Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1415/2009. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA NR. 1415

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009

PREȘEDINTE: Carmen Popescu

JUDECĂTOR 2: Angela Rădulescu

JUDECĂTOR 3: Carmen Mladen

GREFIER - -

Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâtul, împotriva sentinței nr. 44 din 26 martie 2004, pronunțată de judecătorul-sindic de la Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul lichidator V desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC SRL și intimații creditori DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, BRD - SUCURSALA G, SNP - SUCURSALA G, SNP B, AJOFM G, SC SA, având ca obiect procedura insolvenței - antrenare răspundere administrator.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat, pentru recurentul pârât, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Curtea, constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul asupra recursului.

Avocat, pentru recurentul pârât, solicită în principal, admiterea recursului, casarea sentinței atacate și pe fond trimiterea cauzei spre rejudecare.

Arată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 5 cod procedură civilă, cu referire la art. 105 alin. 2 cod procedură civilă, recurentul nefiind legal citat cu ocazia judecării în fond a cauzei, așa cum au dovedit și cu actele de stare civilă.

În subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și pe fond respingerea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului social, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința nr.44/26 martie 2004 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială și de contencios Administrativ, judecătorul sindic a admis cererea formulată de creditoarea BRD- Sucursala Tg.J și a dispus ca pârâtul să plătească creditorilor SNP - Sucursala G suma de 538.159.283 lei rol; Casa de Asigurări de Sănătate G (AVAS B) suma de 14.081.657 lei rol; DGFP G- 334.862.155 lei rol; AJOFM G (DGFP G)- 8.928.324 lei; SA - 31.067.023 lei rol; Sucursala Tg.J - 500.000.000 lei rol; - Sucursala D suma de 61.140.678 lei.

Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a avut în vedere că în cauză au fost întrunite prevederile art.124 lit.e din Legea nr.64/1995, în condițiile în care, din raportul lichidatorului judiciar și din declarațiile luate administratorul social al debitoarei, a rezultat că acesta a ascuns în mod intenționat o parte din activul societății cu intenția de a diminua activul patrimonial al firmei în scop personal, în dauna creditorilor.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct.5 proc. civ. solicitând în principal admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii prin care s-a dispus antrenarea răspunderii, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin motivele de recurs pârâtul a invocat faptul că la instanța de fond nu a fost conceptat și citat în cauză, fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare, iar sentința recurată a fost comunicată la altă adresă decât cea reală, motiv pentru care nu a avut cunoștință de conținutul sentinței recurate decât în momentul în care s-a încercat executarea silită împotriva sa.

Pe fondul cauzei a susținut că cererea de antrenare a răspunderii a fost admisă doar în baza unei precizări a raportului final prin care s-a arătat că toate bunurile identificate și prezentate au fost valorificate prin licitație publică la cele mai bune prețuri oferite, sumele fiind distribuite între creditori, însă nu s-au acoperit toate datoriile.

La data de 08 octombrie 2009, intimata creditoare - SA Baf ormulat și depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.

Intimata creditoare a invocat prin întâmpinare excepția tardivității recursului, motivată de faptul că nu a fost declarat în termenul legal de 15 zile de la data la care recurentul a luat cunoștință de sentința nr.44/26.03.2004 prin care a fost antrenată răspunderea sa.

Cu privire la fondul cauzei consideră că măsura impusă de către instanța de fond este corectă și conformă cu dispozițiile art. 124 din Legea nr.64/1995 având în vedere că o parte din bunurile falitei au fost ascunse de administratorul social prin prezentarea unor documente incomplete.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs și a hotărârii recurate, Curtea reține următoarele:

În cauză judecătorul sindic a fost investit cu soluționarea cererii de antrenare a răspunderii formulată de creditoarea BRD- Sucursala Tg.J împotriva administratorului pârât.

Prin sentința recurată se constată că judecătorul sindic a admis cererea formulată de creditoarea BRD- Sucursala Tg.J și a dispus ca pârâtul să plătească creditorilor SNP - Sucursala G suma de 538.159.283 lei rol; Casa de Asigurări de Sănătate G (AVAS B) suma de 14.081.657 lei rol; DGFP G- 334.862.155 lei rol; AJOFM G (DGFP G)- 8.928.324 lei; SA - 31.067.023 lei rol; Sucursala Tg.J - 500.000.000 lei rol; - Sucursala D suma de 61.140.678 lei.

Observând dosarul de fond și sentința ce face obiectul recursului de față se reține că judecătorul sindic s-a pronunțat cu privire la cererea de antrenare a răspunderii fără ca în precedent să se dispună conceptarea și citarea pârâtului.

În recursul declarat administratorul pârât invocă încălcarea dreptului la apărare și că i s-a pricinuit o vătămare prin imposibilitatea de a se apăra în justiție.

Față de cele arătate deja la care se adugă faptul că sentința nr. 44 din 26 martie 2004, pronunțată de judecătorul-sindic în dosarul nr- al Tribunalului Gorj - Secția Comercială, nu a fost comunicată părții, care a luat cunoștință de conținutul hotărârii abia în momentul în care s-a încercat executarea silită împotriva sa, Curtea va respinge excepția tardivității recursului invocată de intimata creditoare - SA

Astfel, luând în considerare problema asigurării accesului liber la justiție din perspectiva reglementării care prevede că citarea și comunicarea actelor de procedură în cadrul procedurii insolvenței se realizează în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2006 prin Buletinul procedurilor de insolvență, dar și potrivit dispozițiilor Codului d e procedură civilă, așa cum s-a pronunțat în mai multe rânduri și Curtea Constituțională, în speță se constată că în mod greșit judecătorul sindic a procedat la soluționare, iar sancțiunea este nulitatea acestui act, conform art. 105 alin.2 proc.civ.

În temeiul art. 312 alin.3 proc.civ.Curtea va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare judecătorului sindic.

Cu ocazia rejudecării se vor avea în vedere și criticile ce privesc fondul cauzei dar care nu au fost analitate în recursul de față întrucât a fost soluționat pe cale de excepție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de pârâtul, domiciliat în N,-, Jud. G, împotriva sentinței comerciale nr. 44 din 26 martie 2004, pronunțată de judecătorul-sindic de la Tribunalul Gorj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul lichidator V, cu sediul în T-J,-, Jud. G, desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC SRL și intimații creditori DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G, cu sediul în T-J,-, Jud. G, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B, sector 1,--11, BRD - SUCURSALA G, cu sediul în T-J, Jud. G, SNP - SUCURSALA G, cu sediul în T-J, Jud. G, SNP B, AJOFM G, cu sediul în T-J, Jud. G SC SA, cu sediul în,-, Jud.

Casează sentința comerciale nr. 44 din 26 martie 2004, pronunțată de judecătorul-sindic de la Tribunalul Gorj - Secția Comercială, în dosarul nr-.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 2009.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

Red. jud.

Tehnored. /3 ex./

Jud. sind.

19 2009

Președinte:Carmen Popescu
Judecători:Carmen Popescu, Angela Rădulescu, Carmen Mladen

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1415/2009. Curtea de Apel Craiova