Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 155/2010. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă nr.155/COM

Ședința publică de la 1 februarie 2010

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Monica Costea

JUDECĂTOR 2: Adriana Gherasim

JUDECĂTOR 3: Nastasia Cuculis

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul comercial formulat de creditoarea SC ROMANIA SA, cu sediul procesual ales la Cabinet avocat din C,--84, județul C, împotriva sentinței civile nr.5671/COM/05.10.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - debitoare SC SRL, cu sediul în C, str.- nr.12, județ C, având ca obiect procedura insolvenței - deschidere procedură.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit disp. art. 87 și urm. din Codul d e procedură civilă.

Recursul este motivat, legal timbrat.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Instanța, socotindu-se lămurită, în conformitate cu disp. art. 150 Cod procedură civilă, declară terminată cercetarea judecătorească, constată cauza în stare de judecată și având în vedere că recurenta solicită judecata în lipsă, conform art.242 pct. 2 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului comercial d e față;

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr- la data de 24.03.2009 creditoarea SC ROMANIA SA a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei sale SC SRL pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 11.237,23 lei, rezultată din prestări servicii și penalități de întârziere.

Prin sentința civilă nr.5671/COM/05.10.2009, judecătorul sindic respins ca nefondată cererea formulată de creditoarea SC ROMANIA SA, reținând că, în speță, cuantumul creanței este sub pragul minim prevăzut de lege.

Astfel judecătorul sindic s-a raportat la dispozițiile art.3 pct.12 care, instituie obligativitatea unui cuantum minim al creanței pentru admiterea unei cererii de deschidere a procedurii insolvenței de 30.000 lei, cuantum care trebuie respectat atât la data introducerii cererii, cât și la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii.

Împotriva acestei hotărâri a formulat, în termen legal, recurs creditoarea SC ROMANIA SA, solicitând în temeiul art. 312 alin.3 Cod procedură civilă, admiterea recursului modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii cererii introductive cu consecința deschiderii procedurii insolvenței față de debitoarea SC SRL, întrucât în speță sunt aplicabile dispozițiile art.3 pct. 12 din Legea 85/2006, la data introducerii cererii ( 24.03.2009 ) prin care valoarea prag a creanței este de 10.000 lei.

Recursul este fondat pentru următoarele considerente:

SC România SA, în calitate de creditoare, a învestit la data de 04.03.2009 Tribunalul Constanța solicitând deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC SRL arătând că are o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă de 11.237,23 lei.

Potrivit art.3 pct. 12 din Legea 85/2006 așa cum era în vigoare la data introducerii cererii, valoarea minimă a unei creanțe pentru ca un creditor să formuleze o cerere introductivă pentru deschiderea procedurii este de 10.000 lei.

Această dispoziție legală ce instituia valoarea prag necesară pentru deschiderea procedurii a fost în vigoare până la data de 17.07.2009 când, conform Legii 277/2009, privind aprobarea nr.OUG 173/2008, disp. art.3 pct. 12 din Legea 85/2006 au fost modificate în sensul majorării valorii prag la suma de 30.000 lei.

Legea civilă se aplică în intervalul de timp cât este în vigoare.

Un principiu fundamental al acțiunii legilor în timp este cele al neretroactivității lor.

Principiul neretroactivității legii civile consacrat în chiar art.1 cod civil conform căruia " legea dispune numai pentru viitor și nu are putere retroactivă", a devenit un principiu constituțional, art.15 alin.2 din Constituție, stabilind că " legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile".

Prin urmare, până la data intrării în vigoare a dispozițiilor Legii 277/07.07.2009, ce stabilește valoarea prag în cuantum de 30.000 lei, cererile de deschidere a procedurii insolvenței vor fi analizate din prisma art.3 pct. 12 Legea 85/2006, în sensul că, creditorul trebuie să facă dovada existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile în cuantum de minimum 10.000 lei.

Aceasta, întrucât ca o consecință a principiului neretroactivității fapte creatoare sau modificatoare de situații juridice sunt guvernate de legea în vigoare la data când ele au avut loc, o lege ulterioară, neputând să aducă atingere constituirii unei situații juridice chiar dacă schimbă condițiile necesare.

În speță, creditorul SC România SA a formulat o cerere de deschidere a procedurii insolvenței la data de 24.03.2009, cererea creditorului urmând să fie analizată din perspectiva îndeplinirii cerinței prev. de art.3 pct. 12 din Legea 85/2006, respectiv valoarea minimă a creanței să fie în cuantum de 10.000 lei.

În dosar s-a acordat un prim termen la data de 25.05.2009 când datorită neîndeplinirii procedurii de citare a debitoarei cauza s-a amânat pentru termenul din 28.09.2009 data când intrase în vigoare Legea 277/2009 care, stabilea o valoare prag de 30.000 lei.

Ori, creditoarea a învestit instanța de judecată în condițiile art. 3 pct. 12 Legea 85/2006, așa cum era în vigoare la data introducerii cererii, iar faptul că dispoziția legală menționată a fost modificată în cursul procesului, schimbând una din condițiile esențiale pe care trebuie să le îndeplinească cererea creditorului, respectiv valoarea minimă a creanței, nu are relevanță asupra procesului pornit anterior modificării.

Noile dispoziții fiind norme de drept material și nu norme de drept procesual sunt aplicabile cererilor formulate ulterior intrării în vigoare și nu pot fi aplicate retroactiv cererilor introduse anterior.

Creditorul SC România SA formulat o cerere în condițiile în care dispozițiile legii la data sesizării instanței prevedeau o valoare prag de 10.000 lei, neavând cum să prevadă că pe parcursul procesului, până la soluționarea cererii, această condiție se va modifica, în sensul majorării valorii prag.

Pe cale de consecință cum recurentul creditor a învestit judecătorul sindic cu cererea de deschidere a procedurii insolvenței în condițiile prev. de Legea 85/2006, modificată, Curtea apreciază că, creanța invocată în cerere trebuie analizată din prisma îndeplinirii condițiilor cerute de legea insolvenței la data sesizării instanței, și nu din prisma unor dispoziții legale ce au intrat în vigoare ulterior sesizării instanței.

Față de aceste considerente, recursul va fi admis și, în temeiul art.312 pct. 5 Cod procedură civilă, sentința va fi casată și trimisă spre rejudecare judecătorului sindic.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul comercial formulat de creditoarea SC ROMANIA SA, cu sediul procesual ales la Cabinet avocat din C,--84, județul C, împotriva sentinței civile nr.5671/COM/05.10.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - debitoare SC SRL, cu sediul în C, str.- nr.12, județ C, având ca obiect procedura insolvenței - deschidere procedură.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare judecătorului-sindic.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 februarie 2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

3 februarie 2010

jud.fond.I - judecător sindic

red.dec.jud. - 11.03.2010

tehnred.Gref. - 15.03.2010

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Către,

Tribunalul Constanța - Secția comercială

- în atenția judecătorului sindic -

Vă înaintăm alăturat dosarul nr-, privind pe creditoarea SC ROMANIA SA, cu sediul procesual ales la Cabinet avocat din C,--84, județul C, și intimata - debitoare SC SRL, cu sediul în C, str.- nr.12, județ C, pentru a vă conform deciziei civile nr. 155/COM pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA la data de 1 februarie 2010.

Dosarul conține ______ file, iar la acesta se află atașat dosarul Tribunalului Constanța nr- (66 file).

PREȘEDINTE DE COMPLET,

-

Grefier,

- -

Președinte:Monica Costea
Judecători:Monica Costea, Adriana Gherasim, Nastasia Cuculis

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 155/2010. Curtea de Apel Constanta