Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1318/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1318/2009

Ședința publică din data de 07.04.2009

Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu

JUDECĂTOR 2: Andrei Axente Irinel

JUDECĂTOR 3: Claudia

GREFIER:

S-a luat în examinare - pentru pronunțare - recursul declarat de către pârâtul împotriva încheierii comerciale nr. 5366/23.12.2008 pronunțată în dosarul cu număr unic - al Tribunalului Comercial Cluj, în contradictoriu cu intimații: - F N LA -CU SEDIUL ALES LA AVOCAT, ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE C, - SRL C, - EXPERT SRL C, având ca obiect procedura insolvenței- angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.

dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 31 martie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA,

Prin încheierea comercială nr. 5366/23.12.2008 pronunțată în dosarul cu număr unic - al Tribunalului Comercial Clujs -a admis cererea formulată de creditoarea - N LA și în consecință:

S-a dispus atragerea răspunderii materiale a fostului administrator al societății debitoare până la concurența sumei de 2.071.132,20 lei.

S-a fixat termen de judecată la data de 17 februarie 2009, sala 249, ora 8,00.

În motivare se arată că, prin sentința civilă nr.2168/C/2002 a Tribunalului Cluja fost admisă contestația debitoarei - SRL C-N și respinsă cererea creditoarei - LA, ELVEȚIA de deschidere a procedurii judiciare de faliment a debitoarei.

Prin decizia Curții de Apel Cluj s-a admis recursul creditoarei - LA ELVEȚIA, s-a dispus casarea hotărârii Tribunalului Cluj și rejudecând în recurs a fost deschisă procedura de reorganizare judiciară și faliment prevăzută de Legea nr.64/1995 față de debitoarea - SRL C-

Prin încheierea ședinței publice din data de 12 septembrie 2002 fost numit în cauză în calitate de lichidator - EXPERT SRL

Prin cererea formulată la data de 31 mai 2005 creditoarea N-LA a solicitat judecătorului sindic ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale administratorului societății debitoare precum și poprirea asigurătorie asupra conturilor bancare ale acestuia, motivat pe faptul că prin decizia civilă nr. 563/2005 a Curții de Apel s-au admis recursurile declarate ce creditoarei și s-a dispus tragerea la răspundere a administratorului și acoperirea pasivului societății în cuantum de 20.711.322.043 lei, iar întrucât prejudiciul cauzat de administrator se ridică la sume de ordinul zecilor de miliarde, se impune instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile precum și poprirea asigurătorie asupra conturilor bancare ale societății.

Prin aceeași cerere creditoarea a solicitat judecătorului sindic înlocuirea lichidatorului judiciar - EXPERT SRL cu lichidatorul judiciar. În susținerea cererii creditoarea a învederat că lichidatorul judiciar până la această dată nu a recuperat decât în mic măsură debitele datorate iar la ultimul a indus în eroare creditorul cu privire la punerea în executare a unei hotărâri ce fusese desființată în recursul la care nu s-a prezentat pentru a apăra interesele societății creditoare.

Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art.138 lit.a- Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii.

Încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului.

răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.

Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art.3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Simpla constatare a stării de insolvență constituie o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.

Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi.

Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților sau să fi constituit numai o condiție favorabilă producerii acestei stări.

Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. Simpla reprezentare a faptului că prin săvârșirea unei fapte din cele enumerate la art.138 se prejudiciază societatea și creditorii, prin producerea sau numai condiționarea stării de insolvență este suficientă pentru antrenarea răspunderii. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni.

Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006, având un caracter colectiv. Răspunderea poate fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.

Lipsa documentelor contabile și nepredarea acestora administratorului judiciar/lichidatorului poate fi încadrată la lit.d a art.138, angajarea răspunderii făcând-se în condițiile în care membrii organelor de conducere ori supraveghere sau orice altă persoană au contribuit la starea de insolvență a debitoarei. sugerează existența raportului de cauzalitate între faptele personale și prejudiciul suferit de averea debitoarei și implicit de creditori, textul găsindu-și aplicabilitatea și în situația în care fapta a constituit doar o condiție favorabilă pentru realizarea efectului.

Nepredarea documentelor contabile și neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale atestă încălcarea dispozițiilor art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, în condițiile în care corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr.31/1990, care în art.71 stabilește că administratorii sunt solidari răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art.11 din Legea nr.82/1991 a contabilității republicată prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului.

Neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații.

În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor. Raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu se prezumă atâta timp cât există încetarea de plăți și una din faptele enumerate de art.138 din Legea nr.85/2006, prezumția având un caracter juris de jure nefiind posibil a fi răsturnată prin proba contrarie.

Având în vedere sumele mari datorate de debitoare creditoarea a solicitat și instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale administratorului cât și instituirea popririi asigurătorii asupra conturilor bancare ale administratorului societății.

După casarea cu trimitere, judecătorul sindic a administrat noi probe, respective expertize, probe testimoniale, din care a rezultat indubitabil că fostul administrator se face vinovat de pasivul debitoarei.

Față de dispozitivul deciziei cât și de actele depuse la dosar, respectiv raportul de expertiză contabilă efectuat la debitoare rezultă indubitabil că administratorul societății se face vinovat prin actele întocmite de pasivul societății debitoare în cuantum de 2.071.132,20 lei, astfel că în baza art. 138 din Legea nr. 85/2006 din același act normativ, a instituit răspunderea personală a administratorului debitoarei până la acoperirea pasivului în cuantumul menționat anterior.

Împotriva încheierii nr.5366/2008 declarat recurs, solicitând, în principal, casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond pentru administrarea probațiunii necesare justei soluționări a cauzei si pentru validarea dreptului la apărare a intimatului, iar în subsidiar modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii de angajare a răspunderii administratorului intimat, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului recurentul arată că în cauză,s-a administrat si proba cu expertiza contabilă, probă care a fost efectuată de către un expert oficial alături de doi experți asistenți,câte unul pentru fiecare parte,pârât recurent si reclamant creditor intimat.In desfăsurarea expertizei sau solicitat mai multe răspunsuri la obiectiuni cât si pronunțarea instanței pe cererea de recuzare a unor experti.cerere având la bază o anumită stare de dușmănie între intimat si expertul oficial si cel al reclamantei intimate.

În esență criticile pe care le aduce hotărârii; si implicit judecării cauzei pe fond,se circumscriu următoarelor împrejurări:

Nepronuntarea pe cererea de recuzare a expertului oficial si a celui asistent al părții reclamante, cerere de a cărui rezultat depinde si restul probațiunii în apărare. Prin încheierea din data de 18.03.2008 aflată la fila 187, instanța arată că urmează a se pronunța asupra cererii de recuzare menționată, soluție de prorogare care se menține până în data de 6.05.2008. Cu ocazia ședinței ulterioare din 17.06.2008, această problemă nu mai apare în discuția părților si astfel instanța nu se pronunță pe respectiva împrejurare.

Existenta unei contradicții evidente între conținutul minutei si cel al hotărârii pronunțate. ln minută se arată că se admite cererea lichidatorului si se dispune atragerea răspunderii personale a intimatului iar în dispozitivul sentinței se arată că se admite cererea creditorului(fără mențiunea identificării acestuia) si se dispune atragerea răspunderii intimatului. ln condițiile în care lichidatorul nu a solicitat prin cerere proprie atragerea răspunderii intimatului iar minuta reprezintă rezultatul deliberării si pronunțării instanței de fond, nefiind vorba despre o eventuală greșeală materială(aceasta putând exista eventual în conținutul sentinței ca urmare a redactării acesteia,nu în minută),pe de o parte se observă lipsa de identitate între minută si hotărâre(motiv de anulare), iar pe de altă parte se identifică motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.6-Cpc.

Hotărârea atacată cuprinde motivări contradictorii si nereale raportat atât la probele administrate cât si la încadrarea în drept a atragerii răspunderii personale. Mai mult, aceasta nu precizează motivele de fapt si de drept care au stat la baza pronunțării hotărârii si chiar nu face încadrarea în conținutul punctual al articolului 138 atunci când dispune asupra atragerii răspunderii. In aceste condiții, nemotivarea echivalând cu necercetarea fondului, este imposibilă analizarea considerentelor care au stat la baza pronunțării hotărârii. In atare condiții casarea respectivei hotărâri cu trimiterea cauzei spre rejudecare în scopul verificării condițiilor eventuale de atragere a răspunderii personale apare ca fiind justificată.

Așa cum se observă din lecturarea hotărârii,după o apreciere teoretică a condițiilor necesare angajării "in abstracto" a răspunderii organelor de conducere în cadrul procedurii falimentului, instanta fondului face referiri indirecte asupra punctului d din conținutul art.138 din legea insolventei - au ținut contabilitate fictivă,au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.Ceea ce este interesant de observat se referă la împrejurarea reținerii eronate de către instanța de fond a acestui motiv de angajare a răspunderii personale. Astfel se observă că atât în conținutul expertizei oficiale cât în conținutul celei extrajudiciare comandate de către reclamantă obiectivul privind îndeplinirea condițiilor de la punctul d al art.138 din legea insolentei a fost rezolvat în sensul că intimatul nu a ținut contabilitate fictivă, nu au dispărut acte contabile si a ținut contabilitatea în concordantă cu legea. In atare condiții, menționarea conținutului pct.d din art.138 ca si cauză a angajării răspunderii personale este nelegală,acest demers neavând la bază probe din care să reiasă o atare împrejurare.

In situatia în care se va considera în contra mentiunilor evidente din continutul hotărârii în discutie, că de fapt nu pct.d din art.138 stă la baza antrenării răspunderii personale-punct evidentiat de către instanta de fond, hotărârea atacată nici măcar nu identifică vreun alt motiv legal pentru care ar fi justă antrenarea acestei răspunderi, limitându-se la a menționa generic că se îndeplinesc conditiile de la art.138 legea insolventei. ln atare condiții,hotărârea instanței de fond este total nemotivată pe speța în cauză, existând doar mențiuni generice si teoretice privind angajarea răspunderii personale.

Hotărârea este pronunțată cu aplicarea greșită a legii,motiv de recurs bazat atât pe întreaga derulare a probațiunii administrate În cauză cât si pe conținutul acesteia, conținut care evidențiază încălcarea normelor legale în materie. Conform

acestora, hotărârea trebuia este motivată în fapt si în drept fiind necesară particularizarea normelor aplicabile în speța de fapt respectivă. Mai mult,se observă că așa zisa motivare a angajării pe aplicare pct.d din art.138 este în totală contradicție cu toate probele administrate inclusiv cu cele tehnice,fiind astfel o hotărâre care nu are la bază vreun material probator.

O altă împrejurare faptică neevidentiată de către instanța de fond si care astfel valoarea unei adevărate încălcări a legii aplicabile în materie o reprezintă angajarea răspunderii intimatului pentru întreaga sumă solicitată de creditor. O atare soluție o consideră recurentul ca fiind legală dacă ne raportăm atât la probele parțiale administrate în cauză cât si la lipsa unor mențiuni privind incidenta unor împrejurări străine de fapta intimatului(criza medicamentelor si imposibilitatea intimatului de recuperare a debitelor de la stat-împrejurare la fel de esențială si de negativă ca si cea creată de diferențele de curs valutar,care nu au fost luate în calcul de instanța de fond).

Hotărârea atacată este nelegală si pentru motivul că nu se sprijină pe dovezi

si pe argumente concrete limitându-se a realiza doar trimiteri vagi si neclare, fără a menționa expres care este fapta sau care sunt acțiuni/inacțiunile intimatului de natură a evidenția vinovăția acestuia în administrarea respectivei societăți.

In finalul judecării pe fond, în mod cu totul nelegal instanța de fond nu s-a pronunțat pe recuzarea experților si chiar dacă a admis anterior necesitatea verificării si acelor scripte si a împrejurărilor generate de acestea(în apărarea poziției intimatului)înlătură nejustificat si nemotivat în nici un fel mai sus menționata apărare.

După cum s-a precizat în conținutul expertizei de specialitate,administratorul nu a folosit bunurile sau creditele societății în interes propriu,evidenta contabilă a fost ținută în conformitate cu legea, neexistând o contabilitate fictivă. In discuție rămâne problema legalității deciziilor luate de către administrator si cea privind calitatea administrării societății.

Conform probelor de la dosar,alături de părerile exprimate tangential de către experții contabili,deciziile luate de către administrator pe parcursul derulării activității societății debitoare nu pot fi considerate ca fiind nelegale, neexistând nici un indiciu că acesta ar fi . legea cu privire la conținutul deciziilor luate. lnclusiv vânzarea autoturisme lor la nivelul valorii reziduale a reprezentat o decizie legală,atâta timp cât la acea dată,legea permitea o atare hotărâre, împrejurare menționată distinct de către experții din cauză.

De analizat ar rămâne astfel doar calitatea managementului desfășurat de către administrator. Analiza managementului realizat de către conducătorul societății debitoare nu reprezintă în sine o condiție pentru angajarea răspunderii sale personale,atâta timp cât deciziile luate în derularea acestui management sunt conforme cu legea. Cu alte cuvinte, un management prost un este neapărat un motiv în sine pentru angajarea răspunderii personale. Această situație este mai pregnantă atunci când managementul este neperformant dar deciziile au fost luate cu respectarea legii si au concurat si alte împrejurări exterioare la starea de încetare de plăți.

Practic,anumite decizii ale administratorului pârât pot fi categorisite ca fiind neperforate, dar ele în sine nu au dus în mod direct la starea de încetare de plăti în care s-a aflat societatea. La această stare de fapt si de drept au concurat mai mulți factori,factori independenți de atitudinile administratorului si se referă la criza medicamentelor, criză de notorietate publică si care a afectat în mod direct încasarea preturilor la medicamentele vândute deja către stat. Atunci când distribuitorul( ) nu-si poate primi banii pentru medicamentele deja vândute, nici importatorul(societatea debitoare)nu își încasează banii si la rândul ei nu poate plăti către creditor-societatea exportatoare. Si asta mai ales în situația în care singurul colaborator al societății debitoare era societatea societatea distribuitoare a medicamentelor importate.

Intimata F N LA prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului, încheierea recurată fiind legală și temeinică și are o deplină fundamentare în înscrisurile administrate în probațiune.

Examinând recursul instanța reține următoarele:

Cauza dedusă judecății are ca obiect cererea de antrenare a răspunderii administratorului judiciar al debitoarei - SRL C-N, numitul.

Cererea fost formulată de creditoarea F N LA debitoarei - EXPERT SRL la data de 26.03.2004, fiind întemeiată pe prevederile art. 124 alin. 1 lit. a,b,c,e și f din Legea nr. 64/1995, în prezent art. 138 alin. 1 lit. a, b, c, e și f din Legea nr. 85/2006.

În minuta hotărârii judecătorul sindic se pronunță pe cererea lichidatorului în sensul că admite cererea acestuia și dispune atragerea răspunderii materiale fostului administrator al debitoarei, în timp ce în dispozitivul aceleiași hotărâri se pronunță asupra cererii creditoarei de atragere a răspunderii materiale a fostului administrator.

Comparând cele două aspecte, rezultă o contrarietate între minuta și dispozitivul încheierii comerciale nr. 5366/23.12.2008.

Potrivit art. 258 Cod proc.civ. după ce s- întrunit majoritatea, se va întocmi de îndată dispozitivul hotărârii care se pronunță în ședință publică și se consemnează într-un registru special ținut de către instanță.

Potrivit art. 261(1) și (6) Cod proc.civ. "Hotărârea se dă în numele legii și cuprinde dispozitivul".

Deci între minută și dispozitiv există o neconcordanță, orice neconcordanță între cele două elemente echivalează cu revenire asupra părerii exprimate cu ocazia deliberării și contravine prevederilor art. 258(3) Cod proc.civ. conform cărora " după pronunțarea hotărârii nici un judecător nu poate reveni asupra părerii sale. Neconcordanța dintre minuta întocmită cu ocazia pronunțării și dispozitivului hotărârii atrage nulitatea.

Potrivit art. 261(1) și 5 Cod proc.civ. "hotărârea va cuprinde și arătarea motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților".

Prin articolul sus citat s- consacrat principiul general potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, judecătorul având datoria să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și- format convingerea.

Instanța de recurs este obligată să verifice din oficiu legalitatea hotărârii atacate cu privire la oricare din motivele prevăzute de lege. Dar pentru putea exercita controlul judiciar, hotărârea atacată trebuie să cuprindă, între altele, temeiul de drept și de fapt care format convingerea primei instanțe, precum și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților.

În cauză judecătorul sindic s- limitat la a face referire teoretică referitoare la răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006, considerând că fostul administrator se face vinovat de prejudiciul debitoarei, fără însă a arăta în concret ce fapte prevăzute de articolul de lege sus citat au fost săvârșite și în ce constau acele fapte.

Prin modul de redactare hotărârii se constată că aceasta nu cuprinde motivele de drept și de fapt care au format convingerea instanței, astfel că nu se poate practic verifica legalitatea hotărârii de către instanța de recurs, după cum nu s- soluționat punctual cererea creditoarei sub aspectul fiecărui text de lege invocat.

Dată fiind contradictorialitatea dintre minuta și dispozitivul hotărârii, dat fiind faptul că hotărârea este nemotivată, în baza art. 304 (7) și 312 (3) Cod proc.civ. se va casa hotărârea și se va trimite cauza spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, judecătorul sindic urmează să-și motiveze hotărârea ce o va pronunța, cu arătarea temeiurilor de drept și de fapt pe care își sprijină soluția și să soluționeze toate cererile formulate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul împotriva încheierii comerciale nr. 5366 din 23.12.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 07.04.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - --- - -

Red. dact. GC

3 ex/05.05.2009

Jud.primă instanță:

Președinte:Danusia Pușcașu
Judecători:Danusia Pușcașu, Andrei Axente Irinel, Claudia

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1318/2009. Curtea de Apel Cluj