Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1222/2009. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA NR. 1222

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009

PREȘEDINTE: Carmen Mladen

JUDECĂTOR 2: Lotus Gherghină

JUDECĂTOR 3: Doina Lupea

GREFIER: - - -

Pe rol, judecarea recursului formulat de BNP CONSULT C în calitate de lichidator al debitoarei SC SRL C împotriva sentinței nr.591/27 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL C, având ca obiect procedura insolvenței - deschidere procedura.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus taxa de timbru în cuantum de 2 lei cu chitanța nr.566-208-0103 din 27.07.2009 și timbru judiciar de 0.15 lei, după care:

Curtea, constatând cauza în stare de judecată s-a trecut la soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința nr.591/27 mai 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj - Secția Comercială, judecătorul sindic a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de către debitoarea SC SRL prin lichidator BNP CONSULT .

Pentru a se pronunța astfel judecătorul sindic a avut în vedere că în cauză, nu s-a făcut dovada existenței pasivului, deși reprezentantul debitoarei, respectiv lichidatorul, a fost citat cu această mențiune, iar conform dispozițiilor art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 pentru introducerea cererii de către debitor este necesar ca acesta să se afle în insolvență sau apariția stării de insolvență să fie iminentă.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat recurs BNP CONSULT în calitate de lichidator al debitoarei SC SRL C, criticând-o ca netemeinică și nelegală, susținând că cererea de deschidere a procedurii insolvenței prevăzute de Legea nr. 85/2006 a fost formulată de debitoare prin reprezentatul legal și nedepunerea actelor prevăzute de art.28 este sancționată cu pronunțarea unei sentințe de intrare în procedura simplificată conform art.28 alin.2 teza a doua, iar valoarea prag a creanțelor este necesară doar în cazul cererilor de deschidere a procedurii formulate de creditori.

Apreciază că dispozițiile art.28 alin.2 din Legea nr. 85/2006 sunt exprese și obligatorii și acestea nu pot fi modificate de instanță. "Dacă debitorul nu dispune, la momentul înregistrării cererii, de vreuna dintre informațiile prevăzute la alin.(1) lit.a,f și h, va putea înregistra acea informație la tribunal în termen de 10 zile;dacă nu o va face, cererea sa va fi considerată o recunoaștere a stării de insolvență a patrimoniului său, caz în care judecătorul sindic va pronunța o sentință de intrare în procedură simplificată, conform art.1 alin.2 lit. c sau "

Analizând sentința pronunțată de Tribunalul Dolj conform dispozițiilor art.3041proc.civ. prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art.2 din Legii nr. 85/2006, scopul legii este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență.

În cazul în speță atât judecătorul sindic cât și instanța de recurs i-a pus în vedere, lichidatorului, numit prin încheierea nr.6079/21.06.2006 a judecătorului delegat de la ORC de pe lângă Tribunalul Dolj, să facă dovada existenței pasivului debitoarei în cauză, lista cu societățile datoare DGFP D, nefăcând dovada în acest sen, însă lichidatorul nu s-a conformat.

În mod corect judecătorul sindic a interpretat dispozițiile Legii nr.85/2006 și constatând că atâta timp cât nu se face dovada pasivului debitoarei nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru deschiderea procedurii insolvenței simplificate.

Dispozițiile art.28 alin 2 invocate de recurent nu sunt aplicabile cauzei de față, nefiind vorba de lipsa unui act enumerat de art.28 alin 1 lit a-f și h, ci așa cum s-a menționat de dovedirea existenței pasivului debitorului în vederea deschiderii proceduri insolvenței.

De asemenea în cazul de față nici nu s-a pus problema creanței prag împotriva debitoarei, fiind cererea acesteia nu avea relevanță cuantumul creanței, căci nu este prevăzut de legiuitor, ci nu s-a dovedit existența vreunei creanțe pentru a fi deschisă o asemenea procedură.

Față de considerentele expuse, Curtea va respinge recursul ca nefondat, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. 1 proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de BNP CONSULT C în calitate de lichidator al debitoarei SC SRL C cu sediul în C, str. -, nr.46,.2. parter, județul D, împotriva sentinței nr.591 din 27 mai 2009 pronunțată de TRIBUNALUL DOLJ - SECȚIA COMERCIALĂ în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL C cu sediul în C, str.-,.k24,.1,.13, județul

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 octombrie 2009.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

Red.CM/3 ex.

Jud.fond AG.

Tehnored.LP/ 10.11.2009

20 Octombrie 2009

Președinte:Carmen Mladen
Judecători:Carmen Mladen, Lotus Gherghină, Doina Lupea

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1222/2009. Curtea de Apel Craiova