Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1011/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1011/2009
Ședința publică de la 18 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Irimie
JUDECĂTOR 2: Mircea Noșlăcan
JUDECĂTOR 3: Nicolae Durbacă
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de creditorii și LEASING B împotriva Sentinței comerciale nr. 273/F din 24 iunie 2009 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Alba În dosar nr-.
La apelul nominal, făcut în cauză, s-a prezentat recurenta creditoare Leasing B prin avocat, fiind lipsă restul părților.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, grefierul de ședință învederând că recursurile nu sunt timbrate și faptul că citația emisă pentru recurenta creditoare Leasing B a fost restituită cu mențiunea "destinatar mutat" însă, prin prezența avocatului său, se acoperă lipsa de procedură.
Avocat depune la dosar împuternicire avocațială în reprezentarea recurentei creditoare Leasing
Învederează instanței că procedura de citare nu a fost îndeplinită cu Leasing B, că prin prezența sa se acoperă această lipsă, însă nu a știut că trebuie să timbreze recursul. Solicită acordarea unui termen pentru a complini lipsa taxei de timbru. Precizează, de asemenea, că sediul ales al Leasing este în B, nr. 6-8, Sector 6 Solicită ca termenul să fie acordat după luna ianuarie 2010.
Instanța, pune în vedere avocatului recurentei Leasing A să achite taxa de timbru în sumă de 19,50 lei și timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei până la sfârșitul dezbaterilor.
Avocatul recurentei arată că, potrivit legii privind taxele de timbru, taxa de timbru se plătește la sediul debitorului. Aceasta urmează să se facă prin virament bancar și nu are posibilitatea să o achite la termenul de azi.
Instanța, deliberând, respinge cererea de amânare formulată de avocatul recurentei Leasing A în vederea achitării taxei de timbru, iar în măsura în care își vor îndeplini această obligație la termenul de azi, instanța se va pronunța.
Avocatul recurentei stăruie asupra aspectului necunoașterii acestei obligații.
Instanța, lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitate recurentei creditoare, Leasing A prin avocatul său, să timbreze recursul cu taxele menționate.
La reluarea cauzei, la apelul nominal s-a prezentat recurenta creditoare Leasing B prin avocat, fiind lipsă restul părților.
Avocatul recurentei Leasing A depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 19,50 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei. Declară că nu are alte cereri de formulat.
Instanța din oficiu, invocă excepția netimbrării recursului formulat de recurentul și, nefiind alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Avocatul recurentei creditoare Leasing B solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, modificarea în parte a sentinței comerciale nr. 273/F/2009 în sensul înscrierii Leasing A la masa credală aar estului ratelor de leasing, conform contractului de leasing denunțat. Arată că, potrivit art. 86 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, denunțarea contractului de leasing este asimilat unei declarații de creanță. Depune concluzii scrise.
În ce privește recursul declarat de, lasă la aprecierea instanței.
Curtea reține cauza în pronunțare, în ce privește recursul formulat de creditorul pe excepția netimbrării recursului.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința nr. 273/F/24.06.2009 judecătorul sindic din dosar nr- al Tribunalului Alba privind pe debitorul SC " " SRL a admis în parte contestația formulată de creditorul SC " Leasing " SA B și a dispus înscrierea acestuia în tabelul creditorilor cu suma de 9.490,74 lei.
Prin aceeași hotărâre s-a respins contestația creditorului împotriva înscrierii în tabel a creanței SC " " SRL.
Pentru a pronunța această soluție judecătorul sindic a reținut că, creditorul SC " Leasing " SA a fost înscris în tabelul preliminar cu suma de 5.922,62 lei reprezentând contravaloarea ratelor scadente. Debitul restant, la data deschiderii procedurii era în sumă de 6743,93 lei, însă administratorul social a efectuat o plată către această creditoare la data de 14.01.2009, suma achitată fiind de 821,31 lei.
Referitor la ratele nescadente existente în baza celor două contract de leasing s-a reținut că, creditorul a comunicat administratorului judiciar o notificare cu privire la exercitarea dreptului de opțiune cu privire la menținerea sau denunțarea celor două contracte de leasing. Prin adresa din data de 16.03.2009 administratorul judiciar al debitoarei a comunicat creditoarei menținerea contractului de leasing nr. 10178/27.10.2005 și denunțarea contractului de leasing nr. 15674/22.11.2007, astfel că la data de 30.03.2009 a fost predat creditoarei autoturismul Mercedes Benz. Ca atare, contractul de leasing nr.10178/27.10.2005 fiind menținut, acesta își produce în continuare efectele, deci și debitoarea trebuie să-și execute obligația de plată a ratelor de leasing. În consecință, în baza dispozițiilor art. 64 alin.4 din Legea nr. 85/2006 creditoarea este îndreptățită să fie înscrisă la masa credală și cu suma de 9.490,74 lei reprezentând ratele de leasing prevăzute în scadențar până la finalizarea contractului.
Cât privește contractul de leasing nr. 15674/22.11.2007 s-a reținut ca nefiind aplicabile în cauză dispozițiile art. 15.7 din contract conform cărora restituirea obiectului leasingului în cazul rezilierii contractului de către locator nu îl scutește pe utilizator de obligația de plată integrală a ratelor, întrucât în cauză nu este îndeplinită această condiție, respectiv de a se dispune rezilierea contractului de către locator. De altfel, se arată în hotărâre, chiar creditorul prin contestația formulată a arătat că nu a procedat la rezilierea contractului, acesta fiind denunțat de administratorul judiciar al debitoarei.
Cât privește contestația formulată de creditorul împotriva creanței SC " " SRL s-a apreciat ca fiind nefondată în condițiile în care creanța acesteia rezultă din Ordonanța nr. 73/COM/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-, rămasă irevocabilă prin respingerea cererii de anulare în dosar nr-.
Împotriva acestei soluții au declarat recurs și SC " Leasing " SA
Recurentul nu s-a supus obligației de a plăti suma de 19,5 lei cu titlu de taxă de timbru și 0,15 lei timbru judiciar astfel că recursul acestuia va fi anulat ca netimbrat în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.
În recursul său creditorul SC " Leasing " SA solicită modificarea sentinței în sensul înscrierii sale în tabelul creanțelor cu suma de 134.145,90 lei în ordinea de prioritate prevăzută de art. 123 pct. 7 din Legea nr. 85/2006.
În motivarea recursului se invocă interpretarea greșită de către judecătorul sindic a dispozițiilor art. 15.7 din contractul de leasing nr. 25674/22.11.2007 sens în care se arată că părțile au stabilit de comun acord că utilizatorul, respectiv debitorul este obligat la plata integrală a ratelor de leasing până la sfârșitul contractului, rate ce devin integral scadente la data rezilierii contractului, a penalităților aferente și după caz a daunelor interese.
În susținerea aceluiași punct de vedere sunt invocate inclusiv dispozițiilor art. 86 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 care prevăd de asemenea că în cazul denunțării unui contract, o acțiune pentru despăgubiri poate fi introdusă de către contractant împotriva debitorului.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate din perspectiva prezentului recurs se constată că nu este fondat.
Într-adevăr, în mod întemeiat a reținut judecătorul sindic că recurenta nu se poate prevala de dispozițiile art. 15.7 din contractul de leasing întrucât acest text de lege are în vedere cuantumul despăgubirilor (a pretențiilor) datorate de utilizator în cazul denunțării contractului de către locator, potrivit art. 15.3 din contract, ceea ce nu este cazul în speță, lucru necontestat de către recurentă.
în cauză a dispozițiilor mai sus menționate nu înseamnă lipsirea contestatorului recurent de posibilitatea recuperării prejudiciului însemnând plata ratelor datorate, penalități ori alte daune interese, aceasta având la dispoziție calea dreptului comun.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Anulează drept netimbrat recursul declarat de creditorul împotriva sentinței comerciale nr. 273/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Alba în dosarul nr-.
Respinge recursul declarat de creditoarea LEASING SA B împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 18.12.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. NM.
Th.
Ex. 6/19.01.2010
Jud fond
Președinte:Marius IrimieJudecători:Marius Irimie, Mircea Noșlăcan, Nicolae Durbacă
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|