Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1358/2009. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.1358/COM.

Ședința publică din data de 22 octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ecaterina Grigore

JUDECĂTOR 2: Adriana Pintea

JUDECĂTOR 3: Claudiu Răpeanu

GREFIER - - -

Pe rol soluționarea recursului comercial declarat de recurenta creditoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - cu sediul în B, sect.1,--11, împotriva sentinței civile nr.2380/03.04.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL - cu sediul în C,-, -.22, jud. C, număr de ordine în registrul comerțului J -, cod de identificare fiscală - - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR CC - cu sediul în C,-, jud. C și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI - cu sediul în C,-, jud. C, având ca obiect procedura insolvenței Art. 131 din Legea 85/2006.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp. art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.

Curtea, constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare, luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

CURTEA

Debitoarea SC "" SRL a solicitat Tribunalului Constanța - Secția comercială deschiderea procedurii simplificate de faliment.

Prin încheierea nr. 2619/com/22.09.2008, judecătorul sindic a admis cererea debitoarei, a dispus deschiderea procedurii simplificate de faliment și desemnareaCCîn calitate de lichidator judiciar.

În exercitarea atribuțiilor sale, practicianul în insolvență nu a identificat în patrimoniul debitoarei bunuri mobile sau imobile iar creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B nu a avansat sume de bani pentru acoperirea cheltuielilor administrative.

În aceste condiții s-a dispus închiderea procedurii insolvenței în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 prin sentința civilă nr. 2380/03.04.2009.

Soluția a fost atacată cu recurs de către creditoarea AVAS.

Prin motivele de recurs se arată că procedura insolvenței a fost închisă în mod greșit, fără ca lichidatorul să apeleze la prerogativa oferită de art. 138 din lege. în condițiile în care speța se înscrie perfect în sfera de aplicare a acestui articol.

Recurenta mai arată că nu putea avansa sume de bani pentru continuarea procedurii, creanța dificil de recuperat mărindu-se în acest mod. de către creditori a sumelor necesare continuării procedurii nu putea fi "amendată" cu închiderea procedurii potrivit art. 131 din legea nr. 85/2006, legea neprevăzând acest aspect. Procedura putea fi continuată prin atragerea răspunderii administratorilor, lichidatorul judiciar fiind obligat să caute modalități de recuperare a creanțelor. De asemenea, fondurile necesare continuării procedurii puteau fi obținute așa cum s-a procedat în cazul onorariului lichidatorului judiciar, prin aplicarea art. 4 alin. 4 din legea nr. 85/2006.

În drept se invocă art. 304 pct 9 și art. 3041.pr.civ, legea nr. 85/2006.

Recursul a fost respins pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 131 din legea nr. 85/2006: În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".

Judecătorul sindic își poate exercita rolul activ numai în limitele sesizării, în speță fiind sesizat cu o cerere de închidere a procedurii insolvenței și nu cu o cerere de atragere a răspunderii administratorului societății debitoare, pentru a administra probe care să identifice întrunirea cumulativă a condițiilor legale pentru atragerea răspunderii.

În consecință, judecătorul sindic era dator doar să verifice întrunirea cerințelor art. 131 din legea insolvenței pentru a putea dispune asupra închiderii procedurii, în condițiile în care contestația AVAS susținea doar necesitatea formulării unei cereri de atragere a răspunderii în temeiul art. 138 din legea insolvenței, fără ca instanța să fi fost sesizată cu o astfel de cerere.

Condițiile cerute de acest text de lege sunt îndeplinite. Astfel, lipsa bunurilor ce ar putea fi valorificate rezultă din înscrisurile depuse la dosar.

Lipsa refuzului creditoarei de a avansa sumele necesare acoperirii cheltuielilor administrative poate fi interpretat și în sensul lipsei ofertei de a avansa sumele corespunzătoare, aceasta din urmă fiind și interpretarea textului mai sus citat, creditorii fiind aceia care trebuie să se ofere iar lipsa unei oferte face aplicabile prevederile art. 131 din legea nr. 85/2006. Lipsa ofertei creditorilor de a avansa sumele necesare acoperirii cheltuielilor administrative alăturat lipsei bunurilor în averea debitoarei, reprezintă condițiile cumulative expres prevăzute de lege, în prezența cărora sunt aplicabile prevederile art. 131 din legea insolvenței.

Textul art. 131 din legea insolvenței exclude aplicarea art. 4 alin. 4 amintit de către recurentă.

Fondul de lichidare se constituie potrivit art. 4 alin. 6 din legea nr. 85/2006 iar plata din acest fond are un caracter de excepție și vizează cheltuielile procedurii efectuate până la un moment dat. Pentru o eventuală continuare a procedurii devin aplicabile prevederile art. 131, creditorii putând avansa sumele necesare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurenta creditoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - cu sediul în B, sect.1,--11, împotriva sentinței civile nr.2380/03.04.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL - cu sediul în C,-, -.22, jud. C, număr de ordine în registrul comerțului J -, cod de identificare fiscală - - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR CC - cu sediul în C,-, jud. C și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI - cu sediul în C,-, jud., ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 22 octombrie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

Grefier,

Red.jud.hot.Th.Th.

Red.jud.dec.

20.11.2009

Președinte:Ecaterina Grigore
Judecători:Ecaterina Grigore, Adriana Pintea, Claudiu Răpeanu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1358/2009. Curtea de Apel Constanta