Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 153/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 153
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008
PREȘEDINTE: Carmen Popescu
JUDECĂTOR 2: Angela Rădulescu
JUDECĂTOR 3: Radu Mateucă
GREFIER - -
Pe rol, judecarea recursului formulat de debitoarea SC SRL TR S J/- CF - împotriva sentinței nr.182 din 19.09.2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de contencios Administrativ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare SC SA B prin mandatar SC - CONSULTANȚĂ & RECUPERĂRI SRL B, și intimatul administrator judiciar CABINET INDIVIDUAL având ca obiect procedura insolvenței deschidere procedură insolvență.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta debitoare SC SRL TR S prin avocat, lipsind intimata creditoare SC SA B prin mandatar SC - CONSULTANȚĂ & RECUPERĂRI SRL B și intimatul administrator judiciar CABINET INDIVIDUAL
- recurent Debitor - SC SRL TR S J/- CF -.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenta debitoare a depus la dosarul cauzei, prin serviciul arhivă cerere de renunțare la recurs deoarece părțile au ajuns la o înțelegere stingând acest conflict prin încheierea unei tranzacții.
Avocat pentru recurenta debitoare depune tranzacția încheiată, înțelegând să se ia act de renunțarea la judecata recursului.
CURT EA
Asupra recursului de față constată următoarele:
La data de 07 martie 2007, creditoarea SC SA prin mandatar ales SC - CONSULTANȚĂ & RECUPERARE ȘI SRL Bas olicitat instanței să dispună deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC SRL DTS.
În motivarea cererii, creditoarea a susținut că, în temeiul contractului seria E nr. 01082 a prestat servicii de telecomunicații debitoarei, aceasta obligându-se să achite contravaloarea serviciilor în sumă de 26387,5 lei și 1000 USD.
Debitoarea a depus contestație, prin care a învederat că datorează o sumă mult mai mică, iar societatea dispune de lichidități pentru acoperirea creanței de 2232,64 lei, nefiind deci în incapacitate de plată.
A invocat și excepția prematurității introducerii cererii de insolvență, creditoarea având obligația să invoce concilierea prealabilă prevăzută de art. 7201pr. civ.
Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, prin Sentința nr. 182/F/19.09.2007, a respins contestația formulată de către debitoare, a admis cererea creditoarei în sensul deschiderii procedurii insolvenței debitoarei SC SRL, numind administrator judiciar pe Cabinet Individual.
S-a dispus notificarea deschiderii procedurii debitoarei, creditorilor și ORC M, fixându-se termene pentru depunerea creanțelor, verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor, soluționarea eventualelor contestații, afișarea tabelului definitiv și s-a stabilit data scadenței adunării creditorilor.
Judecătorul sindic a apreciat că, respectiva creditoare are o creanță certă, lichidă și exigibilă, superioară cuantumului de valori prag prevăzute de art. 3 alin.1 pct. 12 din Legea 85/2006.
Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs debitoarea, care a învederat că, societatea nu se află în incapacitate de plată, așa cum aceasta este definită.
În ceea ce privește creanța invocată de creditoare este mai mult decât evident faptul că aceasta nu este certă, lichidă și exigibilă, cuantumul total al creanței fiind sub valoarea prag de 10.000 lei, prevăzută de dispozițiile art.3 pct. 1 lit. a din Legea 85/2006.
La 19 februarie 2008, recurenta-debitoare SC SRL DTSa depus o cerere prin care a învederat instanței că renunță la recurs, pe considerentul că părțile în cauză au ajuns la o înțelegere, stingând conflictul prin încheierea unei tranzacții.
Potrivit art. 246 pr. civ. renunțarea la judecată poate avea loc în tot cursul judecății, în fața primei instanțe sau a instanței de apel ori a celei de recurs, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.
Cum debitoarea a declarat expres, că înțelege să renunțe la judecată, Curtea, în raport de prevederile art. 246 pr. civ., va lua act de această renunțare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act că se renunță la judecata recursului formulat de debitoarea SC SRL TR S J/- CF -, cu sediul în Tr. S dul - -, nr.28, Județul M, împotriva sentinței nr.182 din 19.09.2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare SC SA B prin mandatar SC - CONSULTANȚĂ & RECUPERĂRI SRL B cu sediul în B, str.- nr.44,.2..2,.3,.35, sector 1, și intimatul administrator judiciar CABINET INDIVIDUAL cu sediul în Tr.S,-, -.3,.5, Județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Februarie 2008.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
Red.RM/4 ex.
Jud.fond
Tehnored.MD/04.03.2008
28 Februarie 2008
Președinte:Carmen PopescuJudecători:Carmen Popescu, Angela Rădulescu, Radu Mateucă
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|