Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1381/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 1381
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008
PREȘEDINTE: Mariana Moț
JUDECĂTOR 2: Tudora Drăcea
JUDECĂTOR 3: Maria Necșulescu
GREFIER - - -
Pe rol judecarea recursului declarat de creditoarea AVAS B împotriva sentinței nr.483 din 27 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL C J- CUI R- prin lichidator EXPERT COM C și intimata creditoare DGFP D, având ca obiect procedura insolvenței închidere procedură insolvență.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata debitoare prin lichidator, reprezentat de consilier juridic, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Consilier juridic, pentru lichidatorul intimatei debitoare, depune întâmpinare.
Nemaifiind formulate alte cereri, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente.
Consilier juridic, pentru lichidatorul intimatei debitoare, solicită respingerea recursului, arătând că nu există o dispoziție legală care să prevadă formularea în prealabil a unei acțiuni întemeiate pe art.138, ca și condiție de admisibilitate a unei cereri de închidere a procedurii. Susține că nu a putut fi desemnat comitetul creditorilor și arată că temeiul de drept al cererii de închidere a procedurii l-a reprezentat art.131 din Legea 85/2006 și nu art.132, iar continuarea procedurii nu ar fi putut fi posibilă, în condițiile în care niciun creditor nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare.
CURTEA
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința nr.483 din 27 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr-, a fost admisă cererea lichidatorului judiciar EXPERT COM
În temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 s-a dispus închiderea procedurii insolvenței privind pe debitoarea SC SRL C și radierea acesteia din registrul comerțului.
În temeiul art. 135 din Legea 85/2006 s-a dispus notificarea hotărârii de închidere a procedurii DGFP D, ORC de pe lângă Tribunalul Dolj pentru efectuarea din oficiu a mențiunii.
În temeiul art. 136 din legea nr. 85/2006 s-a dispus descărcarea de orice îndatoriri și responsabilități a participanților la procedură.
În temeiul art. 4 din Legea nr. 85/2006 s-a dispus plata din fondul de lichidare a cheltuielilor de procedură efectuate cu sume avansate de lichidatorul judiciar și a remunerației acestuia, în valoare de 7751,99 lei.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
La data de 27 iunie 2008, lichidatorul judiciar al debitoarei SC SRL Cas olicitata închiderea procedurii insolvenței împotriva acestuia.
În motivarea cererii s-a arătat că societatea nu are bunuri care să fie lichidate iar creditorii, deși notificați privind posibilitatea de a avansa sume pentru continuarea procedurii, nu și-au manifestat această intenție.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța a constatat că lichidatorul judiciar nu a descoperit bunuri ale debitoarei care să fie valorificate în cadrul procedurii și că, pe de altă parte, creditorii nu sunt interesați în continuarea acesteia.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea AVAS B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Susține recurenta creditoare AVAS B că în mod greșit s-a dispus închiderea procedurii atâta timp cât nu s-a formulat o cerere de atragere a răspunderii în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006.
De asemenea, nu au fost respectate nici dispozițiile art. 129 din aceeași lege în sensul că raportul final nu a fost comunicat creditorilor. Mai arată recurenta că răspunderea administratorilor sociali, în sensul obligării reparării prejudiciului cauzat, își are temeiul în răspunderea delictuală, invocând totodată și dispozițiile art. 72 din Legea nr. 31/1990 R potrivit cărora obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat. Prin urmare culpa administratorului falitei este prezumată.
Față de cele arătate recurenta creditoare susține că măsura închiderii procedurii este prematură.
Curtea analizând recursul, prin prisma motivelor invocate, în raport de dispozițiile art. 304 și 3041Cod procedură civilă constată că acesta nu este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 " în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul - sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea din registrul în care este înmatriculat".
Prin urmare, măsura intervine indiferent de felul creanțelor sau izvorul acestora, chiar dacă persoana îndreptățită nu a fost înștiințată.
În speță, cererea privind închiderea procedurii formulată de lichidator are caracterul unui raport final atâta timp cât evidențiază demersurile efectuate de acesta în vederea identificării bunurilor și a fost notificată creditorilor.
În ceea ce privește formularea cererii întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că nici acest motiv de recurs nu este fondat.
Potrivit acestui text de lege are calitate procesuală activă în formularea unei astfel de cereri doar administratorul judiciar sau lichidatorul. De asemenea, alineatul 3 al art. 138 atribuie calitate procesuală activă comitetului creditorilor care " poate cere judecătorului - sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin 1 dacă administratorul judiciar sau lichidatorul au omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică, ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alineatul 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alineatul 1 amenință să se prescrie".
Rezultă așadar, că judecătorul -sindic nu poate formula o cerere privind antrenarea organelor de conducere sau supraveghere, ci comitetul creditorilor este acela care, dacă constată pasivitatea lichidatorului, poate solicita autorizarea pentru introducerea unei astfel de cereri. În aceste condiții nimic nu o împiedica pe recurenta creditoare să solicite convocarea comitetului creditorilor în care să hotărască oportunitatea solicitării avizului judecătorului - sindic pentru introducerea unei cereri întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Este adevărat că dispozițiile art. 138 instituie o prezumție de vinovăție în unele din cazurile expres și limitativ prevăzute ce pot constitui temei al antrenării răspunderii, însă prezumția este relativă și poate fi răsturnată de oricare dintre părți, dar aceasta numai cu ocazia judecării unei astfel de cereri. În speță, în lipsa unei cereri întemeiată pe dispozițiile art. 138 nu se pot analiza aspectele invocate în acest sens prin motivele de recurs.
Față de cele arătate mai sus, Curtea constată că recursul este nefondat și urmează să-l respingă potrivit dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea AVAS B, sector 1,--11 împotriva sentinței nr.483 din 27 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL C J- CUI R- prin lichidator EXPERT COM C, nr.30, D și intimata creditoare DGFP D, C,-,
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Octombrie 2008.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
Red.jud.MM/ex5/03.11.2008
Jud.fond
Tehnored.NB/
28 Octombrie 2008
Președinte:Mariana MoțJudecători:Mariana Moț, Tudora Drăcea, Maria Necșulescu
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|