Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1233/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 1233
Ședința publică de la 26 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cipriana Poiană
JUDECĂTOR 2: Geta Sandu
JUDECĂTOR 3: Camelia Gheorghiu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent și pe intimat ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B, intimat SC SRL B, lichidator B - ÎN CALITATE DE LICHIDATOR PENTRU. DEBITOARE SC SRL B, având ca obiect procedura insolvenței, recurs declarat împotriva sentinței nr. 60/F din 04.02.2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul este la al 6 ea termen de judecată, a fost comunicat lichidatorului duplicatul înscrisurilor depuse de către recurent iar intimata creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE Bas olicitat judecata în lipsă.
Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului comercial d e față;
Prin sentința civilă nr. 60/F din 4 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vaslui, judecător sindic, s-a admis cererea lichidatorului judiciar Bârlad.
A fost obligat pârâtul să plătească pasivul debitorului SC SRL Bârlad în sumă de 17.087 lei.
A fost aprobat raportul final.
S-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SRL Bârlad.
S-a dispus radierea debitorului din evidențele Oficiului Registrului Comerțului.
A fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
A fost aprobat decontul de cheltuieli și dispune plata către lichidatorul judiciar, din fondul prevăzut de art. 4 al. 4 din Legea nr. 85/2006 a sumei de 2.518 lei.
A fost notificată prezenta sentință debitorului, creditorilor, Direcției Finanțelor Publice V și Oficiului Registrului Comerțului în vederea efectuării mențiunii precum și publicării în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a se pronunțat astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Lichidatorul judiciar al debitoarei, Bârlad a chemat în judecată pe pârâtul pentru a fi obligat să plătească pasivul debitoarei în suma de 17.087 lei.
Lichidatorul judiciar își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 138 lit. "a" din Legea nr. 85/2006, motivând că pârâtul a folosit bunurile persoanei juridice în folos propriu.
Pârâtul a solicitat, prin concluzii scrise depuse la dosar, respingerea cererii, ca neîntemeiată, motivând că nu și-a însușit bunurile societății, acestea s-au degradat pur și simplu și nu există elemente ale răspunderii civile delictuale.
Cerea lichidatorului este întemeiată.
Potrivit art. 138 al. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, administratorul societății poate fi obligat să suporte o parte din pasivul debitorului dacă a folosit bunurile sau creditele societății în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane.
În speță, conform raportului cauzal, la 31 decembrie 2005, debitorul avea înregistrat în evidența contabilă active circulante în valoare de 48.056,53 lei, din care 47.936,73 lei mărfuri pe stoc și 120,80 lei disponibilități bănești.
Pârâtul după deschiderea procedurii în urma notificării lichidatorului judiciar, a depus documentele contabile și a declarat că societatea nu are nici un fel de bunuri.
În aceste condiții nu se poate reține decât faptul că pârâtul și-a însușit marfa evidențiată pe stoc la 31.12.2005.
Apărarea pârâtului referitoare la degradarea mărfurilor nu poate fi reținută, nefiind probată cu nici un act.
În consecință, instanța va admite cererea lichidatorului judiciar și va obliga pârâtul la plata pasivului debitoarei.
Referitor la cererea de închidere a procedurii insolvenței;
Prin raportul înregistrat la această instanță la data de 14 octombrie 2008, sub nr-, lichidatorul judiciar al debitoarei SC SRL Bârlad a solicitat închiderea procedurii falimentului, motivând că debitoarea nu deține bunuri sau lichidități.
Din același raport rezultă că debitoarea nu mai desfășoară activitate comercială, aceasta fiind dizolvată în temeiul art. 30 al. 1 și 2 din Legea nr. 359/2004, astfel societatea nu are posibilitatea de a-și continua activitatea din lipsă de active și resurse financiare iar în prezent nu mai deține bunuri mobile sau imobile ce ar putea fi suspuse valorificării și recuperării creanțelor, de asemenea nu are sume disponibile în conturi.
Potrivit art. 131, în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului, ori acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii.
În consecință, în baza art. 129 din Legea nr. 85/2006 instanța a admis raportul final și a dispus închiderea procedurii conform art.131 din aceeași lege și radierea debitorului de la Oficiul registrului comerțului.
S-a descărcat lichidatorul de orice îndatoriri și responsabilități conform art. 136 din Legea nr. 85/2006 și s-a aprobat decontul de cheltuieli din fondul prevăzut la art.4 al. 4 din legea procedurii insolvenței.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, criticând- pentru nelegalitate și netemeinicie, cu următoarea motivare:
În fapt, recurentul a arătat instanței de judecata faptul ca nu se face vinovat de cauzarea insolvenței debitoarei si nu a utilizat bunurile sau sumele de bani ale societății in interes personal, bunurile reprezentând marfa perisabila, expirându-le perioada de valabilitate si degradându-se într-un grad avansat, fiind nevoit să le depoziteze la de gunoi a orașului. Precizează instanței ca a ajuns în aceasta situație, nu din culpa sa, ci datorita Oficiului Registrului Comerțului care i-a dizolvat societatea pentru nepreschimbarea certificatului de înmatriculare. Fiind dizolvat, nu a mai putut desfășura activitate rămânând cu bunurile existente pe stocul societății la momentul dizolvării. Lichidatorul judiciar a preluat societatea la un interval foarte mare de timp de la momentul dizolvării, (2005-2007),astfel ca nu putea să aștepte până la acel moment cu bunurile perisabile în societate punând în pericol sănătatea sa, a angajaților și, nu în ultimul rând, a consumatorilor,mai mult decât atât, riscând amenzi. foarte mari de la Oficiul pentru Protecția Consumatorilor si Garda de Mediu. Astfel, arată recurentul, a procedat la depozitarea acestora la de gunoi a orașului Bârlad încheind proces verbal de distrugere, document care în prezent nu mai este în posesia sa datorita perioadei lungi de timp din 2005, neconsiderându-l important la acea vreme.Mai mult decât atât, recurentul arată că a încercat salvarea societății de la dizolvare, mai ales ca rămăsese cu bunuri pe stoc.
Consideră sentința ivilă a Tribunalului Vaslui ca fiind nelegală în ceea ce privește antrenarea răspunderii materiale a sa atât timp cât pentru a putea fi antrenată răspunderea civilă delictuală este necesara îndeplinirea celor 4 condiții ale acesteia și anume: prejudiciul, fapta ilicită,raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența celui care a acționat. Legea insolvenței enumeră limitativ faptele pentru săvârșirea cărora se poate angaja răspunderea persoanelor menționate de către lege. Deci, spre deosebire de dreptul comun, unde pentru orice fapta care cauzează unei alte persoane un prejudiciu se poate atrage răspunderea patrimonială/în situația prevăzută de Legea Insolvenței, aceasta limitează aceste fapte doar la 7. Aceste fapte nu pot fi extinse prin analogie la alte fapte similare (art. 149 din egea 85/2006). Pentru a se putea atrage răspunderea, nu este suficient să se facă dovada săvârșirii uneia dintre faptele prevăzute de lege și nici a existentei prejudiciului. În legea privind procedura insolvenței este prevăzută în mod expres necesitatea stabilirii raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu: "judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului să fie suportate de membrii organului de supraveghere din cadrul societății sau de conducere precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului ". Pentru a se putea angaja răspunderea persoanei/persoanelor care au cauzat starea de insolvență este necesar ca autorul faptei să fi acționat cu vinovăție care poate îmbrăca forma intenției (art.138 lit. a, c, f, g sau a culpei art.138 lit. d). În cazul răspunderii reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 ca și în dreptul comun al răspunderii delictuale, răspunderea celui care a săvârșit una dintre faptele enumerate de către lege, va fi angajată, indiferent ce formă îmbracă vinovăția acestuia: intenție sau culpă (chiar și pentru culpa cea mai ușoară).
Consideră că în cauza de față nu rezultă probe privind îndeplinirea condițiilor răspunderii delictuale a recurentului, lichidatorul judiciar neaducând nici o probă concretă a activității defectuoase sau a folosirii banilor și bunurilor societății în interes personal sau că nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea, nefăcând nici o probă în sensul vinovăției sale, din condițiile răspunderii lipsind prejudiciul și raportul de cauzalitate dintre faptă si prejudiciu. Nefiind îndeplinite cumulativ cele 4 elemente ale răspunderii materiale, nu poate fi antrenată răspunderea sa ca administrator.
Recursul este nefondat.
Analizând actele dosarului și raportându-le la susținerile recurentului și la dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că în mod legal și temeinic judecătorul sindic reținut că în speță sunt incidente dispozițiile literei "a", alineat 1 din articolul de lege anterior menționat.
Astfel, în lipsa oricărui document justificativ, nu poate fi reținută apărarea pârâtului - recurent că ar fi depozitat marfa perisabilă, degradată într-un grad avansat,la de gunoi a orașului. În aceste condiții, reținerea împrejurării că pârâtul și- însușit marfa evidențiată pe stoc la 31.12.2005, așa cum rezultă din raportul cauzal, este corectă.
Înscrisul depus la dosar în recurs intitulat "proces-verbal de distrugere" nu poate fi apreciat decât ca fiind întocmit pro causa, având în vedere că nu apare înregistrat în evidențele societății debitoare și nu mai este însoțit și de alte probe care să demonstreze faptul depozitării mărfurilor degradate la de gunoi.
Așa fiind, având în vedere că potrivit raportului cauzal înregistrat la data de 14.10.2008 și depus la dosarul cauzei la 31.12.2005, debitoarea avea înregistrat în evidența contabilă active circulante în valoare de 48.056,53 lei, iar, după deschiderea procedurii insolvenței, s-a constatat lipsa bunurilor și banilor din patrimoniul societății, în mod corect judecătorul sindic a reținut că pârâtul - recurent a săvârșit fapta prevăzută la art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, constând în folosirea bunurilor debitoarei în folosul propriu sau al unei alte persoane, fiind întrunite astfel toate condițiile răspunderii referitoare la faptă, prejudiciu, vinovăție și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul comercial d e față și va menține, ca legală și temeinică, sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul - împotriva sentinței civile nr. 60/F/4.02.2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui - judecător sindic, sentință pe care menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER
- - - - - - -
Red.
Tehnored.
02 ex.
24.11.2009
Tribunalul Vaslui
Jud. sindic -
Președinte:Cipriana PoianăJudecători:Cipriana Poiană, Geta Sandu, Camelia Gheorghiu
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
