Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 158/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE NR. 158
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2010
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Tudora Drăcea
JUDECĂTOR 2: Mariana Moț
JUDECĂTOR 3: Sanda Lungu
GREFIER - -
Pe rol, judecarea recursului formulat de debitoarea SC SRL B prin asociat unic împotriva sentinței nr.1104 din 26 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații creditoare ORAȘUL B UNITATE ADMINISTRATIV TERITORIALĂ PRIN PRIMAR și administrator judiciar EXPERT, având ca obiect procedura insolvenței deschidere procedura.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reprezentând debitoarea SC SRL B și secretar reprezentând Orașul B Unitate Administrativ Teritorială.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că administrator judiciar EXPERT a depus prin serviciul arhivă răspuns la adresa instanței, după care;
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul asupra excepției nulității recursului.
solicită respingerea excepției nulității recursului. Învederează că procedura de citare și de comunicare s-a făcut prin afișare, motivul fiind acela că, imobilul în care societatea își are sediul, are mai multe intrării.
solicită admiterea excepției nulității recursului.
CURTEA
Asupra cauzei de față:
Prin sentința nr.1104 din 26 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- a fost respinsă contestația debitoarei SC SRL, ca neîntemeiată.
A fost admisă cererea creditoarei Orașul B, unitate administrativ teritorială, prin Primar și s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC SRL.
A fost numit administrator judiciar Expert Consult cu atribuțiile prevăzute de art. 20 din Legea 85/2006 și onorariul de 400 lei lunar.
S-a dispus ca dministratorul judiciar să notifice deschiderea procedurii și termenele prevazute de art. 62 privind depunerea cererilor de creanță.
A fost fixat termen pentru depunerea raportului prevăzut de art 54 la 23.11.2009 și termen pentru Adunarea Creditorilor la 22.03.2010.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
La data de 14.05.2009 creditorul Orașul B, unitate administrativ teritorială, prin primar a formulat cerere având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC SRL pentru o creanță de 113.029,65 lei, reprezentând impozite si taxe datorate bugetului local, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă, iar plata încetând cu mai mult de 30 de zile.
În motivarea cererii creditoarea susținut că pentru recuperarea creanței uzat de diverse metode, ultima încercare fiind executarea silită prin poprirea conturilor debitoarei.
S-au depus la dosar de către creditoare adresele de înființare a popririi, comunicări, titlul executoriu nr. 2104/20.10.2008, somație.
Legal citată, debitoarea a formulat contestație la cererea de deschidere a procedurii solicitând obligarea creditoarei la plata unei cauțiuni în cuantum de l0 % din valoarea debitului, conform art. 33 alin 3 din. 85/2006 precum și respingerea cererii creditoarei ca neîntemeiată, susținând că respectiva creanță despre care se face vorbire în cerere nu este certă, lichidă și exigibilă, debitoarea aflându-se in litigiu pentru o parte din imobilele care au fost impozitate de către Primăria B, fapt cunoscut de către creditoare, partea de clădiri care se află în litigiu neaflându-se în posesia sa așa încât este nelegal să fie perceput impozit pe o clădire care un regim juridic incert și care face obiectul unui litigiu aflat pe rolul Curții de APEL CRAIOVA.
A susținut debitoarea că, creditoarea a exercitat cu rea credință cererea de insolvență, neepuizând toate mijloacele de executare disponibile iar din însuși titlul executoriu rezultă că societatea debitoare deține mijloace de transport, teren intravilan și teren extravilan, altele decât cele in litigiu, în același timp declanșarea procedurii insolvenței fiind de natură a provoca debitoarei un prejudiciu irecuperabil iar procedura este pornită datorită faptului că Primăria B are de plată la principalul asociat al SC SRL o importantă sumă de bani respectiv 482.270 lei către SC SRL, acesta fiind asociat al debitoarei SC SRL cu 60.635 părți sociale.
În susținerea contestației, debitoarea a depus la dosar sentința comercială nr. 72/30.0l.2009 act constitutiv, somație de plată.
Prin întâmpinarea la contestația debitoarei, creditoarea a invocat dispozițiile art.177 din OG 92/2003 cu privire la scutirea de consemnarea unei cauțiuni, solicitând respingerea contestației ca neîntemeiate întrucât creanța sa îndeplinește condițiile legale pentru a determina deschiderea procedurii insolvenței.
Atât cererea cât și contestația au fost legal timbrate conform chitanțelor aflate la dosar.
Analizând actele dosarului în raport de dispozițiile legale, s-a apreciat că cererea este întemeiată.
Potrivit art. 31 din Legea 85/2006, orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii împotriva unui debitor prezumat în insolvență poate formula o cererea introductivă, prin creditor îndreptățit înțelegându-se în conformitate cu dispozițiile art. 3 pct. 8 creditorul care a formulat și i-a fost admisă o cerere de înregistrare a creanței, valoarea acesteia trebuind să fie mai mare decât valoarea prag în cuantum de 30.000 lei.
În cauza de față s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textele de lege anterior menționate, creditoarea dovedind existența unei creanțe certe, lichide și exigibile situată peste valoarea prag, respectiv cu titlul executoriu cu numărul de înregistrare 2l04/20.l0.2008 încheiat cu respectarea dispoz. art 141 din OG 92/2003, și care nu a fost contestat de către debitoare, neexistând dovezi în acest sens, deși în chiar cuprinsul său există mențiunea posibilității contestării acestuia.
În acest sens, tribunalul a apreciat că sunt neîntemeiate susținerile debitoarei referitoare la faptul că nu există o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva sa.
De asemenea, a reținut instanța că nu pot fi avute in vedere susținerile debitoarei referitoare la faptul că printr-o sentință judecătorească anterioară, creditoarea ar fi fost obligată la plata unei sume de bani către o altă societate comercială respectiv SC SRL care este acționară la societatea debitoarea SC SRL, fiind vorba despre entități juridice distincte și nepunându-se problema unei compensări legale câtă vreme nu există datorii reciproce ale creditoarei și debitoarei.
Având în vedere aceste considerente a fost admisă cererea formulată de creditorul Orașul B, unitate administrativ teritorială, prin primar pentru deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC SRL, urmând a fi numit administrator judiciar, potrivit ofertelor depuse la dosar, societatea Expert Consult, cu atributiile prev de art 20 din Legea 85/2006 si retribuția de 400 lei lunar, acesta având sarcina de a notifica deschiderea procedurii și termenele prev. de art 62 privind depunerea cererilor de creanță.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs debitoarea SC SRL B prin asociat unic, fără a-l motiva.
Prin aceeași cerere recurenta a solicitat suspendarea executării hotărârii recurate până la soluționarea recursului.
Prin încheierea nr. 52/17 decembrie 2009, Curtea a anulat ca netimbrată cererea privind suspendarea propriu-zisă a executării sentinței nr. 1104 din 26.10.2009, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Comercială și de contencios Administrativ, în dosarul -.
În cauză, au fost acordate două termen de judecată, însă recurenta debitoare nu a depus motivele de recurs până la data pronunțării prezentei decizii.
Curtea, analizând recursul prin prisma dispozițiilor art. 301 coroborat cu art. 303 pr.civ. urmează să-l constate nul pentru următoarele considerente.
Potrivit dispozițiilor art. 301 pr.civ, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Art. 303 pr.civ. stabilește că recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar în situația în care recursul s-a făcut mai înainte, termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii.
În speță, hotărârea recurată a fost comunicată recurentei debitoare la data de 10.11.2009 prin afișare la sediul acesteia așa cum rezultă din dovada de comunicare aflată la fila 68 din dosarul instanței de fond.
Recursul a fost declarat nemotivat la data de 28.10.2009, însă motivele de recurs nu au fost depuse până la data pronunțării prezentei decizii, fiind depășit astfel cu mult termenul de depunere a acestora.
Față de acestea, Curtea urmează ca în baza art. 306 pr.civ. să constate nul recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul formulat de debitoarea SC SRL B prin asociat unic cu sediul în B,-, jud. O, împotriva sentinței nr.1104 din 26 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații creditoare ORAȘUL B UNITATE ADMINISTRATIV TERITORIALĂ PRIN PRIMAR cu sediul în B,-, jud. O, și administrator judiciar EXPERT cu sediul în S, str. -,.16,.B,.1, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Februarie 2010.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
red.jud.
tehnored. B/3ex/23 februarie 2010
12 Februarie 2010
Președinte:Tudora DrăceaJudecători:Tudora Drăcea, Mariana Moț, Sanda Lungu
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|