Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 949/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 949
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE -IE 2009
PREȘEDINTE: Mariana Moț
JUDECĂTOR 2: Tudora Drăcea
JUDECĂTOR 3: Ecaterina Moleanu
GREFIER - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurenta debitoare SC COM SRL prin reprezentant legal, împotriva sentinței nr. 411 din data de 23 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare CFR MARFĂ SA și intimatul administrator judiciar SERVICII INSOLVENȚĂ, având ca obiect procedura insolvenței deschidere procedură.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic pentru intimata creditoare CFR MARFĂ SA și avocat pentru intimatul administrator judiciar SERVICII INSOLVENȚĂ, lipsind recurenta debitoare SC COM SRL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal și că recurenta debitoare nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 19,5 lei deși a fost legal citată cu această mențiune.
Curtea, din oficiu invocă excepția privind insuficienta timbrare a recursului cu taxă judiciară de timbru în valoare de 19,5 lei și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul părților prezente.
Având pe rând cuvântul, consilier juridic pentru intimata creditoare CFR MARFĂ SA și avocat pentru intimatul administrator judiciar SERVICII INSOLVENȚĂ solicită admiterea excepției și anularea recursului ca netimbrat.
CURTEA
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința nr. 411 din data de 23 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr- a fost respinsă contestația formulată de debitoarea SC COM SRL.
A fost admisă cererea formulată de creditoarea CFR MARFA SA.
În temeiul art. 33 alin 6 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitorului SC COM SRL, cu sediul în C, -,.53IV A,.1,. 2,.5, jud.
S-a pus în vedere debitorului ca în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii să depună actele și informațiile prevăzute de art. 28 alin. 1 Legea 85/2006.
În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenței, a fost numit administrator judiciar pe SERVICII INSOLVENȚĂ, cu atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege, cu o retribuție lunară de 1000 lei.
În temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dolj, prin Buletinul Procedurilor de Insolvență, în vederea efectuării mențiunii în temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței.
A fost fixat termen pentru depunerea raportului prevăzut de art. 59 Legea 85/2006 la data de 21 mai 2009, termenul limită pentru depunerea creanțelor la 21 mai 2009, termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 04 iunie 2009, termenul pentru soluționarea eventualelor contestații la 18 iunie 2009 și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 02 iulie 2009.
În temeiul art. 3 pct. 26 Legea 85/2006, s-a dispus convocarea adunării generale a acționarilor (asociaților) de către lichidatorul judiciar în termen de 20 de zile de la deschiderea procedurii, pentru desemnarea administratorului special.
În temeiul art. 4 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus deschiderea de către debitor a unui cont bancar din care să fie suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. în caz de neîndeplinire a atribuției, contul urmând a fi deschis de către administratorul judiciar.
S-a dispus comunicarea sentinței către instanțele judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitorului și tuturor băncilor unde acesta are deschise conturi.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs debitoarea SC COM SRL prin reprezentant legal, achitând numai timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei.
Potrivit art.6 lit.c coroborat cu art.11 din Legea 146/1997, cu modificările ulterioare, s-a pus în vedere recurentei debitoare SC COM SRL să achite taxa judiciară de timbru de 19,5 lei.
Recurenta debitoare SC COM SRL nu a satisfăcut această cerință a legii, deși a fost citată cu această mențiune - fila 28 dosar - astfel încât este incidentă sancțiunea anulării cererii, conform dispozițiilor art.20 alin 3 din Legea 146/1997 modificată.
Față de cele de mai sus, urmează a se anula ca insuficient timbrat cu taxă judiciară de timbru, recursul declarat de recurenta debitoare SC COM SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de recurenta debitoare SC COM SRL prin reprezentant legal, cu sediul în C, B- -,. 53IV A,.1,.56, județul D, împotriva sentinței nr. 411 din data de 23 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare CFR MARFĂ SA, cu sediul în C,--7, județul D și intimatul administrator judiciar SERVICII INSOLVENȚĂ, cu sediul în C, str. -, nr.30,.1, județul D, ca insuficient timbrat.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Iulie 2009.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
tehnoredactat /3ex./6 iulie 2009
jud. Fond
06 Iulie 2009
Președinte:Mariana MoțJudecători:Mariana Moț, Tudora Drăcea, Ecaterina Moleanu
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|