Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 154/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 278/F/-)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 154
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008
PREȘEDINTE: Carmen Popescu
JUDECĂTOR 2: Angela Rădulescu
JUDECĂTOR 3: Radu Mateucă
GREFIER - -
Pe rol, judecarea recursurilor formulate de debitoarea - SA J J-4581094 prin lichidator TÎRGU 0024 și creditoarea SOCIETATE MESTESUGAREASCA CURTEA DE A C- R- împotriva sentinței nr.844 din 19 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială și de contencios Administrativ, în dosarul nr- (număr format vechi 278/F/4/2006), în contradictoriu cu intimații pârâți, -, GH., și intimații creditori DGFP G și BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA B-SUCURSALA JUDEȚEANĂ G, având ca obiect recurs la revizuire.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentele debitoare - SA J J-4581094 prin lichidator TÎRGU J prin delegat M, creditoarea SOCIETATE MESTESUGAREASCA CURTEA DE A prin avocat și intimatul pârât, lipsind intimații pârâți, -, GH., și intimații creditori DGFP G și BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA B-SUCURSALA JUDEȚEANĂ
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul SOCIETATE MESTESUGAREASCA CURTEA DE Aaf ost timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei cu OP nr.18 din 7.02.2008, după care constatându-se cauza în stare de judecată s-a trecut la soluționare, acordându-se cuvântul părților prezente.
Delegat pentru recurenta - - Jas olicitat admiterea recursului debitoarei, modificarea sentinței și respingerea cererii de antrenare a răspunderii lui.
Față de recursul creditoarei a pus concluzii de admitere a recursului.
Avocat pentru creditoarea SOCIETATE MESTESUGAREASCA CURTEA DE Aas olicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea cererii de revizuire, învederând că din actele de la dosar rezultă că a avut calitatea de administrator al societății, actele noi prezentate au fost avute în vedere de instanța de fond, în recurs și revizuire, iar aceste înscrisuri nu atestă o situație de fapt conform art.322 pct.5 Cod pr. civilă.
având cuvântul a solicitat respingerea recursurilor, învederând că nu sunt îndeplinite cerințele art.998 și 999 Cod civil, judecătorul sindic reținând că nu se poate angaja răspunderea administratorului în perioada decembrie 2002 - iulie 2003, deoarece societatea în această perioadă nu a înregistrat datorii bugetare. A învederat faptul că insolvența societății se datorează acționarului majoritar. Depune concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursurilor de față constată următoarele:
Prin sentința nr. 844/19.10.2007 pronunțată de Tribunalul Gorj -Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr- a fost admisă cererea de revizuire formulată de, a fost schimbată în parte sentința nr. 312/11.04.2006 pronunțată de Tribunalul Gorj în sensul că s-a respins cererea de antrenare a răspunderii materiale față de pârâtul.
În considerentele sentinței sus-menționate judecătorul sindic a reținut faptul că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 pr. civ. în sensul că înscrisurile depuse de revizuientul au caracteristica de înscrisuri noi. Astfel, revizuientul a invocat faptul că a descoperit înscrisuri doveditoare deținute de creditorul BCR-Sucursala G prin care debitorul - SA a atras un credit de 2.000.000.000 lei ce nu a fost utilizat corespunzător de acționarul majoritar, conducând la starea de insolvență a societății, astfel că operațiunile ce au condus societatea în imposibilitatea de a efectua plăți s-au derulat după ce revizuientul a demisionat din funcția de director.
Judecătorul sindic a reținut faptul că înscrisurile prezentate de revizuient au existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită deoarece la data când s-a întocmit documentația pentru obținerea contractului de credit cu dobândă subvenționată de la AJOFM în valoare de 2.025.000.000 ROL, documentele din dosarul de fezabilitate al băncii existau la data când s-a pronunțat sentința nr. 312/11.04.2006. S-a reținut faptul că înscrisurile nu au putut fi invocate în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, deoarece acestea au fost reținute de partea adversă. În urma analizei actelor noi depuse la dosar, judecătorul sindic a apreciat că nu poate fi angajată răspunderea patrimonială a pârâtului deoarece utilizarea necorespunzătoare a creditului este imputabilă acționarului majoritar, creditorul - SA Curtea de A, așa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit de experții și. S-a reținut faptul că fiind director comercial, pârâtul nu făcea parte din organele de conducere ale societății comerciale, iar faptul neînregistrării demisiei pârâtului în registrul comerțului nu îi este imputabil acestuia. Astfel, revizuientul nu a semnat documentele privind împrumutul acordat de bancă și nici facturile de achiziționare a mașinii de injecție, mase plastice, a mașinii de lăcuit și a tocătorului de deșeuri la prețuri supraevaluate.
Împotriva sentinței nr. 844/19.10.2007 au declarat recurs creditoarea - SA Curtea de și debitoarea - SA J prin lichidator - -
Criticile recurentei creditoare - SA Curtea de A s-au referit la netemeinicia hotărârii instanței de fond în sensul că înscrisurile prezentate de revizuient nu sunt determinante astfel încât să justifice admiterea cererii de revizuire deoarece nu atestă o altă situație de fapt decât cea cuprinsă în actele anterioare care au fost analizate de instanța de fond cu ocazia judecării fondului. În acest sens, s-a invocat faptul că apărarea la instanța de fond și recurs a revizuientului a fost realizată pe aceeași situație de fapt atestată de actele prezentate instanței de revizuire, în condițiile în care revizuientul a avut calitatea de membru al consiliului de administrație al debitoarei și s-a ocupat în mod efectiv de administrarea societății debitoare, astfel încât s-a dispus antrenarea răspunderii acestuia. S-a susținut faptul că revizuientul a administrat în fapt societatea debitoare deoarece a semnat în calitate de administrator toate încasările și plățile, iar în conformitate cu procesul verbal încheiat de DGFP G la data de 28.03.2003 rezultă că debitoarea nu a întocmit în termenul prevăzut de lege facturile fiscale, iar mijloacele fixe nu au fost înregistrate în contabilitate la data întocmirii recepției, încălcându-se prevederile art. 35 lit. din Legea 82/1991 pentru care revizuientul a fost amendat conform proceselor verbale de contravenție - din 21.03.2003 și respectiv, -/10.06.2003.
Criticile debitoarei - SA J prin lichidator Tg. s-au referit la netemeinicia și nelegalitatea sentinței. Astfel, s-a învederat faptul că actele noi depuse nu sunt menite să schimbe soluția din sentința nr. 312/2006 în condițiile în care revizuientul cunoștea despre evidența acestor documente și a creditului, făcând parte din echipa de implementare a proiectului; studiul de fezabilitate stabilind faptul că acesta a fost în echipa de conducere executivă a debitorului și a proiectului creditat de BCR și AJOFM, iar contractele de garanție imobiliară au fost invocate în dosar odată cu cererea de creanță a BCR și - SA Curtea de În ce privește fondul cauzei, recurenta a susținut că nu se justifică faptul că debitoarea nu avea datorii la DGFP G în condițiile în care acest creditor avea 7,8 % din totalul creanțelor, în plus, ne aflăm în situația unei proceduri de executare silită colectivă și nu una între debitoare și DGFP Totodată, recurenta a invocat faptul că deși contractele și facturile se semnează de o persoană delegată, respectiv de președintele Consiliului de Administrație, revizuientul făcea parte din consiliul de administrație astfel că a luat parte la măsurile dispuse.
În cauză, s-a depus de către intimatul întâmpinare la motivele de recurs ale celor două recurente. În cadrul întâmpinării s-a invocat faptul că, după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică din care rezultă cu certitudine că nu se poate antrena răspunderea patrimonială.S-a invocat faptul că în perioada cât a fost administrator( decembrie 2002-iulie 2003 ) și director general ( martie-iulie 2003) societatea nu a înregistrat datorii la buget, așa cum rezultă din certificatul fiscal depus la dosar. S-a susținut faptul că utilizarea necorespunzătoare a creditului este imputabilă acționarului majoritar, creditorul - SA Curtea de A așa cum rezultă din raportul de expertiză. Fiind director comercial, revizuientul nu putea lua decizii în organele de conducere ale societății, neputând fi reținută vinovăția acestuia, directorul general fiind cel care a semnat toate documentele privind activitatea societății debitoare. În acest sens, a învederat faptul că directorul general a semnat documentele comerciale pentru împrumutul acordat de bancă, cât și facturile de achiziționare a mașinii de injecție mase plastice, mașinii de lăcuit și tocător de deșeuri plastice încheind contractul de prestări servicii nr. 29 din 30.08.2002 și antecontractul de vânzare cumpărare nr. 7/5.05.2002.
Analizând criticile de recurs, Curtea apreciază că sunt fondate și ca atare va admite ambele recursuri având în vedere următoarele considerente:
Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 pr. civ., invocat de revizuient vizează îndeplinirea anumitor condiții, respectiv: descoperirea de înscrisuri după pronunțarea hotărârii atacate pe calea revizuirii; imposibilitatea prezentării înscrisului în instanța care a pronunțat hotărârea atacată, fie datorită faptului că acesta a fost deținut de partea potrivnică, fie datorită unor împrejurări mai presus de voința părții; prezentarea înscrisului de partea care exercită calea de atac extraordinară; înscrisul descoperit și invocat în revizuire să aibă un caracter determinant.
Curtea apreciază că în speță nu sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile arătate și în consecință sunt fondate criticile de recurs formulate de cele două recurente.
Astfel, înscrisurile invocate de revizuient nu sunt determinante și nu conduc la pronunțarea unei alte soluții în condițiile în care nu atestă o altă situație de fapt decât cea cuprinsă în actele anterioare care au fost analizate de instanța de fond și considerate a fi neconcludente. În acest sens, nu poate constitui un înscris nou, în sensul prevăzut art. 322 pct. 5 pr. civ., raportul de expertiză efectuat de experții și, deoarece acest raport de expertiză a fost dispus de instanță, fiind analizate cu putere de lucru judecat considerentele reținute în cuprinsul acestuia.
Faptul că instanța de fond și recurs dat relevanță considerentelor reținute în celălalt raport efectuat de expertul asistent și nu celor reținute de experții și, nu poate constitui motiv de revizuire. Apărările la instanța de fond și recurs ale revizuientului au fost făcute pe aceeași situație atestată de actele prezentate instanței de revizuire. Aceste acte atestă faptul că revizuientul a avut calitatea de membru al consiliului de administrație al debitoarei și s-a ocupat de administrarea societății. În acest context este nerelevantă critica revizuientului referitoare la faptul că potrivit celor reținute în cadrul raportului de expertiză efectuat de experții și, revizuientul ar fi avut calitatea de membru al consiliului de administrație pentru o perioadă determinantă, respectiv administrator( decembrie 2002-iulie 2003 ) și director general( martie-iulie 2003).
În aceste condiții, chiar dacă numitul în calitate de președinte al consiliului de administrație a semnat documente pentru împrumutul acordat de bancă cât și facturile de achiziționare a mașinii de injecție mase plastice, a mașinii de lăcuit și tocător de deșeuri plastice, încheind contractul de prestării servicii nr. 29/30.08.2002 și antecontractul de vânzare cumpărare nr. 7/ 5.05.2002, răspunderea aparține tuturor membrilor consiliului de administrație, deci, inclusiv revizuientului în cauză. Acesta a făcut parte din echipa de implementare a proiectului, studiul de fezabilitate stabilind faptul că inclusiv revizuientul a fost în echipa de conducere executivă a debitorului și a proiectului creditat de BCR și AJOFM.
Invocarea de către intimatul revizuient în cadrul întâmpinării a faptului că în perioada când a fost administrator și respectiv director comercial societatea nu a înregistrat datorii la bugetul de stat, așa cum rezultă din certificatul fiscal nr. 2786/3.07.2003 reprezintă o critică de fond ce nu poate fi analizată în revizuire. Actul invocat, respectiv certificatul de atestare fiscală nu îndeplinește una din condițiile esențiale prevăzute de art. 322 pct. 5 pr. civ., întrucât la momentul judecății în fond nu a fost reținut de partea potrivnică și respectiv nu s-a făcut dovada că nu a putut fi prezentat din împrejurări mai presus de voința părții. În plus, în speță, procedura falimentului este o procedură de executare silită colectivă și nu una între debitoarea și DGFP G în condițiile în care în tabelul definitiv consolidat al creditorilor, DGFP G este creditor doar cu 7,8 % din totalul creanțelor.
Din materialul probator rezultă clar aspectele legate de contractarea creditului, modul în care acesta a fost folosit, managementul defectuos pentru debitoare practicat de Consiliul de administrație din care a făcut parte și intimatul revizuient, cât și faptul că debitoarea nu a obținut profit.
În concluzie, apărările invocate de intimatul revizuient în cadrul întâmpinării sunt apărări de fond ce au fost analizate anterior de instanța de fond și recurs, iar înscrisurile invocate de acesta nu constituie înscrisuri noi care să îndeplinească condițiile prevăzute de art.322 pct.5, teza I Cod pr. civilă.
Ca atare, Curtea în temeiul dispozițiilor art.312 Cod pr. civilă, va admite ambele recursuri declarate de - SA J J-4581094 prin lichidator TÎRGU și creditoarea SOCIETATE MESTESUGAREASCA CURTEA DE A, va modifica sentința în sensul că va respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulate de debitoarea - SA J J-4581094 prin lichidator TÎRGU 0024 cu sediul în Tg J,-, Județul G, și creditoarea SOCIETATE MESTESUGAREASCA CURTEA DE A C- R-, cu sediul în Curtea de A,-, Județul A, împotriva sentinței nr.844 din 19 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în dosarul nr- (număr format vechi 278/F/4/2006), în contradictoriu cu intimații pârâți cu domiciliul în Curtea de A, str.1 - 2. -.B,.27, Județul A, cu domiciliul în comuna, sat, Județul A, cu domiciliul în Curtea de A,-, Județul A, cu domiciliul în Curtea de A,-, Județul A, cu domiciliul în Curtea de A,-, Județul A, - cu domiciliul în Curtea de A,-, Județul A, cu domiciliul în B, sector 1,- A,.1, cu domiciliul ales la Cabinet Avocat - C, str.- B -,3,.6, Județul D, GH. cu domiciliul în Curtea de A,-, Județul A, cu domiciliul în Curtea de A, B- -, -.B,.1,.2, Județul A, cu domiciliul în comuna, Județul și intimații creditori DGFP G cu sediul în Tg J,-, Județul G și BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA B-SUCURSALA JUDEȚEANĂ G cu sediul în Tg J, str.-, Județul
Modifică sentința nr.844 din 18.10.2007 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr-.
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Februarie 2008.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
Red.AR/ 4 ex.
Jud.fond
Tehnored.VS/24.03.2008
29 Februarie 2008
Președinte:Carmen PopescuJudecători:Carmen Popescu, Angela Rădulescu, Radu Mateucă
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|