Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 139/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 139
Ședința publică de la 13 februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Irimie
JUDECĂTOR 2: Mircea Noșlăcan
JUDECĂTOR 3: Nicolae Durbacă
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de AVAS B și DGFP H împotriva Sentinței nr. 734/F/2008 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, având în vedere actele dosarului și împrejurarea că s-a solicitat judecarea și în lipsa părților, conform art. 242 alin. 2.pr.civ. lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față,
Constată că prin sentința nr.734/F/15.- pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Hunedoaraa fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar SP ACTIV EXPERT D, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC SRL P, a fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități și s-a respins cererea de antrenare a răspunderii formulată de lichidatorul judiciar, aprobându-se plata din fondul unic către acesta a sumei de 2.500 lei reprezentând remunerație și cheltuieli de lichidare.
Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut următoarele:
Conform art. 137 din fosta Lege nr. 64/1995 răspunderea organelor de conducere pentru pasivul societății debitoare se poate antrena în cazul săvârșirii faptelor limitativ prevăzute de textul de lege menționat și numai dacă faptele respective au determinat starea de insolvență a debitoarei.
Aplicarea prevederilor art. 137 din Legea nr. 64/1995 implică îndeplinirea cerințelor art. 129.pr.civ. și, prin urmare, dreptul creditorului sau al lichidatorului judiciar, de a cere altor persoane decât societatea debitoare să achite creanțele, trebuie să izvorască dintr-un fapt a cărui comitere se dovedește prin probe administrate nemijlocit în procedura jurisdicțională.
Așa fiind, rezultă că, la fel ca în cazul răspunderii delictuale întemeiată pe art. 998, 999.civ. și în ipoteza răspunderii delictuale comerciale reglementate de art. 137 din Legea nr. 64/1995, creditorul sau lichidatorul judiciar este dator să probeze săvârșirea faptei ilicite determinate, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și cuantumul pagubei produse datorită delictului comercial.
Această concluzie se impunea având în vedere că art. 998-999.civ. și art. 137 din Legea nr. 64/1995 nu instituie o prezumție de culpă în sarcina administratorului.
Creditoarea s-a limitat la a invoca, în susținerea cererii, prezumția vinovăției pârâtului întemeiată pe nepredarea actelor.
Chiar în acea situație prezumția era relativă și generală și trebuia completată cu probe administrate nemijlocit în instanță, care să dovedească raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, lucru pe care lichidatorul nu l-a făcut.
Creditoarea nu a solicitat și nu a propus probe în instanță în susținerea cererilor sale întemeiată pe prevederile art. 137 alin.1 din Legea nr. 64/1995.
Judecătorul sindic a apreciat că nu s-a dovedit că pârâta a ținut o contabilitate fictivă sau că a făcut să dispară actele contabile ale debitoarei.
Judecătorul sindic a apreciat că, în speță, creditoarea DGFP H și lichidatorul judiciar nu au dovedit săvârșirea de către pârâtă a faptei delictuale care să conducă nemijlocit la prejudicierea averii debitoarei.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs creditoarele AVAS B și DGFP H, solicitând modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a fostelor organe de conducere ale debitoarei.
În dezvoltarea motivelor de recurs creditoarele AVAS B și DGFP H susțin că simplul fapt al neținerii de către administratorul debitoarei al contabilității conform legilor contabile atrage răspunderea acestuia deoarece nu există posibilitatea de a analiza activul patrimonial, modul în care a fost gestionat, modul în care au fost respectate dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor sau dacă s-au efectuat unele transferuri patrimoniale și în ce condiții.
Recurentele mai învederează că, în speță, nu sunt aplicabile regulile răspunderii civile delictuale, ci cele de pe temeiul răspunderii contractuale, unde culpa administratorului falitei ar fi prezumată potrivit art.1082 cod civil raportat la art.138 din Legea nr.85/2006.
Mai susțin că prejudiciul produs constă în însăși creanța cedată de CAS H către AVAS, având caracter cert și nefiind recuperată.
În drept se invocă art.299 - 316 Cod pr.civilă, Legea nr.85/2006 și art.304 pct.5,7 și 9 Cod civilă.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de cele două creditoare, raportat la probele dosarului și dispozițiile legale aplicabile în cauză, curtea de apel constată că recursurile sunt neîntemeiate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Nu poate fi primită critica recurentelor privitoare la faptul că simplul fapt al neținerii contabilității atrage automat angajarea răspunderii administratorului falitei, o atare soluție făcând abstracție de dispozițiile din capitolul IV al Legii nr.85/2006 (art.138 - 142) care instituie o răspundere subiectivă limitată la fapte și persoane anume determinate, în condiții expres prevăzute în textul legii.
Curtea nu își poate însuși nici susținerea recurentelor că faptele imputate pârâtului pot fi săvârșite cu intenție sau din culpă, cu privire la fiecare dintre aceste fapte necesitatea formei de vinovăție a intenției respectiv a unei intenții de fraudare a legii, fiind evidentă.
Astfel, cu privire la fapta de neținere a contabilității în conformitate cu legea imputată pârâtului în contextul articolului 138 lit.d din Legea nr.85/2006, în legătură cu neregulile contabile semnalate, se impune constatarea că acestea trebuiau să fi fost provocate, deci săvârșite cu intenția de a eluda obligațiile fiscale prin înscrisuri necorespunzătoare în evidența contabilă, ceea ce în cauză nu s-a dovedit.
Nici critica referitoare la inaplicabilitatea în speță a regulilor răspunderii civile delictuale și instituirea prejudiciului la valoarea tuturor creanțelor este neîntemeiată, în speță art.138 reglementând o răspundere civilă delictuală atipică, iar imposibilitatea recurentei de a recupera creanța nu constituie o premisă suficientă care să determine instanța să îl oblige automat pe fostul administrator social la plata creanței.
Raportat la aceste considerente, curtea de apel constată că sentința atacată este legală și temeinică, la adăpost de criticile formulate de creditoare, urmând ca în baza art.312 Cod pr.civilă să fie respinse recursurile declarate de AVAS B și DGFP
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de AVAS B DGFP H împotriva Sentinței nr. 734/F/2008 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13.02.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Th.
Ex.2/19.03.2009
Jud.fond:
Președinte:Marius IrimieJudecători:Marius Irimie, Mircea Noșlăcan, Nicolae Durbacă
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
