Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 137/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr. 1,-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 137
Ședința publică de la 10 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Cibu
JUDECĂTOR 2: Gilica Popescu
JUDECĂTOR 3: Olimpia Maria
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICATEA ACTIVELOR STATULUI- B împotriva Sentinței nr. 806/F din 14 octombrie 2009 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara în dosarul nr. - (1322/2005).
La apelul nominal s-a prezentat avocat - pentru intimații pârâți -, G și -, fiind lipsă restul părților..
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, constatându-se că la dosar s-a depus întâmpinare din partea intimaților pârâți G, și.
Mandatarul intimaților pârâți declară că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri de formulat, curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatarul intimaților pârâți solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele expuse în întâmpinare.
Învederează instanței că motivele de recurs invocate de creditoare, cu trimitere la art. 304 pct. 7 și 9 pr.civ. nu sunt fondate. Prima instanță a reținut în mod corect, pe baza probelor de la dosar, că nu există motive pentru atragerea răspunderii pârâților. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 806/F/2009, pronunțată de judecătorul sindic al Tribunalului Hunedoara, a fost respinsă cererea formulată de lichidatorul judiciar SP Insolvență H, împotriva pârâților G, și, pentru antrenarea răspunderii patrimoniale în calitate de administratori ai debitorului SC SRL
-a fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar SP Insolvență și pe cale de consecință, n temeiul art. 132 alin. 2 din Legea privind procedura insolventei, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitorului SC SRL, cu sediul social în H,-, jud. H, înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Hunedoara sub nr.J-, CUI - și radierea debitorului din registrul comerțului.
Pentru a se pronunța această sentință, judecătorul sindic a reținut că n timpul desfășurării procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar a făcut demersuri pentru a putea intra în posesia actelor contabile ale debitoarei, însă acestea nu au mai fost găsite la sediul acesteia, și nu s-au identificat bunuri aparținând averii debitoarei.
S-a arătat că, potrivit art. 138 din Legea 85/2006, răspunderea organelor de conducere pentru pasivul societății debitoare se poate antrena în cazul săvârșirii faptelor limitativ prevăzute de textul de lege menționat și numai dacă faptele respective au determinat starea de insolvență a debitoarei.
S-a motivat că atragerea acestei răspunderi implică îndeplinirea cerințelor art. 129 Cod procedură civilă coroborate cu dispozițiile comune în materia răspunderii civile delictuale, respectiv art. 998, 999 Cod civil, astfel încât creditorul sau lichidatorul judiciar este dator să probeze, conform art.1169 civ, săvârșirea faptei ilicite determinate, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și cuantumul pagubei produse ca urmare a delictului comercial.
Judecătorul sindic a apreciat că nu s-a dovedit că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă sau că a făcut să dispară actele contabile ori bunurile debitoarei, iar lichidatorul judiciar nu a dovedit săvârșirea de către pârât a faptei delictuale care să conducă nemijlocit la prejudicierea averii debitoarei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului-S, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a fostelor organe de conducere ale debitoarei.
În dezvoltarea motivelor de recurs arată că fostele organe de conducere sunt vinovate de fapta prevăzută de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 potrivit căruia răspunderea administratorilor se poate dispune dacă au ținut contabilitatea fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Arată că, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității revine administratorilor, care au obligația gestionării patrimoniului. În conformitate cu dispozițiile art. 1080 alin. 1 cod civil coroborate cu art. 1600 Cod civil, devine operativ criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.
Susține că prejudiciul produs există, constând în însăși creanța cedată de CAS H către AVAS, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.
A concluzionat arătând că art. 138 din Legea nr. 85/2006 stabilește că, prin săvârșirea de către administrator a unei din faptele prevăzute la acest articol, se va angaja răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
Analizând recursul declarat sub aspectul motivelor invocate se consideră că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi mai jos expuse.
Prin hotărârea atacată s-a respins cererea formulată de lichidatorul judiciar SC Insolvență prin care s-a solicitat antrenarea răspunderii pârâților în calitate de administratori ai SC SRL. Pentru a pronunța această hotărâre, în esență, pe baza probelor dosarului, instanța a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii organelor de conducere conform art. 138 din Legea nr. 85/2006 raportat la art. 998, 999 civ. Instanța a reținut că răspunderea instituită potrivit textului citat nu este o răspundere obiectivă, ci fiind una bazată pe culpă, trebuie dovedite, pe lângă culpă, și fapta ilicită, prejudiciul și raportul de cauzalitate.
În mod corect instanța a reținut că din probele dosarului nu rezultă că pârâții cu vinovăție au săvârșit fapte care să ducă societatea la încetarea de plăți, așa cum s-a cerut în acțiunea introductivă. Deși lichidatorul în cerere făcuse trimitere la art. 138 lit. a, c f și g din Legea nr. 85/2006, nu a făcut nicio dovadă din care să rezulte că pârâții au folosit banii societății în interes propriu, că au dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea societatea la încetarea de plăți sau că au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri în scopul întârzierii încetării de plăți, astfel încât, instanța, în mod legal și temeinic a respins cererea.
Critica adusă sentinței pronunțate, cu trimitere la art. 304 pct. 7 pr.civ. în sensul că s-ar baza pe motive contradictorii sunt străine de natura pricinii, nu are un temei. De altfel, recurenta nici nu indică acele motive contradictorii sau străine la care face trimitere textul citat întrucât ele nu există, motivarea hotărârii fiind explicită și bazându-se pe analiza motivelor cererii de antrenare a răspunderii, precum și la faptul că lichidatorul nu a produs probe cu care să susțină antrenarea răspunderii.
Critica referitoare la greșita aplicare a legii cu trimitere la art. 304 pct. 9 pr.civ. nu își are fundament, chiar dacă recurenta consideră că nu s-a ținut seama de o serie întreagă de dispoziții legale, cu trimitere la dispozițiile art. 73 alin. 1 lit. c și art. 73 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, precum și art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991 privind organizarea și ținerea contabilității.
Este adevărat că organele de conducere au obligația să țină registrele prevăzute de lege (art. 177 din Legea nr. 31/1990), lucru care s-a și întâmplat, recurenta neaducând probe contrare sub acest aspect. Administratorii, fiind cei care gestionează activitatea societății, au un mandat special, dar în temeiul prevederilor legii societăților comerciale și nu ale dispozițiilor civile (art. 1540 civ.). Nici trimiterea la mandatul comercial (art. 374 com.), care este oneros împreună cu răspunderea specială pe care o reglementează și care pune la îndemâna creditorilor mijloacele juridice pentru a-și recupera creanțele, nu are vreo justificare atâta vreme cât acțiunea în răspundere a fost întemeiată pe dispozițiile legii insolvenței și nu ale altor texte la care face trimitere recurenta, cum ar fi Decretul nr. 31/1954.
Față de probele de mai sus, prezentul recurs este nefondat, urmând a fi respins în baza art. 312 al. 1 Cod proc.civilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul formulat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinței nr. 806/14.10.2009 a Tribunalului Hunedoara.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 10.02.2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Th.-8 ex/17.03.2010.
Jud fond
Președinte:Ioan CibuJudecători:Ioan Cibu, Gilica Popescu, Olimpia Maria
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
