Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 140/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 140/

Ședința publică din 14 Februarie 2008

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul, domiciliat în M C,-/A, jud.H, împotriva sentinței nr. 2445/1.10.2007 pronunțată de judecătorul sindic desemnat în dosarul Tribunalului Harghita nr. 3655/2005.

La apelul nominal se prezintă recurentul personal, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Recursul este declarat și motivat în termen, și este legal timbrat fiind achitată taxa de timbru de 20,00 lei prin chitanța CEC depusă la fila 32 dosar și s-a anulat timbru judiciar de 0,15 lei.

Recurentul învederează instanței că și-a schimbat domiciliul în anul 2004, astfel cum reiese și din copia actului de identitate depus la dosar. A fost administrator al societății debitoare în perioada decembrie 2002 - februarie 2004, perioadă după care nu a avut nici măcar calitatea de asociat. Actul constitutiv al societății debitoare a fost modificat în anul 2002, apoi, după plecarea sa de la firmă, în februarie 2003, nu are cunoștință dacă s-au făcut modificări la actul constitutiv pentru că i s-a interzis accesul în incinta societății de către noul administrator.

Instanța pune în discuție cererea de chemare în garanție formulată de recurentul.

Recurentul solicită admiterea cererii de chemare în garanție a numitului, considerând că este admisibilă această cerere, în raport de data la care a fost înregistrată.

Instanța apreciază cererea de chemare în garanți ca inadmisibilă, și nemaifiind alte cereri, acordă cuvântul asupra recursului declarat.

Recurentul susține recursul astfel cum a fost formulat și motivat în scris, solicită admiterea acestuia, casarea hotărârii primei instanțe, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, și în cadrul rejudecării, citarea sa de la noul domiciliu.

CURTEA,

Prin sentința nr.2445/1.10.2007 pronunțată de judecătorul sindic desemnat în dosarul Tribunalului Harghita nr. 3655/2005 s-a admis cererea formulată de succesor de drept al SC SRL în calitate de lichidator judiciar al SC COM SRL privind atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului SC COM SRL și a fost obligat administratorul debitoarei SC COM SRL, să achite în contul de faliment al debitoarei suma de 2.527.819,20 lei reprezentând pasivul societății debitoare.

Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul sindic a reținut că, potrivit raportului întocmit de administratorul judiciar, administratorul debitoarei nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege, obligații ce-i reveneau în limitele mandatului său, contribuind prin nerespectarea acestor obligații și prin pasivitatea sa la ajungerea societății debitoare în insolvență. Totodată administratorul debitoarei nu s-a conformat disp.art.35 din Legea nr.85/2006, nepredând în termenul de 10 zile de la data deschiderii procedurii actele și informațiile prev. de art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006, sens în care a fost formulată și o plângere penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita soluționată prin rezoluția nr.111/P/10.10.2006 în sensul că s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii cererii de angajare a răspunderii materiale și a se constata că răspunzător pentru prejudiciul suferit de SC COM SRL se fac numiții și.

În motivare se arată că a fost administratorul societății debitoare în perioada decembrie 2003 - februarie 2004 când a predat toate documentele contabilului și că de la acea dată nu a mai avut acces în incinta societății. În această situație nu se poate reține în sarcina lui vinovăția pentru ajungerea societății în stare de insolvență, în cauză nefiind întrunite condițiile prev. de art.138 din Legea nr.85/2006 pentru angajarea răspunderii materiale.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate dar și în limitele prev. de art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul este întemeiat însă pentru alte motive decât cele arătate în cererea de recurs:

Instanța de control verificând legalitatea citării recurentului pentru data la care s-a judecat cauza de angajare a răspunderii, în raport de dispozițiile cuprinse în art.7 din Legea nr.85/2006 și art.89 și urm. pr.civ. constată că acesta nu a fost citat pentru termenul de judecată din 24 septembrie 2007, la dosarul de fond neexistând procesele verbale de îndeplinire a procedurii de citare, deși în citativul de la 197 dos.fond se face referire că au fost expediate 7 citații.

Nici după această dată recurentul pârât nu a fost citat cu respectarea dispozițiilor legale mai sus menționate, procedura de citare cu pârâtul fiind făcută numai prin Buletinul insolvenței.

Potrivit dispozițiilor art.85 pr.civ. "judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel".

Dispozițiile legale cu privire la citare au caracter imperativ deoarece au fost prevăzute pentru respectarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare.

Cum în speță cererea de angajare a răspunderii a fost soluționată cu încălcarea normelor de procedură privind citarea părților, norme cu caracter imperativ, Curtea, în baza dispozițiilor art.312 alin.1 pr.civ. rap. la art.304 pct.5 din același cod, va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Harghita prin judecător sindic.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite recursul formulat de pârâtul, domiciliat în M C,-/A, jud.H, împotriva sentinței nr. 2445/1.10.2007 pronunțată de judecătorul sindic desemnat în dosarul Tribunalului Harghita nr. 3655/2005.

Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, respectiv Tribunalului Harghita prin judecător sindic.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 Februarie 2008.

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.

Tehn.

18.03.2008

3 exemplare

Jud.fond.

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 140/2008. Curtea de Apel Tg Mures