de la 12 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Camelia Gheorghiu

JUDECĂTOR 2: Geta Sandu

JUDECĂTOR 3: Cipriana Poiană

Grefier - -

Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent... PU- - ADM.. PU-ȘI și pe intimat " ", lichidator ACORD - ÎN CALITATE DE LICHIDATOR PENTRU SOCIETATEA DEBITOARE " HG", având ca obiect procedura insolvenței, recurs formulat împotriva încheierii numărul 182 din 5 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă dl. avocat pentru lichidatorul judiciar ACORD

celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:

- recurs la al 3-lea termen, acordat ca lichidatorul judiciar să depună la dosar raportul nr. 791/30.09.2008, după care

La interpelarea instanței, dl. avocat precizează că raportul cu nr. 791 din 30.09.2008 este îndosariat la fila 121 volumul II din dosarul de fond și privește răspunsul lichidatorului judiciar la adresa nr. -/29.10.2008 a creditorului bugetar. Alte cereri nu mai are de formulat în cauză.

Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvîntul la dezbateri.

Dl. avocat pune concluzii scurte de respingere a recursului și de menținere a încheierii recurate ca temeinică și legală.

Curtea declară închise dezbaterile și rămîne în pronunțare.

Ulterior deliberării,

INSTANȚA

Asupra recursului comercial d e față;

Prin încheierea comercială nr. 182 din 05 martie 2009 Tribunalului Iași - Comercial Faliment, judecătorul sindic a respins cererea formulată de creditorul Administrația Finanțelor Publice a Mun. I vizând autorizarea introducerii acțiunii în răspundere prevăzută de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

Pentru a dispune astfel judecătorul sindic a reținut următoarele:

Cererea de autorizare nu poate fi primită în primul rând pentru că nu întrunește cerințele impuse de art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 ale cărui prevederi nu conferă fiecărui creditor drept individual de a promova acțiune în răspundere personală ci consacră acest drept numai pe seama comitetului creditorilor și numai dacă administratorul sau lichidatorul judiciar omit să indice în raportul asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de aceasta sau să formuleze o astfel de acțiune, iar răspunderea persoanelor culpabile este pe cale să se prescrie.

Astfel, conform art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 "Comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie".

În cauză nu există omisiuni în sensul dispozițiilor art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 care să îndreptățească autorizarea pentru promovarea acțiunii în răspundere personală, lichidatorul judiciar arătând în mod clar în raportul nr. 791/30.09.2008 că "Pe parcursul derulării procedurii nu a constatat niciun element din cele stipulate în cuprinsul art. 138 din Legea nr. 85/2006", precizare reiterată și în raportul nr. 1123/03.03.2009.

În al doilea rând, o cerere vizând stabilirea răspunderii personale a organelor de conducere ale debitorului apare la acest moment al procedurii ca fiind prematură având în vedere pe de o parte faptul că în regimul Legii nr. 85/2006 răspunderea administratorilor are caracter subsidiar ș complementar față de răspunderea societății administrate care are caracter principal și de aceea,ea poate fi instituită doar în măsura în care activul societar nu este îndestulător pentru acoperirea pasivului social iar pe de altă parte împrejurarea că în cauză nefiind finalizate operațiunile de valorificare a bunurilor debitorului, însă nu se cunoaște valoarea masei active recuperată prin lichidare pentru stabilirea întinderii unei eventuale răspunderi personale, prin raportare la valoarea creanțelor rămase neacoperite, bineînțeles cu îndeplinirea cerințelor art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I, solicitând admiterea recursului, modificarea încheierii nr. 182/05.03.2009, în sensul admiterii cererii privind autorizarea sa de a formula acțiune pentru atragerea răspunderii persoanelor vinovate de intrarea " " I în incapacitate de plată și trimiterea cauzei instanței de fond pentru continuarea procedurii.

În dezvoltarea motivelor de recurs Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I arată următoarele:

Consideră că hotărârea judecătorului sindic de respingere a cererii vizând autorizarea Administrației Finanțelor Publice a municipiului I de a introduce acțiunea pentru stabilirea răspunderii personale nu este nici legală, nici temeinică. Apreciază că această soluție contravine dispozițiilor Legii nr. 85/2006. S-a reținut în motivarea instanței de fond că "în conformitate cu prevederile art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 comitetul creditorilor poate fi autorizat de judecătorul sindic pentru introducerea acțiunii în răspundere personală a administratorilor numai dacă administratorul sau lichidatorul judiciar omit s indice în rapoartele lor cauzele insolvenței, persoanele culpabile de aceasta sau să formuleze o astfel de acțiune, iar răspunderea persoanelor culpabile este pe cale să se prescrie. În cauză nu există omisiuni în sensul dispozițiilor art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 care să îndreptățească autorizarea pentru promovarea acțiunii în răspundere personală, lichidatorul judiciar arătând în mod clar în raportul nr. 791/30.09.2008 ca "pe parcursul derulării procedurii, nu a constatat niciun element din cele stipulate în cuprinsul art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței".

Învederează instanței de recurs că, Administrația Finanțelor Publice a municipiului I, în calitate de creditor bugetar, a dat dovadă de un rol activ în recuperarea creanțelor de la debitoarea în cauză, sens în care, anterior deschiderii procedurii, a întreprins toate măsurile de executare silită prevăzute de nr.OG 11/1996 și ulterior, de Codul d e procedură fiscală. Întrucât debitoarea se află în stare de incapacitate de plată, în data de 04.03.2005, Iaf ormulat cerere pentru deschiderea procedurii. De asemenea, instituția recurentă a manifestat aceeași atitudine și pe parcursul derulării procedurii insolvenței, formulând cerere de admitere a creanței, cerere de autorizare, participând la adunările creditorilor.

În ceea ce privește motivarea judecătorului-sindic referitoare la prematuritatea cererii de autorizare, învederează instanței de recurs că cererea recurentei se circumscrie condițiilor impuse de art. 138 alin. 3 teza a doua, respectiv amenințarea prescrierii acțiunii. Dosarul de insolvență privind pe debitoarea " " I este înregistrat pe rolul Tribunalului Iași din cursul anului 2005, timp în care procedura a stagnat, nereușindu-se, până în acest moment, valorificarea bunurilor din averea societății.

Interpretarea restrictivă dată de instanța de fond art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 aduce atingere dreptului și interesului legitim al creditorilor în recuperarea creanțelor. Autorizarea comitetului creditorilor, prin președintele acestuia, pentru a formula acțiunea în răspundere personală a organelor de conducere a debitoarei, se circumscrie scopului stabilit de legiuitor în art. 2, respectiv instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență. Dacă lichidatorul judiciar nu a depistat fapte de natura celor prevăzute la alin. 1 al art. 138, apreciază că solicitarea comitetului creditorilor de a dovedi existența unor astfel de împrejurări sau fapte dintre cele menționate de lege, care să conducă la incriminarea persoanelor vinovate de insolvență a debitoarei, este pe deplin legală, astfel încât, el nu trebuie privat de dreptul conferit de legiuitor de a formula acțiunea prevăzută la alin. 1. datoriile foarte mari pe care societatea le înregistrează față de bugetul de stat, constând în, impozit pe profit, amenzi, demonstrează că debitoarea a desfășurat activitate, dar că veniturile obținute au fost destinate personal și în detrimentul creditorilor.

Obligarea organelor de conducere ale societății debitoare la suportarea pasivului acesteia cu bunurile personale reprezenta, în situația închiderii procedurii falimentului fără a fi acoperite creanțele anunțate de creditori, singura posibilitate a creditorilor de a-și recupera creanțele.

În lumina dispozițiilor Legii nr. 85/2006, instituirea răspunderii personale a organelor de conducere a societății reprezintă atât o sancțiune pentru persoanele care au contribuit la ajungerea debitoarei în stare de incapacitate de plată, dar, în același timp, și o garanție pentru terții aflați în raporturi juridice comerciale cu debitoarea în ceea ce privește posibilitatea recuperării creanțelor în caz de insolvență.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin legea insolvenței textul legal ce reglementează răspunderea membrilor organelor de conducere indică expres persoanele care au legitimitate procesuală activă să formuleze o atare acțiune.

Astfel, conform art. 138 alin. 1, legiuitorul recunoaște calitatea procesuală activă în formularea acțiunii mai sus menționate în principal administratorului judiciar sau lichidatorului, aceștia trebuind să introducă o cerere judecătorului-sindic.

În speță, lichidatorul judiciar a arătat expres că nu se impune formularea unei astfel de cereri, deoarece nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere.

Cu toate acestea,dreptul la acțiune în răspundere întemeiată pe dispozițiile art. 138 alin. 1 din lege mai este recunoscut și altor persoane în afara administratorului judiciar.

Dispozițiile art. 138 alin. 3 recunosc legitimitatea procesuală activă comitetului creditorilor dar numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de acest text de lege, respectiv atunci când administratorul judiciar sau lichidatorul au omis să indice în raportul pe care îl întocmește în conformitate cu prevederile art. 59 din lege, persoanele vinovate de provocarea stării de insolvență a debitorului.

Este adevărat că în condițiile în care există numai doi creditori cererea o poate face oricare dintre ei dar numai în condițiile enunțate mai sus.

În speță, a aceste condiții nu sunt întrunite deoarece prin însuși raportul întocmit de lichidatorul judiciar, acesta a arătat că nu sunt întrunite condițiile impuse de art. 138 din legea insolvenței pentru instituirea răspunderii organelor de conducere, deci nu a omis să se pronunțe cu privire la acest aspect.

În aceste condiții nu mai era necesar să se analizeze și îndeplinirea celei de-a doua condiție prevăzută la art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006.

Față de toate cele mai sus expuse, Curtea constată că în mod întemeiat judecătorul sindic a respins cererea recurentei criticile acesteia nefiind fondate, așa încât, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta Administrația Finanțelor Publice I împotriva încheierii nr. 182/5.03.2009, pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic, încheiere pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 Octombrie 2009

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored.

Tribunalul Iași - judecător sindic:

27.10.2009

2 ex.

Președinte:Camelia Gheorghiu
Judecători:Camelia Gheorghiu, Geta Sandu, Cipriana Poiană

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1182/2009. Curtea de Apel Iasi