Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1419/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1419/COM
Ședința publică de la 28 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nastasia Cuculis
JUDECĂTOR 2: Mihaela Davidencu Șerban
JUDECĂTOR 3: Elena
Grefier -
Pe rol judecarea recursului comercial d eclarat de recurenta creditoare - C Management SRL B prin mandatar SC România Credit Management SRL, cu sediul în B,-,.1, sect.1, împotrivaSentinței civile nr. 705/24.04.2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-în contradictoriu cu intimata creditoare - SC - SRL, cu sediul în,-, județ C, intimata debitoare - SC SA, cu sediul în T, str. - și intimatul - Oficiul Registrului Comerțului T, cu sediul în T,-, având ca obiect - procedura insolvenței (deschidere procedură).
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenta creditoare, av. în baza împuternicirii avocațiale nr. -/2009 depusă la dosar, pentru intimata debitoare a răspuns av. în baza împuternicirii avocațiale nr.-/2009 depusă la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
În referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință învederează că recursul formulat de creditoare este motivat, timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 20 lei conform OP nr. 7/10.07.2009 și timbru judiciar de 0,15 lei.
Pentru recurenta creditoare apărătorul ales depune la dosar taxa judiciară de timbru în sumă de 20 lei conform chitanței nr. -/28.10.2009 și timbru judiciar de 0,30 lei.
Pentru intimata debitoare av. învederează că la momentul dezbaterilor în fata instanței de fond s-au purtat discuții privitor la factura nr. -/13.11.2007, creditoarea a prezentat această factură în original, cu privire la care s-a constatat că nu poartă ștampila și semnătura reprezentantul legal al societății debitoare. În atare situație i s-a pus în vedere creditoarei să depună copia facturii conformă cu originalul. S-a depus la dosar tot o copie a facturii care poartă ștampila și o semnătură, dar nu aparține reprezentantul societății debitoare.
Față de această împrejurare solicită ca recurenta să prezinte și în fața instanței de recurs originalul facturii nr. -/13.11.2007.
Apărătorul recurentei creditoare prezintă factura în original instanței și apărătorului ales al debitoarei, cu mențiunea că această factură se regăsește depusă la dosar în copie fax - fila 15 din dosarul nr. 38/2009.
Apărătorul intimatei debitoare arată că această factură prezintă o neclaritate, al doilea exemplar nu poartă nici semnătura și nici ștampila.
Întrucât contestă semnătura de pe această factură, solicită verificarea de scripte. Se poate verifica semnătura reprezentantul legal al societății care se regăsește pe scrisoarea de trăsură, împuternicirea avocațială cu semnătura de pe factura în discuție.
Curtea deliberând, raportat la împrejurarea că înscrisurile prezentate astăzi au fost depuse și la fond, coroborat și cu dispozițiile din Codul d e procedură civilă, care prevăd că în calea de atac a recursului nu se poate administra probe, cu excepția înscrisurilor, respinge cererea intimatei debitoare privind verificarea de scripte.
Întrebați, apărătorii aleși arată că nu mai au alte cereri de formulat, probe de administrat, solicită cuvântul pentru dezbateri.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, probe de administrat constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Pentru recurenta creditoare, av. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței pronunțată de instanța de fond în sensul respingerii contestației formulată de debitoare la cererea de deschidere a procedurii insolvenței.
Susține pe scurt motivele de recurs arătând că debitoare a recunoscut dreptul de creanță al creditorului prin primirea mărfurilor, acceptarea acestuia fiind vădită, iar creditorul este îndreptățit să solicite penalitatea de întârziere contractuală astfel cum a fost indicată.
Din înscrisurile depuse la dosar, facturi acceptate sub semnătură și ștampilă de către reprezentanții debitoarei, scrisoarea de transport internațional semnată de asemenea de către reprezentantul debitoarei, dovedesc fără putință de tăgadă existența relațiilor comerciale între părți, faptul că marfa a fost livrată de către creditoare, iar c/valoarea acesteia nu a fost achitată de către debitoare.
În cauză creditoarea a făcut dovada îndeplinirii condițiile Legii nr. 85/2006 cu privire la creanța invocată.
Pentru intimata debitoare, av. solicită respingerea recursului declarat de creditoare ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
Facturile fiscale atașate de către recurenta creditoare la cererea formulată, respectiv. -/14.12.2007 și - -/13.11.2007 au fost emise fără a avea la bază un contract, nu au fost niciodată primite de către societate, nu au fost semnate de reprezentantul legal al societății și nici acceptate la plată. Nu există nici un proces verbal de predare primire a mărfurilor, care să ateste că acestea au fost primite de către debitoare.
Consideră intimata debitoare că nu se impune deschiderea procedurii insolvenței, întrucât neplata sumelor menționate de creditoare, debitul principal și penalitățile de întârziere, se datorează faptului că pretențiile recurentei creditoare sunt total neîntemeiate, au la bază doar niște facturi emise în mod unilateral, neacceptate la plată de către debitoare și, în temeiul unui contract nesemnat și neînsușit de către societate.
Creanțele invocate de creditoare nu îndeplinesc una din condițiile imperative impuse de art. 3 pct.6 din Legea nr. 85/2006, în sensul că nu sunt certe, întrucât existența lor nu rezultă din nici un act care să emane de la debitoare sau să fie recunoscut de aceasta.
CURTEA,
Asupra recursului comercial d e față:
Prin cererea înregistrată sub nr. 104/88/20 ianuarie 2009 la Tribunalul Tulcea, reclamanta creditoare SC - SRL a chemat în judecată pe pârâta debitoare SC SA T, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună față de aceasta deschiderea procedurii insolvenței.
S-a susținut că împotriva debitoarei există o creanță certă, lichidă și exigibilă izvorâtă dintr-un titlu executoriu - contractul de vânzare-cumpărare nr.663/22.10.2007, anexă la contractul de vânzare-cumpărare nr.306/11.07.2007, facturile fiscale nr. TL -/5.02.2008, nr. TL -/ 19.02.2008, nr. TL -/13.03.2008, nr.-/21.10.2008, și anume suma de 43.680,20 lei reprezentând debit principal și 23.491,03 lei reprezentând penalități de întârziere calculate conform contractului.
În dovedirea celor susținute, reclamanta creditoare a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: contractul de vânzare - cumpărare nr.663/22.10.2007, anexa la contractul de vânzare - cumpărare nr.306/11.07.2007 și facturile emise în baza contractelor.
În temeiul art.33 al.(1) din Legea nr.85/2006, cererea creditoarei a fost comunicată debitoarei la sediul social al acesteia.
Pârâta debitoare SC SA T, în termen legal, a formulat contestație în temeiul art.33 alin.(2) din Legea nr.85/2006, prin care a arătat că cererea reclamantei creditoare este nefondată.
Totodată, a solicitat, ca în temeiul dispozițiilor art.33 alin.(3) din Legea nr.85/2006, să fie obligată reclamanta creditoare la consemnarea unei cauțiuni, în cuantum de 10% din valoarea creanței.
A arătat pârâta debitoare că între pârâți s-au desfășurat relații comerciale în baza celor două contracte de vânzare - cumpărare nr.633/22.10.2007 și nr.306/11.07.2007, în total valoarea contractelor fiind de 472.267,45 lei, iar suma achitată de debitoare a fost chiar mai mare, respectiv 478.507,32 lei, având la bază facturile nr. TL -/22.08.2007, nr. TL -/16.10.2007, nr. TL -/7.11.2007, nr. TL -/19.12.2007, nr. TL -/19.12.2007 și nr. TL -/22.01.2008.
A susținut debitoarea că facturile fiscale atașate la acțiune de creditoare, respectiv nr. TL -/5.02.2008, nr. TL -/19.02.2008, nr. TL -/13.03.2008 și nr. TL -/21.10.2008, au fost emise în afara contractelor încheiate de părți, neavând la bază un contract, nu au fost primite de societate, nu au fost semnate și nici acceptate la plată.
De asemenea, nu există nici un document de predare - primire a mărfurilor către debitoare, pentru aceste facturi.
Mai mult, susține debitoarea că aceste facturi cuprind mărfuri deja facturate și achitate.
În această situație, consideră debitoarea că reclamanta creditoare a introdus cererea de declarare a procedurii insolvenței împotriva sa cu o vădită rea credință, întrucât a avut cunoștință de existența acestor probleme ridicate în scris în răspunsul la concilierea directă din luna decembrie 2008, însă în loc să aleagă calea dreptului comun în rezolvarea eventualului diferend, a ales această cale, deși situația de fapt și financiară a debitoarei nu impun acest lucru.
A apreciat debitoarea, că dată fiind maniera abuzivă în care creditoarea încearcă soluționarea problemelor litigioase dintre părți, se impune aplicarea dispozițiilor art.33 alin.(3) din Legea nr.85/2006 cu obligarea la consemnarea unei cauțiuni.
În susținerea contestației au fost depuse în copie următoarele înscrisuri: notificare, răspuns la invitație de conciliere directă, cele două contracte de vânzare-cumpărare nr.306/2007 și anexă și nr.663/2007, facturi fiscale.
Cu adresa nr.525/9.04.2009, reclamanta creditoare a depus la dosarul cauzei, în copie, documente de însoțire și de predare a mărfii.
La data de 10.04.2009 pârâta debitoare a depus în copie la dosar: declarații privind obligațiile de plată la bugetul de stat din anul 2008, declarație privind impozitul pe profit pe anul 2008, documente de plată din anul 2008 și 2009, decont de TVA din 2008, alte documente de plată.
Prin cererea înregistrată sub nr.296/88/12 februarie 2009 la Tribunalul Tulcea, SC România Credit Management SRL B în calitate de mandatară a creditorului SC Sisteme SRL B, a chemat în judecată pe pârâta debitoare SC SA T, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună față de aceasta deschiderea procedurii insolvenței.
S-a susținut că împotriva debitoarei există o creanță certă, lichidă și exigibilă, izvorâtă din titlul executoriu - contractul de vânzare - cumpărare nr.057/19.07.2007, facturile nr. -/13.11.2007 și nr. -/14.12.2007, și anume suma de 61.855,40 lei reprezentând debit principal și suma de 51.067,24 lei reprezentând penalități de întârziere calculate conform contractului.
În susținerea cererii, reclamanta creditoare a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: contractul de vânzare - cumpărare nr.057/19.07.2007, facturile fiscale, procură specială autentificată sub nr.2251/15.12.2008 de BNP, confirmare de comandă, document de transport.
În temeiul art.33 alin.(1) din Legea nr.85/2006, cererea creditoarei a fost comunicată debitoarei la sediul social al acesteia.
Pârâta debitoare SC SA în termen legal, a formulat contestație în temeiul art.33 alin.(2) din Legea nr.85/2006, prin care a arătat că cererea reclamantei creditoare este nefondată.
Totodată, a solicitat, ca în temeiul dispozițiilor art.33 alin.(3) din Legea nr.85/2006, să fie obligată reclamanta creditoare la consemnarea unei cauțiuni în cuantum de 10% din valoarea creanței.
A arătat pârâta debitoare că între părți nu s-au desfășurat nici un fel de relații comerciale, contractul de vânzare - cumpărare nr.057/19.07.2007 nefiind semnat și ștampilat de reprezentantul legal al societății debitoare.
Între părți s-au purtat doar negocieri neconcretizate într-o relație contractuală.
Cu toate acestea, reclamanta creditoare a trimis pârâtei debitoare 12 pachete cu eșantioane a unor diferite materiale de construcții, conform scrisorii de trăsură.
A arătat în continuare debitoarea că facturile fiscale atașate la cerere de către de către creditoare, respectiv -/14.12.2007 și -/13.11.2007 au fost emise fără a avea la bază un contract, nu au fost primite, nu au fost semnate de reprezentantul legal al societății debitoare și nici acceptate la plată.
De asemenea, nu există nici documente de însoțire sau de predare-primire a mărfurilor ce fac obiectul celor două facturi către debitoare.
În această situație susține debitoarea că reclamanta creditoare a introdus cererea de declanșare a procedurii insolvenței împotriva sa cu o vădită rea credință, întrucât a avut cunoștință de existența acestor probleme ridicate în scris în răspunsul la concilierea directă din decembrie 2008 (10.12.2008).
A apreciat debitoarea că, dată fiind maniera abuzivă în care creditoarea încearcă obținerea unor sume de bani nedatorate, se impune aplicarea disp.art.33 alin.(3) din Legea nr.85/2006 cu obligarea la consemnarea unei cauțiuni.
În susținerea contestației au fost depuse în copie la dosar următoarele înscrisuri: convocare la conciliere directă din 26.11.2008, răspuns la conciliere directă din 10.12.2008, adresa nr.584/11.03.2009 cu situația soldului contului la Bank SA.
Reclamanta creditoare a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației, ca nefondată.
Prin Încheierea din data de 10 aprilie 2009 s-a dispus, în temeiul art.31 alin.(3) din Legea nr.85/2006, conexarea dosarului nr- la dosarul nr-, ambele dosare privind pe aceeași debitoare.
Prin Sentința civilă nr. 705/24.04.2009 pronunțată de Tribunalul Tulceaa fost admise contestațiile formulate de pârâta - debitoare SC SA T, în contradictoriu cu reclamantele - creditoare SC Sisteme SRL B prin mandatar SC România Credit Management SRL B și SC - SRL. A respins cererile de deschidere a procedurii insolvenței față de debitoarea SC SA T, ca nefondate. A respins cererea de obligare a reclamantelor creditoare la consemnarea unei cauțiuni, ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărârea instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art.31 alin.(1) din Legea nr.85/2006, orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței împotriva unui debitor prezumat în insolvență poate introduce o cerere la tribunal din cauza încetării plăților față de acesta timp de cel puțin 30 de zile, debitorul având posibilitatea legală conform art.33 alin.(3) din Legea nr.85/2006 să conteste starea de insolvență invocată de creditor, așa cum s-a procedat în speță.
Concluzionând, condițiile de admisibilitate ale cererilor formulate de reclamantele creditoare trebuie raportate atât la calitatea creanței care trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă, cât și la aprecierea stării de insolvență a debitoarei.
În conceptul Legii nr.85/2006 încetarea plăților se caracterizează prin imposibilitatea debitorului de a plăti datoriile scadente datorită lipsei unor sume de bani de care să dispună imediat pentru plata datoriilor în cauză.
Analizând înscrisurile de la dosar, s-a constatat că starea de insolvență a debitoarei nu a fost dovedită în sensul Legii nr.85/2006.
Potrivit art.2 din Legea nr.85/2006, scopul acestei proceduri este o cale pentru acoperirea pasivului debitoarei aflat în insolvență și nu constituie o formă de executare silită sau de valorificare a creanței creditorului.
Mai mult, din înscrisurile depuse la dosar și din susținerile părților a rezultat că pretinsa creanță nu este certă, lichidă și exigibilă și ar putea face obiectul unei cereri ce ar fi rezolvată într-un alt cadru procedural, în ce privește ambele cereri formulate de reclamantele creditoare.
Astfel, în ce privește cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de reclamanta creditoare - SRL C, s-a reținut că pretențiile creditoarei au la bază facturi emise în mod unilateral, neacceptate la plată de către pârâta debitoare și în afara contractelor încheiate între societăți. Creanța invocată de către reclamanta creditoare nu îndeplinește condițiile impuse de art.3 pct.6 din Legea nr.85/2006.
Conform art.379 proc.civ. creanța certă, este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul.
Facturile invocate de creditoare, nefiind acceptate la plată, nu pot face proba contra debitorului potrivit art.46 Cod comercial.
Primirea facturilor este un act material, în timp ce acceptarea facturii necesită manifestare de voință a persoanei autorizate de a face plata facturii. Primirea facturilor prin intermediul fax-ului la 4 - 5 luni de la emitere (facturi emise în perioada februarie-martie 2008 și trimise prin fax la data de 21.07.2008) nu echivalează cu acceptarea plății.
La cererea judecătorului sindic de a se face dovada predării - primirii mărfurilor pentru a căror livrare s-au emis facturile în litigiu, creditoarea SC - SRL a depus procesele verbale și avizele de însoțire a mărfii (aflate la filele 71-124 din dosar) care nu fac trimitere la nici un număr de factură (procese verbale) sau care dimpotrivă se referă la cu totul alte facturi decât cele din litigiu (avize de însoțire a mărfii).
Referitor la cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de SC România Credit Management SRL B în calitate de mandatară a creditorului SC Sisteme SRL B, s-a reținut că facturile fiscale atașate la acțiune, respectiv nr. - -/14.12.2007 și nr. - -/13.11.2007 au fost emise fără a avea la bază un contract (contractul nr.057/19.07.2007 depus la dosar nefiind semnat de către debitoarea pârâtă), nu au fost primite de debitoarea pârâtă, nu au fost semnate de reprezentantul legal al societății debitoare și nici acceptate la plată. De asemenea, nu există nici documente de predare - primire a mărfurilor (avize de însoțire, procese verbale) care să ateste primirea lor de către debitoare.
Factura fiscală nr. - -/13.11.2007 în sumă de 53.727,82 leiprezentată în original în ședința de judecată din data de 10.04.2009nu prezintă nici semnătura și nici ștampila societății debitoare.
Documentul de transport (aflat la fila 16 din dosarul nr-), conform căruia debitoarea pârâtă a recepționat 12 pachete în data de 13.11.2007, se referă la factura nr.-/10.11.2007, care nu face obiectul prezentei cauze.
S-a mai invocat de către creditoare și faptul că a emis facturile fiscale în baza unor comenzi ale debitoarei, însă așa cum rezultă din copiile depuse la dosarul cauzei (la filele 12-14), ele sunt în realitate confirmări de comandă ale creditoarei, fără a fi indicat numărul comenzii debitoarei sau o copie a acestei comenzi.
Creanța creditoarei reclamante se compune din debit principal 61.855,40 lei și 51.007,24 lei penalități de întârziere solicitate însă în baza unui contract nesemnat și neînsușit de către pârâta debitoare, și prin urmare nedatorate.
Judecătorul sindic a remarcat și faptul că ambele cereri de deschidere a procedurii insolvenței au fost formulate în condițiile în care anterior a avut loc concilierea directă în luna decembrie 2008, ocazie care ambele creditoare au avut punctul de vedere al pârâtei debitoare, în sensul că a contestat creanțele, facturile emise și contractul nesemnat (pentru creditoarea Sisteme SRL B), ambele cereri presupunând probleme litigioase în ce privește relațiile comerciale, executarea contractelor dintre părți.
Potrivit art.3 pct.1 din Legea nr.85/2006, starea de insolvență se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Nu insolvența, ci solvabilitatea se raportează la ansamblul activelor debitorului.
Ori, societatea debitoare a probat prin extrasele de cont bancar, documentele de plată și documentele fiscale anexate că a efectuat plăți curente de salarii, impozite și taxe, utilități, rate credit, precum și faptul că în perioadele în care au fost emise facturile în litigiu, avea disponibil în cont pentru plata datoriilor exigibile.
În consecință, întrucât în cauză, s-a dovedit că nu este incidentă starea de insolvență, ci refuzul de achitare a facturilor decurge din contestarea creanțelor, a facturilor emise, a unui contract nesemnat și neînsușit de debitoare și din modalitatea de executare a unor contracte încheiate între părți, fiind contestată și primirea mărfurilor, fiind necesară verificarea raporturilor contractuale dintre părți, judecătorul sindic a admis contestațiile debitoarei pârâte SC SA T și a respins cererile creditoarelor reclamante privind deschiderea procedurii insolvenței, ca nefondate.
Totodată, s-a respins și cererea pârâtei debitoare de obligare a reclamantelor creditoare la consemnarea unei cauțiuni, nefiind făcută dovada eventualelor pagube încercate de debitoare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea SC Sisteme SRL prin mandatar România Credit Management SRL,care a criticat-o ca fiind nelegală și netemeinică, pentru următoarele considerente:
Debitoarea invocă faptul că nu a semnat contractul care a stat la baza relațiilor comerciale dintre părți însă, din înscrisurile depuse la dosar respectiv facturile acceptate sub semnătură și ștampilă de către reprezentanții debitoarei, scrisoarea de transport internațional semnată de asemenea de către reprezentantul debitoarei, dovedesc fără putință de tăgadă existența relațiilor comerciale între părți, faptul că marfa a fost livrată de către creditoare, iar c/valoarea acesteia nu a fost achitată de către debitoare. Potrivit art. 46 Cod comercial, obligațiile comerciale se probează cu facturi fiscale acceptate și orice alte mijloace de probă prevăzute de normele Codului civil.
Societatea debitoare nu contestă temeiul legal al debitului - facturile fiscale, scrisoarea de transport internațional, ci invocă propria greșeală pentru a se apăra, susțineri de neînregistrare în propria contabilitate a facturilor semnate de debitor, atitudine care este intolerabilă.
În ceea ce privește solvabilitatea debitoarei, apreciază recurenta că aceasta trebuia să probeze achitarea integrală a tuturor creanțelor sale la momentul introducerii cererii de faliment.
Solicită recurenta să se rețină că prin primirea mărfurilor, debitorul a recunoscut dreptul de creanță al creditorului, acceptarea acestuia fiind vădită, iar creditorul este îndreptățit să solicite penalități de întârziere contractuala. Având în vedere și caracterul comercial al raporturilor juridice dintre părți, punerea în întârziere se face de drept, nefiind necesară o formalitate expresă, potrivit art. 43 din Codul comercial.
Mai arată recurenta că atât facturile semnate și acceptate, cât și -ul semnat de către reprezentanții societății debitoare fac dovada în acest sens. Mai mult, administratorului societății luase cunoștință de existența contractului dintre părți, însă a refuzat să îl semneze.
Consideră recurenta că din înscrisurile depuse la dosarului cauzei a făcut dovada existenței relațiilor comerciale dintre părți, cât și faptul că marfa a fost livrată de către creditoare, iar c/valoarea acesteia nu a fost achitată de debitoare.
Mai mult, arată recurenta că a depus la dosar cauzei și confirmările de comandă emise de către debitoarea pentru panourile livrate de creditoare.
Având în vedere natura comercială a relațiilor dintre părți și faptul că s-a probat existența acestora în accepțiunea art. 46 Cod comercial prin facturile acceptate, scrisoarea de transport care face dovada livrării mărfurilor comandate, reiese cu necesitate obligația debitoarei de plată a facturilor aferente mărfurilor de care a beneficiat.
Consideră recurenta că în cauză sunt îndeplinite condițiile Legii nr. 85/2006 cu privire la creanța sa.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 8 și următoarele din Legea nr. 85/2006, art. 304 pct.9 și art. 304 ind.1 Cod pr. Civilă.
Intimata debitoare legal citată a depus la dosar întâmpinareprin care a solicitat respingerea recursului declarat de creditoare ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
Intimata a arătat că facturile fiscale depuse de recurenta creditoare au fost emise neavând la bază nici un contract, nu au fost niciodată primite de către societate, nu au fost semnate de reprezentantul legal al societății și nici acceptate la plată. De asemenea nu există nici un proces verbal de predare primire a mărfurilor, care să ateste că acestea au fost primite de către debitoare.
Documentul de transport aflat la dosar, conform căruia a recepționat 12 pachete în data de 13.11.2007 vizează factura nr.-/10.11.2007, care nu face obiectul cauzei.
Creanțele invocate nu îndeplinesc una dintre condițiile imperative impuse de art. 3 pct.6 din Legea nr. 85/2006, în sensul că nu sunt certe, întrucât existența lor nu rezultă din nici un act care să emane de la debitoare sau să fie recunoscut de aceasta. Creanța în sumă de 61.855,40 lei se întemeiază pe două facturi care nu figurează în contabilitatea societății, iar creanța în sumă de 51.067,24 lei reprezentând penalități de întârziere se întemeiază pe contractul de vânzare-cumpărare nr. 057/19.07.2007 care nu conferă în nici un caz caracter cert creanței, nefiind însușit și semnat de către societatea debitoare.
Examinând cauza prin prisma argumentelor invocate în susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. dar și potrivit art.304/1 pr.civ.Curtea constată că recursul nu este fondat.
Judecătorul sindic a constatat în mod corect că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile de admisibilitate prevăzute de legea insolvenței pentru a se dispune deschiderea procedurii față de debitoare, atât în ceea ce privește creanța care trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă, cât și starea de insolvență a debitoarei.
Facturile fiscale prezentate de reclamantă în dovedirea creanței pe care a invocat-o nu sunt suficiente, atât timp cât nu sunt însoțite de un contract valabil încheiat între părți sau cel puțin de o comandă emisă de pârâtă, ori de avize de însoțire a mărfii, procese verbale de predare primire, semnate și ștampilate de reprezentanții pârâtei.
Înscrisurile depuse la dosar de reclamantă nu pot fi luate în considerare în sensul celor de mai sus ( contractul nr.057/19.07.2007 nu este însușit de pârâtă prin semnătură și ștampilă, scrisoarea de trăsură privește o altă factură decât cele invocate ).
Prin urmare, recurenta reclamantă nu a făcut dovada faptului că este un creditor a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile, astfel cum impun exigențele art.3 pct.6 din legea insolvenței.
De asemenea, prin înscrisurile depuse la dosar ( filele 124 -378 dosar fond ), pârâta a dovedit că nu se află în stare de insolvență, așa cum este definită de art. 3 pct.1 din Legea nr.85/2006.
Pe cale de consecință, neexistând motive de nelegalitate a hotărârii atacate, Curtea apreciază că recursul este nefondat, urmând ca în temeiul art.312 Cod pr.civilă să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul comercial dclarat de recurenta creditoare - C MANAGEMENT S SRL B prin mandatar SC ROMANIA CREDIT MANAGEMENT S, cu sediul în B,-,.1, sect.1, împotrivaSentinței civile nr. 705/24.04.2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-în contradictoriu cu intimata creditoare - SC - SRL, cu sediul în,-, județ C, intimata debitoare - SC SA, cu sediul în T, str. - și intimatul - OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI T, cu sediul în T,-,ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 28 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Jud.fond
tehnoredactat dec.jud.-- -/2 ex./18.12.2009
04 2009
Președinte:Nastasia CuculisJudecători:Nastasia Cuculis, Mihaela Davidencu Șerban, Elena
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
