Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1408/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - contestație în anulare -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 1408

Ședința publică din 3 iulie 2009

PREȘEDINTE: Sas Remus

JUDECĂTOR 2: Nechifor Veta

JUDECĂTOR 3: Ududec Elena

Grefier - -

Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul, cu domiciliul în mun. S,-,. 105,. B,.37, jud. împotriva deciziei nr. 1029 din 10 septembrie 2008 a Curții de Apel Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-).

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând contestația în anulare în stare de judecată, a rămas în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin contestația adresată acestei instanțe la data de 18 iunie 2009, contestatorul a solicitat anularea deciziei nr.1029/10.09.2008 a Curții de Apel Suceava, invocând disp. art.317 pct.1 Cod proc. civilă.

În dezvoltarea motivelor de contestație, a arătat că, potrivit " citației emisă la 04.09.2008", pârâtul recurent este chemat la această instanță camera 207, completul, în ziua de 10.09.2008, ora 8.30, privind procedura insolvenței.

Ori, din data de 04.09.2008, de la emiterea citației de către grefier și până la data termenului de judecată din 10.09.2008 nu exista timpul fizic necesar, ca procedura de citare pentru pârâtul recurent C-tin să fie îndeplinită prin poștă, în termen de 5 zile și să fie respectată și cerința legală " cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată ".

În al doilea rând, arată contestatorul, procesul verbal de îndeplinire a procedurii de citare a debitoarei intimate SC " " SRL, la sediul din S,-, proces verbal, fără număr și fără dată, nu conține nici una din mențiunile prevăzute la pct. 1,2,4,7 și 8, sub pedeapsa nulității, conform art.100 Cod proc. civilă.

În fine, mai arată contestatorul, prin procura judiciară autentificată cu nr.992 din 30.04.2004, acesta a împuternicit-o pe asociata firmei SC " " SRL, să-l reprezinte în " instanță și oriunde va fi nevoie, semnătura sa va fi opozabilă atât subsemnatului cât și societății ".

Ori, instanța de recurs nu a citat-o pe mandatară, încât, nefiind legal citați, conform legii, a fost în imposibilitate de a se prezenta la termenul de judecată din data de 10.09.2008 și, pe cale de consecință, de a-și susține probele depuse la dosar, să formuleze apărări pe fondul cauzei și să depună concluzii.

Contestația în anulare este întemeiată.

Astfel, potrivit disp. art.317 alin.1) pct.1) Cod proc. civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.

În speță, contestatorul a împuternicit-o pe numita ( procedură judiciară - 66 dosar fond ), să-l reprezinte pe el și societatea debitoare SC " " SRL S, cu puteri depline, la " autoritățile judecătorești de toate gradele, să depună cereri, memorii, să propună probele ce le va considera necesare, să facă toate apărările ce le va crede de cuviință, să exercite căile de atac, dacă va fi cazul ", semnând în numele contestatorului și pentru societate.

Ori, la termenul de judecată din 10.09.2008, mandatara pârâtului - recurent nu a fost citată de către instanța de recurs, încât nu a putut avea cunoștință despre proces pentru a-i face apărările părții pe care o reprezintă în instanță.

De asemenea, instanța apreciază că în cauză sunt incidente și dispozițiile art.89 Cod proc. civilă, potrivit cărora: ", sub pedeapsa nulității, va fi înmânată părții cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată ".

Astfel, conform citației întocmită de grefier ( 18 dosar recurs), prin care pârâtul - recurent C-tin a fost citat pentru termenul de judecată din 10.09.2008, acest act procedural a fost emis la data de 04.09.2008, încât nu a fost respectat termenul de 5 zile prevăzut de textul de lege mai sus citat.

Este real că pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare ( 19 dosar recurs) și pe cea privind procedura de publicare figurează alte date (06.08.2008 și, respectiv, 12.08.2008 ), însă instanța apreciază că acest dubiu referitor la data emiterii citației, îi profită persoanei față de care trebuia îndeplinită procedura de citare în conformitate cu dispozițiile legale.

Față de cele expuse mai sus, instanța, constatând că în speță sunt incidente dispozițiile art.317 alin.1) pct.1) Cod proc. civilă, va admite contestația și va anula decizia atacată urmând a trimite dosarul Serviciului de Arhivă pentru repartizare aleatorie în vederea rejudecării recursului.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Admite contestația în anulare formulată de contestatorul, cu domiciliul în mun. S,-,. 105,. B,.37, jud. împotriva deciziei nr. 1029 din 10 septembrie 2008 a Curții de Apel Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Anulează decizia contestată și în vederea rejudecării recursului, trimite dosarul Serviciului de Arhivă în vederea repartizării aleatorii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 3 iulie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red. NV

Dosar nr- - contestație în anulare -

OPINIE SEPARATĂ

Contrar opiniei majoritare, apreciez că nu este întemeiată contestația formulată.

Cu prilejul soluționării recursului, recurentul a fost citat la adresa menționată în cuprinsul cererii de recurs (3, 19 ds.).

Nu era necesară citarea și la domiciliul mandatarului, întrucât recurentul nu avea domiciliul ales la acesta potrivit disp. art. 93 Cod proc. civ. Mandatul dat pentru reprezentarea în judecată - art. 67, 68 Cod proc. civ. este distinct de alegerea de domiciliu - art. 93 Cod proc. civ.

Nu au fost înfrânte nici disp. art. 89 Cod proc. civ. privind citarea cu cel puțin 5 zile înainte de judecată, întrucât recurentul a primit citația la data de 06.08.2009, termenul de judecată fiind stabilit pentru data de 10.09.2008, procesul verbal de îndeplinire a procedurii de citare făcând dovada până la înscrierea în fals (19). În aceste condiții nu se poate vorbi de dubii privind data citării, conținutul procesului verbal neputând fi completat sau interpretat prin mijlocirea unor elemente extranee.

Judecător,

- -

Președinte:Sas Remus
Judecători:Sas Remus, Nechifor Veta, Ududec Elena

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1408/2009. Curtea de Apel Suceava