Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 141/2008. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 141/
Ședința publică din 14 Februarie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de creditorii, cu sediul în Târgu M,--3, jud. M și AVAS, cu sediul în B, str. -. -. nr. nr. 50, sector 1, împotriva sentinței nr. 1558/15 noiembrie 2007, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul Tribunalului Comercial Mureș.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Recursurilor sunt declarate și motivate în termenele legale, fiind scutite de plata taxei judiciare de timbru, în baza disp. art. 17 din Legea nr. 146/1997.
Față de actele dosarului, instanța reține cauza pentru pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. 1558 din 15 noiembrie 2007, judecătorul sindic desemnat în dosarul Tribunalului Comercial Mureș nr- a aprobat raportul final întocmit de lichidatorul judiciar General Consult Târgu-M, privind închiderea procedurii de faliment a debitoarei Com SRL și, în temeiul prevederilor art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 republicată, a dispus închiderea procedurii, radierea societății debitoare din evidențele Registrului Comerțului, cu toate consecințele juridice.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul sindic a reținut că în cuprinsul raportului final s-a învederat că nu au fost identificate bunuri în patrimoniul debitoarei falite, s-a întocmit tabelul definitiv de obligații pe baza declarațiilor de creanță înregistrate, considerent pentru care s-a și dispus angajarea răspunderii personale a administratorului debitoarei, însă hotărârea nu a putut fi pusă în executare deoarece nu au fost identificate bunuri în patrimoniul acesteia. S-a mai avut în vedere că prin rapoartele anterioare întocmite de lichidator judiciar, s-a prezentat situația societății, a patrimoniului acesteia și singurul bun identificat a fost evaluat și valorificat, iar sumele obținute au fost distribuite în cursul procedurii. De asemenea, s-a ținut cont și de faptul că împotriva raportului final nu au fost formulate obiecțiuni.
Hotărârea judecătorului sindic de închidere a procedurii falimentului debitoarei Com SRL a fost atacată cu recurs de creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice M și AVAS
Recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice Mas olicitat modificarea sentinței în sensul continuării procedurii, motivând că în speță nu se verifică situația reglementată de art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, deoarece prin sentința nr. 212/2006 a fost angajată răspunderea administratorului debitoarei, iar efectul acesteia trebuie să fie acela că sumele obținute din executarea averii debitoarei să intre în masa credală a falitei. Recurenta a subliniat astfel că atâta timp cât se operează cu averea debitoarei, procedura nu se va putea fi închisă, precizând și că Direcția Generală a Finanțelor Publice M nu este titulara dreptului afirmat prin sentință, motiv pentru care nu va putea executa această hotărâre nici prin executorii săi fiscali. S-a învederat faptul că, punerea în executare a sentinței de angajare a răspunderii este dată în competența judecătorului sindic și în condițiile dezinvestirii sale după închiderea procedurii, acesta nu poate să le mai aplice. S-a invocat și scopul legii precum și faptul că patrimoniul administratorului răspunzător, nu se rezumă doar la deținerea unor imobile în proprietatea personală ci vizează și alte bunuri și veniturile realizate.
Recurenta AVAS Bas olicita la rândul său, modificarea sentinței în sensul de a se respinge cererea lichidatorului judiciar și a se dispune ca închiderea procedurii să fie făcută după executarea silită a averii fostului administrator al debitoarei.
În motivarea recursului s-a arătat că din analiza textelor art. 2, art. 5 alin. 1, art. 138 alin. 1, art. 140, art. 136 și art. 142 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 republicată, rezultă că procedura de instituire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale faliților este parte componentă a procedurii prevăzută de Legea nr. 85/2006 și poate fi aplicată atât în cadrul fazei de reorganizare judiciară cât și în cadrul fazei de faliment. S-a precizat că hotărârea prin care se instituie răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale falitei se pronunță în raport cu debitorul și nu dă naștere unui drept de creanță al creditorilor față de persoanele respective, sumele recuperate în urma punerii în executare a unei asemenea sentințe fiind destinate pentru acoperirea pasivului și distribuite de lichidatorul judiciar conform art. 121 din Legea nr. 85/2006. Astfel, s-a dorit să se sublinieze că întreaga procedură de valorificare a bunurilor debitoarei și a creanțelor falitei precum și de distribuire a sumelor obținute este în sarcina lichidatorului judiciar.
Recurenta a redat textul art. 142 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, interpretându-l în sensul că executarea silită trebuie începută de lichidator în cadrul procedurii prin intermediul executorului judecătoresc și că dispozițiile textului legal precizat nu pot fi puse în aplicare după închiderea procedurii de faliment.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de fapt invocate, ținând cont și de incidența prevederilor art. 304/1 Cod procedură civilă, instanța constată că recursurile sunt nefondate.
Se observă că ambele creditoare nu contestă faptul că debitoarea falită nu mai are nici un bun în patrimoniu pentru a fi supus procesului de valorificare dar, consideră, printr-un mod personal de interpretare a textului art. 142 din Legea nr. 85/2006 republicată, că procedura nu poate fi închisă câtă vreme nu s-a pus în executare hotărârea prin care s-a angajat răspunderea personală a fostului administrator al debitoarei falite.
Recurentele invocă motive cu de principiu, valabile de altfel în condițiile în care ar exista bunuri identificate în averea administratorului, dar face abstracție de datele concrete din dosar, de eforturile depuse de lichidatorul judiciar în vederea punerii în executare a sentinței de angajare a răspunderii personale. Potrivit adresei de la fila 43 dosar fond,. III, Primăria Târgu-M răspunde lichidatorului judiciar că, administratorul căruia i s-a angajat răspunderea materială, nu figurează în evidențe cu bunuri impozabile la adresa de domiciliu. În lipsa unor elemente concrete de identificare a unui bun aflat în averea acestei persoane, practic nu se putea pune în executare sentința de angajare a răspunderii, iar recurentele nu aduc vreo probă, vreun argument pertinent susținut de dovezi, că această persoană ar realiza venituri sau ar deține bunuri valorificabile.
Tocmai pentru că există astfel de situații și dosarul nu poate fi ținut pe rol pentru un termen nedefinit, până la care în averea persoanei căreia i s-a angajat răspunderea se identifică existența unui bun susceptibil de valorificare legiuitorul a adus o completare și prin textul art. 142 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, a dat posibilitatea executării silite a acestor hotărâri judecătorești și după închiderea procedurii. Textul este cât se poate de clar iar interpretarea dată de recurente, mai ales de AVAS, este contrară textului respectiv.
În plus, împotriva raportului final prin care s-a propus închiderea procedurii urmare a constatărilor referitoare la patrimoniul debitoarei și al fostului administrator, cele două recurente nu au uzitat de calea pr4ocedurală a formulării obiecțiunilor.
Față de cele ce preced, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile formulate de creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu-M, str. -.-, nr. 1-3, județul M și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, cu sediul în B, str. -.-., nr. 50, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr. 1558 din 15 noiembrie 2007, pronunțată de judecătorul sindic desemnat în dosarul Tribunalului Comercial Mureș nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
Red.
Tehnored. BI/2ex
Jud.fond:
-27.02.2008-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|