Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1699/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1699/COM
Ședința publică de la 17 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere
JUDECĂTOR 2: Claudiu Răpeanu
JUDECĂTOR 3: Adriana Pintea
Grefier - -
S-a luat în examinare recursurile comerciale declarate de creditorii DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în C, str. -.- nr.18, județ C și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B, sector 1,--11, împotriva Sentinței civile nr.4742/02.07.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul debitor SC D & T SRL prin lichidator judiciar, cu sediul în C,-, județ C și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C,-, județ C, având ca obiect procedura insolvenței - art.131 din Legea nr.85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt declarate și motivate în termen, scutite de plata taxei judiciare de timbru, conform art.86/OUG 51/1998, rep. aprobată prin Legea nr.409/2001.
Curtea constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Asupra recursurilor comerciale de față, constată următoarele:
La data de 15.05.2008, lichidatorul judiciar desemnat al debitoarei a depus la dosarul cauzei nr-, raportul întocmit în conformitate cu prevederile art.24 alin.1 coroborat cu art.21 din Legea insolvenței, prin care a relevat lipsa bunurilor din averea debitoarei si neavansarea de către creditori a sumelor necesare acoperirii cheltuielilor de procedură, solicitând închiderea procedurii in conformitate cu dispozițiile art.131 din Legea 85/2006.
Instanța de fond a reținut că, împotriva debitoarei a fost deschisă procedura simplificată a insolvenței prin Sentința civilă nr.5986/com/15.11.2007 si a fost desemnată în calitate de lichidator judiciar provizoriu.
Întrucât continuarea procedurii în absența bunurilor din averea debitoarei, care să acopere cel puțin cheltuielile de procedură nu se mai justificau, instanța de fond a făcut aplicarea art.131 din Legea nr.85/2006, pronunțând Sentința civilă nr.4742/02.07.2009, dispunând închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea L și radierea acesteia din registrul comerțului, registrul societăților agricole, registrul asociaților și fundațiilor, alte registre.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs creditorii DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI C, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu următoarea motivație, în esență:
Recurentaînvederează în esență că, din totalitatea documentelor existente la dosar se observă reaua-credință a foștilor administratori de a colabora în derularea procedurii, iar lichidatorul nu a comunicat creditoarei raportul privind solicitarea de închidere a procedurii.
Se arată că, sentința pronunțată de judecătorul sindic este criticabilă tocmai prin faptul că, acesta nu a solicitat lichidatorului judiciar să facă dovada convocării creditorilor despre situațiile concrete și să solicite a se preciza dacă, creditorii solicită formularea cererii prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006.
Recurenta Sarată că, hotărârea instanței de fond este dată cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în cauză, deoarece, dacă lipseau fondurile necesare continuării procedurii de lichidare, ele puteau fi obținute făcându-se aplicarea disp.art.4 al.4 din lege.
Se susține că, lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de disp.art.138 și urm, deoarece aceste fapte trebuiau privite în contextul stării de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au determinat sau favorizat ajungerea societății în încetare de plăți.
Recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse, apreciază Curtea, pentru următoarele considerente, în esență:
Prin Sentința civilă nr.4742/COM/02.07.2009 judecătorul sindic a dispus la cererea lichidatorului judiciar în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006, închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC D & T SRL, precum și radierea acesteia din registrul comerțului, registrul societăților agricole, registrul asociaților și fundațiilor, alte registre.
Este cunoscut că, închiderea procedurii poate fi pronunțată conform legii insolvenței în 5 situații diferite, astfel:
-1. insuficiența fondurilor necesare acoperirii cheltuielilor administrative ale procedurii;
- 2. executarea cu succes a planului de reorganizare;
- 3. terminarea lichidării și a tuturor distribuțiilor în caz de faliment;
- 4. acoperirea întregii mase credale, chiar înaintea finalizării lichidării;
- 5. neînregistrarea nici unei creanțe la masa credală, după deschiderea procedurii la cererea debitorului.
Trebuie reținut că, în cazul în care activele sau fondurile debitorului nu există sau sunt insuficiente pentru acoperirea "cheltuielilor administrative" - este vorba, în realitate, de cheltuielile procedurii - procedura insolvenței se poate închide în orice stadiu, chiar dacă, fie nu s-a trecut la faliment încă, fie s-au efectuat unele vânzări și distribuții de fonduri, dar cheltuielile de procedură ulterioare efectuării distribuțiilor nu mai pot fi acoperite din fondurile debitorului.
Lipsa resurselor financiare necesare acoperirii cheltuielilor administrative, determină, închiderea procedurii, în orice stadiu al acesteia, ori de câte ori se constată că nu există bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, astfel că, măsura intervine indiferent de felul creanțelor sau izvorul acestora și chiar dacă, persoana îndreptățită nu a fost înștiințată.
În practică se consideră că, în principiu, aprobarea raportului final și închiderea procedurii insolvenței se pronunță de judecătorul-sindic prin hotărâri separate, dar, în măsura în care adoptarea celor două dispoziții prin una și aceeași sentințănu vatămă interesul părților,o astfel de măsură nu atrage incidența căii de atac.
de către practică a sus-reținutelor considerente derivă din împrejurarea, de esență că, nu există o interdicție legală sub aspectul interzicerii adoptării celor două dispoziții prin una și aceeași sentință.
În speță, Curtea nu poate reține susținerea recurentei DGFP, precum că, nu i-a fost comunicată încheierea de ședință prin care a fost aprobat raportul final și nici raportul final, atât timp cât, din actele și lucrările dosarului (fila 203 și urm.) rezultă că, raportul final a fost comunicat tuturor părților, respectiv tuturor creditorilor, fiind publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență.
În atare condiții, cum nu au fost produse dovezi în sensul art.1169 Cod civil, din care să rezulte că, recurentei i-ar fi fost eludat dreptul la apărare, respectiv cel de a formula obiecțiuni la raportul final, precum și dreptul de a ataca, prin abordarea căii de atac, motivele pentru care a fost admis raportul final, Curtea constată că, sus-menționatul motiv de recurs al DGFP este nefondat și, pe cale de consecință urmează a fi respins.
În ceea ce privește cel din urmă motiv de recurs al DGFP ce urmează a fi tratat alăturat celui susținut de recurenta AVAS, privind neaplicarea corectă a regulilor răspunderii instituite de disp.art.138 și urm. din Legea nr.85/2006, Curtea reține că, legitimarea procesuală activă pentru astfel de acțiuni aparține administratorului judiciar/lichidatorului, în principal, și comitetului creditorilor, în subsidiar, din textul legii sus-precizat rezultând că, introducerea acțiunii de către lichidator este lăsată la latitudinea/aprecierea acestuia, în măsura în care s-a constatat că administratorul a săvârșit una din faptele prevăzute în conținutul său.
Este real că, în jurisprudență s-a pus problema dacă, în temeiul principiului rolului activ al judecătorului - prevăzut de art.129 Cod pr.civilă - judecătorul-sindic are posibilitatea de a pune în discuția părților atragerea răspunderii patrimoniale în temeiul art.138 din Legea nr.85/2006, ocazie cu care s-a statuat că, acest principiu nu conferă judecătorului sindic posibilitatea punerii în discuție a promovării acțiunilor pentru atragerea răspunderii persoanelor prevăzute de textul de lege sus-amintit.
Pentru a se aprecia de această manieră, soluția îmbrățișată de instanțe a fost motivată de împrejurarea că, principiul rolului activ al judecătorului se manifestăexclusivîn ceea ce privește obiectul pricinii cu care magistratul a fost investit, iar nu și în privința altor acțiuni ce pot fi promovate de subiectele de drept.
În cauză, prin raportul lichidatorului s-a stabilit că, nu se poate concluziona cu certitudine cauzele reale care au determinat intrarea în stare de insolvență a debitoarei.
În atare condiții, față de conținutul raportului final și în lipsa altor probe, lichidatorul nu a introdus acțiune împotriva fostului administrator, pentru că nu a constatat săvârșirea de către acesta a vreunei fapte prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006, situație de fapt ce determină aprecierea instanței de control că, susținerile recurentelor sunt nefondate și, pe cale de consecință, urmează a fi respinse.
Nefondată este și susținerea recurentei AVAS privind modul în care pot fi obținute fonduri necesare continuării procedurii de lichidare, chiar dacă creditoarele nu înțeleg a asigura astfel de fonduri, indicându-se ca temei de drept posibil aplicabil disp.art.4 al.4 din legea insolvenței, deoarece art.4 din lege are ca obiect sursele acoperirii cheltuielilor necesare desfășurării procedurii și modul lor de utilizare.
Potrivit textului legal două sunt sursele principale ale suportării cheltuielilor necesare procedurii insolvenței, și anume:
- averea debitorului, și
- fondul de lichidare.
În speță, Curtea reține că, lichidatorul a constatat lipsa resurselor financiare, ca de altfel și a bunurilor debitorului și care, prin valorificare, ar fi putut reprezenta resurse financiare, astfel încât o astfel de ipoteză nu poate fi primită de instanță, cu atât mai mult cu cât, nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sume corespunzătoare pentru continuarea procedurii.
Pentru toate considerentele sus-expuse, cum nu sunt motive pentru a se dispune reformarea hotărârii recurate, deoarece, potrivit art. 131 din Legea 85/2006"In orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu exista bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative si nici un creditor nu se oferă sa avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat",văzând și dispozițiile art.312 Cod pr.civilă, Curtea dispune respingerea recursurilora ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate recursurile comerciale declarate de creditorii DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în C, str. -.- nr.18, județ C și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B, sector 1,--11, împotriva Sentinței civile nr.4742/02.07.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul debitor SC D & T SRL prin lichidator judiciar, cu sediul în C,-, județ C și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C,-, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 17 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond-
Jud.red--
Dact.DS - 2 ex.
Președinte:Georgiana PulbereJudecători:Georgiana Pulbere, Claudiu Răpeanu, Adriana Pintea
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
