Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1459/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1459/2008

Ședința publică din data de 17 iunie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu

JUDECĂTOR 2: Adriana Iluț

JUDECĂTOR 3: Claudia Idriceanu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursurile declarate de reclamantul lichidator judiciar al debitoarei SC SRL și pârâta împotriva sentinței civile nr. 416/19.03.2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr-, având ca obiect pretenții în cadrul procedurii insolvenței.

dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 10.06.2008, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr. 416 din 19 martie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureșs -a admis în parte acțiunea precizată de reclamanta B-, lichidator desemnat pentru falimentul debitoarei SRL, în contradictoriu cu pârâta SC.

Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei 59.045,76 Euro reprezentând contravaloarea facturi neachitate.

Celelalte petite ale acțiunii au fost respinse.

S-a admis în parte cererea reconvențională a pârâtei și a dispus înregistrarea în registrul special al creanțelor, a creanței în sumă de 138.285 Euro și a obligat lichidatorul să procedeze la verificarea acesteia.

Celelalte capete de cerere au fost respinse.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:

Excepția de necompetență materială a fost respinsă raportat la dispozițiile art. 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Excepția prematurității acțiunii este nefondată raportat la împrejurarea că urmare adresei 4877 din 7 martie 2007 pârâta a comunicat că datoria reală este de 59.045,76 Euro însă și reclamanta are la rândul ei o datorie de 391,20 Euro, aspect ce reiese din adresa din 31 martie 2007.

Relațiile comerciale dintre părți s-au derulat în baza contractului cu nr. 1022 încheiat la 5 septembrie 2002 și anume pârâta nu a achitat contravaloarea facturilor în valoare totală de 59.045,76 Euro aspect recunoscut de aceasta prin adresa menționată.

Față de cele arătate, instanța a considerat că acțiunea reclamantei este întemeiată pentru această sumă și a admis-o în temeiul art. 969 cod civil raportat la art. 4 din contractul intervenit între părți.

Referitor la celelalte sume solicitate de către reclamantă, acestea sunt nejustificate având în vedere că reclamațiile nu au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor art. 6 din contractul amintit anterior, și ca atare au fost respinse.

Întrucât nu s-a putut stabili cu certitudine creanța pârâtei, și având în vedere prevederile art. 64 alin 3 din Legea nr. 85/2006, cererea reconvențională a fost admisă în parte, în sensul înscrierii creanței în registrul special al instanței, având în vedere prevederile art. 64 alin 3 din Legea nr. 85/2006.

Raportat la art. 61 coroborat cu art. 66 și 67 din aceeași lege, lichidatorul urmează să verifice creanța și să procedeze în consecință.

Abia după ce creanța va fi stabilită în baza art. 72 iar eventualele contestații împotriva acesteia vor fi soluționate, daca se va impune, judecătorul sindic va proceda la compensarea creanțelor în baza art. 52 din Legea insolvenței, prin urmare va fi respinsă cererea referitoare la compensare și înscrierea diferenței declarației rezultată din această operație.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs lichidatorul B-M și pârâta.

Lichidatorul solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate ca fiind netemeinică și nelegală.

În dezvoltarea motivelor de recurs, lichidatorul arată că, sumele de 10000 Euro și 15.439,77 lei au fost reținute de către SRL din reclamațiile pentru marfa cumpărată și care, ori urma să fie plătită, ori să fie returnată, fie schimbată cu alta. Firma a comunicat către SRL suma reclamațiilor, dar nu a mai returnat marfa, această valoare fiind introdusă în contabilitatea societății și rămasă neachitată, pentru care nu a fost întocmită o factură storno de către SRL. Pentru această marfă a fost reținută și o garanție, nereturnată, fiind obligată aor estitui și pe aceasta.

Privitor la sumele cuprinse în cererea reconvențională, în suma de 138.284,99 lei nu pot fi de acord cu ele, fiind precizat doar faptul că aparțin anilor 2005 și 2006, ulterior deschiderii procedurii, nu se menționează la care marfă, din ce factură, privesc aceste reclamații.

Sumele privind reclamații solicitate, consideră că nu pot fi acceptate, întrucât există între părți încheiat contractul nr., unde este precizată procedura care trebuie urmată în cazul apariției unor reclamații, procedura care nu s-a urmat de către pârâtă, mai mult, aceasta recunoaște că a distrus marfa fără a consulta cealaltă parte sau de aoa chita, contravenind unor bune relații comerciale, caz care nu a fost stabilit între părți.

Societatea pârâtă nu figura ca și creditor, ci dimpotrivă ca și debitor în documentele societății, deci neavând nici o creanță de recuperat de la debitorul falit, fiind vorba doar de valoarea mărfii de recuperat, a celei rezultate din reclamații și garanția aferentă acesteia.

Pârâta solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și dispunerea respingerii cererii introduse de reclamant ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta-recurentă a invocat în fața instanței de fond,excepția necompetenței teritoriale a instanței în raport de art. 5 din cadrul contractului care a guvernat raporturile dintre părți coroborat cu dispozițiile Legii nr. 105/1992 respectiv a art. 73-75 din această lege, dispoziții potrivit cărora "contractul este supus legii alese prin consens de părți".

Creanța ce face obiectul prezentei cauze derivă din contractul pe care părțile au convenit să-l încheie și în cuprinsul căruia au stabilit instanța competentă în caz de litigii.

O altă excepție pe care a invocat-o în fața instanței de fond a fost excepția prematurității cererii de chemare în judecată motivat de neîndeplinirea de către reclamantă a dispozițiilor art. 7201Cod procedură civilă.

În anul 2006, înainte de introducerea acțiunii cu cel puțin 30 de zile ar fi trebuit îndeplinite toate cerințele instituite prin cuprinsul art. 7201Cod procedură civilă, ceea ce nu a fost îndeplinită.

Pe parcursul derulării relațiilor comerciale cea care nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale a fost însăși reclamanta acesta fiind și motivul pentru care s-a ajuns în această situație.

Analizând recursurile, prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea de apel constată următoarele:

Acțiunea formulată de lichidatorul judiciar B-M, desemnat în falimentul debitoarei SC SRL împotriva pârâtei are ca obiect pretenții făcând astfel parte din categoria cererilor și acțiunilor care au drept scop reîntregirea patrimoniului debitorului încadrându-se astfel în sintagma proceselor și cererilor de natură judiciară aferente procedurii insolvenței astfel cum sunt ele stabilite în competența judecătorului sindic din perspectiva art. 11 legii insolvenței.

De aceea, Curtea reține că în speță competența materială de soluționare a acestei acțiuni revine judecătorului sindic în virtutea dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 85/2006 în sensul că această acțiune se încadrează în categoria celor ce vizează procedura falimentului debitoarei.

Astfel, lichidatorul judiciar prin acțiunea introductivă cât și prin precizarea de acțiune (136 dosar nr- a Tribunalului Maramureș ) a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 84.485,53 Euro contravaloarea în lei a sumei la data plății, sumă reprezentând contravaloare marfă livrată și neachitată de către pârâtă conform următoarelor facturi: 1021/23706/6 mai 2005, 1021/238/6 mai 2006 și 1021/239/9 mai 2005 fiecare de câte 19.681,92 Euro.

Potrivit adresei emisă de pârâtă la data de 31 martie 2006 aceasta recunoaște datoria de 59.045,76 Euro așa încât judecătorul sindic având la bază această recunoaștere a admis în parte acțiunea lichidatorului obligând pârâta să aducă la masa credală această sumă.

În aceste condiții, lichidatorul judiciar prin recursul formulat solicită admiterea în întregime a acțiunii inițiale în sensul obligării pârâtei și la plata sumelor de 10.000 Euro și respectiv 15.439,77 lei care au fost reținute de către SRL din reclamațiile pentru marfa cumpărată și care urma să fie achitată ori returnată.

Cât privește aceste sume Curtea reține că pârâta a invocat reclamații calitative a produselor livrate așa încât pentru aceste sume, nu există probe certe care să dovedească faptul că, în mod nelegal pârâta a refuzat plata lor.

Astfel, în ceea ce privește acțiunea introductivă în mod legal judecătorul sindic a apreciat-o întemeiată doar în parte respectiv pentru sumele recunoscute de pârâtă.

Cât privește însă cererea reconvențională modul în care judecătorul sindic a înțeles să o soluționeze este în totală contradicție cu dispozițiile speciale ale legii insolvenței.

Legea nr. 85/2006 instituie o procedură de executare colectivă împotriva unor debitori în condițiile expres și limitativ prevăzute de legea specială. Atâta vreme cât împotriva debitoarei SC SRL a fost declanșată procedura falimentului, nici o altă formă de recuperare a vreunei creanțe sau de executare silită împotriva acesteia nu poate fi realizată decât în procedura colectivă a insolvenței și potrivit regulilor specifice stabilite de această lege.

Cu toate acestea pârâta deși cunoștea faptul că împotriva debitoarei SC SRL a fost declanșată procedura falimentului nu a înțeles să formuleze în procedură o declarație de creanță pentru sumele pe care pretinde că le are de recuperat de la aceasta ci uzează în acțiunea formulată de lichidatorul judiciar pentru reîntregirea patrimoniului debitorului, de dispozițiile Codului d e procedură civilă ce reglementează pretențiile proprii ale pârâtului într-o acțiune de drept comun, alegând calea cererii reconvenționale în conformitate cu prevederile art. 119 din Codul d e procedură civilă.

Această modalitate aleasă de pârâtă și agreată de instanță este în totală și vădită contradicție cu dispozițiile legii speciale ale insolvenței și prin acest mod nu se face altceva decât se eludează termenele și condițiile în care orice creditor ce are de recuperat de la debitor o creanță, certă, lichidă și exigibilă este obligat să formuleze în termen o declarație de creanță. Procedând în alt mod de maniera în care a înțeles să soluționeze judecătorul sindic cererea reconvențională nu se face altceva decât se eludează dispozițiile legii insolvenței creindu-se o situație favorabilă unuia dintre creditori în defavoarea celorlalți de vreme ce procedura falimentului este una colectivă.

Așa cum bine a invocat în recursul formulat lichidatorul pe de o parte pârâta nu a formulat în dosarul de faliment al debitoarei o declarație de creanță, la această dată fiind decăzută din acest drept iar pe de altă parte, de la data deschiderii procedurii orice acțiuni judiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau a bunurilor sale se suspendă potrivit art 36 din legea insolvenței motiv ce impune admiterea recursului lichidatorului judiciar.

Față de aceste considerente în temeiul dispozițiilor art. 312 alin (1) Cod procedură civilă recursul lichidatorului judiciar va fi admis în parte, iar potrivit art. 304 pct 9 Cod procedură civilă hotărârea judecătorului sindic va fi modificată în parte în sensul respingerii cererii reconvenționale formulată de pârâta ,celelalte dispoziții ale hotărârii urmând a fi menținute.

Cu privire la recursul formulat de pârâta, Curtea de Apel constată că este netimbrat.

În conformitate cu dispozițiile art.6 lit.c și raportat la art.11 din Legea nr.146/1997 s-a stabilit în sarcina recurentei obligația de a achita taxa judiciară de timbru in sumă de 19,5 RON, iar in conformitate cu art.1 din OG nr.32/1995 timbru judiciar in sumă de 0,15 RON.

În temeiul dispozițiilor art.20 alin.2 din Legea nr.146/1997 recurenta a fost înștiințată ca, în termen de 5 zile de la data comunicării înștiințării să achite în contul Consiliului local al mun.C N sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997.

Prin art.1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ.

Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la 12 mai 2008 (8), că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997, respectiv ale art.35 alin.5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite în parte recursul declarat de lichidatorul judiciar B împotriva sentinței civile nr. 416 din 19.03.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o modifică în parte în sensul că respinge cererea reconvențională formulată de pârâta

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Anulează ca netimbrat recursul pârâtei B declarat împotriva aceleiași hotărâri.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din data de 17.06.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red./

3 ex./19.06.2008

Jud.fond.-

Președinte:Danusia Pușcașu
Judecători:Danusia Pușcașu, Adriana Iluț, Claudia Idriceanu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1459/2008. Curtea de Apel Cluj