Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 172/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 172/2009
Ședința publică de la 20 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mircea Noșlăcan
JUDECĂTOR 2: Nicolae Durbacă
JUDECĂTOR 3: Marius Irimie
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de creditoarea SC și FII SRL împotriva Sentinței nr.1043/F/12.11.2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Hunedoara.
La apelul nominal părțile au fost lipsă.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța având în vedere actele dosarului și faptul că recurenta solicită și judecarea în lipsă, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Constată că prin sentința nr.1043/F/2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Hunedoaras -a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulate de creditoarea SC și FII SRL cu sediul ales în B împotriva debitoarei SC SRL
Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut că creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile; că textul acestui articol stabilește condițiile pe care trebuie să le îndeplinească creanța deținută de creditori asupra averii debitorului pentru ca cererea privind deschiderea procedurii insolvenței să poată fi admisă; că o creanță trebuie să fie certă, în sensul existenței sale neîndoielnice și a cuantumului cert, lichidă și exigibilă ( asupra cărora se pot ridica pretenții) și să se încadreze în valoarea pragului stabilit de art.3 pct.12; că dovada caracterului cert al creanței se face prin titlu executoriu ( hotărâre judecătorească/ bilet la ordin/CEC/cambie, investite cu formulă executorie) precum și alte înscrisuri necontestate de debitor, nici în privința existenței lor, nici în ceea ce privește cuantumul acestora ( facturi fiscale acceptate de debitor); că în speță creditorul nu a făcut dovada caracterului cert al creanței în condițiile în care nu deține un titlu executoriu atât timp cât biletele la ordin depuse la dosar nu sunt investite cu formulă executorie.
S-a reținut inclusiv faptul că debitoarea nu a depus contestație.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs creditoarea SC și FII SRL B solicitând modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii cererii sale așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului se arată că în cauză sunt îndeplinite toate cerințele prevăzute în textul Legii nr.85/2006 pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei, deținând împotriva acesteia, în calitate de creditor, o creanță certă, lichidă și exigibilă în sensul art.3 pct.6 din lege, mai veche de 30 de zile, constatată inclusiv prin titluri executorii reprezentate de două bilete la ordin refuzate la plată, care în temeiul art.61 din Legea nr.58/1934 nu este nevoie de a mai fi investită cu formulă executorie.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate se constată următoarele:
Potrivit art.33 alin.2 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, în termen de 10 zile de la primirea copiei de pe cererea creditorului de deschidere a procedurii, debitorul trebuie fie să conteste, fie să recunoască existența stării de insolvență.
Prin aceasta, legiuitorul pune la îndemâna debitorului nemulțumit de cererea de deschidere a procedurii formulate de creditori un mijloc de apărare în considerarea cadrului mai general al dreptului fundamental la apărare al oricăror persoane fizice sau juridice în fața procedurilor judiciare îndreptate împotriva sa.
Pentru a deveni eficient, însă acest drept trebuie exercitat în mod efectiv sens în care, în context, debitorul se impune a lua la cunoștință despre procedura insolvenței declanșată împotriva sa prin cererea adresată de către creditor judecătorului sindic.
În acest sens art.7 din Legea nr.85/2006 astfel cum acesta a fost completat cu dispozițiile alin.3/1 prin OUG nr.173/19.11.2008, impune cu necesitate arătarea debitorului împotriva căruia se formulează o cerere de insolvență, în conformitate cu normele Codului d e procedură civilă.
În acest sens, debitorul a fost citat, în conformitate cu dispozițiile art.92 alin.4 Cod pr.civilă prin afișare la sediul societății, în condițiile în care se consemnează în procesul - verbal de îndeplinire a procedurii de citare, nici o persoană nu a fost găsită la sediul societății, procedură aflată în concordanță inclusiv cu dispozițiile art.92/1 Cod pr.civilă potrivit cu care comunicarea citației și a altor acte de procedură nu se poate realiza prin afișare în cazul persoanelor juridice decât dacă se constată lipsa oricărei persoane la sediul acestora.
Cu toate acestea, date fiind consecințele deosebite cu privire la însăși ființa societății comerciale, persoană juridică, în situația în care este admisă împotriva sa o cerere de deschidere a procedurii insolvenței, această constatare a lipsei oricărei persoane de la sediul societății, și care a determinat îndeplinirea prin afișare a procedurii de citare, trebuie verificată de către judecătorul sindic în vederea prevenirii oricăror consecințe viitoare care cu greu s-ar mai putea înlătura.
În acest sens, se impunea ca aceasta să solicite Oficiului Registrului Comerțului H informații despre sediul societății debitoare pentru a constata dacă acesta corespunde sau nu cu cel indicat de către creditoare în cererea de chemare în judecată a debitoarei. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în speță, se constată o neconcordanță între sediul societății debitoare ( pârâte) indicat de creditoare și înscris în unele documente ca fiind în H-, Bl.29 Sc. A, etaj 3, Ap.20 și, respectiv adresa aceleiași societăți înscrisă pe biletele la ordin de la filele 8-12 ca fiind pe-,.20, procedura de citare, afișarea fiind făcută la prima adresă.
În aceste condiții, instanța de recurs va aprecia că procedura de citare cu debitoarea nu este îndeplinită în cauză, sens în care, în temeiul art.312 alin.3 raportat la art.304 pct.5 Cod pr.civilă se va dispune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În rejudecare, se vor obține informațiile necesare de la Oficiul Registrului Comerțului H cu privire la sediul societății debitoare, urmând ca în funcție de acest sediu să se îndeplinească procedura de citare potrivit legii.
Cu ocazia rejudecării, se vor avea în vedere de către judecătorul sindic inclusiv criticile formulate de creditoare în recurs în legătură cu condițiile de admisibilitate a cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulate, urmând a admite sau a înlătura criticile acesteia în funcție de soluția ce se va pronunța.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de creditoarea SC și FII SRL împotriva sentinței nr.1043/F/12.11.2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Hunedoara și în consecință:
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.02.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Dact.2ex./26.02.2009
Jud.fond
Președinte:Mircea NoșlăcanJudecători:Mircea Noșlăcan, Nicolae Durbacă, Marius Irimie
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|