Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1413/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA Nr. 1413
Ședința publică de la 16 2009
PREȘEDINTE: Lotus Gherghină Lotus Gherghină
JUDECĂTOR 2: Doina Lupea
JUDECĂTOR 3: Carmen Mladen
Grefier -
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de debitoarea - DE TRANSPORT REGIONAL FEROVIAR SRL C și creditorul împotriva sentinței nr. 806/09.07.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj - Secția Comercială, în contradictoriu cu intima creditoare - SA reprezentată prin lichidator ȘI ASOCIAȚII și intimatul lichidator SERVICII INSOLVENȚĂ, având ca obiect procedura insolvenței deschidere procedură.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat pentru recurenta debitoare - DE TRANSPORT REGIONAL FEROVIAR SRL C și avocat pentru intimatul lichidator SERVICII INSOLVENȚĂ, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că a fost atașat dosarul nr- al Tribunalului Dolj, după care:
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul părților asupra recursurilor:
Apărătorul recurentei debitoare, avocat, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât la data soluționării formulase o cerere de amânare pe motive medicale, însă instanța a pronunțat cauza fără a-i da posibilitatea de a se apăra cu privire la creanța celui de-al doilea creditor, respectiv, care a depus cererea între cele două termene de judecată. Mai mult, deși inițial se anunțase că datorită protestului magistraților, cauzele vor fi amânate, prezenta cauză a fost soluționată în aceeași zi, la o altă oră.
Avocat pentru lichidatorul SERVICII INSOLVENȚĂ solicită respingerea recursului debitoarei - DE TRANSPORT REGIONAL FEROVIAR SRL C, susținând că toate criticile acesteia sunt neîntemeiate.
În ce privește recursul declarat de creditorul solicită respingerea, întrucât aspectele menționate nu sunt motive de desființare a hotărârii.
CURTEA
Asupra recursurilor de față constată următoarele:
Prin sentința nr. 806/09.07.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj - Secția Comercială, judecătorul sindic admis cererile formulate de creditorii - SA și și în temeiul dispozițiilor art. 33 din Legea nr.85/2006 a fost deschisă procedura insolvenței împotriva debitoarei Compania de Transport Feroviar Regional SRL, a fost numit administrator judiciar provizoriu pe Servicii Insolvență, cu o retribuție provizorie de 1300 lei lunar și au fost stabilite termenele prevăzute de dispozițiile art. 61 și 62 din lege.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic a reținut faptul că potrivit dispozițiilor art.31, art.3 pct.6 și pct.12 din Legea nr.85/2006 orice creditor care deține o creanță certă, lichidă și exigibilă, al cărei cuantum este superior valorii de 10.000 lei, împotriva unui debitor prezumat în insolvență, poate solicita deschiderea procedurii prevăzute de lege.
În speță, creditorii au făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de Legea nr.85/2006, creanța de 186.385,27 lei, invocată de creditoarea - SA fiind una certă, lichidă și exigibilă, rezultată din sentința arbitrală nr. 263/11.12.2006, care potrivit 368.pr.civ. constituie titlu executoriu.
Cu privire la cererea formulată de creditorul, instanța de fond a reținut faptul că acesta deține o creanță de 91.351,76 lei împotriva debitoarei, la care se adaugă dobânda legală (calculată de acesta ca fiind în sumă de 19.070,21 lei), suma fiind certă, lichidă și exigibilă, contractele fiind semnate de către debitoare și necontestate de aceasta.
Instanța nu a reținut obligația debitoarei de a achita penalități aferente sumei împrumutate deoarece clauza penală este interzisă în contractele de împrumut, fiind nulă de drept, conform art.1 din Legea nr.313/1879. În acest sens este și dec. nr. XI/2005 pronunțată de ÎCCJ în recursul în interesul legii.
Totodată, s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art.3 pct.1 lit. a) din Legea insolvenței, creanțele creditoarelor fiind scadente de mai mult de 30 de zile, iar debitoarea nu a înlăturat prezumția de insolvență, nefăcând dovada plății creanțelor către cei doi creditori, motiv pentru care, în temeiul art. 33 alin.6 din Legea nr.85, va fi deschisă procedura generală și se vor lua măsurile prevăzute de lege.
Cum ambii creditori au cerut desemnarea unui anumit administrator judiciar, instanța a numit în această calitate administratorul solicitat de creditorul a cărui creanță este mai mare ca valoare, respectiv -.
Împotriva sentinței nr. 806/09.07.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr- au declarat recurs atât debitoarea - DE TRANSPORT REGIONAL FEROVIAR SRL C, cât și creditorul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeincie.
Prin motivele de recurs creditoarea a solicitat în principal casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererilor de deschidere a procedurii.
Recurenta creditoare a invocat faptul că soluționarea cauzei s-a făcut cu încălcarea dreptului la apărare al debitoarei în condițiile în care la dosarul cauzei a fost depusă, din partea apărătorului ales, cerere de amânare motivată de faptul că avocatul nu se poate prezenta din motive medicale.
De asemenea, s-a mai arătat că soluționarea cauzei a fost programată pentru data de 9 iulie 2009, ora 12,00, însă în acea zi, la ora 11,00 a început un protest al salariaților instanței, anunțat a se ține până la ora 13,00, iar cu privire la cauzele programate a se judeca la data respectivă, nu s-a comunicat nimic.
Un alt motiv de recurs îl reprezintă faptul că debitoarei nu i-a fost acordată posibilitatea de a formula concluzii și apărări față de cererea formulată de creditorul persoană fizică, cerere de al cărei conținut nu a avut cunoștință întrucât nu i-a fost comunicată.
S-a mai invocat faptul că în mod neîntemeiat judecătorul sindic a considerat că nu se impune achitarea unei cauțiuni de către creditoarea - SA, în condițiile în care, raportat și la evenimente viitoare care pot să apară și nu pot fi înlăturate"ab initio"de către instanța ce soluționează cererea de deschidere a procedurii insolvenței.
Cu privire la fondul cauzei, recurenta debitoare consideră că în mod greșit judecătorul sindic a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de Legea nr.85/2006 în condițiile în care titlul executor care a stat la baza formulării cererii, respectiv sentința nr.263/11.12.2006 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a formulat acțiune în anulare care se află pe rolul Curții de Apel București și care nu este încă soluționată.
Recurenta creditoare a mai invocat faptul că nici starea de insolvență nu este îndeplinită întrucât societatea a continuat să facă plăți, raportat la relațiile comerciale în derulare și, are de recuperat sume considerabile de la alți debitori, sume ce pot acoperi creanța către - SA.
De asemenea, s-a mai susținut faptul că - SA, prin lichidatorul judiciar nu s-a mai prezentat în fața instanței pentru a stărui în soluționarea pricinii, deoarece a acceptat tacit modul de stingere a creanței propus de - DE TRANSPORT REGIONAL FEROVIAR SRL C, contractul de cesiune de creanță nr.91/26.11.2008, fiind depus la dosarul cauzei în ședința publică din data de 27 2008.
Recurenta - DE TRANSPORT REGIONAL FEROVIAR SRL Caa rătat că societatea nu are niciun fel de alte datorii către alți creditori sau către bugetul consolidat de stat, însă are de recuperat suma de 252.346,6 lei reprezentând TVA achitat în plus.
Recurentul creditor a invocat prin motivele de recurs faptul că instanța de fond, la data de 09.07.2009, a procedat la judecarea cauzei deși la dosar se afla cererea sa prin care a solicitat amânarea judecării în vederea angajării unui apărător, încălcându-i astfel dreptul la apărare și nu i-a dat posibilitatea de a se apăra cu privire la excepția nulității absolute a unor clauze cuprinse în contractul de împrumut încheiat cu debitoarea.
De asemenea, s- mai arătat că soluționarea cauzei a fost programată pentru data de 9 iulie 2009, ora 12,00, însă în acea zi, la ora 11,00 a început un protest al salariaților instanței, anunțat a se ține până la ora 13,00, iar cu privire la cauzele programate a se judeca la data respectivă, nu s-a comunicat nimic, motiv pentru care a considerat că, așa cum s-a întâmplat șa alte instanțe, cauzele vor fi amânate din oficiu.
Prin întâmpinarea depusă la dosar administratorul judiciar al debitoarei, SERVICII INSOLVENȚĂ, a solicitat respingerea recursurilor și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.
Cu privire la faptul că instanța de fond a respins cererile de amânare, administratorul judiciar consideră că acesta nu este un motiv de casare a sentinței recurate atâta timp cât cauzele având ca obiect procedura de insolvență se impun a fi judecate de urgență și cu celeritate.
S-a mai susținut că în mod corect judecătorul sindic, în raport de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, a interpretat clauzele din contractul de împrumut încheiat între debitoare și recurent și a apreciat că acesta are împotriva societății falite o creanță certă, lichidă și exigibilă constând numai în debit principal și dobânda legală și a înlăturat suma rezultată din calculul penalităților de întârziere.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs și a hotărârii recurate, Curtea reține următoarele:
În cauză judecătorul sindic a fost investit cu soluționarea cererii de începerea procedurii falimentului debitoarei - DE TRANSPORT REGIONAL FEROVIAR SRL
Observând practicaua sentinței recurate (fila nr. 183) se constată că în cauză s-a dispus respingerea cererilor de amânare formulată de avocatul societății debitoare, pe motiv că nu ar fi prima cerere, iar cea formulată de creditorul pe motiv că acesta avea posibilitatea să-și angajeze apărător până la data judecării cauzei.
Tot din practicaua sentinței recurate se mai reține că judecătorul sindic s-a pronunțat cu privire la cererea de suspendare întemeiată pe dispozițiile art.244 alin.1 pct.1c.proc.civ. și cu privire la plata cauțiunii de 10% întemeiată pe art. 33 (3) din Legea nr.85/2006.
În recursul declarat de chiar părțile susmenționate, respectiv creditorul și debitoarea - DE TRANSPORT REGIONAL FEROVIAR SRL C se invocă încălcarea dreptului la apărare și că li s-a pricinuit o vătămare prin imposibilitatea de a se apăra în justiție (acela de a-și angaja apărător, de a-și exprima punctul de vedere cu privire la cererea de suspendare a cauzei și de obligare a creditoarei - SA la plata unei cauțiunii de 10%).
Deși judecătorul sindic avea posibilitatea să amâne pronunțarea cauzei pentru ca părțile să poată pune concluzii scrise, în mod greșit a procedat la soluționare, iar sancțiunea este nulitatea acestui act, conform art. 105 alin.2 proc.civ.
În temeiul art. 312 alin.3 proc.civ.Curtea va admite recursurile, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare judecătorului sindic.
Cu ocazia rejudecării se vor avea în vedere cererile formulate de părți și enunțate deja dar și dacă sunt îndeplinite cerințele expres prevăzute de Legea nr.85/2006 pentru deschiderea procedurii insolvenței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de debitoarea - DE TRANSPORT REGIONAL FEROVIAR SRL C, cu sediul în C, lui - Bd. -,. 62,. 1,. 1, jud. D și creditorul, cu sediul în C, str. - -, -. 2,. 19, jud. D, împotriva sentinței nr. 806/09.07.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj - Secția Comercială, în contradictoriu cu intima creditoare - SA reprezentată prin lichidator ȘI ASOCIAȚII, cu sediul în B, sector 3,-,. 2,. 5,. 47 și intimatul lichidator SERVICII INSOLVENȚĂ, cu sediul în C,-,. 1, jud.
Casează sentința nr. 806/09.07.2009, pronunțate de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr- și trimite cauza spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 2009.
Președinte, Lotus Gherghină | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
17 2009
Red. / 3 ex.
Tehnored. / 10.12.2009
Președinte:Lotus GherghinăJudecători:Lotus Gherghină, Doina Lupea, Carmen Mladen
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|