Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 143/2010. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALA SI DE contencios ADMINISTRATIV

Dosar nr-

DECIZIA Nr. 143

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Valentin Niță

JUDECĂTORI: Valentin Niță, Elisabeta Gherasim Alexandrina Urlețeanu

- - -

Grefier - - -

&&&&&

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de creditoareaVB LEASING ROMÂNIA,prin reprezentanții săi legali șiV- DE asigurare SRL,prinreprezentanții săi legali,ambele cu sediul în B, Șos. B- P, nr. 17-21, sector 1 și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la. de Av. din B, str. -. -., nr. 3, sector 5, împotriva sentinței nr. 1366 din 2 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu debitoareaSC SRLprin administrator judiciar - P,-, județul P și creditoarea DGFP - P, nr. 22, județul

Recursul este timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei potrivit chitanței nr. -/09.01.2010.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a lipsit creditoarea VB Leasing România, V-roker de Asigurare SRL, SC SRL prin administrator judiciar și DGFP

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este îndreptat împotriva sentinței prin care s-a respins contestația recurentelor la tabelul definitiv al creanțelor, este timbrat,iar recurentele prin intermediul cererii de recurs solicită și judecata cauzei în lipsă, după care,

Curtea, luând act că în cauză nu se formulează alte cereri, iar recurentele prin intermediul recursului au solicitat și judecata cauzei în lipsă, constată cauza in stare de judecată si o reține spre soluționare.

CURTEA

Prin acțiunea înregistrată în cadrul dosarului de faliment nr- aflat pe rolul Tribunalului Prahova la data de 19.05.2009, creditoarea VB LEASING ROMÂNIA SA (fostă LEASING ROMÂNIA SA) a formulat contestație la tabelul preliminar al creanțelor.

În motivarea contestației, creditoarea VB LEASING ROMÂNIA SA arată că gresit nu i s-a validat creanța solicitată prin cererea de precizarea creanței emisă la data de 30.03.2009.

A mai arătat că a încheiat în calitate de locator/proprietar și finanțator, cu SC SRL contractul de leasing nr.36393, având ca obiect dreptul de folosință a autovehiculului marca 1.5, serie - și fiind îndeplinite condițiile imperative prevăzute de legea specială privind procedura insolvenței, la data de 03.10.2008 a formulat cerere de înregistrare a creanței sale certe, lichide și exigibile în valoare de 14.519,88 lei.

Mai arată că debitoarea înregistrează față de societatea creditoare o creanță în valoare de 14.362,27 lei, reprezentând prețul folosinței acestor bunuri, până la data deschiderii procedurii și ulterior deschiderii procedurii generale a insolvenței, respectiv datei de 26.09.2008au mai fost emise facturi în valoare totală de 7.446,24 lei și că debitoare îi mai datorează și suma de 27.259,50 lei reprezentând valoarea rămasă de facturat în baza contractului de leasing.

Menționează că data de reziliere a contractului este irelevantă în cauză și că rezilierea s-a produs în baza pactului comisoriu de gradul IV și că lichidatorul judiciar nu poate pronunța o decizie privind o cerere adresată instanței de judecată ci doar instanța prin intermediul judecătorului sindic, este în măsură să admită sau să respingă o astfel de cerere.

În final, creditoarea solicită înscrierea în tabelul definitiv al creanțelor cu suma de 14.362,27 lei, reprezentând facturile emise și neachitate, anterior deschiderii procedurii generale a insolvenței, precum și în tabelul suplimentar al creanțelor cu suma de 7.446,24 lei reprezentând facturi neachitate ulterior deschiderii procedurii insolvenței și 27.259,50 lei reprezentând valoarea rămasă de facturat în baza contractului de leasing nr.36393 și totodată înscrierea creanței de 49.068,01 lei în tabelul definitiv consolidat al creanțelor.

Prin sentința nr. 1366 din 2 octombrie 2009 judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Prahovaa respins ca neîntemeiată contestația formulată de creditorul VB LEASING ROMANIA la tabelul definitiv consolidat al creanțelor debitoarei SC SRL întocmit de lichidatorul judiciar.

Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut că prin sentința nr.1028/26.09.2008 a fost deschisă procedura generală a insolvenței împotriva debitoarei SC SRL, iar prin sentința nr.697/27.03.2009 s-a dispus intrarea în procedura simplificată și începerea procedurii falimentului.

În tabelul definitiv rectificat al creanțelor averii SC SRL, la poziția nr.5 contestatoarea este menționată cu o creanță chirografară în sumă de 14.519,88 lei, reprezentând rate de leasing neplătite până la deschiderea procedurii.

Contestatoarea menționează că s-a produs rezilierea contractului de leasing nr.36393/15.05.2007 în baza pactului comisoriu de gradul IV, însă nu a menționat data rezilierii, astfel că, în mod corect lichidatorul judiciar a avut în vedere doar suma de 14.519,88 lei reprezentând rate de leasing neplătite și rate prime de asigurare casco restante, până la deschiderea procedurii.

De altfel, contestatoarea a formulat cerere de înregistrare a creanței la data de 07.10.2008 numai pentru suma de 14.519,88 lei.

Susținerile contestatoarei referitoare la necesitatea înscrierii sumelor de 14.362,27 lei reprezentând prețul folosirii bunului, 446,24 lei reprezentând facturi neachitate ulterior deschiderii procedurii și 27.259,50 lei reprezentând valoare rămasă de facturat, respectiv a sumei totale de 49.068 lei la tabelul definitiv consolidat, nu pot fi reținute de judecătorul sindic, întrucât în lipsa cunoașterii datei rezilierii contractului de leasing, nu s-a putut verifica de către lichidatorul judiciar dacă aceste sume de bani sunt sau nu datorate de către debitoare.

În plus, nici la momentul formulării contestației și nici pe parcursul procesului, contestatoarea nu a înțeles să precizeze data rezilierii contractului de leasing, astfel încât, instanța urmează să facă aplicarea disp. art.1169 civ. și să considere că nu s-a probat de către aceasta susținerile menționate în contestație.

Împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Prahova au declarat recurs creditoarele VB LEASING ROMANIA și V-roker de Asigurare SRL, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, solicitând modificarea in tot a acesteia si pe fond admiterea contestației la tabelul preliminar al creanțelor.

Recurentele invocă incidenta in cauza art 304 pct 8.pr.civ in sensul ca instanța a interpretat greșit actul dedus judecații, atunci când a stabilit că, contestația sa este nefondată deoarece nu a dovedit data rezilierii contractului de leasing.Din art 8.3 lit a si si 8.4 lit. a, reiese ca rezilierea s-a produs in baza pactului comisoriu de gradul IV la data de 03.10.2008.

Recurentele mai invoca si incidenta art 15 din OG 51/1997 modificata prin legea 287/2006 in raport cu care,in cazul in care locatarul /utilizatorul nu executa obligația de plata integrală a ratei de leasing timp de doua luni consecutiv,este obligat să restituie bunul si sa plătească toate sumele datorate,până la data restituirii în temeiul contractului de leasing.

Cum autoturismul în cauză, arată în concluzie recurentele este deținut si folosit si în prezent de debitoarea, respectiv utilizator, creanța sa trebuie să cuprindă ratele de leasing la zi, creanța cu care trebuie sa fie înscrisa în tabelul preliminar de creanțe, respectiv de 49.068,01 lei.

Curtea, analizând sentința pronunțată de instanța de fond prin prisma criticilor invocate de recurente, avans în vedere actele dosarului si dispozițiile legale în materie constata ca recursul este nefundat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente.

In cauza incidente sunt dispozițiile speciale din Legea 85/2006 privind procedura insolventei, respectiv art. 64,67,72.

In raport cu aceste dispoziții legale -cu excepția salariaților ale căror creanțe vor fi înregistrate de administratorul judiciar, conform evidentelor contabile, toți ceilalți creditori ale căror creanțe sunt anterioare deschiderii procedurii vor depune cerere de admitere a creanțelor.

In cauza recurentele au depus la data de 07.10. 2008 o cerere de admitere a creanței pentru suma de 14.519,88 lei, cu care au si fost înscrise în tabelul preliminar de creanțe.

Criticile recurentelor cu privire la sentința pronunțată de judecătorul sindic sunt nefondate.

Aceasta întrucât, prin sentința recurata s-a reținut corect că în lipsa unei evidente clare a datei rezilierii contractului de leasing nu s-a putut stabili daca sumele solicitate prin contestația la creanța sunt datorate.

Prin motivele de recurs, recurentele creditoare fac trimitere la incidenta pactului comisoriu de gradul IV înscris în art. 8.3 lit a si c si art 8.4 lit a din contractul de leasing, si care a dus la rezilierea contractului la data de 03.10.2008.

Față de aceste susțineri, creanța înscrisă în tabelul preliminar de lichidator este si cea solicitată de creditoare prin cererea depusă ulterior rezilierii contactului si anume acea de 14.519,88 lei în cuantumul anterior deschiderii procedurii. După deschiderea procedurii contractul fiind reziliat așa cum susțin chiar recurentele, acesta nu mai produce efecte, sumele solicitate ulterior prin contestația formulată nu pot fi adăugate la creanța inițială, așa cum a fost verificată de lichidator.

de considerentele reținute în prezenta decizie, recursul declarat de creditoare este nefondat, urmând ca în conformitate cu art. 312 alin 1.pr,civ să fie respins.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de creditoareaVB LEASING ROMÂNIA,prin reprezentanții săi legali șiV- DE ASIGURARE SRL,prinreprezentanții săi legali,ambele cu sediul în B, Șos. B- P, nr. 17-21, sector 1 și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la. de Av. din B, str. -. -., nr. 3, sector 5, împotriva sentinței nr. 1366 din 2 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu debitoareaSC SRLprin administrator judiciar - P,-, județul P și creditoarea DGFP - P, nr. 22, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 28 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Valentin Niță, Elisabeta Gherasim Alexandrina Urlețeanu

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red.

Dact. /7 ex./ 15.02. 2010

Dosar fond - al Tribunalului Prahova

Jud fond

Operator de date cu caracter personal

nr. notificare 3120/2006

Președinte:Valentin Niță
Judecători:Valentin Niță, Elisabeta Gherasim Alexandrina Urlețeanu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 143/2010. Curtea de Apel Ploiesti